Cafe Roubaix

Ignazio Moser: “Îmi pot construi propriul drum în ciclism”

În 2012, pe când se afla la Trevigiani Dynamon Bottoli, Ignazio Moser a fost unul dintre rutierii care şi-au pus amprenta asupra curselor din Italia, obţinând o victorie (GP Polverini Arredamenti) şi bifând alte cinci podiumuri. Rezultatele acelea au fost suficiente pentru a-i atrage atenţia lui BMC Development Team, echipa înfiinţată de George Hincapie şi condusă de belgianul Rik Verbrugghe, fostul învingător din Flèche Wallonne.

Alături de noua sa formaţie, Ignazio Moser (20 de ani) a participat deja în mai multe curse şi chiar dacă nu a obţinut momentan un succes, s-a făcut remarcat prin acţiunile sale. Un ciclist cu o viteză foarte bună la sprint şi calităţi care îl recomandă pentru clasicele pe pavate, Moser este decis să îşi facă un nume în ciclism. Despre cum au decurs primele luni ale lui 2013 şi planurile sale pentru viitor, în interviul următor, pe care l-am realizat cu ajutorul lui Sean Weide, ofiţerul de presă al lui BMC.

– Ignazio, de ce ai ales să evoluezi pentru BMC Development Team şi ce ai găsit acolo?

A fost cea mai bună oportunitate pe care am primit-o. Rik Verbrugghe a venit la mine şi m-a întrebat dacă nu vreau să fac parte din acest proiect. Am ajuns la concluzia că BMC Development Team este mediul potrivit pentru a învăţa şi a căpăta experienţă şi pot spune că am învăţat deja multe lucruri în primele luni.

– Cum ai descrie prima parte a sezonului?

Am avut câteva evoluţii bune, dar îmi doresc mai mult. Întotdeauna caut să particip în curse care mi se potrivesc şi îmi permit să-mi pun în valoare calităţile, astfel încât să obţin rezultate bune.

– Care sunt obiectivele tale alături de BMC Development Team?

Mi-am dorit să mă descurc bine în versiunea pentru tineret a Turului Flandrei. Am atacat mult pe final şi am fost prins doar în ultimul kilometru (n.r. rutierul italian s-a aflat în faţă până cu 150 de metri înainte de sosire, când a fost ajuns de pluton şi a terminat pe locul 34). Mă bucur pentru că am fost într-o formă bună în acea cursă. Acum, împreună cu echipa naţională, voi merge în Canada, pentru Coupe des nations Ville Saguenay, după care voi vedea în ce competiţii voi mai participa cu BMC Development Team. Cursa din Canada va reprezenta o oportunitate bună pentru mine.

– Ştiu că ai decis să îţi continui cariera după ce ai urmărit Paris-Roubaix de la faţa locului, împreună cu tatăl tău (n.r. Francesco Moser, triplul câştigător al “Infernului Nordului”). Ce înseamnă această cursă pentru tine?

Vreau să mă descurc bine în clasicele pe pavate. Aceste curse se potrivesc cu calităţile mele şi îmi doresc să fiu mereu puternic atunci când particip în astfel de clasice. Mulţi visează să câştige Paris-Roubaix şi trebuie să recunosc că şi mie mi-ar plăcea mult să o am în palmares.

– Când vine vorba despre clasicele pe pavate, ai vreun rutier pe care îl admiri sau cu care ai vrea să semeni?

Idolul meu este Tom Boonen, întotdeauna ţin cu el, deoarece îmi place mult stilul său. Consider că am aceleaşi caracteristici ca el.

– Te-ai gândit când vei face pasul la profesionişti?

Voi mai sta la sub 23 de ani încă un sezon, aşadar, nu mă grăbesc. BMC Development Team este o echipă perfectă pentru mine, unde beneficiez de toată susţinerea. Sper să obţin câteva rezultate bune în această vară, după care mă voi gândi la opţiunile pe care le voi avea.

– Cât de importantă a fost influenţa tatălui tău până acum asupra carierei alese?

Toată lumea îl cunoaşte pe tatăl meu, deci sfaturile primite de la el au fost foarte importante. Totuşi, nu doreşte să pună presiune pe mine, mai ales că ştie că îmi voi construi propriul drum în ciclism. Sunt perfect capabil să concurez fără să trebuiască să fiu mereu comparat cu numele de Moser şi performanţele acestuia în lumea ciclismului.

Brian Holm: “Trenuleţul lui Cavendish se va regla”

Una dintre cele mai puternice echipe din pluton, Omega Pharma-Quick Step nu a avut în totalitate o primă jumătate de sezon aşa cum a sperat. În ciuda acestui fapt, gruparea belgiană ocupă locul întâi într-un clasament al victoriilor, cu nu mai puţin de 22, aduse de cinci rutieri: Mark Cavendish, Gianni Meersman, Tony Martin, Kristof Vandewalle şi Sylvain Chavanel.

Fost rutier timp de mai mult de un deceniu, Brian Holm este de aproape doi ani unul dintre directorii sportivi ai lui Omega Pharma-Quick Step, la care a ajuns după ce HTC-Highroad s-a desfiinţat. Deşi aflat într-o perioadă foarte aglomerată, danezul în vârstă de 50 de ani a acceptat invitaţia Cafe Roubaix şi a vorbit despre sezonul echipei belgiene, cu doar câteva zile înainte de una dintre cursele importante ale anului, Il Giro.

– Domnule Holm, cum aţi caracteriza prima parte a sezonului avută de Omega Pharma-Quick Step? Care au fost momentele de vârf şi care au fost dezamăgirile?

Principalul motiv de supărare a fost tot ghinionul cu care s-a confruntat Tom Boonen. Trebuie să fim cinstiţi, după sezonul precedent pe care l-a avut, ştiam că nu mai poate merge înainte, ci doar înapoi, dar speram ca lucrurile să decurgă bine. Din păcate, problemele au început încă din decembrie, când a avut acea infecţie stomacală, după care a fost aproape să îşi piardă braţul. Apoi, a căzut şi ne-am dat seama că sezonul lui de primăvară s-a încheiat, iar noi am terminat clasicele cu un mare zero în dreptul nostru. Echipa a dat totul, s-a văzut asta în Paris-Roubaix, însă doar vizibilitatea avută nu ne-a bucurat, iar dezamăgirea cea mai mare este că nu am bifat un succes în cursele de o zi. În ceea ce priveşte satisfacţiile din 2013, acestea au fost aduse de cele peste 20 de victorii, obţinute de mai mulţi rutieri. Un exemplu în acest sens a venit şi în Turul Romandiei, acolo unde s-au remarcat Gianni Meersman şi Tony Martin. Important a fost că şi fără liderul formaţiei, Tom Boonen, am adunat atât de multe succese, deoarece nu sunt multe echipe care să se poată lăuda cu asta, în absenţa principalului căpitan. Acesta e un aspect pozitiv.

– Apropo de Tom Boonen, se ştie ce va face în a doua jumătate a sezonului?

Nu, cred că nici el nu are idee în ce curse va concura. Acum va inspecta traseul Campionatelor Mondiale de la Florenţa, după care trebuie să se decidă dacă va participa în Turul Franţei sau se va concentra pe Mondiale.

– Michal Kwiatkowski a fost revelaţia echipei în această primăvară. V-a surprins?

Ştiam că este bun încă de anul trecut, dar trebuie să recunosc că rezultatul său din Tirreno-Adriatico, unde a terminat pe locul patru şi a ratat podiumul pentru doar câteva secunde, ne-a surprins pe toţi.

– Care sunt limitele sale, în ce curse credeţi că poate avea succes?

În primul rând, din punctul meu de vedere, trebuie să concureze mult mai puţin, deoarece acum vrea să participe în toate cursele, iar asta îl va termina pe termen lung. Spre exemplu, participarea sa în Turul Flandrei a fost o greşeală. Trebuie să se axeze pe curse ca Paris-Nisa şi Tirreno-Adriatico, dar şi pe câteva clasice, precum Amstel Gold Race sau Liège–Bastogne–Liège. Putea să meargă mult mai bine acolo anul acesta, dar a insistat să participe în cursele de o zi pe pavate din Belgia, iar asta a fost o greşeală mare. Pe viitor, trebuie să evite aceste clasice.

– Este foarte tânăr, dar şi foarte entuziast, în acelaşi timp.

Da, aşa e, şi trebuie să se mai tempereze. Fiecare clasică în care concurează este ca un maraton, atât de grea e. Organismul este foarte solicitat şi trebuie să îşi revină. Pentru un ciclist, întotdeauna e important să îşi aleagă cu grijă bătăliile.

– Un alt rutier al lui Omega Pharma-Quick Step care a impresionat este Zdenek Stybar. După rezultatul bun din Paris-Roubaix, credeţi că se poate impune într-o zi în “Infernul Nordului”?

Cu siguranţă, nu am nicio îndoială! Cu tot respectul pentru Fabian Cancellara, unul dintre cei mai buni rutieri de clasice ai momentului, alături de Tom Boonen, cred că ar fi avut parte de o viaţă mult mai grea dacă Stybar nu cădea. Este adevărat, Zdenek a greşit, deoarece a rulat prea mult pe marginea pavatelor, aceasta fiind o consecinţă a lipsei experienţei. Dacă nu ar fi comis acea eroare şi ar fi mers pe mijlocului porţiunii cu piatră cubică, ar fi avut o şansă mare să câştige, deoarece e foarte rapid la sprint.

– Partea bună e că are mulţi ani la dispoziţie pentru a obţine o victorie în Paris-Roubaix.

Da, are tot viitorul înainte, este un băiat de excepţie la care ţin mult, e amuzant, râde şi zâmbeşte mereu, iubeşte ciclismul şi merită să câştige o astfel de cursă.

– Este posibil ca anul viitor să fie mai mult decât un “locotenent” pentru Boonen în cursele pe pavate?

Cât timp va fi prin preajmă, Tom Boonen va fi mereu căpitanul echipei. Totuşi, Zdenek mai poate creşte mult şi va avea oportunităţile lui, în funcţie de cum va decurge cursa.

– Domnule Holm, aş vrea să trecem acum la Mark Cavendish. A adus cele mai multe succese pentru Omega Pharma-Quick Step sezonul acesta, dar nu a avut parte de “trenuleţul” pe care îl dorea la sprint.

În primul rând, aici are parte de mai multă susţinere decât a avut la Sky şi este unul dintre căpitanii echipei. Din păcate, e adevărat că nu s-a bucurat de cele mai bune condiţii la sprinturi, băieţii au dat totul, au încercat din greu să îl ajute, dar le-a lipsit inteligenţa tactică. Mai au multe lucruri de învăţat. Cei care credeau că lucrurile vor merge ca unse din prima zi au fost puţin prea optimişti, iar cel mai bine ar fi să aşteptăm până la Turul Franţei, unde sunt convins că totul va fi mult mai bine.

– Cum comentaţi articolele care l-au dat pe Alessandro Petacchi la Omega Pharma-Quick Step, ca “lansator” al lui Cavendish?

Am văzut şi eu zvonurile, am citit ce a apărut pe această temă şi tot ce pot spune e că nu iese niciodată fum fără foc. Nu îl cunosc pe Petacchi, dar cred că lui Mark i-ar plăcea ca transferul să se realizeze. Sincer să fiu, nu ştiu ce se va întâmpla, tot ce putem face e să aşteptăm şi să vedem. Oricum, dacă ar veni aici, ar fi un lucru bun.

– Care vor fi obiectivele lui Mark Cavendish pentru Turul Italiei?

Să se descurce cât mai bine posibil în prima jumătate a cursei, când va avea câteva oportunităţi. Din păcate, sprinterii vor beneficia de foarte puţine şanse la ediţia din 2013, iar el trebuie să profite de acestea.

– În afară de Cavendish, de la cine va mai avea echipa aşteptări pentru Giro?

Lucrurile sunt clare la noi: Mark va încerca să obţină victorii de etapă, iar Gianluca Brambilla să termine cât mai sus în clasamentul general.

Tony Gallopin: “Mă voi concentra pe cursele pe etape în viitor”

Primele luni ale lui 2013 au fost cu suişuri şi coborâşuri pentru Tony Gallopin. Aflat în al doilea sezon de World Tour, francezul în vârstă de 24 de ani a pornit la drum cu aşteptări mari, însă a fost afectat de mai multe probleme de sănătate, din cauza cărora a ratat aproape toate obiectivele sale. Cu toate acestea, rutierul echipei RadioShack-Leopard nu şi-a pierdut speranţa şi şi-a propus să îşi ia revanşa în a doua jumătate a stagiunii, când speră să participe în Turul Franţei, dar şi să obţină prima victorie după doi ani.

Despre aceste lucruri, dar şi despre planurile sale de viitor, care implică câteva schimbări semnificative, în interviul următor, pe care Tony Gallopin l-a acordat pentru Cafe Roubaix.

– Tony, cum ai descrie prima jumătate a sezonului?

M-am simţit foarte bine în Turul Qatar-ului şi Turul Omanului, dar totul s-a schimbat odată cu Paris-Nisa, acolo unde am avut ghinion, am căzut şi nimic nu a mai mers bine apoi. Am suferit în clasice, am fost mai tot timpul la capătul puterilor, foarte obosit, şi pot spune că nu a fost deloc cea mai bună primăvară a carierei mele.

– Aveai aşteptări mai mari, în special pentru cursele de o zi.

Da, speram să mă descurc mai bine decât anul trecut în clasicele din Flandra şi din Ardeni, însă nu a fost cazul. Am fost bolnav la startul clasicelor flandriene, nu am avut suficiente zile de cursă în picioare, dar mă bucur pentru că l-am putut ajuta pe Fabian Cancellara să obţină victoria în Turul Flandrei. În ceea ce priveşte clasicele din Ardeni, mi-au lipsit câteva procente la capitolul putere pentru a prinde un top zece.

– Cât de mult au contat succesele lui Cancellara pentru moralul echipei, având în vedere zvonurile din ultima vreme?

Au fost foarte importante, mai ales că sezonul trecut am avut mult ghinion. Cursele de o zi de anul acesta au însemnat enorm pentru noi, iar echipa şi Fabian s-au descurcat de minune, obţinând trei victorii mari.

– Ştiu că te-ai confruntat şi cu câteva probleme de sănătate. Este totul în regulă acum?

Am fost puţin răcit după Paris-Nisa, am ratat Milano-San Remo, după care am revenit. Din păcate, în dimineaţa lui E3 Prijs Harelbeke am fost din nou bolnav, o infecţie gastrointestinală, din cauza căreia am ratat E3 Prijs şi Harelbeke. După aceea, mi-a fost aproape imposibil să mă întorc la cel mai înalt nivel.

– La începutul anului, ai spus că în cursele sau etapele valonate îţi lipseşte ceva pentru a face diferenţa. Ce este acel ceva?

Sunt tânăr şi îmi lipseşte puţină putere, dar acesta nu este singurul motiv. Când am vrut să realizez ceva pe un astfel de finiş, mereu am avut un adversar puternic, ca Peter Sagan, Simon Gerrans sau Greg Van Avermaet, şi nu îmi e uşor să îi înving, deoarece sunt mai buni. Am nevoie de timp pentru a progresa, astfel încât să pot câştiga curse în faţa lor.

– Ştiu că ai de gând să te antrenezi pentru căţărările lungi. Ar putea însemna asta o schimbare a curselor pe care te vei concentra?

Acum, după clasice, vreau să mă pregătesc pentru astfel de competiţii, deoarece vreau să văd dacă pe ascensiunile dificile pot sta alături de cei mai buni. Îmi plac şi cursele pe etape şi îmi doresc să mă descurc bine în acestea. În Turul Franţei, Giro sau Vuelta mi-ar fi dificil, dar în curse mai scurte, ca Paris-Nisa, Criteriul Dauphiné sau Turul Romandiei aş putea avea succes, dacă voi munci mult. Nu îmi va fi uşor, pentru că până acum m-am axat pe finişurile în urcare specifice clasicelor, însă simt că pot face îmbunătăţiri la acest capitol, astfel încât să contez în clasamentul general sau să obţin victorii în etapele montane.

– Care este programul tău pentru lunile următoare?

Acum voi lua o pauză, mă voi odihni, după care mă voi antrena pe munte şi voi concura în Criteriul Dauphiné. Apoi, în mod normal, voi participa în Turul Franţei, sper să fiu selectat în echipa care va fi trimisă acolo, la fel ca anul trecut.

– Ce obiectiv vei avea pentru a doua jumătate a sezonului? O victorie?

Dacă se poate, da, asta îmi doresc, mai ales că au trecut doi ani de la ultimul meu succes. Pe de altă parte, dacă voi face parte din echipa care va munci pentru Andy Schleck, liderul nostru în Turul Franţei, voi fi foarte mulţumit, deoarece va reprezenta o bună experienţă pentru mine şi voi avea numai de învăţat.

Heinrich Haussler: “Obiectivul meu e Milano-San Remo”

În 2005, la doar 21 de ani, Heinrich Haussler a atras atenţia tututror, după ce a câştigat etapa a 19-a din Turul Spaniei. Apoi, odată cu trecerea sezoanelor, australianul a crescut, devenind nu doar unul dintre cei mai importanţi sprinteri ai plutonului, dar şi un redutabil rutier de clasice. De departe, cel mai bun an al său a fost 2009, când a terminat pe locul secund Milano-San Remo şi Turul Flandrei şi a câştigat o etapă în Turul Franţei, la Colmar, după o evadare.

Din nefericire pentru Haussler, a urmat apoi o perioadă mai puţin fastă, marcată de câteva accidentări care l-au dat înapoi. Ajuns la 29 de ani, ciclistul de la Antipozi este pregătit pentru un nou început în cariera sa, alături de IAM, echipă înfiinţată recent, care a impresionat încă de la primele curse. Împreună cu gruparea elveţiană, ciclistul australian a participat deja în câteva competiţii, iar acum e pregătit pentru prima cursă majoră a stagiunii, Paris-Nisa. Cum speră Heinrich Haussler să fie 2013 pentru el, puteţi afla din interviul de mai jos, pe care l-am realizat zilele trecute, cu ajutorul lui Laurent Guyot, ofiţerul de presă al lui IAM.

– Heinrich, un nou sezon şi o nouă echipă. Cu ce gânduri ai pornit în această stagiune?

Am fost foarte entuziasmat să încep sezonul în culorile lui IAM. Echipa este excelent organizată, cu rutieri foarte buni şi un staff pe măsură. Am fost extrem de mulţumit de cum au decurs antrenamentele din cantonamentul de iarnă şi tot ce mi-am dorit apoi a fost să merg cu colegii mei în curse şi să dau totul.

– Ce te-a determinat să semnezi cu IAM, o echipă nouă?

Tocmai acest lucru, că era nou-apărută în lumea ciclismului, iar în urmă cu câţiva ani, la Cervelo, am avut parte de o experienţă foarte frumoasă. Într-o echipă nouă, toţi cicliştii sunt foarte motivaţi, deoarece vor să dea lovitura. În plus, am fost convins să vin aici şi pentru că voi avea alături echipa în clasice, exact ceea ce am nevoie.

– Ce ai găsit la IAM, ce face această grupare diferită de celelalte pentru care ai evoluat?

Cel mai mult m-a impresionat organizarea de aici. IAM se află abia la sezonul de debut, dar este mult peste alte formaţii de World Tour. Cred că e adevărat ce se spune despre elveţieni, că sunt foarte bine organizaţi şi mereu punctuali. Sunt fericit pentru că am luat hotărârea de a veni la IAM.

– Anul trecut ai avut câteva rezultate bune, însă nicio victorie. Ce nu a mers?

Ultimele două sezoane nu au fost deloc bune pentru mine, dar fac parte din trecut acum. A venit momentul să las totul în urmă şi să mă concentrez pe viitor. La IAM va începe a doua parte a carierei mele, o perioadă în care îmi doresc să obţin rezultate bune şi să mă simt bine pe şosea.

– Ai concurat în câteva curse în 2013, atât de o zi, cât şi pe etape. Cum te-ai simţit?

Sunt fericit de cum s-a descurcat echipa şi de faptul că ascultă mereu ce am de zis. Colegii mei sunt întotdeauna lângă mine şi dau 100%, iar eu de asta am nevoie. Până acum, totul a mers excelent.

– Eşti mulţumit de evoluţia avută în Omloop Het Nieuwsblad sau crezi că ai fi putut obţine mai mult?

Am fost fericit de cum s-a comportat echipa. Avem mulţi băieţi foarte puternici, dar câteodată au nevoie de cineva care să le spună exact ce trebuie să facă şi să îi ghideze. Nu am fost mulţumit de evoluţia mea, deoarece am ratat grupul din care s-a ales învingătorul, iar cursa s-a încheiat acolo pentru mine. Pe de altă parte, l-am avut pe Marco Bandiera în faţă, iar asta a fost bine. Acum aştept cu nerăbdare următoarele clasice pe pavate.

– Într-adevăr, IAM va participa în multe curse de o zi anul acesta. În care dintre acestea doreşti să fii unul dintre protagonişti?

Principala clasică pe care mă voi concentra este Milano-San Remo, deoarece am fost atât de aproape să o câştig în 2009, iar acea înfrângere încă mă mai bântuie. Sunt conştient că dacă voi avea puţin noroc şi mă voi afla într-o formă bună în ziua cursei, atunci mă voi putea impune.

– În afară de clasice, în ce curse ai mai vrea să bifezi rezultate bune în 2013?

Mi-ar plăcea să concurez în Turul Franţei anul acesta. Ar fi un vis pentru mine şi IAM să reuşim asta în sezonul de debut, ar fi incredibil, dar trebuie să aşteptăm şi să vedem ce va fi.

Filippo Pozzato: “Sunt motivat pentru marile clasice”

În toamna lui 2012, după un sezon petrecut în eşalonul Pro Continental, Filippo Pozzato a semnat cu Lampre-Merida, care i-a oferit oportunitatea de a concura în toate cursele din World Tour şi de a fi liderul echipei în clasice. Până acum, italianul nu a dezamăgit şi i-a adus formaţiei sale o victorie, în Trofeo Laigueglia, cursa care a deschis sezonul în Peninsulă.

Pozzato a impresionat prin pregătirea făcută în iarnă şi determinarea arătată în acest debut de an, elemente care l-au readus pe lista favoriţilor pentru clasicele de primăvară. Cât de mulţumit e ciclistul lui Lampre de cum au decurs lucrurile în februarie, care sunt planurile sale în următoarele luni şi ce părere are despre adversarii din cursele de o zi, în interviul de mai jos, pe care l-am realizat cu ajutorul lui Andrea Appiani, ofiţerul de presă al grupării italiene.

– Filippo, felicitări pentru victoria din Trofeo Laigueglia! Cât de important a fost să obţii un succes atât de devreme în noul sezon?

Înseamnă foarte mult, deoarece datorită acestei victorii am primit mai multă încredere, care îmi va fi de folos în marile clasice ale primăverii. În plus, datorită faptului că am finalizat ca la carte efortul depus de colegii mei de-a lungul cursei, am câştigat pe deplin încrederea lor.

– Mulţi oameni încă nu au încredere în tine, în ciuda faptului că ai declarat că te vei concentra 100% pe clasice în prima parte a anului. Te motivează acest lucru?

Nu îmi pasă absolut deloc de ce spune lumea. Pentru mine este suficient că echipa are încredere că voi fi unul dintre protagonişti în clasice. De aceea m-a adus Lampre-Merida şi de aceea sunt foarte fericit pentru că am venit aici. Echipa, fanii şi ambiţiile personale mă ajută să mă antrenez din greu pentru a fi unul dintre actorii principali în clasice.

– Cum a fost Omloop Het Nieuwsblad, ai fost mulţumit de evoluţia ta?

M-am prezentat acolo într-o condiţie fizică destul de bună, însă desfăşurarea tactică a cursei nu mi-a permis să lupt pentru victorie. Este păcat, mai ales pentru că îmi doream atât de mult să bifez un rezultat bun. În ceea ce priveşte Kuurne-Bruxelles-Kuurne, îmi pare rău că ninsoarea a dus la anularea acesteia, deoarece ar fi reprezentat o bună ocazie de a mă obişnui cu bicicleta Merida.

– Milano-San Remo, Turul Flandrei şi Paris-Roubaix sunt cele trei “Monumente” pe care ţi le-ai fixat ca obiective în 2013. În care dintre aceste clasice ai dori să te impui?

Am câştigat deja Milano-San Remo, dar asta nu înseamnă că “La Primavera” nu reprezintă în continuare un vis pentru mine. Ciclismul italian aşteaptă de multă vreme un succes în Paris-Roubaix, aşa că ar fi frumos să mă impun acolo. În ceea ce priveşte Turul Flandrei, am fost foarte aproape de victorie anul trecut, iar acum vreau să îmi iau revanşa. Sincer să fiu, îmi e dificil să spun pe care dintre aceste clasice aş dori cel mai mult să o câştig.

– Ai fost al doilea în Turul Flandrei din 2012. Cum ţi s-a părut noul traseu?

Aş spune că este ceva cu adevărat special pentru fani, un spectacol ciclist total; este uimitor să pedalezi pe acele dealuri, înconjurat în permanenţă de fani care strigă şi te susţin. E adevărat, o parte din tradiţia cursei a fost ştearsă, însă noul traseu este încântător.

– Ce avantaje ai spune că ai în faţa lui Tom Boonen şi Fabian Cancellara, principalii favoriţi din clasicele pe pavate?

Nu cred că am vreun avantaj, toţi trei putem obţine rezultate de top în clasice. Totuşi, aş putea avea un avantaj în raport cu Boonen, deoarece pe umerii mei nu se află presiunea unei ţări întregi, aşa cum stau lucrurile în cazul lui.

– În afară de cei doi, cine crezi că ar mai putea avea un cuvânt de spus în cursele de o zi din primăvară?

În condiţiile în care Alessandro Ballan va fi absent, din cauza accidentării teribile pe care a suferit-o în iarnă, periculoşi vor fi Greg Van Avermaet, Luca Paolini şi poate, Peter Sagan.

– Te-ai gândit ce faci după clasice, în ce Mare Tur vei participa?

Împreună cu staff-ul lui Lampre-Merida, mi-am definitivat calendarul până la clasice. Încă nu ştiu cu exactitate ce voi face apoi, sunt şanse să particip în Turul Italiei, dar voi confirma asta ceva mai târziu.

Emir Abdul Jalal: “Turul Langkawi poate ajunge în World Tour peste doi ani”

În 1996, atunci când a fost înfiinţat, Turul Langkawi a fost privit de mulţi cu reticenţă, însă asta nu i-a descurajat pe organizatori, care au continuat să creadă în proiectul lor. Drept urmare, cursa din Malaezia a cunoscut o dezvoltare fantastică în ultimele două decenii şi a devenit cea mai importantă competiţie sportivă din această ţară. De la an la an, calitatea rutierilor veniţi la start a crescut, iar Turul Langkawi a ajuns să se bucure de prezenţa unor ciclişti ca Gianni Bugno, Andrea Tafi, Chris Horner, Paolo Bettini, Stuart O’Grady, Jose Serpa, Andrea Guardini sau David Zabriskie.

Stimulaţi de acest succes, organizatorii au continuat să investească din ce în ce mai mult în dezvoltarea ciclismului din Malaezia şi a Turului Langkawi, obiectivul fiind transformarea cursei într-una recunoscută şi apreciată la nivel internaţional. Evident, pasul decisiv este promovarea în World Tour, care ar putea veni foarte curând, chiar în anul în care Turul Langkawi va sărbători a 20-a ediţie. Despre acest obiectiv, dar şi despre nivelul ciclismului din Malaezia, Emir Abdul Jalal, directorul Turului Langkawi, a vorbit în interviul de mai jos, pe care l-am realizat cu ajutorul lui Sharonjane Liau, ofiţerul de presă al cursei din Asia.

– Domnule Emir Abdul Jalal, prima ediţie a Turului Langkawi s-a disputat în 1996. Spuneţi-mi, vă rog, care este povestea înfiinţării cursei?

A fost un proiect iniţiat de Tun Mahathir Mohamed, fostul premier al Malaeziei. Ideea de bază era să avem o cursă ciclistă care să promoveze insula Langkawi, prezentată nu doar ca una dintre cele mai frumoase destinaţii turistice ale Malaeziei, dar şi ca o insulă de duty free. Practic, s-a dorit o mai bună promovare a industriei turismului prin intermediul unei competiţii cicliste de nivel internaţional. Apoi, cu timpul, cursa s-a dezvoltat şi a ajuns un tur, aspect care a dus la implicarea celorlalte state ale Malaeziei.

– Aproape două decenii mai târziu, Turul Langkawi este o cursă 2.HC şi atrage multe nume importante la start. Care au fost ingredientele acestei ascensiuni?

Principalul factor e angajamentul pe care şi l-au luat organizatorii, acela de a pune la punct o competiţie care să se desfăşoare fără greşeală. În ultimii trei ani, cursa a avut parte de o organizare perfectă, iar Uniunea Ciclistă Internaţională a etichetat-o ca beneficiind de un “excelent nivel de organizare”. Susţinerea guvernului Malaeziei este extrem de importantă pentru buna desfăşurare a competiţiei. Agenţiile guvernamentale şi autorităţile colaborează perfect, astfel încât să scoată tot ce e mai bun din acest eveniment sportiv. Chiar dacă unele locaţii nu au fost întotdeauna de primă clasă, primirea făcută de Malaezia a fost mereu de cel mai înalt nivel, astfel încât echipele participante, oficialii internaţionali şi reprezentanţii presei să rămână numai cu amintiri plăcute din Malaezia.

– Există un proiect prin care Turul Langkawi să ajungă în World Tour? Dacă da, de ce ar fi nevoie şi când s-ar putea întâmpla asta?

Ministerul Tineretului şi Sportului a început deja să lucreze la asta, astfel încât Turul Langkawi să facă parte din World Tour. Personal, având în vedere organizarea de nivel înalt de până acum, consider că suntem pregătiţi. Evident, principalul factor este susţinerea financiară a competiţiei. De asemenea, e foarte important să ajutăm echipa locală, Terengganu, să obţină o licenţă Pro Continentală, astfel încât să fie eligibilă pentru primirea unei invitaţii. Sunt încrezător că Turul Langkawi va face parte din World Tour în doi ani.

– Îmi amintesc că la început, în urmă cu mai mulţi ani, cursa avea 12 etape. Se poate reveni la formatul de atunci sau sunteţi multumiţi cu formatul actual?

Organizarea unei competiţii de zece etape reprezintă deja o uriaşă binecuvântare din partea Uniunii Cicliste Internaţionale, în condiţiile în care cele mai multe curse din lume, cu excepţia Marilor Tururi, au mai puţin de şapte etape.

– Care aţi spune că este nivelul ciclismului de şosea în Malaezia?

S-a transformat într-un mod uluitor în ultimii ani. Terengganu, echipa noastră continentală, a devenit campioană a Asiei în sezonul 2011-2012, doar al doilea an al său. Începând cu 2010, cicliştii din Malaezia s-au clasat regulat pe podium în Turul Langkawi, terminând în faţa unor rutieri veniţi de la echipe de World Tour sau Pro Continentale. Programele de dezvoltare a ciclismului, desfăşurate sub tutela Consiliului Naţional Sportiv, sunt considerate prioritare. Acum, cursele cicliste sunt organizate peste tot în Malaezia, în fiecare lună. De asemenea, programul de scouting a ajuns până la nivelul şcolilor primare. Toate aceste lucruri arată cât de serioşi suntem atunci când vine vorba de producerea unor campioni în anii următori.

– Aţi vorbit mai devreme de Terengganu Pro Asia, cea mai bună echipă din Malaezia. Când credeţi că ar putea ajunge în eşalonul Pro Continental?

Având în vedere progresul actual al ciclismului, mă aştept ca Terengganu să promoveze la acest nivel în viitorul apropiat. Mai mult, au existat recent discuţii cu corporaţii şi chiar autorităţile guvernamentele, privind modalitatea prin care acestea pot înregistra o echipă Continentală.

– Am tot vorbit despre dezvoltarea ciclismului în tara dumneavoastră, aşa că acum vreau să vă întreb: credeţi că Malaezia ar putea găzdui în anii următori Campionatele Mondiale de ciclism pe şosea?

Şanse există, mai ales că UCI a recunoscut public calitatea organizării de aici. Există interes, pasiune, şi întreaga naţiune ar sărbători asta, dacă s-ar ivi oportunitatea. În plus, putem oferi oricând un traseu foarte bun pentru o cursă de o zi.

– Revenind la Turul Langkawi, care este ediţia dumneavoastră preferată de până acum şi de ce?

Uitându-mă înapoi, la zilele de glorie din anii de început, pot spune că ediţia din 2001, deoarece atunci l-am avut în pluton pe Paolo Bettini, rutierul numărul unu în lume. Turul Langkawi a avut parte de alte momente frumoase şi atunci când aici a concurat Andrea Tafi, un favorit al publicului. Cu toate acestea, nimic nu se compară cu victoria obţinută de sprinterul malaezian Anuar Manan, în etapa a cincea din 2010, şi cu succesul din clasamentul pe puncte, când a devenit primul ciclist din Asia care a cucerit tricoul pe puncte în Turul Langkawi.

– Care sunt aşteptările dumneavoastră de la ediţia din acest an?

2013 va reprezenta un spectacol total oferit de rutieri, mai ales că nivelul cicliştilor prezenţi aici este cel mai ridicat din istoria Turului Langkawi. Astfel, vremurile de glorie din zilele de început vor fi în continuare alături de noi.

Ediţia din 2013 a Turului Langkawi se va desfăşura între 21 februarie şi 2 martie, iar la start se vor afla 22 de echipe, dintre care cinci de World Tour: Astana, Blanco, Garmin-Sharp, Omega Pharma-Quick Step şi Orica-GreenEdge. Cursa va avea zece etape şi va include celebrele finişuri în căţărare de la Cameron Highlands şi Genting Highlands.

Rein Taaramäe: “Un top cinci în Turul Franţei”

2012 nu a fost un an reuşit pentru Rein Taaramäe, care deşi a început bine sezonul, s-a confruntat apoi cu o mononucleoză şi o fractură la cot, din cauza cărora şi-a ratat toate obiectivele, între care Paris-Nisa şi Turul Franţei. Singura victorie a ciclistului din Estonia a venit la Campionatele Naţionale, în cursa de contratimp, o palidă consolare pentru aşteptările pe care le avea.

Devenit între timp liderul lui Cofidis, una dintre cele mai importante echipe din Hexagon, Taaramäe a lăsat în urmă momentele neplăcute de anul trecut şi speră să îşi ia revanşa în 2013, asta în ciuda faptului că un virus stomacal l-a afectat la începutul lunii februarie. Profitând de pauza forţată pe care a luat-o, am vorbit cu Rein Taaramäe despre obiectivele sale pentru acest sezon, unul care poate marca revenirea rutierului baltic în top.

– Rein, cu ce gânduri porneşti la drum în prima parte a stagiunii?

Mi-ar plăcea să obţin rezultate bune în Paris-Nisa, Criteriul Internaţional şi Turul Ţării Bascilor, dar pe moment nu ştiu exact cum mă voi descurca, deoarece o întreagă săptămână am fost chinuit de o problemă stomacală, care m-a împiedicat să iau startul în Turul Mediteranean şi să mă antrenez. Totuşi, rămân optimist şi sper să mă recuperez complet până la începutul lunii martie.

– Ai văzut parcursul din Paris-Nisa?

Da, l-am studiat. Ştiam contratimpul final, deoarece l-am făcut şi anul trecut. De asemenea, cunosc şi principala căţărare, Montagne de Lure (n.r. 13,8 kilometri lungime, pantă medie 6,6%), pentru că am urcat pe ea în 2009. Din punctul meu de vedere, acolo se va juca victoria la general, deoarece în contratimpul din ultima zi nu se pot recupera diferenţele create pe Montagne de Lure.

– Ştiu că un alt obiectiv major pentru tine va fi Turul Franţei. Ce părere ai despre traseu?

Mulţi au declarat că este foarte dificil, însă eu nu sunt de aceeaşi părere. Aş spune că e un traseu interesant, tipic pentru Turul Franţei, cu căţărări grele, solicitante, şi două contratimpuri individuale, care vor avea un rol important la final.

– Având în vedere că nu mai poţi lupta pentru tricoul alb, care va fi obiectivul tău în Turul Franţei?

Vreau să termin între primii zece, nu am reuşit asta până acum, iar dacă voi încheia de această dată în top zece, ar fi excelent. Bine, ambiţiile mele nu se opresc aici, mi-aş dori un top cinci, chiar şi o victorie de etapă, la asta visez.

– Eşti liderul lui Cofidis acum. Simţi că e mai multă presiune pe tine?

Categoric, mai ales că avem un manager nou, iar el ne cere mai mult decât vechiul manager (n.r. Eric Boyer). De când a venit, Yvon Sanquer s-a implicat total la Cofidis, a adus ciclişti noi şi a schimbat faţa echipei.

– Exact asta mai doream să te întreb: ce părere ai despre transferurile realizate în toamnă la Cofidis?

Pe hârtie, avem o echipă puternică, însă nu am obţinut încă rezultate mari. Totuşi, să nu uităm că este abia începutul sezonului, nu trebuie să ne panicăm, deoarece rezultatele vor veni. Cofidis nu a obţinut o victorie în Étoile de Bessèges, eu nu am putut concura în Turul Mediteranean, per total, pot spune că ne-a lipsit norocul până acum. În ciuda acestor lucruri, sunt convins că lucrurile se vor regla pe parcurs.

John Degenkolb: “Voi lupta pentru un Monument”

Unul dintre cele mai bune produse ale ciclismului german în ultimii ani, John Degenkolb are un program încărcat în 2013, dar şi obiective pe măsură. În prima jumătate a anului, rutierul echipei Argos-Shimano se va axa pe cursele de o zi, urmând ca în a doua parte a sezonului să îşi îndrepte atenţia către Marile Tururi, acolo unde ţinteşte câteva victorii de etapă.

Între două antrenamente în Spania, Degenkolb a avut amabilitatea de a-mi acorda un interviu, în care a vorbit despre rezultatele obţinute anul trecut, planurile pentru 2013 şi adversarii săi din clasicele pe pavate, unde speră să fie unul dintre actorii principali.

– John, sezonul precedent ţi-a depăşit aşteptările pe care le-ai avut la început?

Da, nu doar eu, dar nimeni din echipă nu se aştepta la un asemenea an şi la cinci victorii de etapă în Turul Spaniei. A fost ceva cu adevărat extraordinar să obţinem atât de multe succese şi nu putem să fim decât mulţumiţi.

– Ai ceva regrete după clasicele de primăvară? Simţi că puteai obţine mai mult?

Sunt tânăr şi mă pot considera mulţumit cu rezultatele din 2012, dar e evident că îmi doresc clasări mai bune, mai ales în “Monumente”. Anul trecut am terminat pe cinci Milano-San Remo, iar acum îmi doresc să fac parte din nou din grupul rutierilor care vor lupta pentru un loc fruntaş, şi de ce nu, o victorie.

– Unde ai spune că ai înregistrat cele mai importante îmbunătăţiri în 2012?

Sunt mai încrezător acum în forţele mele, în special în cursele lungi. Sunt mult mai matur, am experienţă, dar şi o condiţie fizică la un cu totul alt nivel decât în trecut.

– Cum au decurs antrenamentele din această iarnă?

Pauza luată la finalul sezonului mi-a prins de minune. Apoi, în decembrie, am avut un cantonament de două săptămâni, urmat de acesta, tot în Spania, care este mai lung cu o săptămână. Am stat mult departe de casă, dar simt că preţul plătit va merita. După atâtea săptămâni de pregătire, aştept cu nerăbdare startul stagiunii.

– Care va fi programul tău în prima parte a anului?

Voi începe cu Turul Qatarului, urmat de Turul Omanului, după care mă voi întoarce în Europa. Aici voi lua startul în Omloop Het Nieuwsblad, Tirreno-Adriatico, Milano-San Remo, E3 Prijs Harelbeke, Gent-Wevelgem, Turul Flandrei şi Paris-Roubaix. Clasicele vor ocupa un loc important în agenda mea lunile acestea.

– Te gândeşti şi la Amstel Gold Race, în condiţiile în care va avea un finiş identic cu cel de la Campionatele Mondiale, acolo unde ai terminat pe locul patru?

Încă nu m-am decis asupra acestui lucru, dar voi lua o hotărâre după Paris-Roubaix. O eventuală participare în Amstel Gold Race depinde de mai mulţi factori, între care şi condiţia mea fizică după clasicele pe pavate. Oricum, rămâne un obiectiv de viitor, mai ales că, din câte am înţeles, finişul acesta va fi folosit în următorii cinci ani.

– Ai participat la ultimele două ediţii ale Turului Flandrei, aşadar, ai concurat atât pe vechiul, cât şi pe noul traseu. Cum ţi se pare acesta din urmă?

Este o diferenţă majoră faţă de precedentul traseu, deoarece atunci ştiai la ce să te aştepţi. Acum nu mai e cazul şi trebuie să îţi păstrezi energia până la final, în caz contrar existând riscul să cedezi fizic chiar înainte de ultima trecere peste Oude Kwaremont şi Paterberg, care este o combinaţie teribilă. Per total, pot spune că traseul acesta e mult mai dificil şi solicitant.

– În afară de Tom Boonen şi Fabian Cancellara, la cine te aştepţi să mai aibă un rol important în clasicele pe pavate?

Filippo Pozzato şi Peter Sagan sunt alţi doi rutieri importanţi, dar nu trebuie să trecem cu vederea toată echipa pe care o are Omega Pharma-Quick Step, una extrem de puternică în astfel de curse. De asemenea, şi RadioShack e foarte tare; să nu uităm că anul trecut, după accidentarea lui Cancellara, a avut trei ciclişti în primul grup care a ajuns la final în Turul Flandrei.

– Ştiu că anul acesta vei merge în Turul Franţei şi Turul Spaniei. Ce părere ai despre traseele celor două curse?

Sunt foarte dificile, dar asta nu mă sperie. Turul Franţei porneşte din Corsica, iar prima etapă, din câte am înţeles, e mai mult sau mai puţin pentru sprinteri. Părerea mea este că Argos-Shimano va avea atunci o şansă imensă de a obţine tricoul galben. Mi-ar plăcea să bifez o victorie în Le Tour. În ceea ce priveşte Vuelta, aceasta va fi foarte grea, cu mai multe finişuri în căţărare decât în 2012. Sunt câteva etape care mi se potrivesc şi sunt motivat să obţin alte succese şi acum, mai ales că sezonul trecut m-am simţit de minune acolo.

– Mai sunt opt luni până la Campionatele Mondiale, te gândeşti să participi în cursa pe şosea de la Florenţa?

Nu am văzut traseul, dar am auzit că este foarte greu, cu o căţărare în lungime de 4-5 kilometri. Voi lua mai târziu o decizie, în funcţie de cum mă voi simţi. Dacă voi fi proaspăt, atunci voi merge; în caz contrar, o să mă opresc, deoarece nu are rost să ocup degeaba un loc în echipa Germaniei. În cazul în care voi participa, vreau să lupt pentru o medalie sau să îmi ajut colegii, nu doar să fac act de prezenţă.

Bob Jungels: “Sper să debutez în Paris-Roubaix”

Le Triptyque des Monts et Châteaux, Paris-Roubaix şi Flèche du Sud, toate la sub 23 de ani, sunt doar câteva dintre succesele care l-au adus pe Bob Jungels în atenţia mai multor echipe de World Tour la finalul stagiunii precedente. Până la urmă, după un sezon petrecut la Leopard-Trek Continental, luxemburghezul a semnat cu RadioShack Leopard Trek, urmând să concureze pentru formaţia de World Tour din ţara natală până la finalul lui 2014.

În prima parte a acestui sezon, ciclistul în vârstă de 20 de ani va avea un program încărcat şi variat, din care vor face parte atât curse pe etape, cât şi clasice. Debutul lui Jungels va fi consemnat în Turul Mediteranean, luna viitoare, punctul culminant urmând să fie atins în aprilie, odată cu clasicele pe pavate şi cele din Ardeni. Mai multe despre programul şi obiectivele rutierului luxemburghez, în interviul de mai jos, pe care l-am realizat cu ajutorul lui Tim Vanderjeugd, ofiţerul de presă al lui RadioShack Leopard Trek.

– Bob, un nou start pentru tine, de această dată ca profesionist. Cum a început anul pentru tine?

Într-adevăr, 2013 reprezintă un nou început şi o nouă experienţă pentru mine. Sunt foarte fericit să mă aflu într-o echipă extraordinară, aşa cum este RadioShack Leopard Trek, m-am integrat de minune aici şi sper să am parte de un start bun de sezon.

– Cum au fost antrenamentele din Spania? Te-au pregătit pentru provocările aflate înaintea ta?

Am avut câteva sesiuni de antrenamente bune acolo, am urmat un program specific pentru contratimp şi am adunat kilometri pe şosea, iar acum mă simt pregătit pentru Turul Mediteranean, prima mea cursă din acest an. Sunt unul dintre cei mai tineri ciclişti aflaţi în pluton, mă aşteaptă mari provocări, dar nu simt că aş fi sub presiune. O să iau lucrurile aşa cum vor veni şi voi încerca să acumulez cât mai multă experienţă, acesta fiind şi primul meu obiectiv.

– Cât de mult ai spune că te-a ajutat anul petrecut alături de Leopard-Trek Continental?

Leopard-Trek a fost cea mai bună experienţă de care am avut parte până acum în carieră, o echipă Continentală cu structură profesionistă. Tot ce aveau de făcut cicliştii era să se concentreze pe antrenamente şi curse. A fost o perioadă foarte importantă pentru mine, care m-a ajutat să fac un mare pas înainte.

– Anul trecut, în precedentul interviu pe care mi l-ai acordat, mi-ai spus că Fabian Cancellara este ciclistul pe care îl admiri cel mai mult. Cum e să concurezi alături de el?

Fabian a fost întotdeauna idolul meu şi pot spune că este o adevărate onoare pentru mine să fiu în aceeaşi echipă cu el. Am multe de învăţat de la Fabian şi sper să îl ajut cât mai mult posibil în cursele în care vom concura împreună.

– Am văzut că ai un calendar aglomerat în prima parte a sezonului. Care vor fi obiectivele tale?

Aşa cum am mai spus, primul meu scop este să capăt experienţă. Voi participa în multe curse frumoase şi voi da totul, însă nu am idee care va fi nivelul meu într-o competiţie de World Tour. Tocmai de aceea, mi-e dificil să spun ce obiective am până când nu concurez în câteva curse.

– Din ce am înţeles, ai şanse mari să mergi în Paris-Roubaix. Speri să debutezi anul acesta în “Infernul Nordului”?

Desigur, îmi doresc să particip în Paris-Roubaix, deoarece ar reprezenta o experienţă extraordinară. În plus, aş rula alături de Fabian, unul dintre marii favoriţi la victorie, ceea ce ar fi cu adevărat incredibil.

– Crezi că vei avea ca profesionist acelaşi traseu ca în 2012, cu rezultate importante în clasice şi în cursele de contratimp? Sau ar trebui să ne aşteptăm la ceva schimbări?

Am arătat anul trecut că pot câştiga nu doar clasice şi contratimpuri, dar şi etape montane. Vom vedea în anii următori pe ce mă voi concentra, momentan las uşa deschisă oricăror posibilităţi.

Douglas Ryder: “MTN-Qhubeka a dat semnalul schimbării în Africa”

Dintre cele 21 de echipe prezente în eşalonul Pro Continental în 2013, una atrage cu siguranţă atenţia: este vorba despre MTN-Qhubeka, prima grupare din Africa care a ajuns la acest nivel. Înfiinţată în 2007 şi manageriată de Douglas Ryder, fost rutier în urmă cu ceva mai mult de un deceniu, MTN-Qhubeka şi-a propus ca în viitor să devină una dintre echipele de top ale lumii şi să aibă un impact semnificativ asupra dezvoltării ciclismului în Africa.

Până atunci, în sezonul de debut ca formaţie Pro Continentală, MTN-Qhubeka promite să se facă remarcată, atât prin cicliştii europeni cu experienţă transferaţi în toamna trecută, cât şi prin cei africani, precum Adrien Niyonshuti, campionul Rwandei, sau Jay Thomson, rutier cu victorii de etapă în curse ca Turul Langkawi sau Turul Portugaliei. Mai multe informaţii despre planurile şi aşteptările echipei sud-africane pot fi găsite în interviul de mai jos, pe care i l-am luat lui Douglas Ryder, cu ajutorul ofiţerului de presă al grupării, Xylon van Eyck.

– Domnule Ryder, care este povestea din spatele lui MTN-Qhubeka? Cum a pornit la drum echipa?

În 2007, MTN a devenit sponsor principal al grupării, scopul pe termen lung fiind să ajute la apariţia unui campion mondial din Africa. Teoria din spatele acestei viziuni este că Africa a produs câţiva dintre cei mai buni alergători din lume pe distanţe medii şi lungi, aşa că de ce nu ar sta lucrurile la fel şi în ceea ce priveşte ciclismul? Tocmai de aceea, în 2009 am început să susţinem Centrul African Continental, “prelungirea” Uniunii Cicliste Internaţionale pe acest continent, oferindu-le unor rutieri oportunitatea de a concura pentru echipa noastră Continentală timp de un sezon. Astfel am descoperit talentul lui Adrien Niyonshuti, din Rwanda. Totuşi, pentru ca viziunea noastră să devină realitate, ne-am dat imediat seama că trebuie să îi convingem pe mai mulţi oameni din Africa să urce pe biciclete, aşa că în 2011 am redenumit echipa MTN-Qhubeka. MTN-Qhubeka a devenit gruparea care şi-a propus să dea semnalul mobilizării şi al schimbării în Africa. Qhubeka, în parteneriat cu World Bicycle Relief, a distribuit mai mult de 100 000 de biciclete în sudul Africii. Succesul avut de echipă în 2012, când au fost obţinute 25 de victorii UCI, a marcat o schimbare în termeni de promovare şi vizibilitate a ciclismului african, totodată, generând fonduri folosite la achiziţionarea de biciclete pentru membrii comunităţilor. Viziunea lui MTN, de a deveni lider în materie de telecomunicaţii pe pieţele emergente, a dus la mobilizarea oamenilor prin sponsorizarea unei echipe de ciclism şi a schimbat ceva în viaţa lor.

– Şase ani mai târziu, echipa are licenţă Pro Continentală. V-aţi aşteptat la o dezvoltare atât de rapidă?

Am lucrat la asta şi ne-am fixat acest obiectiv încă de când a început sponsorizarea echipei; apoi, când MTN şi Samsung, noul nostru partener, ne-au dat undă verde, a fost un moment extraordinar pentru echipă. Munca grea depusă de toţi cicliştii noştri, de staff şi de antrenori în ultimii şase ani a dat roade, însă de abia acum încep lucrurile serioase, deoarece vom concura la cel mai înalt nivel.

– Cum este privit ciclismul în Africa? Să ne aşteptăm la o dezvoltare importantă în anii următori, datorită lui MTN-Qhubeka?

