Cafe Roubaix

Men at Work

În anii ’80, trupa din emisfera sudică a scris istorie, după ce a devenit prima formaţie australiană care a ocupat locul întâi în clasamentele din Statele Unite şi Marea Britanie, atât pentru cel mai bun single, cât şi pentru cel mai bun album. Melodia care a ajutat-o să obţină recunoaşterea la nivel global a fost “Down Under”, pentru care a primit şi discul de platină. Trei decenii mai târziu, o altă trupă de la Antipozi a realizat o performanţă similară, dar într-un alt domeniu.

Marţi, în etapa a patra a Turului Franţei, Orica-GreenEdge a fost autoarea unui contratimp pe echipe fabulos, care i-a adus două locuri întâi, în clasamentul rundei şi în cel general. Atât de puternic a rulat gruparea de la Antipozi, încât nu doar că a doborât recordul celei mai ridicate medii orare din Le Tour (care îi aparţinea lui Discovery Channel), dar a stabilit o performanţă ce va fi greu de doborât de acum înainte: cea mai bună medie orară într-un contratimp pe echipe din istoria Marilor Tururi – 57,8 km/oră.

Pentru ca ziua Oricăi-GreenEdge să fie cu adevărat perfectă (şi să facă uitat cu totul incidentul din etapa inaugurală), tricoul galben a ajuns pe umerii unui ciclist australian, Simon Gerrans, care a devenit al şaselea rutier de la Antipozi lider în Marea Buclă, după Phil Anderson, Bradley McGee, Stuart O’Grady, Robbie McEwen şi Cadel Evans. Orica este deja una dintre poveştile frumoase ale ediţiei centenare şi ceva îmi spune că încă nu a scris capitolul final.

Turul Franţei 2013 – etapa a lV-a

Contratimpul pe echipe revine în Marea Buclă după doi ani, şi chiar dacă traseul este scurt, numai 25 de kilometri, lupta se anunţă foarte intensă, deoarece unii dintre favoriţi sunt determinaţi să facă diferenţe în raport cu adversarii, pentru a avea un avantaj psihologic înaintea primelor etape montane, care îşi vor face apariţia la finalul săptămânii. Traseul din Nisa, acolo unde va avea loc contratimpul, este perfect plat, are doar nouă viraje şi un singur punct de cronometraj intermediar, plasat undeva la jumătate.

La prima vedere, Omega Pharma-Quick Step, Sky şi Garmin-Sharp vor lupta pentru victorie, cu menţiunea că fiecare are un minus: echipa belgiană se va baza pe un Tony Martin accidentat, cea britanică nu va conta prea mult pe Geraint Thomas şi Ian Stannard, din aceleaşi motive, în vreme ce gruparea manageriată de Jonathan Vaughters şi-a pierdut o parte din prospeţimea şi “motoarele” din urmă cu doi ani, atunci când pornea ca favorită în toate etapele de acest fel. Surpriza ar putea veni de la Orica-GreenEdge sau BMC, echipe care au atât oameni buni la contratimp, cât şi rouleuri ce le permit să meargă la o viteză foarte ridicată pe străzile din Nisa, acolo unde se poate ajunge şi la 55 km/oră.

Contratimpul de pe Costa de Azur va reprezenta şi o primă înfruntare, de la distanţă, e adevărat, între Chris Froome şi Alberto Contador. Evident, britanicul are un plus în faţa ibericului, însă nu trebuie să ne aşteptăm la diferenţe mari, ci la ecarturi de ordinul a 20-30 de secunde, ce vor avea rolul de a-i da o formă clasamentului general până când se va intra în Pirinei.

Va fi pentru prima oară după 32 de ani când Le Tour va ajunge la Nisa. În 1981, aici s-au desfăşurat loc un prolog şi o etapă pentru sprinteri, care i-au avut drept câştigători pe Bernard Hinault şi Freddy Maertens.

Ce a oferit Corsica

Aventura Turului Franţei în insula din Mediterană s-a terminat, caravana urmând să ajungă acum pe continent, pentru contratimpul pe echipe de la Nisa. Până la acesta, o scurtă trecere în revistă a momentelor importante din primele trei etape:

– în primul rând, peisajele, care au fost de-a dreptul senzaţionale. ASO a dat lovitura cu decizia de a organiza startul Turului Franţei în Corsica şi au arătat că în continuare are resurse pentru a se reinventa, exact atunci când avea mai mare nevoie

– a început cu probleme, dar ediţia centenară a Marii Bucle a reintrat pe drumul cel bun şi chiar a fost peste aşteptări, deoarece primele trei zile au adus tot atâtea surprize

– Mark Cavendish, André Greipel şi Peter Sagan au plecat din Corsica fără nicio etapă câştigată, o situaţie la care nimeni nu s-ar fi aşteptat înainte de startul competiţiei. Singurul dintre aceştia care are o consolare e slovacul, deoarece poartă tricoul verde şi are deja un avans important în acea ierarhie

– mulţi au fost de părere că oamenii de general pot pierde Turul Franţei în Corsica; din fericire, asta nu s-a întâmplat, iar favoriţii la tricoul galben, care au preferat să stea la cutie, vor începe contratimpul de la Nisa fără nicio diferenţă între ei

– deşi a spus că nu este interesat de tricoul alb cu buline roşii, Pierre Rolland tocmai a devenit favorit la câştigarea acestuia. Mai mult ca sigur, clasamentul căţărătorilor va deveni un obiectiv pentru francez

– prima echipă australiană din World Tour, Orica-GreenEdge a bifat cea dintâi victorie din istorie în Le Tour, datorită lui Simon Gerrans

Turul Franţei 2013 – etapa a lll-a

Organizatorii au avut grijă să promoveze această etapă foarte tentant, spunând că “nu are niciun metru de plat”. O scurtă privire asupra profilului arată că aceştia nu au greşit, traseul dintre Ajaccio şi Calvi arătând ca şi cum ar fi fost desenat de un copil grăbit. Va fi o rundă de munte mediu, o zi în care se va urca şi se va coborî aproape în permanenţă. De asemenea, va fi o nouă etapă în care va continua lupta pentru tricoul alb cu buline roşii, dar şi pentru cel verde, încă din prima parte, unde este plasat un sprint intermediar din cauza căruia e foarte posibil ca evadările să se concretizeze târziu.

La fel ca duminică, ultima căţărare este plasată aproape de final, cu doar 13,5 kilometri înainte ca plutonul să ajungă la Calvi. În etapa a doua, ascensiunea finală nu a fost determinantă pentru stabilirea învingătorului, însă lucrurile ar putea sta cu totul altfel acum, deoarece Col de Marsolino are 3,3 kilometri lungime şi pantă medie 8,1%. Aceste caracteristici pot duce la atacuri nu doar din partea puncheurilor, ci şi din a lui Chris Froome, care a arătat că se află într-o dispoziţie de cursă excelentă. Chiar dacă până la munţii înalţi mai este o săptămână, rutierul lui Sky pare dispus încă de pe acum să le arate adversarilor de ce e în stare şi să profite şi de cea mai mică oportunitate care se iveşte.

Cum după Marsolino urmează o coborâre, traseul este şi pe gustul unui Peter Sagan dornic să obţină primul succes la această ediţie. Un alt mare talent, Michal Kwiatkowski se poate implica şi el în lupta pentru victorie, la fel ca Thomas Voekler, Philippe Gilbert, Edvald Boasson Hagen, sau Alejandro Valverde. Etapa va avea o miză suplimentară pentru oamenii de general, deoarece aceştia vor încerca să îşi ajute formaţiile să ocupe un loc cât mai bun în clasamentul pe echipe,  pentru a pleca mai târziu în contratimpul de la Nisa şi a avea astfel un reper important în raport cu adversarii lor.

Cum să dai F5 carierei într-o singură zi

În 2008, Jan Bakelants era desemnat cel mai bun tânăr rutier al anului, o distincţie care a venit în mod logic, după sezonul fabulos pe care l-a avut, cu victorii în Circuit des Ardennes, Liège-Bastogne-Liège, Triptyque Ardennaise, Flèche Ardennaise, Tour de la Province de Liège şi Tour de l’Avenir. Din păcate pentru el, pe cât de mult succes a avut la tineret, pe atât de mult ghinion a întâmpinat odată cu trecerea la profesionişti, acolo unde a suferit mai multe accidentări, în special la genunchi, accidentări care i-au întârziat progresul.

Şi prima jumătate a acestui sezon a adus noi probleme de sănătate pentru belgian, care părea că nu va mai ieşi niciodată din această spirală a neşansei. Totuşi, ceva s-a schimbat în luna iunie, atunci când Bakelants a arătat semne de revenire în Turul Luxemburgului şi la Campionatele Naţionale, acolo unde a terminat de fiecare dată pe ultima treaptă a podiumului. Acele rezultate l-au determinat pe Luca Guercilena să îl selecţioneze pe ciclistul în vârstă de 27 de ani pentru Turul Franţei, cursă în care RadioShack-Leopard a trimis o echipă mai mult axată pe obţinerea de succese de etapă, decât pe clasamentul general.

Datorită lui Bakelants, gruparea luxemburgheză şi-a îndeplinit obiectivul mai devreme decât ar fi crezut. Cu un atac parcă inspirat din Jens Voigt (colegul său de cameră) şi o determinare pe care doar cei disperaţi să-şi schimbe soarta o au, belgianul a dat lovitura în ziua secundă a Marii Bucle şi a trăit un moment pe care mulţi rutieri îl visează: victorie şi tricou galben în cea mai prestigioasă cursă din lume, o performanţă care marchează un al doilea început în carieră pentru Jan Bakelants.