Un document care merită citit, indiferent de părerile pro sau contra pe care Lance Armstrong le-a generat şi continuă să le genereze. Per total, cazul este cu bătaie lungă, iar americanul şi Johan Bruyneel nu sunt singurii care vor avea de suferit, deoarece mai multe echipe sunt atinse, într-un mod sau altul, de aceste informaţii. Tocmai de aceea, e foarte posibil ca noi “cutremure” să apară în următoare luni.
Astăzi începe Turul Beijingului, dar nu o să fac nicio avancronică. În schimb, o să spun că este o cursă destul de controversată, nu doar pentru că îi obligă pe ciclişti să călătorească mult la final de sezon, dar şi din cauza poluării, care reprezintă pentru toţi cei prezenţi acolo un factor ridicat de risc. Un exemplu: conform site-ului Ministerului Chinez al Mediului, nivelul poluării a avut un indice şi de 457 în ultimele două zile. Ce înseamnă asta? Explicaţia este oferită de tabelul de mai jos.
Şi atunci, ce mai caută rutierii în China, în afară de puncte World Tour? Cred că cel mai bun răspuns îl poate da Global Cycling Promotion.
În urmă cu aproximativ trei decenii, Sean Kelly avea 27 de ani şi era deja unul dintre rutierii importanţi din caravană, dar îi lipsea un succes într-o cursă majoră de o zi. De fapt, el nu avea nici măcar un podium într-un Monument, în palmaresul său figurând succese în cursele scurte pe etape şi în Marile Tururi. În toamna lui 1983, Kelly, aflat pe atunci la echipa Sem-France Loire, s-a prezentat la startul Turului Lombardiei, cu gândul nu doar la o victorie, ci şi la Trofeul Super Prestige Pernod, acolo unde se afla pe locul patru, la 45 de puncte de lider, Greg LeMond, recent învingător la Mondialele desfăşurate la Altenrhein, în Elveţia.
Evident, şi americanul a venit în cursă, la fel ca alţi mari ciclişti ai acelor vremuri, precum Giuseppe Saronni, Jan Raas, Claude Criquielion sau Francesco Moser. În total, 151 de rutieri s-au aflat la startul din Brescia, de unde urmau să meargă 253 de kilometri până la Como, pe un traseu cu şase ascensiuni. Cursa a oferit spectacol şi surprize încă de pe prima căţărare, acolo unde Criquielion şi Pedro Munoz au atacat, o mişcare ce a dus la formarea unui grup select, din care a lipsit însă Giuseppe Saronni, italianul întâmpinând probleme, spre uimirea multora. Pe lângă Saronni, şi LeMond a fost distanţat, dar purtătorul tricoului curcubeu a revenit pe coborâre alături de ceilalţi favoriţi.
După ce evadaţii au fost prinşi, lucrurile s-au mai liniştit în aşteptarea ultimei ascensiuni a zilei, San Fermo della Battaglia, acolo unde ar fi trebuit să apară “artificii”. Iar acestea nu s-au lăsat aşteptate, în prim-plan fiind acelaşi Munoz, care a accelerat încă o dată. Stephen Roche a trecut la trena grupului şi a imprimat un ritm puternic, în timp ce LeMond a fost din nou desprins, dar a fost salvat încă o dată de coborâre. În acel moment, a devenit clar pentru toată lumea că victoria se va juca la sprint.
Pe velodromul din Como, acolo unde s-a încheiat ediţia din 1983, Francesco Moser a încercat să îi păcălească pe adversarii săi şi să se desprindă cu jumătate de kilometru înainte de sosire, dar nu a reuşit. Apoi, când mai erau doar 300 de metri, olandezul Hennie Kuiper a trecut în frunte, Moser i-a luat roata, sprintul s-a declanşat la o viteză uluitoare şi trei oameni au trecut linia de sosire deodată, fără ca vreunul dintre ei să se bucure. Atât de strâns a fost totul, încât nici spectatorii, dar nici cei trei – Adri Van der Poel, Sean Kelly şi Greg LeMond (da, LeMond, care de două ori a rămas în urmă) – nu aveau idee cine a câştigat.
Oficialii au studiat fotografia de la finiş şi după câteva minute au anunţat că Sean Kelly este învingător. Irlandezul, care nu se făcuse cu nimic remarcat până la final, şi-a păstrat energia pentru sprint, unul dintre cele mai frumoase din cariera sa, şi a trecut primul linia de sosire. Cum Lemond a venit pe doi, americanul a fost sigur de triumful său în Trofeul Super Prestige Pernod, dar omul zilei a fost clar rutierul irlandez, care a obţinut prima victorie a carierei într-o clasică-Monument. În anii următori, au mai venit alte opt.
Oscar Freire s-a retras din activitate după Campionatele Mondiale de la Valkenburg, aceeaşi locaţie în care a fost consemnat debutul său la această competiţie, în 1998. Spaniolul a avut o carieră fabuloasă, cu victorii în Marile Tururi, Milano-San Remo, Gent-Wevelgem sau Paris-Tours, dar peste toate se află succesele de la Mondialele pe şosea, în special primul, care l-a ajutat să obţină un contract la o echipă mare, după un 1999 de-a dreptul dezamăgitor.
Să vină 4 mai!!!
Uniunea Ciclistă Internaţională a decis ca ediţia din 2016 a Campionatelor Mondiale pe şosea să fie găzduită de Doha. Anunţul a fost făcut la Valkenburg şi nu reprezintă nicio surpriză, deoarece Qatar a fost singura ţară care şi-a depus candidatura. În acelaşi timp, UCI a anunţat că spaniolii au la dispoziţie 30 de zile pentru a face rost de banii necesari organizării ediţiei de anul viitor. Potrivit unor informaţii neoficiale, acestora le lipsesc 2,5 milioane de euro, adica exact jumătate din suma totală.
Michele Acquarone a confirmat că o etapă a Turului Italiei din 2013 se va termina pe Galibier, plutonul urmând să urce pe versantul opus celui care a figurat în Turul Franţei 2011. Etapa va include alte două căţărări – Colle del Moncenisi şi Col du Télégraphe – şi va fi foarte scurtă, doar 150 de kilometri, aspect care a dus la mai multe speculaţii potrivit cărora RCS Sport a hotărât ca toate etapele din Giro de anul viitor să fie astfel, fără ca spectacolul să aibă de suferit, deoarece vor fi plasate mai multe asccensiuni într-o etapă. Organizatorii au ales Galibier drept finiş pentru a onora memoria lui Marco Pantani, ultimul italian învingător în Le Tour.
UCI a făcut public calendarul Europe Tour pentru 2013, care cuprinde două noi curse: Arctic Race of Norway (25-28 iulie) şi Ride London Classic (4 august). Prima este organizată de ASO, care ia în calcul ca unele etape să se dispute la ore târzii în Europa, atât din raţiuni de televizare, cât şi de decor, deoarece rutierii ar urma să concureze în timp ce pe cer se va afla soarele de la miezul nopţii. În ceea ce priveşte cursa din Marea Britanie, organizatorii de acolo au decis ca aceasta să se desfăşoare pe traseul folosit la Jocurile Olimpice de la Londra.
Liquigas Cannondale Pro Cycling va fi din 2013 numele echipei care până anul acesta a fost cunoscută ca Liquigas. Printre cicliştii cei mai importanţi ai grupării se vor numără Peter Sagan, Moreno Moser, Ivan Basso şi Elia Viviani, dar cum sponsorul principal este din Statele Unite, sunt şanse mari ca în următoarele săptămâni, până la încheierea perioadei de transferuri, să fie aduşi mai mulţi rutieri americani.
22.01-27.01 – Turul Down Under
03.03-10.03 – Paris-Nisa
06.03-12.03 – Tirreno-Adriatico
16.03 – Milano-San Remo
18.03-24.03 – Turul Cataluniei
22.03 – E3 Prijs Vlaanderen
24.03 – Gent-Wevelgem
31.03 – Turul Flandrei
01.04-06.04 – Turul Ţării Bascilor
07.04 – Paris-Roubaix
14.04 – Amstel Gold Race
17.04 – Flèche Wallonne
21.04 – Liège-Bastogne-Liège
23.04-28.04 – Turul Romandiei
04.05-26.05 – Turul Italiei
02.06-09.06 – Criteriul Dauphiné
08.06-16.06 – Turul Elveţiei
29.06- 21.07 – Turul Franţei
27.07 – Clasica San Sebastian
27.07-03.08 – Turul Poloniei
12.08-18.08 –Turul Beneluxului
24.08-15.09 – Turul Spaniei
25.08 – Clasica de la Hamburg
01.09 – Marele Premiu de la Plouay
13.09 – Marele Premiu de la Quebec
15.09 – Marele Premiu de la Montreal
05.10 – Turul Lombardiei
09.10-13.10 – Turul Hangzhou
16.10-20.10 – Turul Beijingului
Omega Pharma-Quick Step a devenit prima campioană mondială în cursa de contratimp pe echipe, după ce a învins-o pe BMC pentru o diferenţă de numai trei secunde pe solicitantul traseu de la Valkenburg. Gruparea americană ar fi putut intra în posesia medaliilor de aur, dacă Tejay van Garderen nu ar fi accelerat inexplicabil pe Cauberg, lăsându-şi în urmă colegii, pe care apoi a fost nevoit să-i aştepte. Podiumul a fost completat de Orica-GreenEdge, sosită cu o întârziere de 47 de secunde. Pentru victoria sa, Omega Pharma-Quick Step a primit şi un cec în valoare de 100 000 de euro.
Jonathan Tiernan-Locke a devenit primul reprezentant al gazdelor care s-a impus în Turul Marii Britanii şi cel dintâi britanic învingător în cursa naţională după 19 ani. Ciclistul echipei Endura Racing (care de la anul ar putea rula pentru Sky) a încheiat fără probleme ultima etapă şi a bifat al patrulea succes stagional, după cele din Turul Mediteranean, Tour du Haut Var şi Turul Alsaciei. Etapa finală a fost câştigată de un alt britanic, Mark Cavendish, care s-a aflat la ultima zi din 2012 în tricoul curcubeu. Pentru Cavendish, a fost a 15-a victorie a anului.
Mai multe curse s-au desfăşurat week-end-ul trecut: italianul Fabio Felline a câştigat Memorialul Marco Pantani, în timp ce Emanuele Sella, colegul său de la Androni Giocattoli-Venezuela, a triumfat în Gran Premio Industria e Commercio di Prato, o zi mai târziu. În Belgia, André Greipel a terminat primul în GP Impanis-Van Petegem, ajungând la 19 succese în 2012, iar în Franţa, un alt german, John Degenkolb, a câştigat Grand Prix d’Isbergues.
Din 1994, Campionatele Mondiale de Ciclism pe şosea nu au mai găzduit un contratimp pe echipe, cursă care fusese introdusă în program în urmă cu 32 de ani la acea vreme şi se se adresa cicliştilor amatori. Echipele erau naţionale şi se bazau pe patru rutieri, printre cei care au câştigat medalia de aur sau au terminat pe podium numărându-se Gösta Pettersson, Urs Zimmerman, Rolf Aldag, Michael Rich sau Christophe Moreau. Cea mai titrată naţiune este Italia, cu şapte titluri, urmată de URSS şi Suedia, alte forţe în trecut în cursele de anduranţă.
La aproape două decenii de la ultima prezenţă, contratimpul pe echipe revine la Campionatele Mondiale, dar cu câteva schimbări importante. Echipele sunt comerciale (o măsură pe care UCI se pare că a luat-o la presiunea acestora şi a sponsorilor) şi sunt formate nu din patru, ci din şase ciclişti. La final, va conta timpul celui de-al patrulea rutier, iar învingătoarea va primi nu tricouri curcubeu, ci un logo distinctiv pe care toţi membrii echipei îl pot purta în următorul sezon, în toate cursele, cu condiţia să nu plece la altă grupare. De asemenea, regulamentul UCI mai prevede ca deţinătorul titlului mondial în proba individuală să nu poarte tricoul curcubeu în contratimpurile pe echipe pe care la va disputa alături de formaţia sa.
32 de echipe din primele trei eşaloane (World Tour, Pro Continental şi Continental) se vor afla la startul de la Valkenburg: Sky, Orica-GreenEdge, BMC, Omega Pharma-Quick Step, Garmin-Sharp, RadioShack-Nissan, Rabobank, Katusha, Movistar, Saxo Bank-Tinkoff Bank, Vacansoleil, Astana, Liquigas, Lotto-Belisol, Lampre, Argos-Shimano, Rusvelo, FDJ-BigMat, AG2R, Euskaltel, Topsport Vlaanderen, Team Type 1, Acqua & Sapone, Cofidis, Rabobank Continental, Saur-Sojasun, Team Optum, Itera-Katusha, Polsat Polkowice, Adria Mobil, Caja Rural şi MTN Qhubeka (ordinea de plecare va fi inversă celei prezentate aici).
În lungime de 53,2 kilometri, traseul include trei căţărări – Lange Raarberg, Bergseweg şi Cauberg – şi doar două porţiuni de plat, una la început, iar cealaltă înainte de ultima ascensiune. Nu ştiu cine va câştiga, însă ce pot spune este că nu văd cum o altă echipă, în afară de BMC, Orica-GreenEdge şi Omega Pharma-Quick Step, poate termina pe podium. Acestea sunt cele mai puternice şi s-au pregătit intens pentru cursă (mai ales formaţia australiană, care s-a antrenat timp de o lună). În ciuda dificultăţii traseului, e foarte posibil ca diferenţele să fie mici, tocmai datorită valorii apropiate a echipelor mai sus menţionate. În fine, dacă aş vedea o grupare capabilă să producă o surpriză (iar prin asta înţeleg o clasare pe podium), aceasta ar fi Rabobank, nu doar datorită avantajului terenului propriu, dar şi pentru că a arătat o formă bună în contratimpul pe echipe din Turul Spaniei.
şi spune cam aşa: Il Giro 2013 s-ar putea bucura de o distribuţie de excepţie, printre rutierii prezenţi la start urmând să se afle Bradley Wiggins, Cadel Evans, Vincenzo Nibali, Alejandro Valverde, Michele Scarponi, Ivan Basso, Ryder Hesjedal şi Joaquim Rodriguez. În teorie, nu sună deloc rău – şapte câştigători de Mari Tururi – tot ce rămâne de văzut este câţi dintre aceştia vor include Turul Italiei în programul pentru sezonul viitor.
Cafe Roubaix 