Ciclismul creşte în Africa, însă doar 22 de curse se desfăşoară pe continent. Pentru a descoperi mai mulţi ciclişti talentaţi, este nevoie de mai multe curse. Avem nevoie de eroi şi ambasadori ai sportului, astfel încât copiii să vrea să fie precum Adrien Niyonshuti, Youcef Reguigui, Tsgabu Grmay sau Reinardt Janse van Rensburg. Anul acesta, echipa noastră va face parte din eşalonul Pro Continental şi va concura în cele mai mari curse din lume, iar asta va avea un impact important asupra ciclismului din Africa. Echipa noastră îi va deschide uşa ciclismului de nivel mondial unui continent care nu a luat ciclismul până acum în serios. În plus, gruparea noastră va continua să strângă fonduri, astfel încât cât mai mulţi oameni să se apuce de ciclism. Vom primi o susţinere extraordinară şi vom crea eroi.

– În toamna lui 2012, aţi făcut câteva transferuri interesante: Gerald Ciolek, Sergio Pardilla şi Ignatas Konovalovas. Ce aşteptări aveţi de la aceşti rutieri?

Gerald, Sergio şi Ignatas au o misiune importantă, aceea de a fi mentori şi de a-i susţine pe ceilalţi ciclişti, astfel încât aceştia să ajungă la nivelul World Tour. Ei trei au participat în curse de World Tour, ştiu cum să se antreneze, cum să concureze şi unde trebuie să se plaseze în anumite momente ale cursei. Toate aceste cunoştinţe le vor împărtăşi colegilor. În primii doi ani, rutierii din Africa îi vor ajuta să obţină succese şi rezultate, iar apoi sunt convins că vor putea să bifeze singuri victorii, deşi asta va lua ceva timp. Suntem realişti în abordarea noastră, însă suntem şi conştienţi de talentul cicliştilor noştri, cu ajutorul datelor oferite de SRM, dar şi al antrenorilor Activeworx din Africa de Sud. Ştim că vom fi competitivi, însă cicliştii noştri din afară trebuie să îi ajute la început, iar acesta e motivul principal pentru care se află la echipă. Suntem extrem de mulţumiţi de aceşti rutieri, de cum s-au integrat în echipă şi de ceea ce au adus, deoarece le-au oferit colegilor încrederea necesară pentru a reuşi.

– Cum credeţi că se vor descurca cicliştii africani în Europa?

Cu siguranţă au atributele fizice necesare pentru a concura, însă va fi nevoie de timp, din cauza aspectelor tehnice ale curselor din Europa, precum plutonul care va merge pe drumuri înguste, sensurile giratorii, cursele care vor trece prin localităţi mici şi poziţionarea în pluton. Şi vremea poate fi un factor, dar noi avem cartierul general în Lucca, în Toscana, aşa că rutierii se pot antrena în condiţii bune, iar apoi pot merge în curse unde întâlnesc condiţii cu care vor fi deja obişnuiţi. Rutierii nu sunt deloc speriaţi de ceea ce va urma, ci foarte motivaţi, deoarece vor să devină pionieri ai ciclismului african în cursele din Europa.

– Aţi primit invitaţii pentru două curse importante, Milano-San Remo şi Tirreno-Adriatico. V-aţi aşteptat la asta?

Nu, chiar nu m-am aşteptat, dar speram, deoarece aceste curse reprezintă unele dintre principalele obiective ale lui Gerald Ciolek în 2013. Când am primit telefonul de la Luca Papini, am fost incredibil de fericit, l-am sunat imediat pe Gerald şi asta i-a dat o motivaţie uriaşă. Totul a început anul trecut, când ne-am întâlnit cu reprezentanţi ai RCS, imediat după ce am fost invitaţi la prezentarea traseului Turului Italiei din 2013, ceea ce a fost cu adevărat uimitor. RCS s-a arătat foarte interesată să afle mai multe despre proiectul nostru şi despre prima echipă africană Pro Continentală, care urma să aibă un lot format în proporţie de 70% din ciclişti africani. Ne bazăm şi pe trei rutieri din Eritreea, ţară care a fost colonie italiană, aşadar, există o conexiune cu Italia. În plus, baza noastră se află în Italia, iar invitaţiile primite pentru aceste curse de World Tour reprezintă un pas important pentru noi.

– Pe de altă parte, nu aţi aplicat pentru o invitaţie în Giro. De ce?

În timpul întâlnirii pe care am avut-o cu reprezentanţii RCS, aceştia ne-au întrebat de Giro, iar noi le-am spus că ar veni prea devreme pentru echipă. Chiar dacă avem un câştigător de etapă, pe Ignatas Konovalovas, şi un ciclist clasat între primii 20, pe Sergio Pardilla, restul echipei încă nu este pregătită pentru Turul Italiei, care ar avea loc în luna mai, în chiar primul nostru sezon ca echipă Pro Continentală. Mai avem nevoie de timp. Construim ciclismul african, vrem să fim prezenţi mulţi ani aici, avem o echipă tare, cu rutieri extraordinari, care vor avea succes, şi nu am vrut să îi terminăm printr-o prezenţă în Giro, la doar cinci luni de la debutul ca echipă Pro Continentală.

– În ce alte curse de World Tour speraţi să mai participaţi sezonul acesta?

Ne-ar plăcea să concurăm în Turul Flandrei, Liège–Bastogne–Liège, Criteriul Dauphiné, Turul Poloniei, Clasica de la Hamburg, Marile Premii de la Quebec şi Montreal, Turul Beijingului şi Turul Spaniei, acesta din urmă fiind un obiectiv important atât pentru Sergio, cât şi pentru echipă. Suntem convinşi că până la finalul lunii august vom fi pregătiţi pentru Vuelta.

– Care vor fi obiectivele echipei în 2013?

Să câştigăm Campionate Naţionale, să obţinem 10 victorii în curse UCI, să ne clasăm între primele 15 echipe în ierarhia UCI Europe Tour, să încheiem contratimpul pe echipe de la Campionatele Mondiale în top 15, să avem cât mai mulţi ciclişti la Mondiale şi să fim o echipă respectată în lumea ciclismului.

– Când credeţi că ar putea MTN-Qhubeka obţine o licenţă World Tour?

Dacă totul merge bine, iar noi vom avea succes în curse şi vom primi susţinere din partea sponsorilor, atunci cred că în 2016 vom putea aplica pentru o licenţă World Tour, astfel încât o echipă africană să participe în Marile Tururi şi în cele mai importante curse ale lumii. Cu un astfel de progres, este foarte posibil ca în următorii şapte ani să vedem un campion mondial din Africa.

– În acest moment, care obiectiv e mai realizabil: o licenţă World Tour sau o prezenţă în Turul Franţei?

Participarea în Turul Franţei.

– Domnule Ryder, mai spuneţi-mi un lucru, vă rog: în ce fel de echipă vrea MTN-Qhubeka să se transforme în sezoanele următoare?

Într-o echipă completă, care poate avea un calendar plin, cu participări atât în clasice, cât şi în curse pe etape.

Lotul lui MTN-Qhubeka în 2013: Gerald Ciolek, Fregalsi Debelsay, Tsgabu Grmay, Jacques Janse van Rensburg, Ignatas Konovalovas, Louis Meintjes, Adrien Niyonshuti, Sergio Pardilla, Bradley Potgieter, Youcef Reguigui, Martin Reimer, Meron Russom, Kristian Sbaragli, Jim Songezo, Andreas Stauff, Jani Tewelde, Jay Thomson, Dennis Van Niekerk, Johann Van Zyl, Jacobus Venter, Martin Wesermann.