Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Bob Jungels: “Sper să debutez în Paris-Roubaix”

Bob Jungels

Le Triptyque des Monts et Châteaux, Paris-Roubaix şi Flèche du Sud, toate la sub 23 de ani, sunt doar câteva dintre succesele care l-au adus pe Bob Jungels în atenţia mai multor echipe de World Tour la finalul stagiunii precedente. Până la urmă, după un sezon petrecut la Leopard-Trek Continental, luxemburghezul a semnat cu RadioShack Leopard Trek, urmând să concureze pentru formaţia de World Tour din ţara natală până la finalul lui 2014.

În prima parte a acestui sezon, ciclistul în vârstă de 20 de ani va avea un program încărcat şi variat, din care vor face parte atât curse pe etape, cât şi clasice. Debutul lui Jungels va fi consemnat în Turul Mediteranean, luna viitoare, punctul culminant urmând să fie atins în aprilie, odată cu clasicele pe pavate şi cele din Ardeni. Mai multe despre programul şi obiectivele rutierului luxemburghez, în interviul de mai jos, pe care l-am realizat cu ajutorul lui Tim Vanderjeugd, ofiţerul de presă al lui RadioShack Leopard Trek.

– Bob, un nou start pentru tine, de această dată ca profesionist. Cum a început anul pentru tine?

Într-adevăr, 2013 reprezintă un nou început şi o nouă experienţă pentru mine. Sunt foarte fericit să mă aflu într-o echipă extraordinară, aşa cum este RadioShack Leopard Trek, m-am integrat de minune aici şi sper să am parte de un start bun de sezon.

– Cum au fost antrenamentele din Spania? Te-au pregătit pentru provocările aflate înaintea ta?

Am avut câteva sesiuni de antrenamente bune acolo, am urmat un program specific pentru contratimp şi am adunat kilometri pe şosea, iar acum mă simt pregătit pentru Turul Mediteranean, prima mea cursă din acest an. Sunt unul dintre cei mai tineri ciclişti aflaţi în pluton, mă aşteaptă mari provocări, dar nu simt că aş fi sub presiune. O să iau lucrurile aşa cum vor veni şi voi încerca să acumulez cât mai multă experienţă, acesta fiind şi primul meu obiectiv.

– Cât de mult ai spune că te-a ajutat anul petrecut alături de Leopard-Trek Continental?

Leopard-Trek a fost cea mai bună experienţă de care am avut parte până acum în carieră, o echipă Continentală cu structură profesionistă. Tot ce aveau de făcut cicliştii era să se concentreze pe antrenamente şi curse. A fost o perioadă foarte importantă pentru mine, care m-a ajutat să fac un mare pas înainte.

– Anul trecut, în precedentul interviu pe care mi l-ai acordat, mi-ai spus că Fabian Cancellara este ciclistul pe care îl admiri cel mai mult. Cum e să concurezi alături de el?

Fabian a fost întotdeauna idolul meu şi pot spune că este o adevărate onoare pentru mine să fiu în aceeaşi echipă cu el. Am multe de învăţat de la Fabian şi sper să îl ajut cât mai mult posibil în cursele în care vom concura împreună.

– Am văzut că ai un calendar aglomerat în prima parte a sezonului. Care vor fi obiectivele tale?

Aşa cum am mai spus, primul meu scop este să capăt experienţă. Voi participa în multe curse frumoase şi voi da totul, însă nu am idee care va fi nivelul meu într-o competiţie de World Tour. Tocmai de aceea, mi-e dificil să spun ce obiective am până când nu concurez în câteva curse.

– Din ce am înţeles, ai şanse mari să mergi în Paris-Roubaix. Speri să debutezi anul acesta în “Infernul Nordului”?

Desigur, îmi doresc să particip în Paris-Roubaix, deoarece ar reprezenta o experienţă extraordinară. În plus, aş rula alături de Fabian, unul dintre marii favoriţi la victorie, ceea ce ar fi cu adevărat incredibil.

– Crezi că vei avea ca profesionist acelaşi traseu ca în 2012, cu rezultate importante în clasice şi în cursele de contratimp? Sau ar trebui să ne aşteptăm la ceva schimbări?

Am arătat anul trecut că pot câştiga nu doar clasice şi contratimpuri, dar şi etape montane. Vom vedea în anii următori pe ce mă voi concentra, momentan las uşa deschisă oricăror posibilităţi.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: