Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Archive for the month “aprilie, 2013”

Liège–Bastogne–Liège 1957: doi rutieri pe locul întâi

Controversele au făcut parte din ciclism încă de la apariţia primelor curse, iar asta, spre surprinderea multora, nu a dus la şubrezirea sportului, ci la intensificarea aurei de care acesta s-a bucurat şi continuă să se bucure. Evident, cele mai mari controverse au apărut în competiţiile de prestigiu, dorite de atât de mulţi rutieri, însă câştigate doar de câţiva, cei mai buni, dar şi cei mai norocoşi. Şi pentru că Liège–Bastogne–Liège este o cursă imensă, controversele nu aveau cum să o ocolească de-a lungul istoriei.

A doua jumătate a anilor ’50 a reprezentat o perioadă de dominare a belgienilor în “La Doyenne”, singura problemă ce se punea la start fiind numele reprezentantului gazdelor care se va impune. În 1957, situaţia nu avea să se schimbe, însă deznodământul urma să fie unul cu totul neaşteptat. Cursa din acel an a reprezentat un adevărat test de rezistenţă pentru ciclişti, nu doar din cauza distanţei – 255 de kilometri – ci şi a condiţiilor meteo. O ploaie săcâitoare i-a însoţit pe concurenţi încă de la start, înainte de a se transforma într-o ninsoare aprigă, care i-a obligat pe organizatori să reacţioneze imediat.

Astfel, în Houffalize, unul dintre oraşele aflate pe traseu, s-a constituit un punct de realimentare, la care au contribuit locuitorii de acolo, aceştia oferindu-le rutierilor ceai şi cafea. Unii au abandonat acolo, în timp ce alţii s-au decis să continue. Favorit la victorie, Louison Bobet a mers mai departe, la fel ca belgianul Germain Derycke. La un moment dat, cei doi au ajuns la o barieră lăsată, Bobet a trecut, iar adversarul său l-a urmat imediat. În mod normal, francezul nu ar fi trebuit să aibă probleme în faţa unui ciclist cunoscut pentru că îi plăceau temperaturile ridicate, însă ghinionul l-a lovit când victoria părea atât de aproape, o problemă mecanică scoţându-l din cărţi.

În schimb, Derycke s-a descurcat neaşteptat de bine în teribilele condiţii meteo şi a ajuns primul la finalul din Liège, unde a sărbătorit al treilea succes al carierei într-o cursă “Monument”. După ceremonia de premiere, când se afla la duşuri, învingătorul din “La Doyenne” a aflat că al doilea clasat, Frans Schoubben, a depus o plângere pentru că a trecut bariera când aceasta era lăsată, lucru interzis în Belgia. În faţa comisarilor de cursă, Derycke s-a apărat, spunând că l-a urmat pe Bobet (care trecuse din obişnuinţă, deoarece în Franţa nu era ceva ilegal), însă aceştia nu au vrut să audă argumentul său şi l-au descalificat.

Promovat pe primul loc, Schoubben şi-a retras plângerea după numai câteva zile, la sfatul managerului său de la Peugeot, iar Germain Derycke a primit înapoi victoria. Însă povestea nu s-a încheiat aici, vechiul şi noul câştigător oferind o mostră de fair-play la care nimeni nu s-ar fi aşteptat: ciclistul echipei Faema le-a cerut oficialilor ca şi Frans Schoubben să fie declarat învingător. Aceştia s-au conformat, iar ediţia din 1957 a clasicei din Valonia a rămas pentru totdeauna în istorie, cu doi flamanzi pe prima poziţie.

Concluzii după Flèche Wallonne

Spre deosebire de clasicele pe pavate, acolo unde favoriţii au câştigat de fiecare dată, cursele de o zi din Ardeni sunt pline de surprize. După ce Roman Kreuziger s-a impus în Amstel Gold Race, a venit rândul unui alt rutier din plan secund să iasă în evidenţă şi să obţină victoria carierei. Este vorba despre Daniel Moreno, care a făcut o cursă extrem de inteligentă pe Mur de Huy, devenind la finalul acesteia al patrulea spaniol din ultimul deceniu care s-a impus în Flèche Wallonne. Ajutat de faptul că favoriţii stăteau cu ochii pe colegul său, Joaquim Rodriguez, dar şi de sfaturile pe care le-a primit de la “Purito”, Moreno a aşteptat ca principalii candidaţi la victorie să îşi arate intenţiile, după care a accelerat fabulos şi a plecat spre un succes la care visa de câţiva ani. O recompensă frumoasă pentru un ciclist care mereu s-a pus în slujba altora.

Primii columbieni din istorie care au terminat pe podium o clasică din Ardeni, Sergio Henao şi Carlos Betancur şi-au demonstrat încă o dată potenţialul. În vârstă de 23 de ani, Betancur a fost autorul unui atac cum rar este văzut pe Mur de Huy, dat foarte devreme, şi care ar fi reuşit dacă Philippe Gilbert nu ar fi intensificat ritmul în ultimii 500 de metri. În ceea ce îl priveşte pe Henao, acesta a arătat încă o dată că este pregătit să fie liderul lui Sky în Vuelta, unde poate deveni doar al doilea columbian triumfător într-un Mare Tur, după Lucho Herrera.

Philippe Gilbert este la ani-lumină distanţă de primăvara lui 2011, când pur şi simplu nu a avut adversar. Campionul mondial a încercat o accelerare pe finalul lui Mur de Huy, însă a rămas fără aer, iar în picioare parcă i s-a turnat plumb; drept urmare, rutierul lui BMC a încheiat cursa doar pe locul 15, un rezultat care are darul de a-l face şi mai tensionat înainte de marele obiectiv al primăverii, Liège–Bastogne–Liège. Dacă nu se va impune acolo, e posibil ca Gilbert să înceapă să creadă că există cu adevărat un “blestem al tricoului curcubeu”.

Daniel Martin a impresionat prin locul al patrulea obţinut miercuri, o nouă confirmare a faptului că poate câştiga într-o bună zi Flèche Wallonne. Irlandezul în vârstă de 26 de ani a fost cel mai rapid pe ultimii 200 de metri ai clasicei, dar a plătit tribut pentru plasamentul slab pe care l-a avut la începutul căţărării, la fel ca la ediţia precedentă. Atunci când va rezolva această problemă, Martin va deveni cu adevărat un mare favorit la victorie în cursa din Belgia.

Michal Kwiatkowski este un talent fenomenal, care va avea un impact uriaş asupra ciclismului în următorul deceniu. Polonezul în vârstă de numai 22 de ani a bifat al doilea top cinci din ultimele patru zile şi are toate şansele să repete acest rezultat şi duminică, în “La Doyenne”. Omega Pharma-Quick Step a pus mâna pe o mină de aur, un rutier cu multe calităţi, care se poate transforma cu timpul într-un mare ciclist nu doar de clasice, ci şi de curse scurte pe etape.

Flèche Wallonne 2013

Image

Cursa din Belgia a văzut lumina zilei pe 13 aprilie 1936, la iniţiativa lui Albert Van Laethem, care a dorit prin asta să crească vânzările ziarului Les Sports. Tot acesta a ales şi numele, Flèche Wallonne, deoarece traseul avea forma unei săgeţi care unea oraşele Tournai şi Liège. Prima ediţie s-a desfăşurat a doua zi după Paris-Roubaix, iar din această cauză doar 64 de rutieri s-au prezentat la start.

Gazdele şi-au pus speranţele în Eloi Meulenberg, un valon, însă acesta a fost lovit de o motocicletă cu puţin înainte de final, ieşind astfel din cărţi. Şi pentru ca dezamăgirea să fie şi mai mare, învingător a fost un ciclist din Flandra, Philemon Demeersman, care cu un an înainte se impusese în Lille-Bruxelles-Lille, o altă cursă importantă la acea vreme.

Cu toate acestea, Flèche Wallonne a fost un succes de la început şi a rămas până în zilele noastre una dintre cele mai importante curse din calendar, chiar dacă totul se rezumă la ultima căţărare, teribilul Mur de Huy (1300 de metri lungime, pantă medie 9,3%), care anul acesta va aniversa trei decenii de când a fost introdus pe traseu. Pentru a mai “condimenta” clasica, organizatorii au schimbat de mai multe ori traseul, cel mai recent introducând Côte de Villers-le-Bouillet, cu câţiva kilometri înainte de Mur de Huy, însă nici aşa nu au reuşit să schimbe dinamica plutonului, astfel încât victoria a fost decisă din nou în urma unui sprint pe dificilele pante ale ascensiunii cunoscute şi sub numele de “Drumul Capelelor”.

Mai mulţi favoriţi în 2013

Accidentat la genunchi în Amstel Gold Race, Joaquim Rodriguez a decis până la urmă să participe în Flèche Wallonne, chiar dacă nu va fi la cel mai ridicat nivel. În mod normal, spaniolul în vârstă de 33 de ani ar fi fost marele favorit la primul loc, avantajat de traseu, dar şi de succesul categoric din 2012, însă lovitura suferită pe drumurile înguste ale Olandei va reprezenta o problemă serioasă, peste care îi va fi foarte dificil să treacă (asta dacă nu cumva a mers la cacealma).

În aceste condiţii, victoria va fi la îndemâna mai multor ciclişti, iar primul nume care iese în evidenţă este Philippe Gilbert. Câştigător pe Mur de Huy în 2011, belgianul cunoaşte bine traseul, ceea ce îl va avantaja în faţa adversarilor fără experienţă, prezenţi pentru prima sau doar a doua oară la start. Aflat pe o pantă ascendentă de o săptămână, Gilbert caută cea dintâi victorie stagională, iar dacă o va obţine, va deveni al cincilea campion mondial care câştigă clasica belgiană.

Chiar dacă Alejandro Valverde a încheiat pe locul secund Amstel Gold Race, nu spaniolul face figură de principal adversar al lui Gilbert, ci Sergio Henao, căruia finalul i se potriveşte mult mai bine. Al 14-lea la ediţia precedentă, columbianul a progresat incredibil în ultimele 12 luni, iar forma arătată în ultima perioadă, precum şi rezultatele obţinute, îi dau speranţe că poate fi primul sud-american triumfător în Flèche Wallonne.

Având în vedere rezultatul de duminică, Valverde ar trebui să fie din nou unul dintre protagonişti. Triumfător pe Mur de Huy în 2006, liderul lui Movistar va avea un ajutor important miercuri, în persoana lui Nairo Quintana, câştigătorul Turului Ţării Bascilor. În cazul în care Valverde va claca, Quintana poate prelua ştafeta de la acesta, însă are nevoie nu doar de un plasament excelent, ci şi de o cunoaştere cât mai bună a porţiunilor-cheie de pe Mur de Huy, aspect ce ar putea să îl tragă în jos, în condiţiile în care se va afla la debut în Flèche Wallonne.

Spre surprinderea tuturor, Peter Sagan a decis să îşi continue campania de primăvară, urmând să se prezinte la startul care se va da din Binche, localitate aflată pentru prima oară pe harta cursei. Evoluţia sa pe Mur de Huy rămâne o necunoscută pentru toată lumea, şi chiar dacă nu va termina nici măcar între primii trei, Sagan va avea de câştigat, deoarece va avea ocazia să cunoască traseul din Flèche Wallonne, iar asta îl va ajuta pe viitor. În plus, e foarte posibil ca el să vină în cursă şi cu gândul de a urca din nou pe primul loc în ierarhia World Tour, pentru asta fiindu-i suficient un loc patru.

Surpriza în cursa de miercuri ar putea veni din partea unor oameni interesanţi, care au arătat atât în sezoanele precedente, cât şi în acesta, că au potenţialul de a îmblânzi Mur de Huy: Michael Albasini, Jelle Vanendert, Daniel Martin, Igor Anton, Carlos Betancur, şi, de ce nu, Alberto Contador, care a fost foarte aproape de victorie la ediţia din 2010, când a pierdut doar pentru că a atacat prea devreme, supraestimându-şi forţele pe “cea mai dificilă căţărare din Ardeni” (aşa cum a spus Michele Bartoli) şi subestimându-şi adversarii.

Date statistice:

– patru rutieri împart recordul de victorii în Flèche Wallonne: Marcel Kint, Eddy Merckx, Moreno Argentin şi Davide Rebellin; toţi au câştigat cursa de câte trei ori.

– 11 ţări au obţinut cel puţin un succes în clasica belgiană; primul loc în acest clasament este ocupat de Belgia, cu 38 de victorii.

– cea mai mare diferenţă din ultimul deceniu între primul şi al doilea clasat a fost înregistrată în 2003; atunci, Igor Astarloa l-a învins pe Aitor Osa pentru 16 secunde. Ediţia aceea a fost şi ultima în care o evadare a avut câştig de cauză.

– va fi pentru prima oară în istorie când Flèche Wallonne va lua startul din Binche; celelalte oraşe care au mai găzduit startul sunt Charleroi, Spa, Huy, Mons, Esneux, Verviers, Liège şi Tournai.

Câteva întrebări

la care aştept să răspundă a 37-a ediţie a Turului Trentino, ce va debuta marţi:

– poate Bradley Wiggins să se impună în Il Giro?

– sunt îndreptăţite gazdele să îşi pună speranţele în Vincenzo Nibali la câştigarea tricoului roz?

– Ivan Basso şi Michele Scarponi, doi veterani, vor avea un cuvânt de spus peste o lună?

– mai are Cadel Evans un viitor în cursele pe etape?

– vor fi rutierii echipei Colombia-Coldeportes printre protagoniştii din Corsa Rosa?

Răspunsurile, în aceste etape:

Image

Image

Image

Image

Image

Concluzii după Amstel Gold Race

Roman Kreuziger încă mai există în ciclism: după două sezoane fără mari realizări la Astana (cu succese de etapă în Turul Trentino şi Il Giro), cehul în vârstă de 26 de ani a revenit în prim-plan odată cu victoria obţinută în Amstel Gold Race, prima a sa într-o clasică. Acţiunea rutierului echipei Saxo-Tinkoff a fost una pentru care acesta merită toate aprecierile, mai ales că a avut curajul să atace într-un moment când favoriţii îşi făceau calcule pentru finalul de pe Cauberg. Pe lângă încrederea pe care i-o va da, succesul de duminică mai are darul de a aduce linişte la Saxo, dar şi puncte extrem de importante pentru primirea licenţei World Tour şi în sezonul următor.

Victoria de duminică a fost prima după şapte ani obţinută de un ciclist în Amstel Gold Race în urma unei evadări solitare. Ca o coincidenţă, precedenta îi aparţinuse lui Frank Schleck, în 2006, aflat la acea vreme la CSC, actuala Saxo-Tinkoff. Curios, la fel ca atunci, diferenţa dintre învingător şi următorii clasaţi a fost tot de 22 secunde. Şi pentru ca lista coincidenţelor să continue, trebuie menţionat că Schleck şi Kreuziger sunt singurii oameni de curse pe etape care s-au impus în clasica olandeză din 2006 încoace.

Primul succes pentru Philippe Gilbert în tricoul de campion mondial este din ce în ce mai aproape. Dacă nu va veni la jumătatea săptămânii, în Flèche Wallonne, atunci acest lucru e foarte probabil să devină realitate duminică, în Liège–Bastogne–Liège. Rutierul lui BMC se află într-o continuă creştere de formă, spre deosebire de primăvară precedentă, când s-a chinuit în Ardeni, şi chiar dacă pare să nu mai atingă nivelul incredibil din 2011, tot va fi principalul favorit în “La Doyenne”. Singurul aspect la care mai trebuie să facă îmbunătăţiri e echipa, deoarece aceasta încă nu îi oferă susţinerea de care are nevoie.

Primăvara lui Peter Sagan s-a încheiat în anonimat. După o serie de succese şi locuri doi în cursele de o zi, slovacul în vârstă de 23 de ani a clacat în Amstel Gold Race şi a terminat doar pe 36, la aproape un minut în urma învingătorului. Practic, un motiv în plus pentru ca Sagan să nu participe în Flèche Wallonne şi să ia o perioadă de pauză, înainte de a începe pregătirea pentru Turul Franţei, acolo unde are drept obiectiv apărarea tricoului verde cucerit în 2012. Ceea ce s-a întâmplat în Amstel ar trebui să reprezinte şi un semnal pentru conducătorii lui Cannondale, care trebuie să îl protejeze pe învingătorul din Gent-Wevelgem şi să nu îi mai aglomereze calendarul (Sagan şi-a început sezonul la finalul lui ianuarie, iar de atunci a bifat 29 de zile de cursă, în cinci ţări de pe trei continente).

Unde se va opri Michal Kwiatkowski? Este o întrebare care trebuie pusă, după locul patru obţinut de polonez în Amstel Gold Race. În vârstă de 22 de ani, acesta pare că va deveni un mare all-rounder, fiind capabil să obţină rezultate importante atât în cursele de o zi (fie că acestea se desfăşoară în Flandra, fie în Ardeni), dar şi în curse pe etape (locul doi în Turul Algarve şi locul patru în Tirreno-Adriatico). Rutierul echipei Omega Pharma-Quick Step a impresionat pe toată lumea, la fel cum a făcut-o Peter Sagan în 2010, şi promite să aibă un viitor frumos în ciclism, mai ales că se află la o grupare care ştie cum să crească tinerele talente.

Mikel Astarloza a terminat doar pe 49, la un minut şi jumătate de diferenţă de Roman Kreuziger, dar bascul poate fi mulţumit de evoluţia sa, categoric cea mai bună din ultimii ani. 241 de kilometri a petrecut în evadare ciclistul lui Euskaltel, care a fost prins cu numai zece kilometri rămaşi până la sosire. Păcat că ziua sa a fost stricată de către organizatori, care l-au chemat de două ori pentru a-i acorda premiul acordat celui mai combativ rutier, şi tot de atâtea ori l-au trimis înapoi la autocar, după ce s-au răzgândit.

Noul traseu din Amstel primeşte o notă bună, ajutat nu doar de victoria obţinută de Roman Kreuziger, dar şi de dificultăţile pe care le ridică acum. În trecut, când cursa se încheia în căţărare, o accelerare a lui Philippe Gilbert precum cea de duminică era suficientă pentru ca acesta să se impună. Acum, marii favoriţi nu îşi mai permit astfel de atacuri, iar asta va duce la schimbarea strategiei, fiind important pentru candidaţii la victorie să aibă în prima jumătate a lui Cauberg un coleg care să impună ritmul şi să anihileze atacurile date devreme de către adversari.

Cea mai veche cursă din lume

Nu, nu este Liège–Bastogne–Liège, înfiinţată în 1892, ci o cursă care nu figurează în calendarul UCI şi este cunoscută doar la nivel naţional, în Marea Britanie: Hill Climb Classic, un contratimp individual apărut în 1887, desfăşurat într-o atmosferă incredibilă, pe un traseu cum nu se mai găseşte în ciclism.

Povestea cursei de o zi a început în 1886, atunci când C.P.Sisley, ajutat de câţiva prieteni, a pus bazele clubului Catford Cycling, care s-a extins rapid în Bristol, Cardiff şi Nottingham, dar şi în Paris. Entuziasmul oamenilor le-a dat de gândit membrilor clubului, care au decis să înfiinţeze o cursă de o zi, numită Catford Classic Hill Climb şi desfăşurată pe dealul Westerham, din Kent. Nu distanţa era impresionantă, doar câteva sute de metri, ci terenul, în urcare şi acoperit cu pietriş. La start s-au prezentat 24 de concurenţi, dar numai 12 au ajuns la final. Dintre aceştia, cel mai rapid timp i-a aparţinut lui S.F.Edge, de la clubul Anerley BC.

Cu excepţia celor două războaie mondiale, cursa a continuat fără întrerupere, iar în 1935 a fost mutată câţiva kilometri faţă de locul iniţial, pe York Hill, unde se desfăşoară şi în prezent. York Hill (707 yarzi/648 de metri lungime) reprezintă un test cu adevărat chinuitor pentru participanţi, în condiţiile în care panta medie este 12,5%, iar panta maximă ajunge la 25% în două porţiuni. Popularitatea de care se bucură Hill Climb Classic a devenit şi mai mare după cele două recorduri stabilite aici: cele mai multe victorii şi cel mai bun rezultat.

Primul record îi aparţine lui M.Pendleton, care s-a impus de şapte ori, între 1965 şi 1973. Apoi, la exact un deceniu de la ultimul lui succes, a venit rândul lui Phil Mason să intre în cartea de istorie a cursei, după ce a urcat York Hill într-un minut, 47 de secunde şi 6 zecimi, un rezultat de care nu s-a apropiat nimeni în ultimii 30 de ani, asta în ciuda faptului că organizatorii au pus la bătaie un premiu în valoare de 250 de lire sterline pentru cel care va reuşi asta.

O nouă ocazie pentru a vedea dacă va reuşi cineva să coboare sub 1:47:6 va fi în prima duminică a lunii octombrie, atunci când cicliştii vor urca pe un covor de frunze galbene şi roşiatice spre vârful lui York Hill, înconjuraţi de spectatorii veniţi să savureze o bere bună şi să îi încurajeze pe curajoşii care şi-au propus să îmblânzească teribilele pante din Hill Climb Classic, o cursă apărută atunci când Henri Desgrange, omul aflat în spatele Turului Franţei, încă nu ajunsese să lucreze în presă.

Amstel Gold Race 2013

Image

Cea mai “tânără” dintre clasicele Ardenilor, Amstel Gold Race a trecut încă de la înfiinţare prin foarte multe modificări: oraşele de start şi de sosire au fost schimbate, la fel şi traseul, precum şi locul în calendarul mondial. Cea mai recentă modificare importantă a fost făcută după Campionatele Mondiale din 2012, desfăşurate la Valkenburg: atunci, organizatorii clasicei olandeze au decis ca aceasta să nu se mai încheie în vârful lui Cauberg, ci după alţi 1800 de metri, parcurşi pe platoul ce îi urmează celebrului deal.

Asta a dus la alte schimbări pentru ediţia din 2013: numărul căţărărilor a crescut la 34, Cauberg va fi urcat de patru ori (în loc de trei, ca până acum), în timp ce şansele unei victorii venite după un atac dat înainte de ascensiunea finală au scăzut considerabil, în condiţiile în care combinaţia Keutenberg – Cauberg va figura acum în penultimul tur. Asta înseamnă că sunt şanse mari să se repete, într-o anumită măsură, scenariul de la Mondiale, când nu a fost realizată o selecţie serioasă înainte de ultima urcare pe Cauberg.

În acest caz, lupta favoriţilor va începe cu puţin timp înainte de a ajunge pe Cauberg, obiectivul lor fiind să prindă o poziţie cât mai bună pe ascensiunea în lungime de 1200 de metri (pantă medie 5,8%, pantă maximă 12%). Un atac acolo trebuie să fie foarte bine gândit şi dublat de nişte picioare puternice, deoarece noul traseu schimbă datele problemei. Cum diferenţele în vârful lui Cauberg nu vor fi mari, rutierii care au de gând să plece în solitar au nevoie şi de calităţi de rouleur pentru a rezista încă aproximativ doi kilometri, cu atât mai mult cu cât vântul poate fi un factor pe acel platou.

Condiţiile meteo se anunţă excelente pentru cursa de duminică, 20 de grade Celsius, cea mai ridicată temperatură pentru o clasică de la începutul sezonului. Este un aspect important pentru rutieri, care nu vor mai avea acum şi grija vremii, o eventuală ploaie reprezentând un factor în plus de stres şi risc pe drumurile întortocheate ale Olandei.

Cine îl poate opri pe Peter Sagan?

În mare, aceasta este întrebarea la care se rezumă a 48-a ediţie a clasicei din Olanda. În urmă cu un an, slovacul a terminat pe trei, doar lipsa experienţei fiind cea care l-a împiedicat să încheie primul, Sagan fiind nevoit atunci să se mulţumească doar cu locul al treilea, după Enrico Gasparotto şi Jelle Vanendert. De atunci, rutierul echipei Cannondale a progresat incredibil şi a ajuns o adevărată sperietoare pentru aproape toţi cicliştii de clasice.

Recent, el a demonstrat de ce este principalul favorit la victorie în Amstel Gold Race, după ce a câştigat Brabantse Pijl, o cursă în care a dus trena, a răspuns la atacuri şi a avut la final forţa de a-l învinge la sprint pe campionul mondial, Philippe Gilbert. Exceptând accidentările sau problemele mecanice, acesta poate pierde cursa doar dacă mai multe echipe reuşesc să îşi plaseze oameni într-o evadare formată târziu, în penultimul tur. În cazul unei astfel de alianţe, responsabilitatea de a organiza o urmărire ar cădea doar pe Cannondale, care ar putea claca într-o astfel de situaţie.

Teoretic, Philippe Gilbert este principalul adversar al lui Sagan, cel puţin după locul secund din Brabantse Pijl. Practic, s-ar putea ca lucrurile să nu stea chiar aşa, deoarece belgianul în vârstă de 30 de ani încă nu pare să fie în forma care i-a adus două victorii în Amstel Gold Race şi tricoul curcubeu, fiind devansat la toate capitolele de rivalul din Slovacia. O clasare pe podium pare în acest moment cea mai bună variantă pentru ciclistul lui BMC, al cărui mare obiectiv rămâne câştigarea Liège–Bastogne–Liège.

Lupta dintre Peter Sagan şi Philippe Gilbert poate fi speculată de un rutier aflat într-o creştere evidentă de formă, lucru demonstrat prin cele două victorii de etapă bifate în Turul Cataluniei şi Turul Ţării Bascilor. Este vorba despre Simon Gerrans, care e outsiderul perfect: viclean, cu intuiţie, un sprint excelent şi foarte bun pe căţărările scurte, explozive. În plus, australianul are şi o echipă puternică, din care nu vor lipsi Michael Albasini, Simon Clarke şi Pieter Weening, capabili să îi fie alături până pe finalul cursei.

La Mondiale, Edvald Boasson Hagen a terminat pe doi, însă nu norvegianul va fi liderul lui Sky, ci Sergio Henao, aspect subliniat şi de colegul său, Jonathan Tiernan-Locke. Bronzul de la Valkenburg, Alejandro Valverde, speră să obţină primul succes în Ardeni după cinci ani, în timp ce Enrico Gasparotto va încerca să îşi apere trofeul cucerit în 2012, în ciuda accidentului suferit la antrenamente, acolo unde a fost lovit de un camion. Italia îşi va pune speranţele şi în Damiano Cunego, învingătorul din 2008, în timp ce Moreno Moser va fi un pariu mai riscant, în condiţiile în care va trebui să îl ajute pe Sagan.

În ultimele sezoane, Joaquim Rodriguez a fost considerat un favorit în Amstel Gold Race, însă lucrurile nu ar mai trebui să stea astfel şi acum, deoarece finalul nu îl mai avantajează pe rutierul Katushei, care nu are cum să obţină dintr-un atac pe Cauberg un avans suficient de mare pentru a rezista până la sosire. E adevărat, “Purito” a câştigat Turul Lombardiei într-o astfel de manieră, dar ultimii kilometri de acolo au arătat cu totul altfel.

