Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Tony Gallopin: “Mă voi concentra pe cursele pe etape în viitor”

Tony Gallopin

Primele luni ale lui 2013 au fost cu suişuri şi coborâşuri pentru Tony Gallopin. Aflat în al doilea sezon de World Tour, francezul în vârstă de 24 de ani a pornit la drum cu aşteptări mari, însă a fost afectat de mai multe probleme de sănătate, din cauza cărora a ratat aproape toate obiectivele sale. Cu toate acestea, rutierul echipei RadioShack-Leopard nu şi-a pierdut speranţa şi şi-a propus să îşi ia revanşa în a doua jumătate a stagiunii, când speră să participe în Turul Franţei, dar şi să obţină prima victorie după doi ani.

Despre aceste lucruri, dar şi despre planurile sale de viitor, care implică câteva schimbări semnificative, în interviul următor, pe care Tony Gallopin l-a acordat pentru Cafe Roubaix.

– Tony, cum ai descrie prima jumătate a sezonului?

M-am simţit foarte bine în Turul Qatar-ului şi Turul Omanului, dar totul s-a schimbat odată cu Paris-Nisa, acolo unde am avut ghinion, am căzut şi nimic nu a mai mers bine apoi. Am suferit în clasice, am fost mai tot timpul la capătul puterilor, foarte obosit, şi pot spune că nu a fost deloc cea mai bună primăvară a carierei mele.

– Aveai aşteptări mai mari, în special pentru cursele de o zi.

Da, speram să mă descurc mai bine decât anul trecut în clasicele din Flandra şi din Ardeni, însă nu a fost cazul. Am fost bolnav la startul clasicelor flandriene, nu am avut suficiente zile de cursă în picioare, dar mă bucur pentru că l-am putut ajuta pe Fabian Cancellara să obţină victoria în Turul Flandrei. În ceea ce priveşte clasicele din Ardeni, mi-au lipsit câteva procente la capitolul putere pentru a prinde un top zece.

– Cât de mult au contat succesele lui Cancellara pentru moralul echipei, având în vedere zvonurile din ultima vreme?

Au fost foarte importante, mai ales că sezonul trecut am avut mult ghinion. Cursele de o zi de anul acesta au însemnat enorm pentru noi, iar echipa şi Fabian s-au descurcat de minune, obţinând trei victorii mari.

– Ştiu că te-ai confruntat şi cu câteva probleme de sănătate. Este totul în regulă acum?

Am fost puţin răcit după Paris-Nisa, am ratat Milano-San Remo, după care am revenit. Din păcate, în dimineaţa lui E3 Prijs Harelbeke am fost din nou bolnav, o infecţie gastrointestinală, din cauza căreia am ratat E3 Prijs şi Harelbeke. După aceea, mi-a fost aproape imposibil să mă întorc la cel mai înalt nivel.

– La începutul anului, ai spus că în cursele sau etapele valonate îţi lipseşte ceva pentru a face diferenţa. Ce este acel ceva?

Sunt tânăr şi îmi lipseşte puţină putere, dar acesta nu este singurul motiv. Când am vrut să realizez ceva pe un astfel de finiş, mereu am avut un adversar puternic, ca Peter Sagan, Simon Gerrans sau Greg Van Avermaet, şi nu îmi e uşor să îi înving, deoarece sunt mai buni. Am nevoie de timp pentru a progresa, astfel încât să pot câştiga curse în faţa lor.

– Ştiu că ai de gând să te antrenezi pentru căţărările lungi. Ar putea însemna asta o schimbare a curselor pe care te vei concentra?

Acum, după clasice, vreau să mă pregătesc pentru astfel de competiţii, deoarece vreau să văd dacă pe ascensiunile dificile pot sta alături de cei mai buni. Îmi plac şi cursele pe etape şi îmi doresc să mă descurc bine în acestea. În Turul Franţei, Giro sau Vuelta mi-ar fi dificil, dar în curse mai scurte, ca Paris-Nisa, Criteriul Dauphiné sau Turul Romandiei aş putea avea succes, dacă voi munci mult. Nu îmi va fi uşor, pentru că până acum m-am axat pe finişurile în urcare specifice clasicelor, însă simt că pot face îmbunătăţiri la acest capitol, astfel încât să contez în clasamentul general sau să obţin victorii în etapele montane.

– Care este programul tău pentru lunile următoare?

Acum voi lua o pauză, mă voi odihni, după care mă voi antrena pe munte şi voi concura în Criteriul Dauphiné. Apoi, în mod normal, voi participa în Turul Franţei, sper să fiu selectat în echipa care va fi trimisă acolo, la fel ca anul trecut.

– Ce obiectiv vei avea pentru a doua jumătate a sezonului? O victorie?

Dacă se poate, da, asta îmi doresc, mai ales că au trecut doi ani de la ultimul meu succes. Pe de altă parte, dacă voi face parte din echipa care va munci pentru Andy Schleck, liderul nostru în Turul Franţei, voi fi foarte mulţumit, deoarece va reprezenta o bună experienţă pentru mine şi voi avea numai de învăţat.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: