Cea mai importantă cursă din Statele Unite a ajuns la a noua ediţie, una care nu va avea la start niciun fost câştigător. În schimb, Turul Californiei are un pluton impresionant, dar şi un traseu despre care se poate spune cu uşurinţă că este cel mai dificil din istoria de aproape un deceniu a competiţiei. Dacă în primii ani era un adevărat regal al sprinterilor, Turul Californiei a devenit o cursă mult mai complexă acum, comparabilă din punct de vedere al profilului cu competiţii mult mai celebre, ca Paris-Nisa, Turul Cataluniei sau Turul Romandiei.
Coordonatele au rămas aceleaşi ca la ediţiile anterioare: primul clasat la general este îmbrăcat în galben, liderul ierarhiei pe puncte primeşte tricoul verde, cel mai bun căţărător intră în posesia tricoului alb cu buline roşii, în timp ce tricoul alb îl recompensează pe cel mai valoros tânăr. De asemenea, finalurile de etapă aduc secunde de bonificaţie, 10-6-4 pentru primii trei clasaţi.
Traseul
Sprinterii se vor afla în prim-plan la debutul celei de-a noua ediţii, cu o etapă care îi va duce la Sacramento, capitala Californiei. O zi mai târziu îşi va face apariţia contratimpul individual de la Folsom, ce se va desfăşura pe distanţa de 20,1 kilometri. Traseul nu este perfect plat, dar le surâde rouleurilor şi câtorva oameni de general, care vor încerca să le ia secunde preţioase căţărătorilor. Aceştia din urmă se vor afla în lumina reflectoarelor odată cu etapa a treia, ce îi va duce pe Mount Diablo, acolo unde cehul Leopold König s-a impus în 2013.
Ascensiunea de final are 17,1 kilometri lungime şi pantă medie 5,7%, cea mai grea porţiune venind la intrarea în ultimii doi kilometri, unde panta sare de 9%. În cazul unui atac susţinut acolo, diferenţele la sosire pot fi de ordinul zecilor de secundă, iar favoriţii care au pierdut timp la Folsom vor avea astfel ocazia să schimbe ordinea clasamentului general. Pe lângă formă, va conta mult şi câţi colegi vor avea unii dintre pretendenţi la tricoul galben, lipsa unei echipe care să controleze ostilităţile reprezentând o garanţie a spectacolului.
Următoarele runde vor fi Cambria şi Santa Barbara; prima îi va scoate din amorţeală pe sprinteri, în timp ce a doua le va oferi o bună ocazie atacanţilor, nefiind exclus ca o evadare să reuşească. Etapa a şasea va fi cea la finalul căreia se va cunoaşte învingătorul Turului Californiei. Fără a avea un metru de plat, ziua va începe cu ascensiunea de pe Bouquet Canyon, va continua cu Mount Emma şi se va încheia cu Mountain High, căţărare aflată în premieră pe harta cursei. Mountain High nu impresionează prin panta medie – doar 3% – ci prin lungime, 37,5 kilometri, un aspect care îi va secătui de energie pe rutieri înainte de sosire, atunci când drumul devine mai abrupt şi panta ajunge la 13%.
Cu un pluton extrem de obosit după acest test, etapa de la Pasadena ar putea fi o afacere între evadaţi. Totuşi, cum sunt mulţi sprinteri de top prezenţi în cursă, e posibil ca echipele lor să colaboreze pentru a neutraliza o astfel de acţiune, astfel încât să se ajungă din nou la pluton. Dacă asupra deznodământului acestei etape planează un anumit grad de incertitudine, nu acelaşi lucru se poate spune despre ultima zi, care se va încheia cu un sprint masiv la Thousand Oaks, sediul companiei AMGEN, sponsorul principal al cursei.
Favoriţii
Fără victorie din septembrie 2013, atunci când s-a impus în Turul Marii Britanii, Bradley Wiggins este văzut de multă lume drept principalul favorit la tricoul galben. Britanicul în vârstă de 34 de ani a declarat în câteva ocazii că Turul Californiei e un obiectiv important în acest sezon şi a venit aici pregătit să demonstreze că vorbele sale au acoperire. Contratimpul individual va conta enorm în tentativa lui Wiggins de a deveni doar al doilea rutier european care câştigă Turul Californiei. Apoi, cu ajutorul lui Joe Dombrowski, Nathan Earle şi Josh Edmondson, învingătorul din Le Tour 2012 va încerca să îşi apere avantajul pe munte, însă nu îi va fi uşor, deoarece nu se mai află la nivelul de acum doi ani şi nici nu mai are fizicul care l-a propulsat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului în Marea Buclă.
