Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Il Giro 2014 – etapa a lV-a

T15_Fassa_alt

În 1990, Turul Italiei a luat startul din Bari, acolo unde a fost programat un contratimp individual în lungime de 13 kilometri. Victoria i-a revenit lui Gianni Bugno, acesta păstrând tricoul roz până la finalul cursei şi intrând în galeria extrem de selectă a cicliştilor care au condus Il Giro din prima până în ultima etapă. Până la Bugno, o astfel de performanţă mai reuşiseră doar Costante Girardengo (1919), Alfredo Binda (1927), Eddy Merckx (1973) şi Gianni Bugno (1990).

De această dată, la Bari se va ajunge după ce se va pleca de la Giovinazzo, iar traseul va fi perfect plat, oferindu-le sprinterilor o a treia oportunitate la rând. Bari va apărea pe hartă după doar 40 de kilometri de la start, iar plutonul va intra pe un circuit urban ce va fi parcurs de opt ori. Traseul urban e pe alocuri întortocheat, iar ultimii 1500 de metri aduc nu mai puţin de cinci viraje, pe care plutonul va fi obligat să le negocieze cu atenţie, înainte de a intra pe linia dreaptă ce măsoară 350 de metri.

Marţi, Marcel Kittel va avea ocazia să devină primul rutier de la Giuseppe Saronni, în 1980, care se impune în trei etape consecutive din Turul Italiei. Surprinzător, echipa nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor în week-end, iar asta trebuie neapărat să se schimbe, deoarece germanul nu se poate baza la nesfârşit pe forţa sa impresionantă. Giant-Shimano va fi nevoită să se asigure că sprinterul ei iese cu bine din ultimul viraj, caz în care acesta va avea o misiune uşoară. Dacă asta nu se va întâmpla şi situaţia de la Dublin se vor repeta, e posibil ca purtătorul tricoului roşu să aibă probleme, iar Ben Swift, Giacomo Nizzoli sau Elia Viviani, care vor sta la pândă, să dea lovitura.

Single Post Navigation

One thought on “Il Giro 2014 – etapa a lV-a

  1. Nu cred sa aiba nici o problema Kittel. N-are nevoie nici de echipa. Ii bate pe toti la ce forta are.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: