Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Archive for the month “decembrie, 2012”

Pe scurt

Yorkshire a primit startul Turului Franţei din 2014 (5-27 iulie), devansând candidaturile oraşelor Edinburgh şi Florenţa. Va fi pentru prima oară după şapte ani când caravana se va întoarce în Marea Britanie, precedentul start fiind găzduit de Londra. De această dată, plutonul va pleca din Leeds, va merge apoi la Sheffield, urmând ca ultima etapă să se încheie în capitala Regatului Unit. Potrivit unor informaţii neoficiale, oficialităţile din Yorkshire îi vor plăti lui Amaury Sport Organisation patru milioane de lire sterline pentru găzduirea startului Marii Bucle.

Robert Gesink a anunţat că anul viitor va participa atât în Turul Italiei, cât şi în Turul Franţei, ceea ce înseamnă că va sări peste clasicele din Ardeni. Rutierul echipei Blanco Pro Cycling (fosta Rabobank) îşi va face astfel debutul în Il Giro, cursă în care nu s-a impus niciun olandez până acum. Gesink îşi va începe sezonul în Turul Andaluziei, urmând să continue apoi cu Paris-Nisa şi Turul Romandiei. Alături de el, în Turul Italiei vor mai merge compatrioţii săi, Steven Kruijswijk şi Wilco Keldermann.

La jumătatea acestei săptămâni, Bradley Wiggins a declarat că Turul Franţei, şi nu Il Giro, aşa cum anunţase în urmă cu aproximativ două luni, va fi obiectivul său principal anul viitor. Totuşi, David Brailsford, managerul lui Sky, a dat de înţeles, într-un interviu pentru BBC, că liderul echipei în Le Tour va fi Chris Froome, în timp ce Wiggins va avea rolul de “locotenent” al acestuia, urmând să îi întoarcă ajutorul primit în Turul Franţei din 2012.

A fost prezentat traseul ediţiei de anul viitor a Turului Romandiei, care va avea loc între 23 şi 28 aprilie. Trei la număr sunt principalele puncte de atracţie ale cursei din Elveţia: prologul în lungime de 7,5 kilometri, ce se va desfăşura la Verbier, pe un traseu valonat; etapa a patra, care va duce plutonul peste Col des Mosses (18,8 kilometri lungime, pantă medie 5,5%) şi Col de la Croix (28,5 kilometri lungime, pantă medie 4,8%), de două ori, şi contratimpul individual din ultima zi, care va purta rutierii pe ambele maluri ale Lacului Geneva.

Giovanni Visconti a fost suspendat de CONI trei luni şi amendat cu 10 000 de euro pentru că a colaborat cu Michele Ferrari. Ciclistul echipei Movistar a recunoscut că a apelat la acesta pentru sfaturi legate de antrenamente, dar a negat că ar fi utilizat substanţe interzise recomandate de doctorul italian. Pedeapsa primită de Visconti este similară cu cea a lui Michele Scarponi, pentru exact acelaşi motiv, şi va expira la începutul lunii ianuarie.

Leopard-Trek Continental – un proiect de succes

Image

Chiar dacă Leopard-Trek a rezistat doar un an în World Tour, brandul nu a dispărut pentru totdeauna din ciclism, după mult discutata fuziune cu RadioShack. Conştienţi că au nevoie de o “pepinieră”, dar şi dornici să promoveze ciclismul luxemburghez, conducătorii grupării mari au pus bazele unei echipe de tineret, care face parte din al treilea eşalon valoric. Aceasta a luat numele de Leopard-Trek Continental şi a înregimentat 12 rutieri tineri, cu toţii aflaţi sub managementul lui Adriano Baffi, fost cel mai bun sprinter al Turului Italiei, în 1993.

Fără a pune la socoteală campionatele naţionale, opt victorii a obţinut Leopard-Trek Continental în sezonul de debut, cinci dintre acestea fiind aduse de Bob Jungels, unul dintre cei mai talentaţi tineri rutieri. Luxemburghezul a câştigat Le Triptyque des Monts et Châteaux, o etapă şi clasamentul general în Flèche du Sud, Paris-Roubaix la categoria sub 23 de ani, precum şi o etapă în Giro della Valle d’Aosta, una dintre cele mai grele curse din calendar. Performanţele sale nu au trecut neobservate şi Jungels a făcut saltul la profesionişti în toamnă, semnând cu RadioShack-Nissan, acolo unde va rula alături de rutierul pe care îl admiră cel mai mult, Fabian Cancellara.

Bob Jungels nu a fost singurul ciclist care s-a făcut remarcat în culorile lui Leopard-Trek Continental: Giorgio Brambilla a ajuns la Atlas Personal–Jakroo, Julian Kern, câştigătorul etapei-regină din Flèche du Sud, a parafat o înţelegere cu AG2R, în timp ce Alexandr Pliuschin va evolua de anul viitor pentru IAM Cycling Team, echipă elveţiană nou-înfiinţată, care a primit licenţă Pro Continentală.

2013 – un nou început

Deşi mulţi au crezut că proiectul Leopard-Trek Continental se va încheia după plecarea lui Bob Jungels, acest lucru nu s-a întâmplat. Din contră, echipa va merge mai departe anul viitor, cu un lot mai numeros, format din 14 ciclişti, care vor reprezenta zece naţionalităţi. Dintre aceştia, şapte au evoluat acolo şi în primul sezon: Eugenio Alafaci, Jesus Ezquerra,Oliver Hofstetter,Alex Kirsch,Pit Schlechter,Fabio Silvestre şi Joël Zangerle. Cine sunt ceilalţi şapte rutieri care vor concura în 2013 sub comanda lui Adriano Baffi?

– Piero Baffi – e fiul lui Adriano Baffi; în vârstă de 22 de ani, italianul a fost stagiar al grupării luxemburgheze în Giro di Padania, cursă pe care a încheiat-o. Un rutier de atac, indiferent că traseul este plat sau valonat, Baffi a făcut parte şi din echipa Italiei la cea mai recentă ediţie a Campionatelor Europene de Ciclism pe velodrom.

– Sean De Bie – belgianul e unul dintre cei mai promiţători ciclişti atunci când vine vorba despre clasicele pe pavate. Venit din lumea ciclo-cross-ului, acolo unde a cucerit un titlu naţional, De Bie are în palmares un loc secund în Turul Flandrei şi o victorie în Le Tryptique des Monts et Châteaux. Pe lângă calităţile sale pe pavate, el mai beneficiază de un avantaj: sprintul foarte bun. Nu ar fi deloc de mirare dacă în toamna lui 2013, când va împlini 22 de ani, va face trecerea la profesionişti.

– Max Durtschi – fost campion naţional al juniorilor, americanul este primul ciclist non-european din scurta istorie a echipei luxemburgheze. Fost practicant al schiului fond, Durtschi visează să îi calce pe urme lui Bob Jungels şi să câştige Paris-Roubaix, cursa lui favorită.

– Kristian Haugaard – danezul este un alt rutier croit pentru clasicele pe pavate. Primul său succes în ciclism a venit foarte devreme, când avea doar 18 ani, în 2009. Atunci, el a câştigat o etapă în Tour du Pays de Vaud, cursă în care s-au mai lansat Alex Dowsett, Ramunas Navardauskas sau Moreno Moser.

– Jan Hirt – un ciclist de urmărit în viitor. Sezonul acesta, la doar 21 de ani, cehul a venit pe trei în etapa-regină din Turul Slovaciei, câştigată de Davide Rebellin. Acel rezultat a fost dublat de clasarea de la general, acolo unde Hirt a terminat pe cinci. Apoi, în toamnă, s-a făcut din nou remarcat, după ce s-a căţărat alături de cei mai buni în Giro di Padania.

– Daniel Klemme – este fratele lui Dominic Klemme, fostul component al lui Leopard-Trek. Pentru formaţia din eşalonul Continental, germanul va fi principalul sprinter, recomandat de clasările foarte bune realizate în Flèche du Sud şi Thüringen-Rundfahrt.

– Tom Thill – un contratimpist foarte bun, luxemburghezul va încerca să îi ia locul la acest capitol lui Bob Jungels. Adevărul e că rezultatele stau de partea sa: în 2007 şi 2008, Thill a câştigat de fiecare dată titlul naţional la juniori în cursa de contratimp, iar în 2011, la Jocurile Statelor Mici ale Europei, a încheiat pe trei, la un minut şi 15 secunde de acelaşi Jungels.

Încheierea i-o voi lăsa lui Adriano Baffi, managerul echipei Leopard-Trek Continental, care aşteaptă cu optimism startul noului sezon: “Suntem conştienţi că ne va fi dificil să repetăm parcursul din 2012, însă vom da totul. Le vom simţi lipsa lui Bob, Julian, Alexandr şi Giorgio, dar acesta este destinul unei echipe de tineret: e obligată să o ia de la capăt imediat cum cicliştii săi încep să câştige. Sper că rutierii noi vor arăta că sunt motivaţi, în timp ce ceilalţi şapte care au rămas vor reuşi să obţină rezultate pe baza a ceea ce au învăţat anul trecut. Vom avea un program solid, din care vor face parte curse variate. Rezultatele sunt importante, însă principalul nostru obiectiv e să îi pregătim pe aceşti tineri ciclişti. Le vom împărtăşi din experienţa noastră şi le vom oferi ocazia de a-şi demonstra potenţialul”.

Din descoperirile cercetătorilor britanici

De mai mult de două decenii, eritropoetina este cel mai des folosită substanţă interzisă din sport, în general, şi din ciclism, în special. Nu are rost să vorbesc despre avantajele acesteia, despre care se pot afla mai multe aici: http://en.wikipedia.org/wiki/Erythropoietin. De altfel, EPO, potrivit martorilor USADA, a stat şi în spatele succeselor obţinute de Lance Armstrong în Turul Franţei. Evident, eritropoetina are şi aspecte negative, de multe ori ducând la probleme grave de sănătate sau chiar decese ale sportivilor (Johannes Draaijer este un exemplu, deşi nu 100% dovedit).

Acum însă, un cercetător britanic a făcut un studiu şi a ajuns la concluzia că EPO nu îi ajută pe rutieri să obţină rezultate mai bune, fiind mai degrabă o simplă apă de ploaie. O concluzie interesantă, dar care duce la o întrebare: de ce doctori ca Francesco Conconi, Luigi Cecchini sau Michele Ferrari, oameni care ar putea lua oricând premiul Nobel pentru medicină sau chimie, recomandau eritropoetina clienţilor lor ca pe un must-have?

Cine are licenţă World Tour

Decizia Uniunii Cicliste Internaţionale, de a nu-i acorda Katushei licenţă World Tour, a surprins şi pentru că multe dintre echipele admise în prima divizie au probleme financiare (White Label Rabobank şi Euskaltel) sau sunt implicate în serioase scandaluri de dopaj (Astana şi Lampre). Cum UCI nu a oferit explicaţii pentru măsura luată, tot ce rămâne de făcut pentru moment este o trecere în revistă a formaţiilor admise în World Tour şi a perioadei în care acestea se vor bucura de licenţa oferită de forul mondial.

– AG2R (2013-2016)

– Argos-Shimano (2013-2016)

– Astana (2013)

– BMC (2013-2014)

– Cannondale (2013-2014)

– Euskaltel (2013-2016)

– FDJ (2013-2014)

– Garmin-Sharp (2013-2014)

– Lampre-Merida (2013)

– Lotto-Belisol (2013-2015)

– Movistar (2013)

– Omega Pharma-Quick Step (2013-2014)

– Orica-GreenEdge (2013)

– RadioShack-Nissan (2013-2014)

– Saxo-Tinkoff (2013-2014)

– Sky (2013)

– Vacansoleil (2013)

– White Label Rabobank (2013-2014)

Katusha, fără licenţă World Tour

Argos-Shimano sau Saxo-Tinkoff? Aceasta era întrebarea la care se rezuma procesul de acordare a licenţelor World Tour pentru anul viitor. Pe de o parte, John Degenkolb şi Marcel Kittel, doi sprinteri care au obţinut 25 de victorii în 2012, dintre care opt în curse din World Tour. De cealaltă parte, Alberto Contador, cel mai bun rutier de Mari Tururi din ultimii ani, totodată, câştigătorul Turului Spaniei. O luptă ce se anunţa foarte strânsă, o luptă în care s-a implicat şi Oleg Tinkov, care a încercat prin tot felul de declaraţii să pună presiune pe Comisia de Licenţiere a UCI, astfel încât aceasta să o aleagă pe Saxo-Tinkoff, în detrimentul adversarei din Olanda.

În ierarhia punctelor luate în considerare pentru criteriul sportiv, Argos era pe locul 16, în timp ce Saxo-Tinkoff ocupa poziţia a 20-a. Aşadar, lucrurile nu stăteau deloc bine pentru gruparea daneză, mai ales că Amaury Sport Organisation, compania care patronează Turul Franţei, i-a transmis lui Alberto Contador că nu va fi invitat la startul ediţiei din 2013, dacă formaţia sa nu se va afla în primul eşalon valoric. Un mesaj care nu va mai fi pus în practică, deoarece luni, 10 decembrie, UCI a decis ca atât Saxo, cât şi Argos să facă parte din World Tour. În schimb, Katusha a fost eliminată de acolo, o hotărâre care a stârnit imediat rumoare în lumea ciclismului.

Posibile explicaţii

Iniţial, Katusha se afla pe lista provizorie cu cele 15 echipe admise în World Tour sezonul următor, iar conducătorii echipei ruse nu îşi făceau nicio problemă, mai ales că Igor Makarov, patronul echipei, este membru al UCI şi e recunoscut pentru influenţa sa puternică, nu doar în lumea sportului, ci şi în cea politică. În plus, forul de la Aigle nu a anunţat nici în trecut, dar nici acum că gruparea manageriată de Viatcheslav Ekimovar avea probleme cu îndeplinirea unuia dintre cele patru criterii luate în considerare: sportiv, etic, financiar şi administrativ.

Imediat după ce UCI a publicat lista cu cele 18 echipe care vor face parte din World Tour în 2013, au apărut mai multe supoziţii privind motivul pentru care Katusha nu a primit licenţa, iar acestea merită trecute în revistă, în condiţiile în care toate par plauzibile:

– încă de acum un an, numele lui Igor Makarov începuse să fie vehiculat ca posibil succesor al lui Pat McQuaid la preşedinţia Uniunii Cicliste Internaţionale; conştient de acest lucru, irlandezul a încercat să îi arate magnatului rus că este mai puternic, însă asta s-ar putea întoarce curând împotriva sa, deoarece Makarov e genul de om care are întotdeauna ultimul cuvânt

– un alt motiv adus în discuţie a fost criteriul etic, tradus în numirea lui Viatcheslav Ekimov, fostul coleg al lui Lance Armstrong de la US Postal, în funcţia de manager al Katushei; dacă acesta este cazul, merită pusă următoarea întrebare: ce caută în World Tour Astana, Lampre, Saxo-Tinkoff sau RadioShack-Nissan, echipe care au avut probleme cu dopajul, într-o formă sau alta?

– în fine, o altă teorie avansată ţine de îndepărtarea germanului Hans-Michael Holczer, fostul manager al echipei, şi înlocuirea lui cu Viatcheslav Ekimov; Holczer a fost adus la recomandarea UCI, care l-a prezentat ca pe un om de încredere, capabil să schimbe sportul, dar a fost îndepărtat după numai un an, din cauza conflictului pe care l-a avut cu Joaquim Rodriguez

Indiferent de motivul Uniunii Cicliste Internaţionale, este extrem de frustrant pentru toată lumea faptul că aceasta nu a spus de ce nu i-a acordat licenţa Katushei, formaţie care în 2012 a terminat pe locul secund în clasamentul pe echipe şi l-a dat pe câştigătorul ierarhiei individuale, Joaquim Rodriguez. Spaniolul, cel mai complet rutier al sezonului, a fost şi unul dintre principalii protagonişti în cursele în care a participat, câştigând două clasice (Flèche Wallonne şi Turul Lombardiei) şi terminând pe podium două Mari Tururi (Il Giro şi La Vuelta). Mai mult, Katusha a bifat nu mai puţin de 27 de succese în acest an, dintre care 16 au fost în curse aflate în calendarul World Tour.

Ce se va întâmpla acum

În mod normal, Katusha poate face apel la Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv de la Lausanne, dar pentru asta trebuie să ştie exact motivul pentru care a fost exclusă din World Tour. Oficialii grupării ruse nu au oferit nicio reacţie, dar au lăsat de înţeles că nu au idee de ce nu au primit licenţa. De cealaltă parte, UCI dă senzaţia că se joacă cu focul acum, când este o nevoie acută de transparenţă în ciclism, iar Pat McQuaid ar putea plăti în curând cu postul pentru asta.

Fără licenţă şi retrogradată în eşalonul Pro Continental, Katusha va trebui să aplice pentru a primi invitaţii în cursele din calendarul internaţional. Cel mai probabil, având în vedere lotul şi mai ales faptul că din acesta face parte şi Joaquim Rodriguez, Katusha pare a fi sigură de invitaţii pentru Turul Cataluniei, Turul Ţării Bascilor, clasicele din Ardeni, Clasica San Sebastian şi Turul Spaniei. De asemenea, în funcţie de programul lui “Purito”, RCS Sport ar putea fi convinsă să primească echipa manageriată de Viatcheslav Ekimov în Tirreno-Adriatico, Turul Italiei sau Turul Lombardiei, dar curse ca Paris-Nisa, Turul Romandiei, Criteriul Dauphiné, Turul Elveţiei şi Turul Franţei au în dreptul lor un mare semn de întrebare.

Câteva voci spun că Joaquim Rodriguez nu şi-a prelungit încă înţelegerea cu Katusha, iar acest lucru s-ar putea dovedi un dezastru pentru echipa din Rusia. În mod normal, ibericul are o clauză în contract ce îi permite să plece la o altă echipă, chiar dacă perioada de transferuri s-a încheiat, în cazul în care actuala sa echipă nu mai face parte din prima divizie. Deşi este un ciclist scump, Rodriguez e şi foarte căutat, atât pentru punctele obţinute anul acesta, cât şi pentru calităţile lui, iar o mutare a sa în următoarele săptămâni ar putea deveni realitate.

Totodată, excluderea Katushei din World Tour va avea un impact negativ şi asupra echipelor puternice din divizia Pro Continentală: NetApp-Endura, MTN-Qhubeka, Cofidis sau IAM Cycling Team vor vedea cum şansele lor de a fi prezente la startul unor curse de World Tour în 2013 vor fi reduse considerabil, în condiţiile în care Katusha va porni, în mod normal, cu prima şansă atunci când organizatorii se vor gândi la grupările cărora le vor acorda invitaţii.

Marcel Kittel: “Ciclismul are nevoie de doi ani pentru a-şi reveni”

Unul dintre principalii sprinteri ai plutonului, Marcel Kittel este şi un rutier care are un discurs bine construit, fiind întotdeauna o plăcere să vorbeşti cu el. Pe lângă sprintul său puternic, germanul în vârstă de 24 de ani se remarcă şi prin părerile exprimate, foarte obiective şi excelent argumentate, care îl recomandă drept un demn urmaş al lui Jens Voigt.

Aşa a fost cazul şi la finalul acestei săptămâni, când l-am contactat pe Marcel pentru a afla care sunt planurile sale pentru sezonul următor. Pe parcurs, discuţia a atins şi alte subiecte, precum tentativa lui Argos-Shimano de a primi licenţă World Tour sau perioada extrem de dificilă prin care trece ciclismul, după izbucnirea scandalului “Lance Armstrong”. Ce a avut de spus sprinterul german despre toate aceste lucruri, în interviul următor.

– Marcel, cum a fost anul acesta, eşti mulţumit?

Din punctul meu de vedere, a fost un sezon bun. Am avut un start dificil, apoi mi-am intrat în mână, după care la jumătatea anului am mers în Turul Franţei, care a reprezentat punctul culminant al stagiunii pentru mine. Din păcate, am fost bolnav acolo şi nu am încheiat cursa, nici măcar nu am putut sprinta pentru o victorie de etapă. Am fost dezamăgit, dar mi-am revenit apoi şi am avut o jumătate a doua foarte bună, am reînceput să câştig curse şi mă pot considera mulţumit. Anul viitor însă, când voi avea aceleaşi obiective, mi-am propus să mă descurc mai bine ca în 2012.

– Dacă Turul Franţei a reprezentat cea mai mare dezamăgire, ce se află la polul opus? Scheldeprijs?

Da, cu siguranţă, a fost un succes foarte important pentru mine. De fapt, a reprezentat cea mai mare victorie pe care am obţinut-o înainte de Turul Franţei. Apoi, m-am bucurat şi pentru succesele din Turul Beneluxului, pentru că m-au ajutat mult să îmi recapăt încrederea.

– La ce capitol consideri că ai progresat anul acesta?

Sunt conştient că îmi va fi foarte greu să repet un sezon de succes, aşa cum am avut în 2011. A fost un an special, care m-a pregătit şi m-a motivat pentru 2012. Consider că m-am descurcat foarte bine sub presiune, în ciuda momentelor foarte dificile, aşa cum a fost cazul în Turul Franţei, de unde m-am retras, dar m-am gândit imediat că urmează o altă cursă importantă. Pentru mine, pentru caracterul meu, a fost esenţial să mă adaptez la astfel de situaţii şi sunt convins că astfel am pus o bază solidă pentru sezonul următor.

– Peste câteva zile, Uniunea Ciclistă Internaţională va anunţa echipele care au primit licenţă World Tour. Te aştepţi ca Argos-Shimano să se afle între acestea?

Da! Sincer, chiar cred că vom primi licenţă.

– Te-am întrebat asta, deoarece am citit postarea ta de pe Twitter, referitoare la declaraţia dată de Oleg Tinkov (n.r. – conform unor informaţii neoficiale, lupta pentru ultimul loc în World Tour se dă între Argos-Shimano şi Team Saxo-Tinkoff, iar rusul, care a investit în echipa manageriată de Bjarne Riis, a spus recent că gruparea daneză ar trebui să primească licenţa, deoarece îl are pe Alberto Contador, în vreme ce de la Argos-Shimano el nu cunoaşte nici măcar un rutier). De ce crezi că a declarat asta, a încercat să pună presiune pe UCI?

Chiar nu ştiu de ce a spus aşa ceva şi nu vreau să speculez pe marginea motivelor care l-au determinat să spună un astfel de lucru. Oleg Tinkov este un om de afaceri cu mult succes, un tip inteligent şi sunt sigur că a avut un plan când a declarat asta. Totuşi, declaraţiile sale au fost deplasate şi nu au fost în avantajul lui sau al echipei sale. Oricum, tot ce putem face este să aşteptăm decizia finală.

– Ai spus că sezonul următor vrei să participi din nou în Turul Franţei. Ce părere ai despre faptul că tot mai mulţi sprinteri şi-au făcut apariţia şi concurenţa a devenit şi mai puternică?

Este foarte bine că sunt din ce în ce mai mulţi oameni importanţi la sprint, iar mie nu îmi e frică. Din contră, sunt şi mai motivat să mă pregătesc foarte bine pentru cursă şi să fiu prezent acolo la cel mai ridicat nivel, astfel încât să îi înving.

– Ţi-ai stabilit programul pentru prima parte a anului viitor?

Este o întrebare foarte bună, dar totul depinde de decizia Comisiei de Licenţiere a UCI. Dacă vom primi licenţa World Tour, mi-ar plăcea să-mi încep sezonul în Australia, în Turul Down Under. În cazul în care nu vom avea licenţă, atunci va trebui să regândim totul. De asemenea, aş vrea să concurez şi în Turul Omanului, mai ales după ce anul acesta am avut un start bun de sezon acolo. Apoi, prima cursă importantă din calendar va fi Scheldeprijs, la fel ca în 2012, iar obiectivul meu va fi să mă impun acolo, deoarece este o cursă specială.

– În afară de Scheldeprijs, ce alte obiective mai ai?

Pentru mine, ca sprinter, contează toate cursele în care merg. Sprinterii au tendinţa de a fi lacomi şi doresc să câştige cât mai multe etape dintr-o cursă. Evident, şi Turul Franţei se află în calendarul meu, şi mi-ar plăcea mult să obţin un succes acolo. În rest, evident, îmi doresc să bifez cât mai multe victorii.

– Marcel, ai câştigat anul trecut ProRace Berlin, o cursă nou-înfiinţată la acea vreme. Treptat-treptat, Germania pare să revină pe harta ciclismului. Tu ce părere ai, stau lucrurile mai bine acum, decât în urmă cu câţiva ani?

Este dificil de spus. Presa are o părere foarte critică la adresa ciclismului, într-o perioadă în care sportul trece printr-un proces de schimbare. Totuşi, există speranţa că lucrurile pot arăta altfel şi ciclismul se poate schimba. Ciclismul a fost un sport foarte popular în Germania şi mulţi oameni ies în continuare cu bicicleta la plimbare, dar să nu uităm că vorbim despre sportul profesionist, acolo unde contează foarte mult imaginea, iar ciclismul în Germania nu are deloc o imagine bună. Trebuie să muncim din greu pentru a îmbunătăţi asta, cu atât mai mult cu cât există interes. Ciclismul trebuie readus într-o lumină favorabilă. Va fi mult de muncă, va fi dificil şi un rol major îl vor avea deciziile UCI şi programul anti-doping care se va afla în desfăşurare.

– Aşadar, urmează un an critic pentru ciclism.

Părerea mea este că va fi nevoie de mai mult de atât, poate chiar de doi ani pentru ca lucrurile să îşi revină. Cert e că nu trebuie creată o presiune suplimentară, ci trebuie să facem totul într-o manieră cât mai transparentă. Va fi foarte important ce se va întâmpla în 2013 şi 2014, va trebui să urmărim cu atenţie acest proces, să luăm iniţiativa şi atunci totul va fi bine. Eu am încredere că se va întâmpla asta, pentru că mulţi oameni buni fac parte din această lume şi ei au idei utile.

– Mulţumesc, Marcel, pentru timpul acordat, şi Sărbători Fericite!

Mulţumesc şi eu, dar nu prea o să am parte de Sărbători! Săptămâna viitoare mă aşteaptă un cantonament în Spania şi sper ca totul să meargă bine acolo.

De unde pleacă Turul Franţei în viitor

În istoria sa de peste un secol, Marea Buclă a luat startul de 19 ori din afara Hexagonului, adică o dată la aproape cinci ediţii. De fapt, media este mult mai ridicată, deoarece prima oară când caravana a plecat la drum dintr-o altă ţară a fost în 1954, într-o perioadă când cursa tindea să se reinventeze, după apariţia motocicletelor televiziunii franceze şi a primelor finişuri în căţărare. Olanda (Amsterdam, Scheveningen, Leiden, ‘s-Hertogenbosch şi Rotterdam), Belgia (Bruxelles, Charleroi şi Liège), Germania (Koln, Frankfurt şi Berlin), Elveţia (Basel), Luxemburg, Spania (San Sebastian), Irlanda (Dublin), Marea Britanie (Londra) şi Monaco sunt statele care au primit caravana în etapa inaugurală a cursei, cel mai recent start de peste hotare fiind chiar în 2012, când s-a plecat din Liège.

În ultima vreme, organizatorii Turului Franţei au respectat o regulă nescrisă, care spune că plutonul ia startul din afara Franţei din doi în doi ani. Decizia are şi o puternică motivaţie financiară, deoarece în conturile lui Amaury Sport Organisation, compania care patronează cursa, intră între 4 şi 10 milioane de euro, în funcţie de câte etape se defăşoară pe teritoriul ţării respective. Evident, cereri sunt foarte multe, iar ASO are de unde alege, fiind chiar în poziţia de a licita, având în vedere câte oraşe se află în lupta pentru primirea startului Turului Franţei.

Drept urmare, în următorul deceniu, sunt toate şansele ca Marea Buclă să plece de cel puţin trei ori din afara Franţei, dar şi să stabilească o premieră, primul start din afara Europei. Însă care sunt oraşele sau ţările ce şi-au fixat ca obiectiv să primească primele etape ale unei ediţii din Turul Franţei?

2014 – Florenţa, Edinburgh, Yorkshire, Barcelona – este lupta cea mai strânsă pentru un start al cursei din următorii ani. Florenţa doreşte să celebreze un secol de la naşterea lui Gino Bartali şi să devină cel dintâi oraş italian căruia îi revine onoarea de a găzdui “Le Grand Depart”; Edinburgh vrea prima etapă, dar propune un proiect mai amplu, care prevede ca rutierii să petreacă cinci zile în Marea Britanie (Scoţia, Ţara Galilor şi Manchester), în timp ce Yorkshire dorea iniţial ediţia din 2016, dar s-a reorientat după ce Edinburgh şi-a depus candidatura. În fine, Barcelona pare să aibă ultima şansă, în ciuda faptului că oficialităţile sunt dispuse să ofere o sumă importantă. Chiar dacă plutonul a mai plecat din Marea Britanie, în timp ce Italia nu a beneficiat de această onoare, Edinburgh (şi nu Yorkshire, care nu se bucură de o susţinere puternică) porneşte ca favorit, în condiţiile în care ASO doreşte să profite de succesul lui Bradley Wiggins şi de interesul din ce în ce mai crescut pentru ciclism în Regatul Unit.

2015 – Koksijde – pare greu de crezut că oraşul belgian va primi caravana, în condiţiile în care, dacă vor respecta tradiţia, organizatorii vor decide ca Turul Franţei să plece de pe teren propriu în acel an. În plus, Koksijde încă nu are un proiect viabil, candidatura sa fiind mai mult la nivel verbal în acest moment.

2016 – Qatar – arabii nu au tradiţie, nu au pasiune, dar au bani, iar asta s-ar putea să fie suficient pentru a-i convinge pe francezi. Aflaţi în strânsă legătură cu ASO, companie cu ajutorul căreia organizează Turul Qatar-ului, oficialii din Orientul Mijlociu au început să colecţioneze competiţii mari (Campionatul Mondial de Handbal Masculin, Cupa Mondială de Fotbal), iar Turul Franţei s-ar înscrie astfel pe drumul deschis în urmă cu câţiva ani. Cum fusul orar nu reprezintă o problemă, rămâne de văzut cum va fi desenată cursa, deoarece drumul până în Qatar şi înapoi va fi obositor pentru ciclişti.

2018 – Limburg – inspiraţi de succesul avut cu Campionatele Mondiale, olandezii şi-au propus ca peste şase ani să primească plutonul Marii Bucle. Ultima oară când caravana a plecat din această ţară a fost în 2010 (Rotterdam), iar Christian Prudhomme a declarat atunci că a fost impresionat de căldura şi entuziasmul cu care batavii au primit cursa. Cum Limburg este o regiune de referinţă în ciclismul mondial şi propune un traseu variat, ce poate oferi mult spectacol, şansele să organizeze startul ediţiei din 2018 sunt foarte mari.

Serge Beucherie: “IAM vrea în multe curse de World Tour”

Logo IAM Cycling

Singura echipă elveţiană din circuitul profesionist, IAM se pregăteşte pentru debut. După o campanie de transferuri foarte bună, concretizată în aducerea unor rutieri valoroşi de clasice sau de curse pe etape, gruparea înfiinţată de Michel Thétaz, patronul companiei omonime, IAM a devenit deja o grupare de luat în seamă sezonul următor, chiar dacă va face parte din eşalonul Pro Continental.

Creată în urmă cu câteva luni, IAM şi-a trasat clar obiectivele pentru 2013: participarea într-un Mare Tur, în curse pe etape din calendarul World Tour, dar şi în clasicele “Monument” din primăvară. Apoi, în funcţie de cum vor sta lucrurile la finalul stagiunii, nu este exclus ca IAM să facă pasul spre primul eşalon valoric şi să realizeze câteva transferuri cu adevărat impresionante.

L-am contactat la începutul acestei săptămâni pe domnul Serge Beucherie, managerul lui IAM, şi dânsul a acceptat cu amabilitate să îmi răspundă la întrebările legate de cel mai nou proiect din ciclismul mondial. Ce a ieşit, în interviul următor.

– Domnule Beucherie, ce înseamnă pentru ciclismul elveţian IAM Cycling Team?

Michel Thétaz, patronul IAM şi al IAM Cycling Team, a vrut ca prin crearea acestei echipe să îşi promoveze produsele, dar şi să repună pe picioare ciclismul elveţian, să îl dinamizeze. Este un patron extraordinar, dar şi un practicant al ciclismului, fiind “îndrăgostit” de sportul acesta de câţiva ani. De când am anunţat înfiinţarea echipei, mesajele de încurajare au împânzit reţelele sociale, iar acesta este un semn că IAM are deja un capital important de simpatie, atât în Elveţia, cât şi în străinătate.

– Dacă aţi face o scurtă prezentare a lotului echipei IAM, cum ar suna aceasta?

Avem 23 de rutieri, reprezentând 10 naţiuni, iar 9 dintre aceşti ciclişti sunt elveţieni. Media de vârstă a echipei este de 28 de ani.

– Aveţi în echipă doi rutieri care în urmă cu câţiva ani arătau un potenţial mare – Heinrich Haussler şi Thomas Löfkvist – dar care au intrat pe o pantă descendentă în sezoanele recente. Speraţi ca alături de IAM să revină la forma din trecut?

Da, amândoi au semnat cu IAM pentru a-şi relansa cariera şi a avea parte de o nouă provocare. Vor să fie liderii echipei noastre. Sunt doi ciclişti talentaţi şi consider că am luat decizia corectă.

– Zvonul potrivit căruia IAM a negociat cu Fabian Cancellara a avut vreun adevăr?

Da, este adevărat. Impresarul său ne-a contactat în luna august.

– Într-un interviu pe care mi l-aţi acordat în urmă cu câteva luni, mi-aţi spus că speraţi să primiţi invitaţii pentru Turul Romandiei şi Turul Elveţiei. Pe lângă acestea, mai sunt alte curse importante în care v-aţi dori să participaţi în sezonul de debut?

Le-am cerut deja organizatorilor unor curse de World Tour invitaţii. În afară de Turul Romandiei şi Turul Elveţiei, dorim să mai concurăm în Turul Italiei, unde vom încerca să terminăm între primii 15 sau chiar primii 10, prin Johan Tschopp, însă şi să obţinem o victorie de etapă. Altfel, mai vrem invitaţii pentru Milano-San Remo, Turul Flandrei şi Paris-Roubaix – unde vom conta pe Heinrich Haussler, dar şi pentru clasicele din Ardeni, curse în care îi propunem pe Löfkvist şi Tschopp.

– Ce şanse estimaţi că aveţi, în conditiile în care multe echipe îşi depun candidatura, iar organizatorii au arătat în trecut că preferă echipele din ţara lor?

Avem mai multe avantaje în această luptă: calitatea sportivă a echipei; structura noastră, care nu se aseamănă cu cea a echipelor de World Tour; filosofia noastră împotriva dopajului (ne-am înscris în Mişcarea Pentru un Ciclism Credibil cu mult timp înainte ca marii organizatori de curse să îndemne echipele să adere la acest cod etic); şi, de asemenea, faptul că suntem singura echipă elveţiană din circuitul profesionist.

– Deşi IAM este o echipă nou-înfiinţată, are un lot puternic. E acesta un semn că vă gândiţi la World Tour în 2014?

Domnul Michel Thétaz este pregătit să facă acest pas, dacă va apărea o oportunitate, însă primul nostru obiectiv e să avem succes în sezonul de debut.

– Sistemul World Tour lasă impresia că o echipă trebuie să aibă un buget cât mai mare, astfel încât să poată aduce rutieri valoroşi, cu multe puncte.

Nu ştiu dacă este necesar un buget atât de mare. Bugetul mediu pentru a rezista în World Tour este de 14 milioane de euro şi eu consider că am putea realiza lucruri extraordinare cu o astfel de sumă. Tot ce trebuie să facem e să realizăm transferuri bune, să ne păstrăm cicliştii importanţi şi să ne antrenăm fără greşeală. Am condus echipe cu un buget mediu şi acestea au obţinut 32 de victorii într-un an. Nu am câştigat un Mare Tur, dar am fost alături de cei mai buni. Şi IAM poate face exact acelaşi lucru.

– Apropo de bani, e bugetul pentru 2014 condiţionat de anumite rezultate sau va conta mai mult ambiţia de a ajunge în World Tour?

Important este principalul obiectiv, să ne descurcăm cât mai bine în circuitul internaţional.

– Ar mai fi ceva: rutieri ca Fabian Cancellara, Michael Albasini sau Mathias Frank sunt ţinte pentru IAM în următoarea perioadă de transferuri, din toamna lui 2013?

De ce nu? Este prea devreme să vorbim despre asta, dar pot spune că mi-ar plăcea să îi am la dispoziţie pe aceşti rutieri.

Lotul lui IAM în 2013: Marcel Aregger, Marco Bandiera, Matthias Brändle, Rémi Cusin, Stefan Denifl, Martin Elmiger, Jonathan Fumeaux, Kristoff Goddaert, Heinrich Haussler, Sébastien Hinault, Reto Hollenstein, Kevyn Ista, Dominic Klemme, Permin Lang, Gustav Larsson, Thomas Löfkvist, Matteo Pelucchi, Alexandr Pliuschin, Sébastien Reichenbach, Aleksejs Saramotins, Patrick Schelling, Johann Tschopp, Marcel Wyss.

Pe scurt

Andy Schleck şi-a anunţat programul pentru prima parte a anului viitor: astfel, luxemburghezul va lua startul în Turul Down Under, Turul Mediteranean, Tour du Haut-Var, Tirreno-Adriatico, Turul Ţării Bascilor, şi clasicele din Ardeni, urmând ca apoi să sară peste Turul Californiei, cursă în care a fost prezent în anii anteriori. Singura necunoscută este cursa pe care rutierul echipei RadioShack-Nissan o va alege drept repetiţie pentru Turul Franţei: Criteriul Dauphiné, Turul Elveţiei sau Turul Luxemburgului.

Potrivit mai multor site-uri daneze, Michael Rogers a semnat cu Team Saxo-Tinkoff, unde va fi principalul “locotenent” al lui Alberto Contador. Australianul mai avea contract cu Sky până la finalul lui 2013, dar se pare că a căzut victimă politicii anti-doping a echipei, care a dorit să îi îndepărteze pe toţi membrii ce au avut în trecut legături cu dopajul. În vârstă de 31 de ani, Rogers a recunoscut că a apelat la doctorul Michele Ferrari pentru câteva scheme de antrenament şi chiar dacă a admis că a greşit făcând asta, David Brailsford “nu l-a graţiat”, iar Rogers a avut soarta lui Bobby Julich, Sean Yates şi Steven de Jongh, cu toţii plecaţi de la Sky.

Giro del Lazio îşi va face revenirea în calendarul UCI Europe Tour. Înfiinţată în 1933, cursa de o zi s-a oprit după ediţia din 2008, din cauza crizei financiare. Acum, Mauro Vegni, directorul tehnic al RCS Sport, a anunţat că are de gând să repună pe picioare semi-clasica din Italia, care se va desfăşura pe 2 martie 2013, cu o zi înainte de Montepaschi Strade Bianche. Totodată, Vegni speră ca pe traseu să fie inclusă şi o porţiune din Drumul Appian, construit în urmă cu 2300 de ani, iar finalul să aibă loc chiar în centrul Romei.

Într-un interviu pentru cotidianul francez Le Monde, Greg LeMond şi-a făcut publică intenţia de a candida pentru postul de preşedinte al Uniunii Cicliste Internaţionale. Singurul ciclist american care a câştigat Turul Franţei (1986, 1989, 1990), LeMond este un adversar declarat al actualului preşedinte, irlandezul Pat McQuaid, pe care l-a acuzat în mai multe rânduri că a acoperit practicile de dopaj organizat ale lui Lance Armstrong şi ale colegilor acestuia.

Veneticii din Ţara Bascilor

2013 va reprezenta un moment de cotitură în istoria lui Euskaltel: după aproape două decenii în care s-a bazat doar pe rutieri basci sau cu origini în această regiune a Spaniei, gruparea “portocalie” a decis să facă un compromis şi să renunţe la tradiţia sa, la “o parte din sufletul său”, aşa cum a spus Pierre Cazaux, unul dintre cei care au avut de suferit de pe urma acestei adevărate revoluţii interne. Euskaltel nu a luat în calcul absolut deloc o retrogradare în divizia Pro Continentală, deşi ar fi fost sigură de participarea în curse ca Turul Spaniei, Turul Ţării Bascilor, Turul Cataluniei sau Clasica San Sebastian.

Pe forumuri, fanii lui Euskaltel au pledat pentru păstrarea tradiţiei, indiferent de consecinţe, însă această variantă a fost respinsă încă de la început de managementul echipei, care a dorit să facă parte din World Tour şi în 2013, pornind astfel într-o goană nebună după puncte, ce a dus la achiziţionarea a 11 rutieri, dintre care opt nu au nici cea mai mică legătură cu Spania. Cine sunt aceştia?

Tarik Chaoufi – marocanul în vârstă de 26 de ani a avut şase victorii în 2012, cele mai mari fiind la Campionatele Naţionale şi în etape din Turul Marocului şi Tropicale Amissa Bongo. Mai important pentru Euskaltel este că acesta a venit cu punctele oferite câştigătorului ierarhiei UCI Africa Tour.

Jure Kocjan – merita de mult să ajungă în World Tour, fiind unul dintre cele mai bune produse ale şcolii de ciclism slovene din ultimul deceniu. S-a făcut pentru prima dată remarcat în ediţia din 2009 a Etoile de Bessèges, acolo unde a câştigat o etapă şi a terminat pe locul secund, în urma lui Thomas Voeckler. De atunci, au mai venit succese în GP Pino Cerami şi Tour du Limousin, care l-au adus în atenţia lui Euskaltel. În cursele de o zi, dar şi în cele pe etape de mai mică anvergură, poate obţine pentru noua sa echipă victorii şi clasări pe podium, sinonime cu cât mai multe puncte.

Ricardo Mestre – Turul Portugaliei şi Trofeul Joaquim Agostinho sunt cele mai importante succese din palmaresul portughezului, care este foarte puternic pe munţi şi nici nu pierde mult la contratimp. Totuşi, s-ar putea ca World Tour să se dovedească a fi o pălărie mult prea mare pentru Mestre, iar rolul său să fie de “locotenent” al lui Samuel Sanchez sau Igor Anton.

Steffen Radochla – este un transfer ciudat, mai ales că în “tolba” lui nu se afla decât un singur punct, total insignificant în ierarhia folosită de UCI pentru criteriul sportiv. Cel mai probabil, aşa cum s-a zvonit, Radochla a făcut parte dintr-o înţelegere menită să îl convingă pe André Schulze să semneze cu Euskaltel.

André Schulze – un veteran, cu mai mult de un deceniu în spate la profesionişti, germanul e un sprinter care a adunat zeci de la victorii la viaţa sa, însă niciuna dintre acestea nu este de referinţă. Ajuns la 38 de ani, Schulze reprezintă un exemplu perfect al compromisului făcut de Euskaltel pentru a avea licenţă World Tour şi în 2013.

Alexander Serebryakov – un alt sprinter, dar cu câteva clase peste André Schulze şi cu ani buni mai tânăr decât germanul, Serebryakov a obţinut nu mai puţin de 11 succese în 2012, cel mai important dintre acestea venind în Campionatul Internaţional al Philadelphiei. Rusul are potenţial şi la nivel înalt, lucru care a fost vizibil în Kuurne-Bruxelles-Kuurne, acolo unde a terminat pe cinci, înaintea lui Alexander Kristoff sau André Greipel.

Ioannis Tamouridis – la finalul lui 2011, grecul ar fi trebuit să semneze cu Geox, dar problemele financiare ale echipei lui Mauro Gianetti l-au obligat să continue la Tableware, cu care a venit şi în Turul României, unde a bifat trei victorii. Multiplu campion naţional la contratimp, Tamouridis va fi un om de urmărit, în ciuda faptului că are 32 de ani şi puţină experienţă la nivel înalt.

Robert Vrecer – sunt şanse ca slovenul să ia startul măcar într-un Mare Tur anul viitor, recomandat de calităţile sale de căţărător. Câştigător al unei etape din Turul Austriei 2012 şi clasat pe locul al treilea la general, Vrecer pare că trăieşte o a doua tinereţe şi sunt şanse ca acest lucru să fie vizibil şi sezonul următor, când îşi va face debutul în World Tour.

Concluzii

Strategia lui Euskaltel este excelentă pe termen scurt, dar foarte riscantă pe termen lung, deoarece “grefele” folosite pentru menţinerea echipei în World Tour sunt subţiri şi nu au durată de viaţă prea ridicată, punctele lor contând doar doi ani. Echipa bască va fi obligată să îi trimită pe aceşti ciclişti în cursele importante, iar acolo se va vedea imediat valoarea lor. Evident, câţiva dintre rutierii de mai sus pot obţine victorii sau clasări pe podium, dar rezultatele mari ale lui Euskaltel vor fi aduse tot de oamenii consacraţi.

Cel mai probabil, 2013 va fi un sezon de tranziţie pentru Euskaltel, care ar putea trece printr-o situaţie similară cu cea a lui AG2R anul acesta, când gruparea franceză, cu oameni ca Boris Spilevsky, Amir Zargari sau Gregor Gazvoda în lot, nu a obţinut decât patru victorii, fără ca vreuna dintre acestea să fie în World Tour. Apoi, după ce se va trezi din iluzia oferită deimplantul făcut în ultimele luni şi dacă va avea un buget considerabil, Euskaltel va putea să realizeze câteva transferuri importante, prin care să îşi asigure viitorul.

Post Navigation