BMC nu îl are aici pe Tejay van Garderen, dar Peter Stetina este pregătit să îi ia locul compatriotului său şi să câştige trofeul, caz în care şi-ar trece în palmares primul succes al carierei într-o cursă pe etape. Fiul lui Dale Stetina, fostul învingător din Coors Classic, Stetina e un bun căţărător, care a primit puţine şanse în carieră, dar acum, ca lider al lui BMC pe teren propriu, va avea ocazia să îşi demonstreze calităţile. Un alt american ce va emite pretenţii la podium va fi Matthew Busche, de la Trek, însă acesta poate spera cel mult la un top cinci, deoarece contratimpul individual îl va trage în jos.
Garmin-Sharp nu a câştigat niciodată Turul Californiei, dar a terminat de patru ori pe locul secund, prin David Millar şi David Zabriskie. Acum, formaţia manageriată de Jonathan Vaughters va miza pe Rohan Dennis, unul dintre cei mai talentaţi rutieri ai echipei, care a făcut progrese semnificative faţă de sezonul trecut, când a terminat doar pe locul 39. În cazul în care australianul în vârstă de numai 23 de ani nu se va ridica la înălţimea aşteptărilor, atunci Garmin este pregătită să îl arunce în joc pe Janier Acevedo, revelaţia sezonului trecut în circuitul American.
Dacă tot am ajuns la ciclişti vorbitori de spaniolă, atunci trebuie aduşi în discuţie Isaac Bolivar, Daniel Jaramillo şi Gregory Brenes. Toţi trei sunt căţărători impresionanţi, care vor avea un cuvânt important de spus în etapele montane, nefiind exclus ca aceştia să fie cei ce vor aprinde devreme “artificiile” pe durele căţărări ale Californiei. Un potenţial ridicat de spectacol prezintă şi columbianul Esteban Chaves, de la Orica-GreenEdge, însă acesta nu va fi singurul lider al echipei australiene, care va spera să obţină un rezultat bun şi prin Adam Yates, câştigătorul Turului Turciei.
În fiecare an, indiferent de rutierii cu care a venit la start, Bissell Development (fosta Bontrager) s-a numărat printre protagoniste. Sezonul acesta, deşi a schimbat liniile, echipa manageriată de Axel Merckx este aşteptată să propună din nou cel puţin un ciclist care să îşi facă simţită prezenţa în clasamentul general, iar la prima vedere, James Oram şi Clément Chevrier par să fie cei care vor rămâne alături de marii favoriţi în etapele montane.
În fine, alţi oameni de urmărit pe munţi mai sunt Tiago Machado (NetApp-Endura), Laurens ten Dam (Belkin) şi Lawson Craddock (Giant-Shimano). Acesta din urmă şi-a adjudecat tricoul alb, al celui mai valoros tânăr, în 2013, şi este dornic să termine mai sus de locul opt pe care s-a clasat la ediţia anterioară. Sezonul acesta, americanul nu a impresionat, rezultatele sale fiind foarte modeste, însă Turul Californiei e primul său obiectiv şi nivelul la care se prezintă ar trebui să fie cu totul altul.
Contingentul sprinterilor este impresionant în 2014, Mark Cavendish fiind omul de urmărit în etapele de plat, după ce în Turul Turciei a bifat patru succese şi a câştigat ierarhia pe puncte. Britanicul va căuta sa repete evoluţia din Turcia, dar aici va avea adversari mult mai puternici. Unul dintre aceştia va fi Peter Sagan, slovacul care deţine recordul de victorii în Turul Californiei, însă şi John Degenkolb va avea un cuvânt de spus, mai ales că nu are neapărată nevoie de un “lansator” pentru a se implica pe final. Pe lângă cei trei, alţi protagonişti la sprinturi vor mai fi Moreno Hofland, Danny van Poppel, Matthew Goss şi Nicolai Brøchner.
Date statistice
– Levi Leipheimer deţine recordul pentru cele mai multe victorii la general, trei; tot americanul are şi cele mai multe zile petrecute în tricoul galben, 22
– Într-un clasament al succeselor de etapă, lider este slovacul Peter Sagan (10)
– Michael Rogers (Australia) şi Robert Gesink (Olanda) sunt singurii rutieri din afara Statelor Unite care s-au impus aici
– Anul acesta, niciun fost câştigător al cursei nu va fi prezent la start
– Toate ediţiile de până acum au avut cel puţin un contratimp individual
– San Jose este oraşul cu cele mai multe prezenţe pe harta Turului Californiei, 12
– Cea mai mică diferenţă între primul şi al doilea clasat a fost consemnată în 2010, doar nouă secunde separându-i pe Michael Rogers şi David Zabriskie
– Trei ani mai târziu, s-a înregistrat cea mai mare diferenţă: un minut şi 47 de secunde între Tejay van Garderen şi Michael Rogers
– Ediţia din 2014 va fi prima în care nouă echipe de World Tour se vor afla la start
– Cel mai tânăr ciclist prezent în cursă este britanicul Tao Geoghegan Hart – 19 ani şi 42 de zile
– Trek Factory Racing îl are pe pe cel mai vârstnic rutier, Jens Voigt – 42 de ani, 236 de zile
Cafe Roubaix 