Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Turul Lombardiei 1983: prima clasică pentru Sean Kelly

În urmă cu aproximativ trei decenii, Sean Kelly avea 27 de ani şi era deja unul dintre rutierii importanţi din caravană, dar îi lipsea un succes într-o cursă majoră de o zi. De fapt, el nu avea nici măcar un podium într-un Monument, în palmaresul său figurând succese în cursele scurte pe etape şi în Marile Tururi. În toamna lui 1983, Kelly, aflat pe atunci la echipa Sem-France Loire, s-a prezentat la startul Turului Lombardiei, cu gândul nu doar la o victorie, ci şi la Trofeul  Super Prestige Pernod, acolo unde se afla pe locul patru, la 45 de puncte de lider, Greg LeMond, recent învingător la Mondialele desfăşurate la Altenrhein, în Elveţia.

Evident, şi americanul a venit în cursă, la fel ca alţi mari ciclişti ai acelor vremuri, precum Giuseppe Saronni, Jan Raas, Claude Criquielion sau Francesco Moser. În total, 151 de rutieri s-au aflat la startul din Brescia, de unde urmau să meargă 253 de kilometri până la Como, pe un traseu cu şase ascensiuni. Cursa a oferit spectacol şi surprize încă de pe prima căţărare, acolo unde Criquielion şi Pedro Munoz au atacat, o mişcare ce a dus la formarea unui grup select, din care a lipsit însă Giuseppe Saronni, italianul întâmpinând probleme, spre uimirea multora. Pe lângă Saronni, şi LeMond a fost distanţat, dar purtătorul tricoului curcubeu a revenit pe coborâre alături de ceilalţi favoriţi.

După ce evadaţii au fost prinşi, lucrurile s-au mai liniştit în aşteptarea ultimei ascensiuni a zilei, San Fermo della Battaglia, acolo unde ar fi trebuit să apară “artificii”. Iar acestea nu s-au lăsat aşteptate, în prim-plan fiind acelaşi Munoz, care a accelerat încă o dată. Stephen Roche a trecut la trena grupului şi a imprimat un ritm puternic, în timp ce LeMond a fost din nou desprins, dar a fost salvat încă o dată de coborâre. În acel moment, a devenit clar pentru toată lumea că victoria se va juca la sprint.

Pe velodromul din Como, acolo unde s-a încheiat ediţia din 1983, Francesco Moser a încercat să îi păcălească pe adversarii săi şi să se desprindă cu jumătate de kilometru înainte de sosire, dar nu a reuşit. Apoi, când mai erau doar 300 de metri, olandezul Hennie Kuiper a trecut în frunte, Moser i-a luat roata, sprintul s-a declanşat la o viteză uluitoare şi trei oameni au trecut linia de sosire deodată, fără ca vreunul dintre ei să se bucure. Atât de strâns a fost totul, încât nici spectatorii, dar nici cei trei – Adri Van der Poel, Sean Kelly şi Greg LeMond (da, LeMond, care de două ori a rămas în urmă) – nu aveau idee cine a câştigat.

Oficialii au studiat fotografia de la finiş şi după câteva minute au anunţat că Sean Kelly este învingător. Irlandezul, care nu se făcuse cu nimic remarcat până la final, şi-a păstrat energia pentru sprint, unul dintre cele mai frumoase din cariera sa, şi a trecut primul linia de sosire. Cum Lemond a venit pe doi, americanul a fost sigur de triumful său în Trofeul Super Prestige Pernod, dar omul zilei a fost clar rutierul irlandez, care a obţinut prima victorie a carierei într-o clasică-Monument. În anii următori, au mai venit alte opt.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: