Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Glosarul clasicelor de primăvară din 2013

Alejandro Valverde – a mai trecut un an de la revenirea sa în pluton şi spaniolul de la Movistar a părăsit din nou Ardenii fără niciun succes, deşi la startul curselor de acolo era unul dintre marii favoriţi. Impresia lăsată de Valverde a fost că mereu i-a lipsit foarte puţin pentru a bifa o victorie, acel ceva fiind fie câteva procente la nivel fizic, fie asumarea mai multor riscuri. Ibericul s-a declarat mulţumit de podiumurile din Amstel Gold Race şi Liège–Bastogne–Liège, însă este conştient că şansele sale la o victorie în Ardeni se vor micşora de acum înainte, nu doar din cauza vârstei, ci şi a apariţiei cicliştilor din noul val.

BMC – este adevărat că echipei nord-americane i-a lipsit un om important, Alessandro Ballan, dar la lotul pe care îl are, ar fi trebuit să domine cursele de o zi din perioada februarie-aprilie. În schimb, BMC a obţinut câteva podiumuri şi a avut în Greg Van Avermaet, un “locotenent”, cel mai constant rutier al primăverii. Cu un Thor Hushovd invizibil şi  blazat şi un Philippe Gilbert parcă împovărat de tricoul curcubeu pe care îl poartă, gruparea manageriată de John Lelangue a suferit din greu în clasice, şi dacă a învăţat din tot ce s-a întâmplat, atunci ar trebui să realizeze câteva transferuri în toamnă şi să schimbe ierarhia în cadrul echipei.

Columbia – anunţată de câţiva ani, revenirea cicliştilor din ţara sud-americană în prim-plan a mai făcut câţiva paşi extrem de importanţi odată cu clasicele din Ardeni, acolo unde Sergio Henao şi Carlos Betancur s-au remarcat prin două podiumuri şi alte două clasări în top zece. Rezultatele bune ale acestora au arătat că raportul de putere a început să se schimbe în clasice, care în curând nu vor mai reprezenta doar apanajul naţiunilor cu tradiţie.

Daniel Martin – a fost nevoie de 21 de ani pentru ca un irlandez să se impună din nou într-un “Monument”, dar victoria obţinută de rutierul lui Garmin-Sharp în Liège–Bastogne–Liège a făcut ca aşteptarea să merite. Nepotul mult mai celebrului Stephen Roche şi-a făcut deja un nume respectat în pluton prin succesul obţinut în faţa unor adversari mult mai titraţi şi promite să nu se oprească aici, senzaţia fiind că până în 2021 (când se va retrage, conform propriei declaraţii) va mai aduna câteva victorii în clasicele din Ardeni, dar şi în cele care se desfăşoară toamna, în Italia

Fabian Cancellara – după un 2012 cu mai multe dezamăgiri decât bucurii, elveţianul a revenit la cel mai înalt nivel şi a reuşit o nouă “triplă”, la fel ca în 2010, chiar dacă, pe alocuri, nu a lăsat aceeaşi impresie de invincibilitate. Însă asta contează mai puţin, singurul lucru important pentru Cancellara fiind cele trei victorii obţinute în clasicele pe pavate, dintre care două au venit în “Monumente”, Turul Flandrei şi Paris-Roubaix. Pe lângă reafimarea sa ca unul dintre cei mai mari ciclişti de clasice din toate timpurile, rutierul lui RadioShack-Leopard a avut grijă ca prin aceste triumfuri să devină unul dintre cei mai doriţi oameni la finalul sezonului, atunci când îi expiră contractul cu gruparea luxemburgheză.

Gerald Ciolek – odată cu succesul din Milano-San Remo, germanul în vârstă de 26 de ani şi-a rupt eticheta de eternă speranţă şi a semnalat întoarcerea ciclistului care la doar 18 ani câştiga titlul naţional în faţa lui Erik Zabel. Un outsider la startul primei mari clasice din 2013, rutierul echipei MTN-Qhubeka a făcut o cursă excelentă din punct de vedere tactic şi i-a asigurat formaţiei sale un succes memorabil, la debutul într-o clasică “Monument”.

Katusha – victoriile din Omloop Het Nieuwsblad şi Flèche Wallonne, dublate de clasări în top zece în toate “Monumentele” primăverii au făcut din gruparea rusă una dintre cele mai de succes din aceste luni. Pe lângă certitudinile numite Luca Paolini, Daniel Moreno şi Joaquim Rodriguez, Katusha a descoperit că în viitor va avea în norvegianul Alexander Kristoff un candidat serios la victorie în Turul Flandrei şi Paris-Roubaix.

Omega Pharma-Quick Step – echipa manageriată de Patrick Lefevere poate da vina pe ghinion pentru parcursul slab din clasice, dar trebuie să se uite şi în propria curte, deoarece rutierii aşteptaţi să iasă în evidenţă în absenţa lui Tom Boonen au clacat. Singurele aspecte pozitive se numesc Zdenek Stybar şi Michal Kwiatkowski, doi rutieri cu un potenţial uriaş, care dacă vor primi şanse destule în viitor, vor răsplăti încrederea arătată cu multe victorii în cursele de o zi.

Peter Sagan – la ce a arătat în 2013, un lucru e clar: slovacul va domina clasicele în următorii ani, singura întrebare care se pune fiind câte succese poate să obţină. Excelent pe căţărările scurte şi cu un sprint năucitor, Sagan are tot ce îi trebuie pentru a face din cursele de primăvară o proprietate privată, calităţile sale incredibile permiţându-i să fie favorit indiferent de traseu. Totuşi, ciclistul echipei Cannondale trebuie să înveţe un lucru, şi anume că îi va fi imposibil să aibă acelaşi nivel ridicat timp de două luni (martie şi aprilie), fiind indicat pentru viitor să se concentreze pe o anumită perioadă şi să nu se obosească inutil din dorinţa de a fi prezent la startul tutoror clasicelor, deoarece asta îl va costa cu timpul.

Philippe Gilbert – nimeni nu i-a cerut campionul mondial să repete “tripla” fantastică din 2011, însă acesta era aşteptat să câştige măcar o clasică din Ardeni, cu atât mai mult cu cât a sacrificat Turul Flandrei pentru a ajunge la jumătatea lunii aprilie în cea mai bună formă. Din păcate pentru el şi fanii săi, Gilbert nu a atins nivelul dorit, fiind mereu cu unul sau doi paşi în urma adversarilor. Mulţi pun parcursul foarte slab pe seama faptului că i-a lipsit susţinerea avută în trecut la Omega Pharma-Lotto şi nu este deloc exclus ca Gilbert să gândească la fel, caz în care ar putea lua în calcul o revenire în Belgia, mai ales că zvonurile privind un transfer al lui Peter Sagan la BMC se înmulţesc pe zi ce trece.

Sep Vanmarcke – nu a câştigat Paris-Roubaix, însă a arătat că are ce îi trebuie pentru a fi un protagonist acolo în următorul deceniu. Cum Tom Boonen se apropie de finalul carierei, Vanmarcke îi poate lua locul în inimile suporterilor belgieni, care aşteaptă pe cineva pentru a prelua ştafeta şi a aduce în continuare victorii în clasicele pe pavate. Deşi dureroasă, înfrângerea din “Infernul Nordului” îl va ajuta mult pe rutierul lui Blanco, atât ca experienţă, cât şi ca motivaţie pentru viitor.

Sky – nu mai este niciun secret că pregătirea pentru clasice aleasă de echipa britanică a reprezentat un fiasco, cantonamentul din Tenerife neputându-le oferi rutierilor de clasice ai lui Sky condiţiile pe care le-ar fi întâlnit în Paris-Nisa şi Tirreno-Adriatico. Fără să aibă o vedetă pentru cursele de o zi, Sky s-a putut baza pe mulţi rutieri talentaţi, cu un potenţial mare, dar aceştia nu au fost capabili să aducă nici măcar un podium într-un “Monument”. Anul viitor, sunt şanse mari să se renunţe la antrenamentele din Spania, însă acesta ar fi doar un pas pentru campania de primăvară; celălalt ar trebui să fie stabilirea unor strategii şi ierarhii interne clare, astfel încât echipa să tragă pentru un singur lider, şi nu să mai meargă la mai multe capete, în speranţa că astfel va da lovitura.

S-a retras Alessandro Petacchi

183 de victorii obţinute de-a lungul carierei, 48 de etape câştigate în cele trei Mari Tururi, nouă succese la o singură ediţie a Il Giro, un triumf în Paris-Tours, câştigarea tricourilor pe puncte în Corsa Rosa, Le Tour şi Vuelta, acestea sunt doar câteva dintre momentele de top ale lui Alessandro Petacchi în cele aproape 18 sezoane petrecute la profesionişti. Peste toate se află împlinirea celui mai mare vis, victoria din Milano-San Remo 2005, despre care italienii au scris la acea vreme că a produs o undă de emoţie resimţită până în localitatea natală a acestuia, La Spezia.

Pe scurt

Doar al doilea irlandez din istorie care s-a impus în Liège–Bastogne–Liège, după Sean Kelly, Daniel Martin a avut la final a 11-a medie orară din toate timpurile, 39,41 km/h. Recordul de viteză în “La Doyenne” a fost stabilit în 2006, de Alejandro Valverde, care a terminat ediţia a 92-a (în lungime de 262 de kilometri) cu o medie foarte ridicată, 41,202 km/h. Pe podiumul all-time se mai află Frank Vandenbroucke (1999, 41,079 km/h) şi Philippe Gilbert (2011, 41,066 km/h).

Ediţia de anul viitor a Flèche Wallonne va începe din Bastogne, organizatorii dorind prin asta să sărbătorească 70 de ani de la victoria Aliaţilor în “Ofensiva din Ardeni”, ultima mare acţiune militară a Germaniei în Al Doilea Război Mondial, care a încercat în iarna lui 1944 să destabilizeze forţele americane şi britanice, dar a eşuat, un deznodământ ce a accelerat finalul conflagraţiei. Bastogne va fi al zecelea oraş din care va lua startul clasica înfiinţată în 1936, după Charleroi, Spa, Huy, Mons, Esneux, Verviers, Liège, Tournai şi Binche.

Fără contract din toamna trecută, după despărţirea de RadioShack-Leopard, Linus Gerdemann a anunţat că nu intenţionează să se retragă din ciclism, obiectivul său fiind să revină alături de o grupare Pro Continentală, începând cu 2014. Pentru asta, germanul se antrenează în Mallorca şi ia în calcul chiar posibilitatea de a-şi găsi o echipă până la startul Turului Spaniei. În vârstă de 30 de ani, Gerdemann a concurat pentru CSC, T-Mobile, Milram şi Leopard-Trek/RadioShack-Nissan, iar în palmaresul său se află Turul Germaniei, Turul Luxemburgului, dar şi victorii de etapă în Tirreno-Adriatico, Turul Elveţiei şi Turul Franţei.

Operat cu succes după fractura de claviculă suferită în Amstel Gold Race, Thomas Voeckler nu concepe să rateze ediţia cu numărul o sută a Turului Franţei, la startul căreia vrea să se prezinte în cea mai bună formă. Pentru asta, rutierul echipei Europcar va participa în mai multe curse, în calendarul său aflându-se Turul Rhône-Alpes Isère, Turul Belgiei şi Criteriul Dauphiné.

Săptămâna aceasta, Federaţia Belgiană de Ciclism a programat o primă recunoaştere a traseului cursei de şosea de la Campionatele Mondiale, competiţie care se va desfăşura la Florenţa, în septembrie. Contingentul belgian va fi condus de Tom Boonen, revenit după accidentarea suferită în Turul Flandrei, la finalul lunii martie. Alături de acesta vor mai fi Jelle Vanendert, dar şi doi promiţători rutieri belgieni de la sub 23 de ani, Sean De Bie şi Jasper Stuyven.

Anul surprizelor în Ardeni

Dacă pavatele au fost dominate de un singur om în 2013 (Fabian Cancellara), nu acelaşi lucru se poate spune despre clasicele din Ardeni, care au oferit surprize pe bandă rulantă. După Roman Kreuziger în Amstel Gold Race şi Daniel Moreno în Flèche Wallonne, a venit rândul lui Daniel Martin să dea lovitura, de această dată în cea mai veche clasică din calendar, Liège–Bastogne–Liège, cursă aflată la ediţia cu numărul 99.

Victoria irlandezului în vârstă de 26 de ani nu a reprezentat în totalitate o surpriză, ci şi o confirmare a rezultatelor foarte bune din ultimele săptămâni, clasamentul general în Turul Cataluniei şi locul patru în Flèche Wallonne, clasică în care Martin ar fi putut obţine mai mult dacă nu ar fi avut un plasament greşit la baza lui Mur de Huy. Triumful lui Martin a venit şi ca o consecinţă a unei excelente tactici puse în scenă de Garmin-Sharp, care l-a folosit pe Ryder Hesjedal să destabilizeze plutonul, la fel ca în Turul Cataluniei, o strategie ce i-a luat prin surprindere pe aproape toţi favoriţii. Apoi, rutierul irlandez a încheiat munca colegului său cu un atac la care nimeni nu se aştepta, cu atât mai puţin Joaquim Rodriguez, surprins de felul cum a accelerat adversarul său pe finalul din Ans.

După acest succes, Garmin şi-a salvat primăvara, una săracă până acum în clasice, fără nicio clasare pe podium, iar Daniel Martin a arătat că a ajuns la nivelul necesar (atât din punct de vedere fizic, cât şi mental) pentru a fi un ciclist cu adevărat important în cursele de o zi şi în Marile Tururi. Totodată, succesul său a pus punct unei perioade de 21 de ani fără victorie pentru Irlanda în clasicele majore, precedentul triumf într-un “Monument” aparţinându-i lui Sean Kelly, la ediţia din 1992 a Paris-Roubaix (o coincidenţă: în 1984, cu câteva săptămâni înainte de prima sa victorie în “La Doyenne”, Kelly s-a impus în Turul Cataluniei, la fel ca Martin, în acest sezon).

Cine a mai fost pe plus duminică

Joaquim Rodriguez – chiar dacă a terminat pe locul secund, spaniolul merită remarcat pentru că s-a descurcat foarte bine la doar o săptămână de la căzătura suferită în Amstel Gold Race, unde s-a accidentat la genunchi. Spre deosebire de anul trecut, “Purito” a încheiat săptămâna Ardenilor fără victorie, însă a demonstrat că se află pe drumul cel bun pentru a atinge vârful de formă în Turul Franţei.

Carlos Betancur – AG2R trebuie felicitată pentru că a renunţat la “implanturile de puncte” numite Gregor Gazvoda şi Amir Zargari, reorientându-se către un rutier tânăr şi cu un potenţial fantastic, aşa cum este Carlos Betancur, care i-a adus echipei franceze două rezultate solide la interval de doar patru zile. Nu doar că rutierul columbian obţine puncte importante în cursele World Tour, dar îi asigură lui AG2R şi o vizibilitate de care aceasta s-a bucurat rar în ultimii ani. La cum a mers în primăvara lui 2012, Betancur nu va mai trebui să aştepte mult până să obţină un mare succes.

Michele Scarponi – ultimele luni au fost cu multe probleme pentru ciclistul lui Lampre, însă clasările recente (locul trei în Turul Cataluniei şi locul cinci în Liège–Bastogne–Liège) îi dau acestuia dreptul să spere că va termina pe podium Il Giro. Ajuns la 35 de ani, Scarponi şi-a calculat bine paşii în actuala stagiune, conştient că a 96-a ediţie a Turului Italiei va reprezenta ultima sa oportunitate pentru un rezultat important în faţa propriilor suporteri.

Andy Schleck – oricât de ciudat ar părea, luxemburghezul merită să se afle aici, nu doar datorită faptului că a terminat cursa, dar şi pentru că a venit pe un loc rezonabil, având în vedere condiţia fizică şi mentală la care se află. Schleck a terminat pe 41, la un minut şi 20 de secunde în urma învingătorului, un rezultat care va avea darul de a-i da mai multă încredere pentru a doua jumătate a sezonului.

Cine a fost pe minus

Belgia – pentru prima oară în ultimii 95 de ani, niciun rutier din această ţară nu a câştigat o clasică sau o semi-clasică, un rezultat dezastruos pentru o naţiune obişnuită cu victoriile în cursele de o zi. Unii ciclişti au fost accidentaţi, alţii ieşiţi din formă, însă acestea nu au fost singurele motive pentru parcursul foarte slab al belgienilor în lunile martie şi aprilie. O altă problemă e că în absenţa marilor nume nu a apărut nimeni din urmă, fiind foarte posibil ca la un moment dat, în viitorul apropiat, să existe un gol important între generaţii.

Philippe Gilbert – în proporţie de 90%, campionul mondial şi-a ratat sezonul. După ce nu a terminat pe podium în niciuna dintre clasicele din Ardeni, ciclistului echipei BMC îi mai rămân foarte puţine lucruri la care să spere în 2013 (în principal, succese de etapă în Turul Franţei şi Vuelta). Seria sa fără victorie în tricoul curcubeu a ajuns la şapte luni, iar singurul mod prin care ar putea şterge impresia proastă lăsată până acum ar fi ca în toamnă să câştige din nou titlul mondial şi să dubleze acea performanţă şi cu un succes într-o clasică (de preferat, Turul Lombardiei).

Sky, BMC şi Omega Pharma-Quick Step – toate aceste echipe au ce să îşi reproşeze după clasicele de primăvară. La startul lui martie, se vorbea despre o dominare clară a celor trei grupări în cursele de o zi pe pavate şi din Ardeni, dar nu a fost cazul, iar acestea au încheiat şi ultima mare clasică “Monument” din prima parte a sezonului fără să impresioneze prin evoluţia lor.

Damiano Cunego – “Micul Prinţ” a declarat în mai multe rânduri că Liège–Bastogne–Liège este marele său obiectiv al primăverii, însă a dezamăgit din nou, asta după ce la un moment dat a lăsat senzaţia că poate să aibă un rol important pe final. Până la urmă, fostul câştigător din Il Giro a sosit doar pe 30, iar Italia a ajuns la aproape cinci ani fără o victorie într-o clasică majoră.

Camera 11

Yvo Molenaers a fost rutier profesionist timp de mai mult de un deceniu, iar printre rezultatele sale se numără câştigarea Turului Luxemburgului, dar şi a unor etape în Paris-Nisa şi Turul Elveţiei. După ce s-a retras din activitate, Molenaers a deschis hotelul Malpertuus, aflat în orăşelul Riemst, la doar câţiva kilometri de Liège. Până aici, nimic neobişnuit, însă povestea nu se opreşte astfel.

Una dintre camerele hotelului, Camera 11, pentru a fi mai precis, a devenit odată cu trecerea timpului un adevărat porte-bonheur pentru rutierii cazaţi acolo. În ultimele două decenii, cicliştii care au dormit aici au obţinut aproape mereu o victorie mare la doar câteva zile de la trecerea lor prin Camera 11. Drept urmare, aceasta şi-a câştigat un loc de cinste în lumea ciclismului şi a devenit o superstiţie pe care din ce în ce mai mulţi rutierii încearcă să o respecte.

Însă cum arată lista cicliştilor care au bifat succese importante după ce au stat în legendara Cameră 11?

An

Cursa câştigată

Rutierul învingător

Echipa acestuia

1990

Flèche Wallonne

Moreno Argentin

Ariostea

1991

Flèche Wallonne+ Liège–Bastogne–Liège

Moreno Argentin

Ariostea

1993

Amstel Gold Race

Rolf Järmann

Ariostea

1994

Amstel Gold Race

Johan Museeuw

GB-MG

1997

Liège–Bastogne–Liège

Michele Bartoli

MG-Technogym

2002

Amstel Gold Race

Michele Bartoli

Fassa Bortolo

2002

Campionatele Mondiale

Mario Cipollini

Italia

2008

Flèche Wallonne

Kim Kirchen

Team Columbia

2010

Turul Beneluxului

Tony Martin

HTC-Columbia

2012

Flèche Wallonne

Joaquim Rodriguez

Katusha

2013

Flèche Wallonne

Daniel Moreno

Katusha

Pentru informaţiile de mai sus, trebuie să îi mulţumesc lui Emile Molenaers, fiul lui Yvo Molenaers. Totodată, acesta este cumnatul lui Valerio Piva, managerul Katushei, şi cel care se ocupă în prezent de Hotelul Malpertuus. Tocmai de aceea, mi se pare potrivit să cedez încheierea lui Emile Molenaers şi gândurilor sale despre Camera 11:

“Dintre toate aceste victorii, cea de la Campionatele Mondiale din 2002 a fost cea mai impresionantă pentru mine. Cipo era marele favorit şi a câştigat. La acea vreme, a trebuit să îi aducem câteva îmbunătăţiri camerei, deoarece aveam o vedetă cazată acolo: o canapea în plus, flori, etc… Acum însă, camera 11 se află în forma sa originală, dar trebuie să recunosc că avem de gând să o redecorăm, astfel încât să aibă o atmosferă şi un aer de <campionissimo>. Nu rutierii aleg camerele, însă Valerio Piva a făcut câteva modificări listei originale de cazare pentru ca Daniel Moreno şi Joaquim Rodriguez, cei mai buni ciclişti ai săi, să stea în Camera 11. Noroc sau nu?”

Liège–Bastogne–Liège 2013

Image

O cursă pentru amatori la început, Liège–Bastogne–Liège a apărut din acelaşi motiv care a dus la înfiinţarea tuturor competiţiilor de la final de secol XlX, început de secol XX: pentru a ajuta la creşterea vânzărilor unui ziar, în acest caz, L’Expresse. Modelul, patentat de Le Vélocipède Illustré, în 1869, cu Paris-Rouen, a fost urmat de toate publicaţiile de la acea vreme, care au avut de gând nu atât să le ofere oamenilor ceva nou, cât să se salveze de la faliment şi să le dea lovitura de graţie ziarelor cu care se aflau în competiţie directă.

La început o cursă rezervată amatorilor, Liège–Bastogne–Liège i-a primit după scurt timp şi pe profesionişti şi s-a bucurat de un debut excelent în lumea ciclismului, cel puţin pentru organizatori, deoarece primele trei ediţii au fost câştgate de un valon, Léon Houa. Chiar dacă până în ziua de azi a rămas “proprietatea” belgienilor, “La Doyenne” a crescut în amploare şi a devenit una dintre cele mai importante clasice din calendar, adunând întotdeauna la start nume mari, prestigiul fiindu-i conferit şi de faptul că printre participanţi s-au numărat mereu câştigători de Mari Tururi.

Astfel, pe lista câştigătorilor au apărut oameni ca Ferdi Kübler, Jacques Anquetil, Eddy Merckx sau Bernard Hinault. Mai recent, rutierii de clasice s-au aflat în prim-plan, însă cicliştii de curse pe etape tot s-au făcut remarcaţi (Alexandre Vinokourov, Danilo Di Luca, Alejandro Valverde, Andy Schleck). Ediţia de anul acesta, poate mai mult decât în sezoanele precedente, se anunţă o luptă intensă între ciclişti provenind din ambele categorii.

Traseul din 2013

11 căţărări va avea ediţia cu numărul 99 a Liège–Bastogne–Liège, iar nouă dintre acestea vor fi grupate în a doua jumătate a cursei. Spre deosebire de Flèche Wallonne, dealurile din “La Doyenne” sunt mult mai lungi şi dure, diferenţele putând fi realizate mult mai uşor. La acestea se adaugă şi coborârile, întortocheate şi tehnice, care vor necesita din plin concentrarea rutierilor, o scurtă clipă de neatenţie putând echivala cu pierderea cursei.

Treptat-treptat, căţărările de pe traseu îi vor solicita din ce în ce mai mult pe ciclişti, dar vor realiza şi o selecţie, iar plutonul va ajunge să numere undeva la 50-60 de oameni. Asta până când se va ajunge pe Côte de La Redoute, care este pentru Liège–Bastogne–Liège ceea ce e Pădurea Arenberg pentru Paris-Roubaix: un simbol, un loc în care nu neapărat se poate câştiga cursa, cât se poate pierde. De acolo vor mai rămâne 36 de kilometri până la sosire şi două căţărări repertoriate, dintre care una trebuie neapărat menţionată.

Este vorba despre penultima, Côte de Colonster, care o înlocuieşte pe Côte de la Roche aux Faucons, absentă din cauza lucrărilor de reparaţie întreprinse în zonă. De ce va fi atât de importantă Colonster? Pentru simplul motiv că va schimba dramatic cursul evenimentelor şi va duce, cel mai probabil, la o sosire ce va avea în prim-plan un grup numeros din care se va alege învingătorul. Mai lungă decât Roche aux Faucons, noua ascensiune are însă o pantă medie mult mai uşoară (doar 6%), care nu are cum să creeze diferenţele văzute în ediţiile precedente. Un motiv în plus pentru ca “La Doyenne”, care se va termina din nou pe drumul în urcare din Ans, să aibă un finiş similar cu cel al lui Amstel Gold Race în anii anteriori, când totul se decidea pe ultimii metri ai lui Cauberg.

Nu doar datorită traseului schimbat pe final se remarcă ediţia din 2013, ci şi lipsei unui favorit clar la victorie, o situaţie oarecum neobişnuită pentru o cursă de nivelul lui Liège–Bastogne–Liège.

Favoriţii din 2013  

Alejandro Valverde – de două câştigător al Liège–Bastogne–Liège, spaniolul pare cel mai solid candidat la victorie. Clasat pe doi în Amstel Gold Race şi pe şapte în Flèche Wallonne, rutierul echipei Movistar are calităţile şi şiretenia necesare pentru a da din nou lovitura în suburbia Ans. Un alt avantaj al lui Valverde îl reprezintă faptul că nu trebuie să atace, fiind unul dintre puţinii rutieri care se pot impune la sprint.

Philippe Gilbert – se află înaintea ultimei ocazii de a-şi salva sezonul. Poate părea mult spus, având în vedere că este doar luna aprilie, dar tot ce va urma de acum înainte (Campionate Naţionale, curse de o zi, Mari Tururi) nu va fi o miză la fel de mare pentru campionul mondial, care şi-a construit toată pregătirea de iarnă în jurul clasicelor din Ardeni, şi mai ales, cu gândul la Liège–Bastogne–Liège, o cursă ale cărei drumuri şi obstacole le cunoaşte mai bine decât oricine altcineva din actualul pluton.

Simon Gerrans – australianul “a sărit” peste Flèche Wallonne pentru a ajunge cât mai odihnit şi pregătit la startul din Liège, iar dacă va fi măcar la nivelul din Amstel Gold Race, atunci va putea emite pretenţii serioase într-o cursă care a avut până acum un singur învingător vorbitor de limbă engleză, pe Tyler Hamilton, în 2003. La fel ca în cazul lui Valverde, sprintul foarte bun va fi una dintre “armele” lui Gerrans în faţa unor adversari mult mai titraţi.

Joaquim Rodriguez – în ciuda unor probleme la genunchi, spaniolul a terminat pe şase Flèche Wallonne, un rezultat care ar trebui să îi pună pe gânduri pe oponenţii săi. Cu un Dani Moreno pregătit să revină în rolul de “locotenent”, dar şi cu o condiţie fizică mai bună, “Purito” va încerca să îşi împlinească visul şi să se impună în “La Doyenne”. Pentru asta va avea nevoie nu doar de o cursă ferită de ghinion, ci şi de un atac dat relativ departe de final, prin care să îi surprindă pe ceilalţi.

Vincenzo Nibali – anul trecut, italianul a fost prins de Maxim Iglisnkiy, cu doar 1200 de metri înainte de final, dar acea înfrângere nu l-a descurajat, iar acum se va prezenta în cursă cu dorinţa de a-şi lua revanşa. Chiar dacă e obosit după succesul din Turul Trentino, “Rechinul” are toate şansele să fie din nou unul dintre protagonişti, mai ales că face parte din categoria rutierilor care dau absolut totul de fiecare dată, indiferent de situaţie.

Sky – pentru echipa britanică, la fel ca pentru BMC sau Omega Pharma-Quick Step, va fi ultima ocazie de a salva o campanie de primăvară mult sub aşteptări în clasice. Sky propune mulţi oameni interesanţi, ca Sergio Henao, Chris Froome sau Rigoberto Uran, însă victoria va depinde, într-o bună măsură, de capacitatea acestora de a controla o cursă căreia nu îi place să fie controlată. Toţi cei enumeraţi mai sus au un minus, sprintul, ceea ce înseamnă că primul loc poate fi obţinut după o acţiune solitară. Rămâne de văzut de unde va porni aceasta.

Alţi oameni de urmărit – după evoluţia bună de la mijlocul săptămânii, Daniel Martin nu trebuie trecut cu vederea, la fel ca Michal Kwiatkowski, care a declarat că Liège–Bastogne–Liège este clasica sa preferată din Ardeni. Damiano Cunego va încerca să demonstreze că încă mai are un cuvânt de spus în cursele de o zi, în timp ce Carlos Betancur va trebui să confime locul al treilea din Flèche Wallonne. Chiar dacă obiectivul lui e Il Giro, asta nu înseamnă că Samuel Sanchez nu ar putea fi un factor duminică, la fel ca Rui Costa, Daniel Moreno, Ryder Hesjedal,  Enrico Gasparotto, Bauke Mollema sau Jelle Vanendert, care vor veni din linia a treia a favoriţilor.

Date statistice:

– cele mai multe victorii au fost obţinute de Eddy Merckx, cinci, între 1969 şi 1975.

– 13 ţări se pot lăuda cu cel puţin un succes în Liège–Bastogne–Liège, primul loc al acestui clasament fiind ocupat de Belgia, cu 59 de victorii.

– ultimul campion mondial care s-a impus în “La Doyenne” a fost italianul Moreno Argentin, în 1987.

– în ultimii 15 ani, cea mai mare diferenţă între primul şi al doilea clasat s-a înregistrat în 2009, atunci când Andy Schleck l-a învins pe Joaquim Rodriguez pentru un minut şi 16 secunde.

Liège–Bastogne–Liège 1957: doi rutieri pe locul întâi

Controversele au făcut parte din ciclism încă de la apariţia primelor curse, iar asta, spre surprinderea multora, nu a dus la şubrezirea sportului, ci la intensificarea aurei de care acesta s-a bucurat şi continuă să se bucure. Evident, cele mai mari controverse au apărut în competiţiile de prestigiu, dorite de atât de mulţi rutieri, însă câştigate doar de câţiva, cei mai buni, dar şi cei mai norocoşi. Şi pentru că Liège–Bastogne–Liège este o cursă imensă, controversele nu aveau cum să o ocolească de-a lungul istoriei.

A doua jumătate a anilor ’50 a reprezentat o perioadă de dominare a belgienilor în “La Doyenne”, singura problemă ce se punea la start fiind numele reprezentantului gazdelor care se va impune. În 1957, situaţia nu avea să se schimbe, însă deznodământul urma să fie unul cu totul neaşteptat. Cursa din acel an a reprezentat un adevărat test de rezistenţă pentru ciclişti, nu doar din cauza distanţei – 255 de kilometri – ci şi a condiţiilor meteo. O ploaie săcâitoare i-a însoţit pe concurenţi încă de la start, înainte de a se transforma într-o ninsoare aprigă, care i-a obligat pe organizatori să reacţioneze imediat.

Astfel, în Houffalize, unul dintre oraşele aflate pe traseu, s-a constituit un punct de realimentare, la care au contribuit locuitorii de acolo, aceştia oferindu-le rutierilor ceai şi cafea. Unii au abandonat acolo, în timp ce alţii s-au decis să continue. Favorit la victorie, Louison Bobet a mers mai departe, la fel ca belgianul Germain Derycke. La un moment dat, cei doi au ajuns la o barieră lăsată, Bobet a trecut, iar adversarul său l-a urmat imediat. În mod normal, francezul nu ar fi trebuit să aibă probleme în faţa unui ciclist cunoscut pentru că îi plăceau temperaturile ridicate, însă ghinionul l-a lovit când victoria părea atât de aproape, o problemă mecanică scoţându-l din cărţi.

În schimb, Derycke s-a descurcat neaşteptat de bine în teribilele condiţii meteo şi a ajuns primul la finalul din Liège, unde a sărbătorit al treilea succes al carierei într-o cursă “Monument”. După ceremonia de premiere, când se afla la duşuri, învingătorul din “La Doyenne” a aflat că al doilea clasat, Frans Schoubben, a depus o plângere pentru că a trecut bariera când aceasta era lăsată, lucru interzis în Belgia. În faţa comisarilor de cursă, Derycke s-a apărat, spunând că l-a urmat pe Bobet (care trecuse din obişnuinţă, deoarece în Franţa nu era ceva ilegal), însă aceştia nu au vrut să audă argumentul său şi l-au descalificat.

Promovat pe primul loc, Schoubben şi-a retras plângerea după numai câteva zile, la sfatul managerului său de la Peugeot, iar Germain Derycke a primit înapoi victoria. Însă povestea nu s-a încheiat aici, vechiul şi noul câştigător oferind o mostră de fair-play la care nimeni nu s-ar fi aşteptat: ciclistul echipei Faema le-a cerut oficialilor ca şi Frans Schoubben să fie declarat învingător. Aceştia s-au conformat, iar ediţia din 1957 a clasicei din Valonia a rămas pentru totdeauna în istorie, cu doi flamanzi pe prima poziţie.

Concluzii după Flèche Wallonne

Spre deosebire de clasicele pe pavate, acolo unde favoriţii au câştigat de fiecare dată, cursele de o zi din Ardeni sunt pline de surprize. După ce Roman Kreuziger s-a impus în Amstel Gold Race, a venit rândul unui alt rutier din plan secund să iasă în evidenţă şi să obţină victoria carierei. Este vorba despre Daniel Moreno, care a făcut o cursă extrem de inteligentă pe Mur de Huy, devenind la finalul acesteia al patrulea spaniol din ultimul deceniu care s-a impus în Flèche Wallonne. Ajutat de faptul că favoriţii stăteau cu ochii pe colegul său, Joaquim Rodriguez, dar şi de sfaturile pe care le-a primit de la “Purito”, Moreno a aşteptat ca principalii candidaţi la victorie să îşi arate intenţiile, după care a accelerat fabulos şi a plecat spre un succes la care visa de câţiva ani. O recompensă frumoasă pentru un ciclist care mereu s-a pus în slujba altora.

Primii columbieni din istorie care au terminat pe podium o clasică din Ardeni, Sergio Henao şi Carlos Betancur şi-au demonstrat încă o dată potenţialul. În vârstă de 23 de ani, Betancur a fost autorul unui atac cum rar este văzut pe Mur de Huy, dat foarte devreme, şi care ar fi reuşit dacă Philippe Gilbert nu ar fi intensificat ritmul în ultimii 500 de metri. În ceea ce îl priveşte pe Henao, acesta a arătat încă o dată că este pregătit să fie liderul lui Sky în Vuelta, unde poate deveni doar al doilea columbian triumfător într-un Mare Tur, după Lucho Herrera.

Philippe Gilbert este la ani-lumină distanţă de primăvara lui 2011, când pur şi simplu nu a avut adversar. Campionul mondial a încercat o accelerare pe finalul lui Mur de Huy, însă a rămas fără aer, iar în picioare parcă i s-a turnat plumb; drept urmare, rutierul lui BMC a încheiat cursa doar pe locul 15, un rezultat care are darul de a-l face şi mai tensionat înainte de marele obiectiv al primăverii, Liège–Bastogne–Liège. Dacă nu se va impune acolo, e posibil ca Gilbert să înceapă să creadă că există cu adevărat un “blestem al tricoului curcubeu”.

Daniel Martin a impresionat prin locul al patrulea obţinut miercuri, o nouă confirmare a faptului că poate câştiga într-o bună zi Flèche Wallonne. Irlandezul în vârstă de 26 de ani a fost cel mai rapid pe ultimii 200 de metri ai clasicei, dar a plătit tribut pentru plasamentul slab pe care l-a avut la începutul căţărării, la fel ca la ediţia precedentă. Atunci când va rezolva această problemă, Martin va deveni cu adevărat un mare favorit la victorie în cursa din Belgia.

Michal Kwiatkowski este un talent fenomenal, care va avea un impact uriaş asupra ciclismului în următorul deceniu. Polonezul în vârstă de numai 22 de ani a bifat al doilea top cinci din ultimele patru zile şi are toate şansele să repete acest rezultat şi duminică, în “La Doyenne”. Omega Pharma-Quick Step a pus mâna pe o mină de aur, un rutier cu multe calităţi, care se poate transforma cu timpul într-un mare ciclist nu doar de clasice, ci şi de curse scurte pe etape.

Flèche Wallonne 2013

Image

Cursa din Belgia a văzut lumina zilei pe 13 aprilie 1936, la iniţiativa lui Albert Van Laethem, care a dorit prin asta să crească vânzările ziarului Les Sports. Tot acesta a ales şi numele, Flèche Wallonne, deoarece traseul avea forma unei săgeţi care unea oraşele Tournai şi Liège. Prima ediţie s-a desfăşurat a doua zi după Paris-Roubaix, iar din această cauză doar 64 de rutieri s-au prezentat la start.

Gazdele şi-au pus speranţele în Eloi Meulenberg, un valon, însă acesta a fost lovit de o motocicletă cu puţin înainte de final, ieşind astfel din cărţi. Şi pentru ca dezamăgirea să fie şi mai mare, învingător a fost un ciclist din Flandra, Philemon Demeersman, care cu un an înainte se impusese în Lille-Bruxelles-Lille, o altă cursă importantă la acea vreme.

Cu toate acestea, Flèche Wallonne a fost un succes de la început şi a rămas până în zilele noastre una dintre cele mai importante curse din calendar, chiar dacă totul se rezumă la ultima căţărare, teribilul Mur de Huy (1300 de metri lungime, pantă medie 9,3%), care anul acesta va aniversa trei decenii de când a fost introdus pe traseu. Pentru a mai “condimenta” clasica, organizatorii au schimbat de mai multe ori traseul, cel mai recent introducând Côte de Villers-le-Bouillet, cu câţiva kilometri înainte de Mur de Huy, însă nici aşa nu au reuşit să schimbe dinamica plutonului, astfel încât victoria a fost decisă din nou în urma unui sprint pe dificilele pante ale ascensiunii cunoscute şi sub numele de “Drumul Capelelor”.

Mai mulţi favoriţi în 2013

Accidentat la genunchi în Amstel Gold Race, Joaquim Rodriguez a decis până la urmă să participe în Flèche Wallonne, chiar dacă nu va fi la cel mai ridicat nivel. În mod normal, spaniolul în vârstă de 33 de ani ar fi fost marele favorit la primul loc, avantajat de traseu, dar şi de succesul categoric din 2012, însă lovitura suferită pe drumurile înguste ale Olandei va reprezenta o problemă serioasă, peste care îi va fi foarte dificil să treacă (asta dacă nu cumva a mers la cacealma).

În aceste condiţii, victoria va fi la îndemâna mai multor ciclişti, iar primul nume care iese în evidenţă este Philippe Gilbert. Câştigător pe Mur de Huy în 2011, belgianul cunoaşte bine traseul, ceea ce îl va avantaja în faţa adversarilor fără experienţă, prezenţi pentru prima sau doar a doua oară la start. Aflat pe o pantă ascendentă de o săptămână, Gilbert caută cea dintâi victorie stagională, iar dacă o va obţine, va deveni al cincilea campion mondial care câştigă clasica belgiană.

Chiar dacă Alejandro Valverde a încheiat pe locul secund Amstel Gold Race, nu spaniolul face figură de principal adversar al lui Gilbert, ci Sergio Henao, căruia finalul i se potriveşte mult mai bine. Al 14-lea la ediţia precedentă, columbianul a progresat incredibil în ultimele 12 luni, iar forma arătată în ultima perioadă, precum şi rezultatele obţinute, îi dau speranţe că poate fi primul sud-american triumfător în Flèche Wallonne.

Având în vedere rezultatul de duminică, Valverde ar trebui să fie din nou unul dintre protagonişti. Triumfător pe Mur de Huy în 2006, liderul lui Movistar va avea un ajutor important miercuri, în persoana lui Nairo Quintana, câştigătorul Turului Ţării Bascilor. În cazul în care Valverde va claca, Quintana poate prelua ştafeta de la acesta, însă are nevoie nu doar de un plasament excelent, ci şi de o cunoaştere cât mai bună a porţiunilor-cheie de pe Mur de Huy, aspect ce ar putea să îl tragă în jos, în condiţiile în care se va afla la debut în Flèche Wallonne.

Spre surprinderea tuturor, Peter Sagan a decis să îşi continue campania de primăvară, urmând să se prezinte la startul care se va da din Binche, localitate aflată pentru prima oară pe harta cursei. Evoluţia sa pe Mur de Huy rămâne o necunoscută pentru toată lumea, şi chiar dacă nu va termina nici măcar între primii trei, Sagan va avea de câştigat, deoarece va avea ocazia să cunoască traseul din Flèche Wallonne, iar asta îl va ajuta pe viitor. În plus, e foarte posibil ca el să vină în cursă şi cu gândul de a urca din nou pe primul loc în ierarhia World Tour, pentru asta fiindu-i suficient un loc patru.

Surpriza în cursa de miercuri ar putea veni din partea unor oameni interesanţi, care au arătat atât în sezoanele precedente, cât şi în acesta, că au potenţialul de a îmblânzi Mur de Huy: Michael Albasini, Jelle Vanendert, Daniel Martin, Igor Anton, Carlos Betancur, şi, de ce nu, Alberto Contador, care a fost foarte aproape de victorie la ediţia din 2010, când a pierdut doar pentru că a atacat prea devreme, supraestimându-şi forţele pe “cea mai dificilă căţărare din Ardeni” (aşa cum a spus Michele Bartoli) şi subestimându-şi adversarii.

Date statistice:

– patru rutieri împart recordul de victorii în Flèche Wallonne: Marcel Kint, Eddy Merckx, Moreno Argentin şi Davide Rebellin; toţi au câştigat cursa de câte trei ori.

– 11 ţări au obţinut cel puţin un succes în clasica belgiană; primul loc în acest clasament este ocupat de Belgia, cu 38 de victorii.

– cea mai mare diferenţă din ultimul deceniu între primul şi al doilea clasat a fost înregistrată în 2003; atunci, Igor Astarloa l-a învins pe Aitor Osa pentru 16 secunde. Ediţia aceea a fost şi ultima în care o evadare a avut câştig de cauză.

– va fi pentru prima oară în istorie când Flèche Wallonne va lua startul din Binche; celelalte oraşe care au mai găzduit startul sunt Charleroi, Spa, Huy, Mons, Esneux, Verviers, Liège şi Tournai.

Câteva întrebări

la care aştept să răspundă a 37-a ediţie a Turului Trentino, ce va debuta marţi:

– poate Bradley Wiggins să se impună în Il Giro?

– sunt îndreptăţite gazdele să îşi pună speranţele în Vincenzo Nibali la câştigarea tricoului roz?

– Ivan Basso şi Michele Scarponi, doi veterani, vor avea un cuvânt de spus peste o lună?

– mai are Cadel Evans un viitor în cursele pe etape?

– vor fi rutierii echipei Colombia-Coldeportes printre protagoniştii din Corsa Rosa?

Răspunsurile, în aceste etape:

Image

Image

Image

Image

Image

Navigare în articole