Cafe Roubaix

Best race of the 2014 season

Best neo-pro of the 2014 season

Best rider of the 2014 season

Cariera lui Andy Schleck în cifre

– A devenit profesionist în 2005, alături de CSC, după ce la tineret a evoluat pentru VC Roubaix

– În afară de CSC/Saxo Bank, a mai concurat pentru o singură echipă, Trek Factory Racing (Leopard/RadioShack-Nissan)

– În 2007, când s-a clasat pe doi în Giro, a devenit cel mai tânăr rutier din ultimii 28 de ani care a terminat pe podiumul unui Mare Tur

– Este unul dintre cei doi rutieri (celălalt fiind Jan Ullrich) care au câştigat de trei ori clasamentul tinerilor din Turul Franţei

– Are trei victorii de etapă în Le Tour: Morzine-Avoriaz şi Tourmalet (ambele în 2010) şi Col du Galibier (2011), cel mai înalt finiş din istoria cursei

– După descalificarea lui Alberto Contador, în 2010, a devenit doar al patrulea ciclist luxemburghez care s-a impus în Turul Franţei

– În total, a purtat tricoul galben din Turul Franţei vreme de 12 zile

– Este singurul ciclist din ultimul sfert de secol care are un succes în clasamentul general din Le Tour şi într-un Monument (Liège–Bastogne–Liège)

– A concurat de nouă ori în Marile Tururi, încheind cursa în şase ocazii

– A fost de două ori campion naţional la contratimp şi o dată pe şosea

– Nu a terminat niciodată Campionatele Mondiale, în trei participări consecutive

– În palmaresul său se află 11 victorii UCI, dintre care patru de World Tour

Turul Lombardiei 1956: Coppi, învins de “La Dama Bianca”

În 1956, cariera lui Fausto Coppi se apropia de final. Atacurile memorabile, precum cel din Il Giro 1949, erau doar o amintire, iar victoriile nu mai veneau ca în anii anteriori. Singurul rezultat important din ultimul sezon şi jumătate era un loc doi ocupat în Il Giro din urmă cu un an. De altfel, faptul că a ratat victoria atunci pentru doar 13 secunde a contribuit şi mai mult la adâncirea stării de depresie în care se afla Coppi, stare ce începuse în 1951, odată cu decesul fratelui său mai mic, Serse, în Turul Piemontului.

Cu toate acestea, Fausto Coppi nu avea de gând să se dea bătut, iar în 1956 a încercat să câştige pentru a şasea oară una dintre cele mai dragi curse, Turul Lombardiei. Înfiinţată în 1905, clasica italiană se confunda cu “Il Campionissimo”, care o dominase autoritar între 1946 şi 1954, când doar de două ori nu încheiase pe podium. Acum, acesta mai dorea să le ofere încă un motiv de bucurie zecilor mii de fani veniţi să îl vadă într-o zi mohorâtă de toamnă.

La acea vreme, Turul Lombardiei pleca şi se încheia în Milano, după o buclă în lungime de 240 de kilometri. Ediţia cu numărul 50 a avut la start 135 de rutieri; în afară de Coppi, cei mai importanţi ciclişti veniţi cu gândul la victorie au fost André Darrigade, Louison Bobet, Fiorenzo Magni şi Pasquale Fornara, Rik Van Looy şi Rik Van Steenbergen, campionul lumii. Pe scurt, o distribuţie de excepţie, care garanta spectacolul.

“La Dama Bianca”

În 1948, când participa în Tre Valli Varesine, Fausto Coppi a întâlnit-o pe Giulia Occhini, care îl însoţise la cursă pe soţul său, Enrico Locatelli, căpitan în armată şi un împătimit al ciclismului. A fost nevoie de un schimb de priviri şi de câteva cuvinte pentru ca Occhini şi Coppi să se îndrăgostească şi să pornească o aventură care a făcut toată Italia să vuiască. Timp de şase ani, nimeni nu a ştiut despre relaţia dintre cei doi, până când un ziarist al cotidianului La Stampa a văzut-o pe Giulia Occhini când îl îmbrăţişa pe “Il Campionissimo” după o cursă din Elveţia.

Jurnalistul respectiv a făcut o poză şi a publicat-o peste câteva zile, cu titlul “femeia în alb a lui Fausto Coppi”. Imediat s-a aflat că este vorba despre Giulia Occhini, iar scandalul declanşat a fost unul imens, Italia fiind cunoscută drept o ţară conservatoare, care ţinea la tradiţii şi la instituţia familiei. Coppi şi “la dama bianca” au început să fie urmăriţi de jurnalişti, prigoniţi de oameni şi cercetaţi chiar de poliţie, pentru a vedea dacă împart acelaşi pat.

În mai multe curse la care a participat, rutierul peninsular nu s-a mai ales cu ovaţii, aşa cum se întâmplase în întreaga lui carieră, ci cu huiduieli şi lovituri peste spate. Până şi Papa Pius al Xll-lea s-a implicat în această problemă ce devenise de interes naţional şi i-a cerut lui Coppi să se întoarcă la soţia lui, Bruna Ciampolini, însă acesta a refuzat.

Cea mai tristă zi a carierei

Înapoi la Turul Lombardiei din 1956. Pe Madonna del Ghisallo, simbolul cursei, Fausto Coppi a atacat încă o dată, aşa cum o mai făcuse în urmă cu câţiva ani, când avea întreaga lume a ciclismului la picioare. Singurul care a putut răspunde la acea accelerare fantastică a fost Diego Ronchini, însă la un finiş în doi, cvintuplul câştigător al “Clasicei Frunzelor Moarte” nu ar fi avut nicio problemă în a-l devansa pe fostul său coleg de la Bianchi. Nu a fost cazul, deoarece cursa a cunoscut un cu totul alt scenariu.

În una dintre maşinile ce făceau parte din caravană se afla şi Giulia Occhini. În momentul în care aceasta a ajuns lângă primul grup urmăritor, l-a căutat cu privirea pe Fiorenzo Magni, cel care l-a învins pe Coppi în Il Giro din urmă cu un an, şi i-a spus: “Fiorenzo, Fausto al meu ţi-a făcut-o de data asta”. Apoi, a avut grijă să cimenteze afirmaţia cu un gest obscen, ce a declanşat furia lui Magni. Acesta a trecut imediat în fruntea grupului şi a tras ca un nebun, fără să cunoască clipă de odihnă, fără să se mai gândească la el. Obiectivul ciclistul originar din Toscana era unul singur: să îl prindă pe marele său rival.

Acest lucru s-a întâmplat pe final, chiar când Coppi şi Ronchini intrau în Milano. Grupul lui Fiorenzo Magni a încercat să îl distanţeze pe compatriotul său, dar nu a reuşit asta, astfel că victoria urma să fie decisă la un sprint de gală, pe velodromul din capitala Lombardiei. Arena din Milano era cunoscută la perfecţie de Fausto Coppi, care câştigase acolo de cinci ori clasica Peninsulară, iar în 1942 stabilise recordul orei.

Cu 500 de metri înainte de sosire, Coppi a declanşat sprintul, încercând să îi surprindă pe adversarii lui, şi ar fi obţinut victoria, dacă în acel grup nu s-ar fi aflat şi André Darrigade. Francezul rula pentru Bianchi, echipă care l-a adus la recomandarea lui Coppi, pentru ca la finalul lui 1955 să renunţe la simbolul său, motivând că acesta e prea bătrân şi nu mai poate obţine rezultate mari. Darrigade i-a luat urma italianului şi l-a depăşit în ultima clipă, pentru o diferenţă de nici măcar o lungime de roată.

Un oftat prelung s-a auzit pe velodromul Vigorelli din Milano în clipa în care spectatorii şi-au dat seama că favoritul lor a pierdut. În acele minute, şi-au amintit de iubirea ce i-o purtau lui Coppi şi au lăsat în urmă ceea ce se întâmplase în ultimii doi ani. “Coppi, Coppi, Coppi” a fost scandarea care a cutremurat centrul oraşului pe 21 octombrie 1956, iar afecţiunea arătată de fani l-a mişcat profund pe Fausto Coppi, care a părăsit în lacrimi velodromul. Deşi a mai continuat apoi alte câteva sezoane, aceea a fost adevărata retragere a lui “Il Campionissimo”.

Calendarul World Tour 2015

20.01-25.01 – Turul Down Under

08.03-15.03 – Paris-Nisa

11.03-17.03 – Tirreno-Adriatico

22.03 – Milano – San Remo

23.03-29.03 – Turul Cataluniei

27.03 – E3 Prijs Harelbeke

29.03 – Gent-Wevelgem

05.04 – Turul Flandrei

06.04-11.04 – Turul Ţării Bascilor

12.04 – Paris-Roubaix

19.04 – Amstel Gold Race

22.04 – Flèche Wallonne

26.04 – Liège-Bastogne-Liège

28.04-03.05 – Turul Romandiei

09.05 – 31.05 – Turul Italiei

07.06-14.06 – Criteriul Dauphiné

13.06-21.06 – Turul Elveţiei

04.07 – 26.07 – Turul Franţei

01.08 – Clasica San Sebastian

02.08-08.08 – Turul Poloniei

10.08-16.08 – Turul Beneluxului

22.08-13.09 – Turul Spaniei

23.08 – Clasica de la Hamburg

30.08 – Marele Premiu de la Plouay

11.09 – Marele Premiu de la Quebec

13.09 – Marele Premiu de la Montreal

04.10 – Turul Lombardiei

Reform of Professional Cycling

Reform of Professional Cycling

Marele Premiu de la Quebec 2014

Cursa din Canada, ajunsă la cea de-a cincea ediţie, propune acelaşi traseu ca până acum, cu un tur de circuit în lungime de 18,1 kilometri, ce va fi parcurs de 11 ori. Ce este extrem de interesant e că toate dificultăţile sunt plasate în ultima parte a traseului, ceea ce asigură mereu un spectacol ridicat, nu doar pentru că toate atacurile sunt concentrate acolo, dar şi deoarece rutierii nu au timp să se odihnească, dealurile urmând să se succeadă la foc automat.

Côte de la Montagne (375 de metri, pantă medie 10%) este prima ascensiune, iar acolo, de obicei, atacă fie cei care doresc să rişte, fie “locotenenţii” unora dintre favoriţi, misiunea acestora fiind să pună echipele adverse la treabă. După o scurtă porţiune de fals plat, îşi va face apariţia Côte de la Potasse (420 de metri, pantă medie 9%), ale cărei dificultăţi vor duce la o nouă selecţie în pluton, grupul urmând să mai aibă cel mult 50 de oameni la acel moment.

Montée de la Fabrique (190 de metri, pantă medie 7%) va duce la noi atacuri, mai ales că aceasta nici nu se va termina bine, că pe traseu va şi apărea Montée du Fort (1000 de metri, pantă medie 4%). Căţărarea finală e şi cea mai moale, avantajându-i pe cicliştii care au un sprint bun, cu condiţia ca un rutier să nu fie desprins şi deja beneficiar al unui avans decisiv până la acel punct.

Favoriţii

Clasat pe podium la precedentele două ediţii, Greg Van Avermaet va fi unul dintre principalii candidaţi la victorie. Nu doar că belgianul traversează o perioadă foarte bună, dar are şi un mental puternic, după ultimele rezultate obţinute. În plus, Van Avermaet se bucură şi de o echipă extrem de solidă, în componenţa lui BMC mai fiind Ben Hermans şi Michael Schär, doi ciclişti ce pot duce un ritm foarte ridicat, dar care şi pot ataca, pregătindu-i terenul liderului lor.

Tot cu o distribuţie de excepţie vine şi Omega Pharma-Quick Step, care are mai multe cărţi de jucat. Clasat pe 16 la Hamburg şi pe cinci la Plouay, Julian Alaphilippe are o superbă pe acest final de sezon, iar traseul de la Quebec i se potriveşte de minune, tânărul francez fiind capabil nu doar să termine pe podium, ci şi să câştige. Dacă el nu va prinde o zi bună sau dacă acţiunile sale vor fi anihilate, în scenă vor intra Jan Bakelants sau Gianni Meersman, cu menţiunea că dealurile din Canada se pot dovedi dificile pentru acesta din urmă, belgianul în vârstă de 28 de ani având nevoie de un finiş la pluton, ca să îşi pună în valoare sprintul.

Cu gânduri mari la start se prezintă şi Simon Gerrans, învingătorul din Liège–Bastogne–Liège. Australianul se pregăteşte pentru Campionatele Mondiale de la Ponferrada, iar nivelul bun la care se află îi permite să spere că va deveni primul ciclist cu două victorii la Quebec. Gerrans se bazează aici pe Michael Albasini, Simon Yates şi Daryl Impey, recent câştigător al Turului Albertei, pentru a anihila atacurile date până în ultimul tur, acolo unde este aşteptat să apară în prim-plan. Pe de altă parte, rutierul echipei Orica-GreenEdge îşi permite şi să ajungă la final cu un grup redus, deoarece este posesorul unui sprint foarte bun, ce îl poate ajuta să facă diferenţa.

O altă formaţie ce are mai multe variante la victorie este Lotto-Belisol. Pe hârtie, gruparea belgiană îl are ca lider pe Jelle Vanendert, însă cu şanse mai bune par să pornească Tony Gallopin şi Tim Wellens. Ambii au avut o vară superbă, iar traseul din Canada parcă e desenat special pentru calităţile lor, cei doi fiind buni pe scurtele căţărări de acolo, dar şi capabili să reziste în faţa unui pluton dezlănţuit. Astfel, Lotto-Belisol poată să iasă la atac şi să le oblige pe celelalte echipe să ducă trena, conştientă că dacă prima acţiune va fi anihilată, va avea un plan de rezervă.

Marele Premiu de la Quebec va fi una dintre ultimele curse pentru Rui Costa în tricoul de campion mondial, iar portughezul va fi extrem de motivat să obţină măcar un podium. Un ciclist foarte viclean, care îşi calculează cu atenţie paşii şi nu face risipă de efort, liderul lui Lampre-Merida este recomandat şi de locul al treilea din 2012, când a sosit la patru secunde de învingător. Totuşi, trebuie spus că planează un semn de întrebare asupra formei sale, în condiţiile în care a concurat într-o singură cursă, Marele Premiu de la Plouay, de când s-a retras din Turul Franţei.

Alţi rutieri de urmărit sunt Simon Geschke, Geraint Thomas, Edvald Boasson Hagen, Arthur Vichot, Tom-Jelte Slagter, Ramunas Navardauskas, Bauke Mollema, Alexander Kristoff, Matti Breschel, Davide Villella şi Moreno Moser.

Date statistice:

– Thomas Voeckler, Philippe Gilbert, Simon Gerrans şi Robert Gesink au câştigat cele patru ediţii desfăşurate până acum

– Niciun rutier de pe continentul nord-american nu s-a clasat pe podium

– Francezul Thomas Voeckler este singurul ciclist care s-a impus în solitar

– Ediţia inaugurală a fost şi cea mai scurtă, doar 189 de kilometri

– Din 2011, de când traseul a fost schimbat, cea mai ridicată medie orară a fost înregistrată în 2012 – 40,99 km/h

– Până acum, niciun campion mondial sau câştigător de Mare Tur nu a câştigat la Quebec

– Cel mai titrat rutier din scurta istorie a cursei este Robert Gesink, care a obţinut o victorie şi alte două podiumuri

– Ryder Hesjedal e autorul celui mai bun rezultat al gazdelor, locul patru, în 2010

– Singurul fost câştigător prezent la startul ediţiei din acest an este Simon Gerrans