Încă o dată, Blanco va fi principala speranţă a gazdelor, însă victoria pare greu de obţinut, în condiţiile în care Bauke Mollema a ratat Turul Ţării Bascilor (o cursă importantă pentru pregătirea sa), în timp ce Tom-Jelte Slagter nu se mai află la nivelul din luna ianuarie, când s-a impus în Turul Down Under. Tot undeva din planul al doilea vor veni Thomas Voeckler, Bjorn Leukemans, Tony Gallopin şi Gianni Meersman, dar aceştia vor avea nevoie de o conjunctură favorabilă pentru a da lovitura.

Lista completă de start pentru Amstel Gold Race poate fi găsită aici.

Cum se poate încheia cursa?

Cel mai probabil, cu un sprint dintr-un grup redus. În ultimii ani, doar doi oameni au câştigat dintr-o evadare, Frank Schleck (2006) şi Serguei Ivanov (2009). În condiţiile în care traseul s-a schimbat faţă de acele ediţii, iar finalul nu mai e în căţărare, este şi mai greu de crezut că rezultatul poate fi altul,

Spre deosebire de clasicele pe pavate sau de Liège–Bastogne–Liège, ultima cursă de o zi din Ardeni, Amstel Gold Race oferă extrem de rar un astfel de învingător, atacurile de la distanţă fiind de cele mai multe ori sortite eşecului. Un motiv în plus pentru care Peter Sagan va porni ca mare favorit în cursa de duminică.

Eroii necunoscuţi din Paris-Roubaix

“Infernul Nordului” nu înseamnă doar cel care termină pe primul loc. Evident, acesta primeşte atenţia tuturor, însă nu este singurul care merită aprecieri. În fiecare ediţie a Paris-Roubaix sunt scrise zeci de poveşti, iar personaje sunt ciclişti rămaşi necunoscuţi: oameni care abandonează, suferă accidentări sau ajung la final când învingătorul este deja la duşuri. Este o desfăşurare normală, fără picanterii, dar care impresionează de fiecare dată prin poveştile scoase la suprafaţă. La asta s-a gândit şi televiziunea olandeză NOS, atunci când a realizat acest documentar:

Cum te transformă “Infernul Nordului”

Ierarhiile World Tour după Paris-Roubaix

Clasamentul individual:

1 – Fabian Cancellara – 359 de puncte

2 – Peter Sagan – 312 puncte

3 – Richie Porte – 200 de puncte

4 – Nairo Quintana – 182 de puncte

5 – Joaquim Rodriguez – 144 de puncte

6 – Sylvain Chavanel – 142 de puncte

7 – Greg Van Avermaet – 140 de puncte

8 – Alberto Contador – 124 de puncte

9 – Geraint Thomas – 117 puncte

10 – Tom-Jelte Slagter – 111 puncte

Clasamentul pe echipe:

1 – Sky – 536 de puncte

2 – RadioShack-Leopard – 466 de puncte

3 – Katusha – 400 de puncte

4 – Omega Pharma-Quick Step – 329 de puncte

5 – Cannondale – 325 de puncte

6 – Movistar – 320 de puncte

7 – BMC – 288 de puncte

8 – Blanco – 279 de puncte

9 – Garmin-Sharp – 205 puncte

10 – Astana – 180 de puncte

Clasamentul pe naţiuni:

1 – Spania – 465 de puncte

2 – Elveţia – 360 de puncte

3 – Belgia – 358 de puncte

4 – Olanda – 327 de puncte

5 – Slovacia – 322 de puncte

6 – Italia – 320 de puncte

7 – Franţa – 316 puncte

8 – Marea Britanie – 309 puncte

9 – Columbia – 299 de puncte

10 – Australia – 238 de puncte

Post Navigation