Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Archive for the month “ianuarie, 2013”

Echipele Pro Continentale pentru 2013

Dacă se mai îndoia cineva că problemele financiare şi-au făcut loc şi în ciclism, un nou exemplu (de parcă dispariţia mai multor curse din Italia şi Spania nu ar fi fost suficientă) a venit la începutul acestei săptămâni, când Uniunea Ciclistă Internaţională a făcut publică lista grupărilor cu licenţă Pro Continentală. 21 de echipe vor face parte din al doilea eşalon valoric anul acesta, în scădere faţă de 2012 (22 de formaţii), dar mai ales faţă de 2011 (când 24 de echipe au avut licenţă).

Deşi există încă dorinţa unor sponsori de a se implica în sport (IAM, Novo Nordisk), criza economică şi-a cerut tributul şi probabil că o va mai face şi în viitor, deoarece este dificil de găsit o companie care să accepte să investească undeva la 4-5 milioane de euro pe sezon, în ciuda faptului că studiile de piaţă au arătat un profit de trei ori mai mare decât suma oferită.

Revenind la formaţiile care au primit licenţă Pro Continentală pentru 2013, trebuie remarcată prezenţa Katushei. Gruparea rusă nu a renunţat la ideea de a face parte din World Tour, dar până când Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv nu va da un verdict, este obligată să se bazeze pe invitaţii din partea organizatorilor de curse pentru a se alinia la startul competiţiilor aflate în calendarul mondial.

Lista echipelor Pro Continentale din 2013: Accent Jobs-Wanty, Androni Giocattoli-Venezuela, Bardiani Valvole, Bretagne-Séché Environnement, Caja Rural, CCC Polsat Polkowice, Champions System, Cofidis, Colombia-Coldeportes, Crelan-Euphony, Europcar, IAM Cycling Team, Katusha, MTN-Qhubeka, NetApp-Endura, Novo Nordisk, RusVelo, Sojasun, Topsport Vlaanderen-Baloise, Unitedhealthcare, Vini Fantini.

Pe scurt

Deşi mai sunt patru săptămâni până la startul Turului Omanului, se cunosc deja numele rutierilor importanţi care vor merge în cursa din Orientul Mijlociu, ediţia din 2013 fiind cea mai puternică de până acum din acest punct de vedere: Bradley Wiggins, Fabian Cancellara, Mark Cavendish, Tom Boonen, Cadel Evans, Philippe Gilbert, Vincenzo Nibali, Joaquim Rodriguez şi Peter Velits sunt doar câţiva dintre cicliştii care se vor afla la startul competiţiei. Cursa va avea şase etape, cea mai grea urmând să fie a patra, care se va încheia pe Muntele Verde, căţărare în lungime de 5,9 kilometri, cu pantă maximă 13,5%.

Potrivit ziarului olandez De Limburger, orgnaizatorii clasicei Amstel Gold Race au de gând să modifice finalul cursei, astfel încât acesta să nu mai fie plasat în vârful lui Cauberg, ci după alţi doi kilometri, aşa cum s-a întâmplat la Campionatele Mondiale din 2012, câştigate de belgianul Philippe Gilbert. O astfel de măsură ar fi luată pentru ca mai mulţi ciclişti să beneficieze de o şansă la victorie, organizatorii fiind de părere că finalul actual limitează numărul candidaţilor la primul loc.

Recent reales în funcţia de preşedinte al Federaţiei Italiene de Ciclism, Renato di Rocco are de gând să le permită rutierilor care au avut probleme cu dopajul în trecut să participe la Campionatele Mondiale. În ultimele două sezoane, aceştia nu au fost eligibili pentru selecţie, dar dacă propunerea lui Di Rocco va fi ratificată, atunci ciclişti ca Ivan Basso, Michele Scarponi, Alessandro Petacchi, Franco Pellizotti sau Davide Rebellin ar putea reintra în vederile selecţionerului. Ediţia din acest an a Mondialelor are loc chiar în Italia, la Florenţa.

Într-un interviu acordat Agenţiei Reuters, Dick Pound, fost preşedinte al WADA, acum membru al CIO, a declarat că sunt şanse mari ca din programul viitoarei ediţii a Jocurilor Olimpice să dispară ciclismul, dacă mărturisile făcute de Lance Armstrong în emisiunea lui Oprah Winfrey implică şi Uniunea Ciclistă Internaţională. Forul mondial a fost acuzat în mai multe rânduri că a muşamalizat testele pozitive ale americanului, iar dacă acesta va confirma, atunci CIO va trece la luarea unor măsuri drastice.

Cei mai tineri/vârstnici rutieri din World Tour în 2013

Peste câteva zile, internetul va fi “inundat” de declaraţiile făcute de Lance Armstrong în emisiunea lui Oprah Winfrey, acolo unde texanul va recunoaşte că s-a dopat de-a lungul carierei, deşi momentan nu este clar dacă se va referi doar la propria persoană sau va implica şi alţi oameni. Până atunci, când fiecare cuvânt al americanului va fi analizat, consider că este nimerit un articol mai lejer, despre cei mai tineri, respectiv cei mai în vârstă ciclişti care vor concura anul acesta pentru echipele din World Tour.

Calendarul mondial debutează odată cu cea de-a 15-a ediţie a Turului Down Under, pe 22 ianuarie, iar ierarhiile de mai jos sunt întocmite luând în considerare vârsta pe care o vor avea rutierii la acea dată.

Cei mai tineri ciclişti:

1 – Danny Van Poppel (Olanda – Vacansoleil) – 19 ani şi 196 de zile

2 – Carlos Verona (Spania – Omega Pharma-Quick Step) – 20 de ani şi 78 de zile

3 – Bob Jungels (Luxemburg – RadioShack Leopard Trek) – 20 de ani şi 120 de zile

4 – Jay McCarthy (Africa de Sud – Team Saxo-Tinkoff) – 20 de ani şi 134 de zile

5 – Alexey Lutsenko (Kazahstan – Astana) – 20 de ani şi 135 de zile

6 – Josh Edmondson (Marea Britanie – Sky) – 20 de ani şi 194 de zile

7 – Luca Wackermann (Italia – Lampre-Merida) – 20 de ani şi 309 zile

8 – Émilien Viennet (Franţa – FDJ) – 20 de ani şi 346 de zile

9 – Lachlan Morton (Australia – Garmin-Sharp) – 21 de ani şi 20 de zile

10 – Nikias Arndt (Germania – Argos-Shimano) – 21 de ani şi 64 de zile

Cei mai în vârstă ciclişti:

1 – Jens Voigt (Germania – RadioShack Leopard Trek) – 41 de ani şi 125 de zile

2 – Chris Horner (S.U.A. – RadioShack Leopard Trek) – 41 de ani şi 89 de zile

3 – Stuart O’Grady (Australia – Orica-GreenEdge) – 39 de ani şi 166 de zile

4 – Alessandro Petacchi (Italia – Lampre-Merida) – 39 de ani şi 19 zile

5 – Danilo Hondo (Germania – Radioshack Leopard Trek) – 39 de ani şi 20 de zile

6 – Matteo Tossato (Italia – Team Saxo-Tinkoff) – 38 de ani şi 248 de zile

7 – André Schulze (Germania – Euskaltel) – 38 de ani şi 61 de zile

8 – Nicki Sørensen (Danemarca – Team Saxo-Tinkoff) – 37 de ani şi 359 de zile

9 – Bert Grabsch (Germania – Omega Pharma-Quick Step) – 37 de ani şi 213 zile

10 – Andreas Klöden (Germania – RadioShack Leopard Trek) – 37 de ani şi 210 zile

Vuelta 2013, “desenată” pentru spectacol

Image

Sprinterii care doresc să participe în Turul Spaniei trebuie să ştie un lucru: dacă ediţia din 2012 li s-a părut dificilă, cea de anul acesta va fi infinit mai grea. Organizatorii nu s-au dezminţit şi au mizat în continuare pe formula atât de apreciată de fani: cât mai multe sosiri în căţărare. Astfel, dacă anul trecut au fost 10 finaluri în urcare, la ediţia cu numărul 68 vor fi 11, la care se adaugă şi un contratimp individual valonat, ce are inclusă pe traseu o căţărare de categoria a treia.

Mulţi au spus că ediţia precedentă a fost marea şansă a lui Joaquim Rodriguez de a câştiga o cursă de trei săptămâni, însă iată că lucrurile nu stau chiar aşa şi catalanul va beneficia de încă o oportunitate de a-şi vedea visul împlinit, ca şi cum el ar fi stabilit harta competiţiei împreună cu organizatorii. Tot ce rămâne de văzut va fi forma cu care se va prezenta la start, în condiţiile în care a anunţat că va participa şi în Turul Franţei.

Vuelta va avea 21 de etape şi un total de 3319 kilometri; caravana va merge în sens invers acelor de ceasornic, se va aventura şi în sud (după cum bine se ştie, ediţia din 2012 a avut loc doar în nord), va ajunge în Andorra, dar şi în Franţa, la capătul unei etape “mamut”, care îi va solicita din plin pe ciclişti. Aşa cum ne-a obişnuit, cursa se va încheia pe străzile din Madrid, cu ceea ce va fi cel mai probabil un sprint masiv.

Traseul Turului Spaniei din 2013

Etapa l – Vilanova de Arousa – Sanxenxo (27 de kilometri)

Image

Va fi un start inedit, cu un contratimp pe echipe care va avea ca punct de plecare o platformă plutitoare folosită pentru conchilicultură. Plutonul va ajunge pentru al doilea an consecutiv la Sanxenxo, ediţia precedentă consemnând triumful germanului John Degenkolb. Acum, se vor realiza primele diferenţe între favoriţii la tricoul roşu, pe un traseu plat, fără mari dificultăţi.

Etapa a ll-a – Pontevedra – Alto da Groba (176,8 kilometri)

Image

Cicliştii nu vor avea mult de aşteptat până la prima sosire în căţărare, care îşi va face apariţia în a doua zi. Caravana va ajunge pe Alto de Groba, o ascensiune în lungime de aproximativ zece kilometri, cu un finiş care are scris numele lui “Purito” pe el.

Etapa a lll-a – Vigo – Mirador de Lobeira (172,5 kilometri)

Image

Organizatorii au dorit ca Vuelta să îşi arate “colţii” încă de la început şi exact asta se va întâmpla în 2013. Ziua a treia va consta într-o etapă care va reprezenta o simplă plimbare până cu câţiva kilometri înainte de final, când drumul va începe să urce până la 400 de metri altitudine, acolo unde se află Mirador de Lobeira. Practic, o sosire similară uneia din clasicele din Ardeni.

Etapa a lV-a – Lalin/A Estrada – Fisterra. La Etapa del Fin del Mundo (186,4 kilometri)

Image

Mulţi ar fi tentaţi să spună că sprinterii vor beneficia în sfârşit de o şansă, dar lucrurile nu stau chiar aşa. Profilul ultimei runde care se va desfăşura în Galicia este valonat şi finalul are “dinţi de fierăstrău”, numai buni pentru câteva atacuri din partea celor care au drept obiectiv o victorie. Dacă la asta se adaugă şi faptul că drumul urcă uşor în ultimii doi kilometri, rezultă o etapă dificil de controlat de echipele sprinterilor.

Etapa a V-a – Sober – Lago de Sanabria (168,4 kilometri)

Image

În teorie, va fi prima etapă destinată sprinterilor, în ciuda faptului că se va trece peste două ascensiuni de categoria a treia. Cum ultima e plasată cu aproape 30 de kilometri rămaşi până la final, tentativele de atac vor putea fi neutralizate cu uşurinţă, înainte de prima sosire din istorie la Lago de Sanabria.

Etapa a Vl-a – Guijuelo – Caceres (177,3 kilometri)

Image

Caceres a fost unul dintre oraşele aflate pe harta ediţiei de debut a Turului Spaniei, iar în 2013 se va pregăti să revină după aproape două decenii de la precedenta vizită. Atunci, victoria i-a revenit francezului Laurent Jalabert, care a cucerit şi tricoul pe puncte.

Etapa a Vll-a – Almendralejo – Mairena del Aljarafe (195,5 kilometri)

Image

Doar câteva cuvinte: ultima etapă pentru sprinteri din prima jumătate a cursei.

Etapa a Vlll-a – Jerez de la Frontera – Alto de Peñas Blancas (170 de kilometri)

Image

Localitatea de start este cunoscută pentru circuitul de motociclism din apropiere, echipa de fotbal aflată în Segunda Division, dar şi pentru că acolo s-a născut Primo de Rivera, fostul dictator al Spaniei din perioada interbelică. Peñas Blancas (16 kilometri), ascensiunea de la final, îşi va face debutul în Vuelta şi îi va aştepta pe rutieri cu o pantă medie de 6,2% şi maximă de 8,9%.

Etapa a lX-a – Antequera – Valdepeñas de Jaén (174,3 kilometri)

Image

Traseul propune o combinaţie interesantă în ultimii 24 de kilometri: o căţărare de categoria a treia, o coborâre relativ lungă şi apoi sosirea pe Valdepeñas de Jaén, supranumită “Mur de Huy” a Spaniei, pentru panta sa maximă de 22%. În 2011, când plutonul a mai ajuns acolo, primul a terminat Joaquim Rodriguez, care i-a învins pe Wout Poels şi Dani Moreno.

Etapa a X-a – Torredelcampo – Alto de Hazallanas (175,5 kilometri)

Image

O nouă rundă grea, cu altă ascensiune ce va fi parcursă în premieră – Alto de Hazallanas. Înainte de aceasta, caravana va trece peste Alto de Monachil, căţărare de categoria întâi pe care se pot lansa atacuri fie din partea cicliştilor mai slab plasaţi la general, fie din partea celor care încearcă să îşi lase adversarii fără colegi. Pe Hazallanas, unde panta urcă până la 22%, nu se va juca doar victoria de etapă, ci şi un loc cât mai bun în clasament.

Etapa a Xl-a – Tarazona – Tarazona (38 de kilometri)

Image

La fel ca în 2012, tot un singur contratimp individual va fi şi acum, deloc uşor, care îi va favoriza pe căţărători. Şi aceasta, deoarece prima parte a rundei urcă în permanenţă, până la kilometrul 18, unde se află vârful lui Alto del Moncayo.

Etapa a Xll-a – Maella – Tarragona (157 de kilometri)

Image

13 ani au trecut de când Tarragona, altfel o prezenţă constantă în Vuelta, nu a mai organizat o sosire. Atunci, primul a încheiat Abraham Olano, după un contratimp individual în lungime de 38 de kilometri. De această dată, în prim-plan se vor afla sprinterii.

Etapa a Xlll-a – Valls – Castelldefels (165 de kilometri)

Image

În cartea Turului Spaniei, această etapă apare ca fiind de munte mediu, deoarece include o ascensiune de categoria a doua şi una de categoria întâi. Totuşi, sprinterii au o şansă importantă, deoarece ultimul obstacol figurează la kilometrul 118.

Etapa a XlV-a – Bagá – Collada de la Gallina (164 de kilometri)

Image

În 2012, etapa terminată pe Coll de la Gallina a fost una dintre cele mai frumoase: Alberto Contador a atacat dintr-un grup de patru, dar a fost prins şi depăşit de Alejandro Valverde şi Joaquim Rodriguez cu doar 10-15 metri înainte de final. Anul acesta, sosirea din Andorra promite cel puţin la fel de mult spectacol, mai ales că va fi precedată de trei căţărări repertoriate.

Etapa a XV-a – Andorra – Peyragudes (232,5 kilometri)

Image

Pentru prima oară după un deceniu, Vuelta va ajunge în Franţa, iar asta se va întâmpla la capătul celei mai lungi etape de la această ediţie, un adevărat test de anduranţă pentru ciclişti, cu nu mai puţin de cinci căţărări de categoria întâi: Col del Cantó, Port de la Bonaigua, Coll du Port de Balé şi Col de Peyresourde şi Peyragudes. Şi această sosire se leagă de Alejandro Valverde, deoarece rutierul lui Movistar s-a impus la Peyragudes în Turul Franţei din 2012. În 2003, la vizita anterioară a Vueltei în Franţa, plutonul a încheiat la Cauterets, iar victoria a fost obţinută de danezul Michael Rasmussen.

Etapa a XVl-a – Graus – Aramón Formigal (147,7 kilometri)

Image

În 1972, Formigal a găzduit primul final în căţărare din istoria Turului Spaniei, iar primul loc i-a revenit legendarului José Manuel Fuente, care a câştigat în acel an toate clasamentele: general, pe puncte, al căţărătorilor şi al combinatei. La ceva mai mult de patru decenii de atunci, cicliştii vor urca aproximativ 1300 de metri în altitudine de la startul zilei şi vor trece peste două ascensiuni relativ uşoare, înainte de a lupta pentru victorie pe Formigal.

Etapa a XVll-a – Calahorra – Burgos (184,5 kilometri)

Image

O etapă pe care sprinterii nu au voie să o rateze, chiar dacă vor ajunge la Burgos extrem de obosiţi după infernul de până atunci.

Etapa a XVlll-a – Burgos – Peña Cabarga (186 de kilometri)

Image

Căţărarea de final este una dintre cele mai iubite de fani, mai ales după spectacolul uluitor din 2011, atunci când Chris Froome şi Juan Jose Cobo au fost actorii principali ai unui duel aprig, rămas pentru totdeauna în istoria Vueltei. Peña Cabarga are pantă medie 9,2%, dar panta maximă ajunge la 18%, fiind perfectă pentru cicliştii explozivi. Iar în cursă vor fi destui, fie veniţi să lupte pentru tricoul roşu, fie să se pregătească pentru Campionatele Mondiale de la Florenţa.

Etapa a XlX-a – San Vicente de la Barquera – Alto del Naranco (177,5 kilometri)

Image

Samuel Sanchez va fi extrem de motivat să obţină un succes aici, deoarece se ajunge la doar câţiva kilometri de Oviedo, oraşul său natal. În plus, finalul seamănă destul de bine cu Santuario de Arrate, acolo unde ciclistul echipei Euskaltel s-a impus în mai multe rânduri. Ultima căţărare a zilei a fost prezentă mai mult de jumătate de secol în lumea ciclismului, pentru că aici se termina Subida al Naranco, cursă de o zi înfiinţată în 1941, dar care nu a mai fost organizată din 2010.

Etapa a XX-a – Avilés – Alto de L’Anglirú (144,1 kilometri)

Image

Cunoscută pentru duritatea sa, datorită căreia a fost catalogată drept cea mai grea căţărare din ciclism, Angliru se întoarce la doi ani de la precedenta apariţie, când Juan Jose Cobo s-a impus şi a devenit lider al clasamentului general. A fost doar pentru a doua oară în istoria Turului Spaniei când câştigătorul de acolo a coincis cu cel de la general, după ediţia din 2008, care a consemnat triumful lui Alberto Contador. Înainte de Angliru se află Alto del Cordal, însă nimeni nu va ataca de acolo, deoarece o astfel de acţiune ar fi sinucidere curată, în condiţiile în care Angliru are pante ce urcă până la 23,5%.

Etapa a XXl-a – Leganés – Madrid (99,1 kilometri)

Image

O binemeritată zi de pauză pentru oamenii de general şi o ultimă ocazie pentru sprinteri de a pleca din Vuelta cu un succes de etapă.

Cine va merge în cursă?

Cinci rutieri importanţi şi-au anunţat deja prezenţa în cursă: Joaquim Rodriguez, Samuel Sanchez, Alejandro Valverde (câştigătorul din 2009), Sergio Henao şi Luis Leon Sanchez. Acestora li s-ar putea alătura Vincenzo Nibali (învingătorul din 2010), Jurgen Van Den Broeck, Chris Froome şi Alberto Contador (deţinătorul trofeului), dar participarea ultimilor trei depinde de ce vor face aceştia în Turul Franţei, principalul lor obiectiv în actualul sezon.

Evident, vor veni şi câţiva sprinteri, dar nu foarte mulţi, deoarece traseul este mult prea dificil pentru ei şi nici nu le-ar fi de ajutor în perspectiva Campionatelor Mondiale, care vor avea un profil foarte greu, pentru oamenii de clasice valonate. Totuşi, îndrăznesc să spun că nici nu contează cine va concura în Turul Spaniei, deoarece la ediţia cu numărul 68 nu rutierii se vor afla în prim-plan, ci traseul, unul cum rar este văzut într-o cursă majoră. Iar de pe urma acestui lucru, fanii au numai de câştigat.

Loturile echipelor de World Tour în 2013

AG2R: Davide Appollonio, Gediminas Bagdonas, Romain Bardet, Manuel Belletti, Julien Berard, Carlos Betancur, Guillaume Bonnafond, Maxime Bouet, Steve Chainel, Mickaël Cherel, Axel Domont, Samuel Dumoulin, Hubert Dupont, John Gadret, Ben Gastauer, Sylvain Georges, Hugo Houle, Yauheni Hutarovich,Valentin Iglinskiy, Biel Kadri, Julian Kern, Sebastien Minard, Lloyd Mondory, Matteo Montaguti, Rinaldo Nocentini, Jean-Christophe Peraud, Domenico Pozzovivo, Anthony Ravard, Christophe Riblon.

Argos-Shimano: Jonas Ahlstrand, Nikias Arndt, Warren Barguil, William Clarke, Roy Curvers, Thomas Damuseau, Bert De Backer, Koen De Kort, John Degenkolb, Tom Dumoulin, Johannes Frohlinger, Simon Geschke, Patrick Gretsch, Yann Huguet, Thierry Hupond, Reinardt Janse van Rensburg, Cheng Ji, Marcel Kittel, Tobias Ludvigsson, Luka Mezgec, François Parisien, Thomas Peterson, Georg Preidler, Ramon Sinkeldam, Matthieu Sprick, Tom Stamsnijder, Albert Timmer, Tom Veelers.

Astana: Valerio Agnoli, Fabio Aru, Assan Bazayev, Borut Bozic, Janez Brajkovic, Alexsandr Dyachenko, Jakob Fuglsang, Enrico Gasparotto, Francesco Gavazzi, Andriy Grivko, Dmitriy Gruzdev, Andrea Guardini, Jacopo Guarnieri, Evan Huffman, Maxim Iglinskiy, Arman Kamyshev, Tanel Kangert, Andrey Kashechkin, Fredrik Kessiakoff, Alexey Lutsenko, Dmitriy Muravyev, Vincenzo Nibali, Simone Ponzi, Kevin Seeldrayers, Egor Silin, Paolo Tiralongo, Ruslan Tleubayev, Alessandro Vanotti, Andrey Zeits.

Blanco Pro Cycling Team: Jack Bobridge, Jetse Bol, Lars Boom, Theo Bos, Graeme Brown, Stef Clement, Rick Flens, Juan Manuel Garate, Robert Gesink, Marc Goos, Moreno Hofland, Wilco Kelderman, Steven Kruijswijk, Tom Leezer, Paul Martens, Bauke Mollema, Lars Petter Nordhaug, Mark Renshaw, Luis Leon Sanchez, Tom Jelte Slagter, Bram Tankink, David Tanner, Laurens Ten Dam, Maarten Tjallingii, Jos van Emden, Dennis van Winden, Sep Vanmarcke, Robert Wagner, Maarten Wynants.

BMC: Alessandro Ballan, Adam Blythe, Brent Bookwalter, Marcus Burghardt, Steven Cummings, Yannick Eijssen, Cadel Evans, Mathias Frank, Philippe Gilbert, Thor Hushovd, Martin Kohler, Sebastian Lander, Klaas Lodewyck, Amaël Moinard, Steve Morabito, Dominik Nerz, Daniel Oss, Taylor Phinney, Marco Pinotti, Manuel Quinziato, Ivan Santaromita, Michael Schar, Greg Van Avermaet, Tejay Van Garderen, Lawrence Warbasse, Danilo Wyss.

Cannondale Pro Cycling Team: Stefano Agostini, Ivan Basso, Maciej Bodnar, Guillaume Boivin, Federico Canuti, Damiano Caruso, Mauro Da Dalto, Tiziano Dall’Antonia, Alessandro De Marchi, Lucas Sebastian Haedo, Edward King, Michel Koch, Kristjan Koren, Matthias Krizek, Paolo Longo Borghini, Alan Marangoni, Nariyuki Masuda, Moreno Moser, Maciej Paterski, Daniele Ratto, Fabio Sabatini, Juraj Sagan, Peter Sagan, Cristiano Salerno, Cayetano Sarmiento, Brian Vandborg, Elia Viviani, Cameron Wurf.

Euskaltel: Jon Aberasturi, Igor Anton, Mikel Astarloza, Jorge Azanza, Pelle Bilbao, Garikoitz Bravo, Tarik Chaoufi, Ricardo Garcia, Gorka Izagirre, Ion Izagirre, Jure Kocjan, Mikel Landa, Juan Jose Lobato, Egoi Martinez, Ricardo Mestre, Miguel Minguez, Mikel Nieve, Juan Jose Oroz, Ruben Perez, Steffen Radochla, Adrian Saez, Samuel Sanchez, André Schulze, Alexander Serebryakov, Romain Sicard, Ioannis Tamouridis, Pablo Urtasun, Gorka Verdugo, Robert Vrecer.

FDJ: William Bonnet, David Boucher, Nacer Bouhanni, Sandy Casar, Arnaud Courteille, Mickaël Delage, Arnaud Demare, Kenny Elisonde, Pierrick Fedrigo, Murilo Fischer, Alexandre Geniez, Anthony Geslin, Arnold Jeannesson, Mathieu Ladagnous, Johan Le Bon, Laurent Mangel, Francis Mourey, Yoann Offredo, Laurent Pichon, Cedric Pineau, Thibaut Pinot, Dominique Rollin, Anthony Roux, Jeremy Roy, Geoffrey Soupe, Benoît Vaugrenard, Jussi Veikanen, Arthur Vichot, Emilien Viennet.

Garmin-Sharp: Jack Bauer, Tom Danielson, Thomas Dekker, Rohan Dennis, Caleb Fairly, Tyler Farrar, Koldo Fernandez, Nathan Haas, Ryder Hesjedal, Alex Howes, Robbie Hunter, Andreas Klier, Michel Kreder, Raymond Kreder, Martijn Maaskant, Daniel Martin, David Millar, Lachlan Morton, Ramunas Navardauskas, Nick Nuyens, Jacob Rathe, Sebastien Rosseler, Peter Stetina, Andrew Talansky, Christian Vande Velde, Johan Vansummeren, Steele Von Hoff, Fabian Wegmann, David Zabriskie.

Lampre-Merida: Winner Anacona, Matteo Bono, Mattia Cattaneo, Davide Cimolai, Damiano Cunego, Luca Dodi, Kristijan Durasek, Elia Favilli, Roberto Ferrari, Massimo Graziato, Matthew Lloyd, Adriano Malori, Manuele Mori, Przemyslaw Niemiec, Andrea Palini, Alessandro Petacchi, Daniele Pietropolli, Filippo Pozzato, Maximiliano Richeze, Michele Scarponi, Jose Serpa, Simone Stortoni, Miguel Ubeto, Diego Ulissi, Davide Viganò, Luca Wackermann.

Lotto-Belisol: Lars Ytting Bak, Dirk Bellemakers, Gaetan Bille, Brian Bulgac, Sander Cordeel, Bart De Clercq, Francis De Greef, Kenny De Haes, Jens Debusschere, Gert Dockx, André Greipel, Adam Hansen, Greg Henderson, Olivier Kaisen, Maarten Neyens, Vicente Reynes, Frederique Robert, Jurgen Roelandts, Marcel Sieberg, Jurgen Van De Walle, Jurgen Van Den Broeck, Tosh van der Sande, Joost van Leijen, Dennis Vanendert, Jelle Vanendert, Jonas Vangenechten, Tim Wellens, Frederik Willems.

Movistar: Andrey Amador, Eros Capecchi, Jonathan Castroviejo, Juan Jose Cobo, Rui Costa, Alex Dowsett, Imanoil Erviti, Jose Ivan Gutierrez, Jesus Herrada, Jose Herrada, Beñat Intxausti, Vladimir Karpets, Pablo Lastras, Angel Madrazo, Javier Moreno, Argiro Ospina, Ruben Plaza, Nairo Quintana, Jose Joaquin Rojas, Enrique Sanz, Sylvester Szmyd, Eloy Teruel, Alejandro Valverde, Francisco Ventoso, Giovanni Visconti.

Omega Pharma-Quick Step: Tom Boonen, Gianluca Brambilla, Mark Cavendish, Sylvain Chavanel, Kevin De Weert, Dries Devenyns, Andrew Fenn, Michal Golas, Bert Grabsch, Iljo Keisse, Michal Kwiatkowski, Nikolas Maes, Tony Martin, Gianni Meersman, Serge Pauwels, Jérôme Pineau, Frantisek Rabon, Pieter Serry, Gert Steegmans, Zdenek Stybar, Niki Terpstra, Matteo Trentin, Guillaume Van Keirsbulck, Stijn Vandenbergh, Kristof Vandewalle, Martin Velits, Peter Velits, Julien Vermote, Carlos Verona,

Orica-GreenEdge: Michael Albasini, Fumiyuki Beppu, Sam Bewley, Simon Clarke, Baden Cooke, Allan Davis, Julian Dean, Mitchell Docker, Luke Durbridge, Simon Gerrans, Matthew Goss, Michael Hepburn, Leigh Howard, Daryl Impey, Jens Keukeleire, Aidis Kruopis, Brett Lancaster, Sebastian Langeveld, Michael Matthews, Christian Meier, Cameron Meyer, Travis Meyer, Jens Mouris, Stuart O’Grady, Wesley Sulzberger, Daniel Teklehaimanot, Svein Tuft, Tomas Vaitkus, Pieter Weening.

RadioShack Leopard Trek: Jan Bakelants, George Bennet, Matthew Busche, Fabian Cancellara, Stijn Devolder, Laurent Didier, Tony Gallopin, Ben Hermans, Danilo Hondo, Chris Horner, Markel Irizar, Bob Jungels, Ben King, Robert Kiserlovski, Andreas Klöden, Tiago Machado, Maxime Monfort, Giacomo Nizzolo, Nelson Oliveira, Yaroslav Popovych, Gregory Rast, Thomas Rohregger, Hayden Roulston, Andy Schleck, Frank Schleck, Jesse Sergent, Jens Voigt, Haimar Zubeldia.

Sky: Edvald Boasson Hagen, Ian Boswell, Dario Cataldo, Joseph Dombrowski, Josh Edmondson, Bernhard Eisel, Chris Froome, Mathew Hayman, Sergio Henao, Peter Kennaugh, Vasil Kiryienka, Christian Knees, David Lopez, Danny Pate, Richie Porte, Salvatore Puccio, Gabriel Rasch, Luke Rowe, Kanstantsin Sioutou, Ian Stannard, Chris Sutton, Ben Swift, Geraint Thomas, Jonathan Tiernan-Locke, Rigoberto Uran, Bradley Wiggins, Xabier Zandio.

Team Saxo-Tinkoff: Daniele Bennati, Manuele Boaro, Matti Breschel, Jonathan Cantwell, Mads Christensen, Alberto Contador, Timothy Duggan, Jesus Hernandez, Jonas Aaen Jørgensen, Christopher Juul Jensen, Roman Kreuziger, Karsten Kroon, Marko Kump, Anders Lund, Rafal Majka, Jay McCarthy, Takashi Miyazawa, Michael Mørkøv, Benjamin Noval, Sergio Paulinho, Evgeni Petrov, Bruno Pires, Nicholas Roche, Michael Rogers, Chris Anker Sørensen, Nicki Sørensen, Rory Sutherland, Matteo Tossato, Oliver Zaugg.

Vacansoleil: Kris Boeckmans, Grega Bole, Thomas De Gendt, Romain Feillu, Juan Antonio Flecha, Johnny Hoogerland, Martijn Keizer, Wesley Kreder, Sergey Lagutin, Maurits Lammertink, Björn Leukemans, Pim Ligthart, Bert-Jan Lindeman, Marco Marcato, Tomasz Marczynski, Barry Markus, Wouter Mol, Nikita Novikov, Wout Poels, Rob Ruijgh, Jose Rujano, Mirko Selvaggi, Rafael Valls, Kenny van Hummel, Boy van Poppel, Danny van Poppel, Frederik Veuchelen, Willem Wauters, Lieuwe Westra.

Despre ciclismul italian, cu Marco Pastonesi

Cu o experienţă de câteva decenii în spate, Marco Pastonesi (Gazzetta dello Sport) este una dintre cele mai importante voci în materie de ciclism. Tocmai de aceea, am considerat potrivit un interviu cu el la început de an, înaintea primelor curse din 2013. Discuţia, una de aproape jumătate de oră, a atins mai multe subiecte, de la cursele dispărute şi cele nou apărute, până la cicliştii italieni din noua generaţie, de la care mulţi au mari aşteptări. Ce a ieşit, puteţi citi mai jos.

– Domnule Pastonesi, din ce în ce mai multe curse italiene dispar din calendar: Turul Sardiniei, Gran Premio Costa degli Etruschi şi Giro del Friuli. Vă este teamă că lucrurile ar putea continua pe acest drum?

Da, este posibil să se întâmple acest lucru, deşi cred că una dintre aceste curse, Giro del Friuli, se va desfăşura până la urmă. Alte curse vor muri, ori pentru totdeauna, ori pentru unul sau două sezoane. Însă, din păcate, pot spune că situaţia aceasta neplăcută va continua, din cauza crizei economice din Italia, care a afectat mult ciclismul. Sunt mai puţini sponsori, mai puţine cluburi şi chiar mai puţini rutieri profesionişti. Încă nu se vede finalul crizei, dar e cert că ne afundăm treptat-treptat.

– Vedeţi vreo cale de ieşire din această situaţie?

Chiar nu ştiu cum se poate scăpa de criza economică, mai ales că aceasta şi-a pus amprenta la nivel mondial. Ţările cu tradiţie în ciclism, ca Franţa, Italia şi Spania, mai puţin Belgia, unde ciclismul este o religie, au mult de suferit. În acelaşi timp, ciclismul se dezvoltă în alte ţări, cum ar fi Australia, Statele Unite, India sau chiar Emiratele Arabe Unite. Eu acum mă aflu la Dubai şi cei de aici vor să organizeze, începând cu anul viitor, o cursă pe etape. Ciclismul va fi mai bine reprezentat la nivel global, dar va fi mai puţin rezistent în ţările cu tradiţie. Anul acesta va avea loc Giro del Lazio, în timp ce anul trecut a fost organizată Milano-Torino, cea mai veche cursă din Italia. Aceste competiţii au revenit, iar asta arată că lucrurile ar putea deveni mai bune.

– Apropo de curse noi, care este secretul lui Montepaschi Strade Bianche? În doar câteva sezoane, a devenit una dintre cele mai populare curse din Europa.

Este simplu: în primul rând, regiunea, care e una dintre cele mai frumoase din Italia. Apoi, farmecul drumurilor antice, care se îmbină cu cele moderne. Mai este şi pasiunea imensă a oamenilor, precum şi cursa rezervată amatorilor, Eroica. Strade Bianche s-a născut din aceasta, aşadar, există o conexiune cu cursa amatorilor. Cred că şi data la care se dispută o ajută: primul week-end din martie e frumos, iar rutierilor le face plăcere să concureze. Şi atunci când cicliştilor le face plăcere să concureze, toţi au de câştigat.

– Dacă ar fi să faceţi o comparaţie între ciclismul italian de acum şi cel din urmă cu un deceniu, care ar fi principalele diferenţe?

Cea mai mare diferenţă vine din faptul că rutierii de acum sunt curaţi, iar acesta e un aspect foarte important. Noua generaţie de ciclişti – de la Moreno Moser, Elia Viviani şi până la Vincenzo Nibali – este curată. Sunt sigur de asta, deoarece o văd în ochii lor. Aceasta e baza de care avem nevoie pentru a reconstrui ciclismul italian. O altă diferenţă este reprezentată de spaţiul mai mic care îi e acordat ciclismului în ziare, în mass-media. Fotbalul e în continuare foarte puternic, în ciuda scandalului de trucare de meciuri. Noi sporturi, ca rugby-ul şi chiar golful, au parte de mai mult spaţiu, în timp ce ciclismul se află în dificultate, iar asta este foarte ciudat, deoarece bicicleta e în topul preferinţelor italienilor, este un stil de viaţă. Pe de altă parte, ciclismul se află în criză. Obiectivul meu e să leg ciclismul de bicicletă, nu doar pentru sportul în sine, ci şi pentru ca oamenii să se bucure cu adevărat de tot. Bicicleta reprezintă un mijloc de supravieţuire, deoarece e cea mai curată alternativă pentru a te deplasa.

– Am văzut că în Italia bicicliştii sunt respectaţi.

Da, au început de ceva vreme să fie respectaţi, dar mai e drum lung până departe. S-a dat drumul unei mişcări pentru cei care preferă bicicleta, mai ales în oraşele mari, ca Milano, Roma sau Florenţa. Acolo, lucrurile au început să se mişte. Repet, mai e un drum lung de parcurs.

– Mulţi sunt de părere că nivelul rutierilor italieni se află în regres în ultimii ani. Sunteţi de acord cu asta?

Nu, nu este un regres. Problema e alta: principalele cluburi italiene, Liquigas şi Lampre, nu au înregistrat acelaşi progres ca alte echipe, precum Garmin-Sharp sau Orica-GreenEdge. În Italia s-a mers foarte mult pe tradiţie, totul a fost făcut de oameni în vârstă, într-o manieră veche. Totuşi, au apărut antrenori şi manageri noi, chiar şi jurnalişti noi, şi tocmai de aceea sper să văd altceva. Este o cu totul altă energie acum.

– Sunteţi de părere că e nevoie de apariţia unui ciclist cu alura unui erou, un ciclist care să poate atrage masele?

Evident! Un campion reprezintă o modalitate foarte bună de a promova sportul, mai ales dacă rutierul respectiv are o personalitate extraordinară, aşa cum a fost cazul cu Mario Cipollini sau Marco Pantani. Însă ei au reprezentat excepţii, au fost “Hors Catégorie”, au făcut parte dintr-o cu totul altă ligă. Vincenzo Nibali este un băiat bun, dar nu e un lider şi nici nu poate fi liderul unei mişcări. Poate fi liderul unei echipe sau al cicliştilor italieni, însă nu un lider la TV sau în filme.

– Nu are suficientă carismă.

Da, este expresia potrivită. Ţine de carismă, de cât de natural te prezinţi în faţa oamenilor. Cipollini a fost exploziv, iar Pantani a fost introvertit, aşadar, personalităţi opuse, însă au ajuns la ţintă, chiar dacă pe drumuri diferite. Nu e deloc uşor pentru un rutier să fie un astfel de lider.

– De ani buni, italienii nu au mai obţinut victorii în clasicele pe pavate. Care ar fi cauza?

Nu sunt obişnuiţi cu aceste curse. În acelaşi timp, ţine şi de generaţia care şi-a făcut apariţia. Vreme de câţiva ani, ai sprinteri foarte buni, altădată de ciclişti pentru cursele pe etape. Nu avem un om suficient de puternic pentru Roubaix, însă lucrurile se schimbă şi e posibil să avem parte de unele surprize. Între timp, sper ca Moreno Moser să devină un rutier de luat în seamă pentru clasicele din Ardeni.

– Îi poate călca pe urme unchiului său, astfel încât să câştige un Mare Tur în viitor?

Nu cred că are abilităţile unchiului său, care a fost un ciclist foarte rezistent. Aş spune că Moreno seamănă mai mult cu Giuseppe Saronni decât cu Francesco, ceea ce reprezintă un paradox. E foarte inteligent, strălucitor, exploziv şi îmi place foarte mult.

– Apropo de cicliştii italieni, care dintre aceştia vă aşteptaţi să iasă în evidenţă anul acesta?

Vincenzo Nibali în Turul Italiei, Moreno Moser în unele clasice şi Elia Viviani la sprinturi. De asemenea, mi-ar plăcea să îl văd pe Domenico Pozzovivo descurcându-se bine şi în străinătate, nu doar în Italia. Şi Sacha Modolo sper să se descurce bine, e un băiat de ispravă. Să nu uit de Diego Ulissi, care este foarte serios; e foarte tânăr, însă pare mai în vârstă şi poate ne va oferi câteva motive de satisfacţie.

– Nibali a plecat de la Liquigas şi a părăsit Italia, urmând să evolueze acum pentru Astana. Ce impact va avea asta asupra lui?

Pentru prima oară în carieră, va fi unicul lider al unei echipe. Va avea mai multe responsabilităţi, va resimţi şi mai multă presiune, dar va deveni conştient de importanţa sa, de rolul lui, şi va fi un exemplu pentru colegii săi. Experienţa aceasta îl va ajuta să se maturizeze, ceea ce e bine, pentru că în Turul Italiei vor veni Bradley Wiggins, Ryder Hesjedal şi alţi ciclişti buni, şi îi va fi foarte dificil.

– Domnule Pastonesi, în ultimii ani, rutierii italieni care au avut în trecut probleme cu dopajul nu au fost lăsaţi să concureze la Campionatele Mondiale. Nu a fost aceasta o măsură prea dură, în condiţiile în care ei îşi ispăşiseră pedeapsa şi chiar ar fi putut ajuta echipa să obţină medalii?

Federaţia Italiană a încercat să fie mai aspră decât instanţele, ceea ce a fost prea mult, deoarece regulile internaţionale, care spun că eşti suspendat doi ani din echipa naţională, trebuie respectate. Pe de altă parte, este o modalitate bună de a le transmite cicliştilor tineri că măsurile care se iau împotriva celor ce se dopează sunt foarte severe. Pentru asta, eu accept această regulă mai specială. Nu cred că ceilalţi rutieri ar fi putut ajuta Italia să obţină o medalie. Filippo Pozzato e un ciclist foarte bun, dar nu reprezenta o variantă pentru victorie în acele curse. Danilo Di Luca a îmbătrânit, Ivan Basso nu se descurcă în cursele de o zi, în timp ce Alessandro Petacchi mai continuă doar pentru bani, el ar fi trebuit să se retragă în urmă cu câţiva ani. În ceea ce îl priveşte pe Daniele Bennati, deşi nu a avut probleme cu dopajul, acesta este un rutier bun, dar nu are o mentalitate de învingător. Aşa că sunt de acord cu Paolo Bettini, e mai bine să mizezi pe tineri şi să le oferi oportunitatea de a câştiga experienţă.

– Aţi adus aminte de Filippo Pozzato. În urmă cu câţiva ani, era cotat ca favorit pentru curse ca Turul Flandrei sau Paris-Roubaix, dar nu a confirmat niciodată. De ce?

Pozzato se concentrează pe o singură perioadă, luna aprilie, după care totul se termină pentru el. Nu este normal. În plus, nu ştiu dacă duce un stil de viaţă potrivit pentru un sportiv, deşi el îmi spune că aşa este. Eu cred că ciclismul, la bază, a rămas un sport pentru cei săraci, pentru cei înfometaţi, care pot trăi şi obţine satisfacţii din sacrificii şi durere. Pozzato e prea bogat, e prea grijuliu cu el însuşi pentru a se sacrifica timp de mai multe luni de zile. Ca să ajungi într-o formă bună la startul unei curse ca Paris-Roubaix, trebuie să începi să te pregăteşti cu şase luni înainte. Pentru Pozzato, asta e prea mult.

– Aşa cum aţi spus mai devreme, ciclismul se extinde la nivel mondial. Sunteţi de acord ca Turul Italiei să ajungă peste câţiva ani în Statele Unite?

Nu, categoric nu! Sunt de părere că Giro trebuie să promoveze imaginea, spiritul, natura şi sufletul Italiei, iar această ţară e atât de frumoasă, încât poţi merge oriunde. Însă unele starturi din afara ţării, cum a fost cazul cu Amsterdam sau Groningen, au reprezentat ceva mai mult, un omagiu pentru cultura bicicletei în acele ţări. Câteodată e bine să se întâmple aşa ceva. Totuşi, Turul Italiei trebuie să rămână Turul Italiei, iar noi trebuie să îi convingem pe oamenii de aici să investească în ciclism, astfel încât lucrurile să meargă mai departe. La fel stau lucrurile şi cu invitaţiile care sunt acordate în fiecare an: acestea ar trebui să ajungă la echipe italiene, dar nu este nimic rău dacă din când în când un wild card îi e acordat unei grupări precum MTN Qhubeka, mai ales dacă aceasta are nevoie de ajutor. Dacă ai această oportunitate, trebuie să îi ajuţi pe oameni.

Unde poate ajunge “Purito”

El Periodico şi El Pais, două ziare apropiate lui Joaquim Rodriguez (cu un plus pentru primul) au anunţat că spaniolul în vârstă de 33 de ani este 100% decis să o părăsească pe Katusha şi că ar fi semnat deja cu o altă echipă, deşi momentan nu e clar dacă pentru două sau trei sezoane. Numele acesteia nu este cunoscut, însă câştigătorul Turului Lombardiei a oferit un indiciu, spunând că va începe sezonul în Turul San Luis. Cum e greu de crezut că va merge acolo cu Katusha, pentru ca mai apoi să plece de la gruparea rusă, este clar că viitoarea echipă a lui “Purito” se află în Argentina.

Cannondale, Omega Pharma-Quick Step, Movistar, Orica-GreenEdge, BMC, Astana, Lotto-Belisol, Lampre, Saxo-Tinkoff şi AG2R sunt formaţiile de World Tour aflate pe lista de start a Turului San Luis. Toate au locuri libere în lot, dar nu toate îi pot oferi lui Joaquim Rodriguez un contract pe măsura cerinţelor acestuia şi nici rolul de lider pentru Turul Franţei, marele obiectiv al ibericului în 2013. Tocmai de aceea, lista poate fi redusă la doar patru grupări: Omega Pharma-Quick Step, Orica-GreenEdge, Lampre şi Astana. În discuţie ar mai fi putut intra Movistar şi BMC, ambele puternice din punct de vedere financiar, însă acestea şi-au desemnat deja liderii pentru Marea Buclă (Valverde+Quintana, respectiv Evans+Van Garderen).

În schimb, Omega Pharma-Quick Step are nevoie de un om de clasament general, dar şi pentru clasicele din Ardeni, iar “Purito” se pliază perfect pe cerinţele echipei belgiene. Singura problemă ar fi cum s-ar împăca acesta cu Mark Cavendish în Turul Franţei. Spaniolul are nevoie de măcar doi oameni pentru munte, însă e greu de crezut că fostul campion mondial mai este dispus să lase de la el, după ce s-a întâmplat în perioada petrecută la Sky. Orica-GreenEdge are un singur loc liber în lot şi oameni pe care îi poate pune la dispoziţia câştigătorului ierarhiei World Tour din 2012, dar rămâne un semn de întrebare privind felul în care se poate integra acesta la Orica,  formaţie cu o filosofie diferită de cea cu care e obişnuit ibericul.

Ajungând la Lampre, gruparea manageriată de Giuseppe Saronni e în mare criză de rezultate în cursele importante, iar venirea lui “Purito” i-ar rezolva problemele şi nici nu ar crea tensiuni în cadrul echipei, deoarece calendarul lui Michele Scarponi şi Damiano Cunego s-ar intersecta rar cu al acestuia. În fine, Astana pare cea mai probabilă destinaţie: are bani, are nevoie de un lider adevărat pentru Turul Franţei (Jakob Fuglsang nu reprezintă o variantă nici măcar pentru un top cinci) şi odată cu aducerea lui Joaquim Rodriguez ar putea alinia la startul clasicelor din Ardeni o echipă incredibilă, din care ar mai face parte Enrico Gasparotto, Maxim Iglinsky şi Fredrik Kessiakoff.

La câteva ore după apariţia articolelor din El Periodico şi El Pais, Angel Edo, impresarul lui Joaquim Rodriguez, a dezminţit aceste zvonuri, dar adevărul este că un transfer al spaniolului devine din ce în ce mai clar, mai ales că situaţia Katushei e în continuare complicată. Un verdict favorabil la TAS nu îi e suficient echipei ruse pentru a fi primită în cursele mari, iar “Purito” e conştient de asta şi nu vrea să îşi asume niciun risc, mai ales că vede în Turul Franţei din acest an ultima sa şansă la tricoul galben.

Bardiani Valvole, Colombia-Coldeportes şi Vini Fantini

sunt cele trei echipe care au primit o invitaţie pentru Turul Italiei, la acestea adăugându-se Androni Giocattoli-Venezuela, câştigătoarea campionatului naţional. Decizia organizatorilor este logică, în ciuda faptului că NetApp-Endura, o altă grupare cu şanse mari la un wild card, are un lot mai puternic decât Bardiani, iar piaţa din Germania e foarte importantă pentru RSC Sport. În condiţiile în care ciclismul italian se confruntă cu grave probleme financiare, Bardiani (la care ar putea ajunge Danilo Di Luca) nu putea fi trecută cu vederea, o astfel de hotărâre fiind sinonimă cu dispariţia echipei din plutonul profesionist.

În afară de NetApp-Endura, MTN Qhubeka, Katusha (care ar fi venit fără Joaquim Rodriguez) şi IAM au rămas pe dinafară, însă au fost răsplătite cu invitaţii pentru alte curse de World Tour organizate de RCS Sport. Revenind la echipele acceptate în Il Giro, este de salutat prezenţa Colombiei-Coldeportes, care va debuta într-un Mare Tur; pe un traseu precum cel de anul acesta, sud-americanii conduşi de Claudio Corti au toate şansele să se facă remarcaţi şi să obţină un succes de etapă şi un top zece la general.

Echipele care au primit invitaţii pentru

– Tirreno-Adriatico – Katusha, MTN Qhubeka, NetApp-Endura şi Vini Fantini

– Milano-San Remo – Androni Giocattoli-Venezuela, Bardiani Valvole, Europcac, IAM, Katusha, MTN Qhubeka şi Vini Fantini

– Turul Lombardiei – Androni Giocattoli-Venezuela, Colombia-Coldeportes, Europcar, IAM, Katusha, NetApp-Endura şi Vini Fantini

La câteva ore după anunţarea echipelor care au primit invitaţii, Stefano Diciatteo, ofiţerul de presă al RCS, a postat pe Twitter o poză cu votul comisiei:

Invitatii Giro 2013

Daan Luijkx: “Vacansoleil poate obţine rezultate mari în 2013”

Una dintre cele trei echipe olandeze prezente în World Tour, Vacansoleil are poate cel mai puternic lot de când face parte din primul eşalon valoric. Pe lângă rutieri cu experienţă, precum Juan Antonio Flecha, Bjorn Leukemans, Jose Rujano sau Lieuwe Westra, gruparea batavă se bazează şi pe câţiva ciclişti tineri foarte talentaţi, ca Danny Van Poppel şi Kris Boeckmans. Evident, la aceştia se adaugă şi Thomas De Gendt, cel care anul trecut, în Turul Italiei, a terminat pe ultima treaptă a podiumului.

Fie că vorbim despre clasice sau curse pe etape, rutierii lui Vacansoleil sunt aşteptaţi să se afle mereu în faţă şi să obţină victorii sau clasări cât mai bune. Despre lotul lui Vacansoleil şi planurile pentru noul sezon, în interviul de mai jos, pe care Daan Luijkx, managerul echipei, mi l-a acordat în primele zile ale anului.

– Domnule Luijkx, cum aţi caracteriza sezonul 2012 avut de Vacansoleil?

A fost unul dintre cei mai slabi ani ai noştri, deoarece nu am obţinut la fel de multe victorii ca în trecut. Unele rezultate au fost foarte bune: victoria de etapă de pe Stelvio şi locul trei ocupat de Thomas De Gendt în Turul Italiei, succesul lui Marco Marcato în Paris-Tours, care a fost minunat, la fel ca locul secund al lui Lieuwe Westra în Paris-Nisa şi victoria lui de acolo. Pe de altă parte, am avut şi rezultate slabe şi mult ghinion: Bjorn Leukemans a căzut în Turul Flandrei şi a absentat mai mult de jumătate de sezon, în timp ce Wout Poels a trecut printr-o situaţie foarte grea în Turul Franţei, atunci când a căzut, a avut leziuni la rinichi şi şi-a fracturat coastele. A fost o perioadă dificilă, rezultatele nu au fost atât de bune, deci pot spune că nu a fost un sezon reuşit pentru noi.

– Presupun că locul al treilea obţinut de Thomas De Gendt în Giro a reprezentat o surpriză pentru dumneavoastră.

Într-adevăr, speram la o clasare între primii zece, acesta era obiectivul nostru, dar evoluţia lui de pe Passo dello Stelvio şi clasarea sa pe podium ne-au surprins şi ne-au făcut fericiţi.

– Printre rezultatele care v-au dezamăgit, se numără şi cele din clasicele pe pavate, nu-i aşa?

Da, evident! În mod normal, noi am fi obţinut rezultate bune acolo, datorită lui Bjorn Leukemans, care termina mereu în faţă Paris-Roubaix şi Turul Flandrei, însă s-a accidentat în Turul Flandrei şi nu ne-am mai putut baza pe el. Al doilea nostru lider pentru pavate, Stijn Devolder, nu a făcut nimic timp de doi ani, iar din această cauză nu i-am prelungit contractul. Nu a obţinut nicio victorie în 2011 şi 2012.

– Aţi realizat câteva transferuri interesante în toamnă, iar unul dintre acestea este aducerea lui Jose Rujano. Credeţi că poate reveni la forma din trecut?

Sunt convins cu adevărat că poate reuşi asta, iar cu ajutorul nostru şi al echipei va avea rezultate bune în Turul Italiei. Ştiu că a avut ceva dificultăţi, însă îmi amintesc cât de bine s-a descurcat în 2011 şi suntem încrezători în că poate reveni la acel nivel. Îi vom pune la dispoziţie o echipă valoroasă şi suntem optimişti după ce l-am văzut la antrenamentele din Spania. A avut ceva accidentări, dar îşi revine treptat; în plus, este o persoană foarte deschisă, foarte amabilă.

– Deci va fi liderul echipei pentru Giro?

În acest moment, pot spune că va fi cu siguranţă unul dintre lideri, însă nu pot spune dacă va fi singurul.

– Ce v-a determinat să îl transferaţi pe Juan Antonio Flecha?

L-am adus, deoarece aveam nevoie de un specialist pentru cursele pe pavate, iar el e cu adevărat un astfel de ciclist. Căutam un lider şi Flecha e un lider, făcându-se remarcat nu doar datorită calităţilor sale, cât şi caracterului pe care îl are. Încă din cantonamentul desfăşurat în Spania şi-a arătat abilităţile. Rutierii tineri îl ascultă, îl respectă foarte mult, iar el se simte excelent în echipă. În plus, vorbeşte bine limba şi nu avem cum să nu fim mulţumiţi de el. Cred că poate obţine rezultate mari, dar îi poate ajuta şi pe alţii în curse.

– Vacansoleil a semnat şi cu fraţii Van Poppel, Danny şi Boy, doi ciclişti talentaţi. Ce planuri aveţi cu ei pentru acest sezon?

Cei doi fraţi sunt oarecum similari. Boy e mai puţin talentat, dar tot este un bun sprinter. Danny e mai tânăr, are doar 19 ani, şi este unul dintre cei mai talentaţi ciclişti la această categorie de vârstă. Lui Boy îi putem oferi câteva şanse în unele clasice, în timp ce cu Danny trebuie să fim foarte atenţi şi să îl trimitem mai ales în curse mai mici. Vrem să îi oferim câteva oportunităţi în curse similare cu cele la care a avut succes în trecut, dar asta nu înseamnă că nu va participa în câteva competiţii mai importante. Repet, trebuie să fim foarte atenţi cu el.

– Domnule Luijkx, care vor fi obiectivele lui Vacansoleil în 2013? Ce curse va ţinti echipa?

Avem un lot care ne permite să obţinem rezultate bune în toate tipurile de curse. Avem specialişti pentru clasice, pe Leukemans şi Flecha, şi chiar dacă nu cred că pot câştiga, sunt sigur că pot încheia pe podium în cursele de top. De asemenea, avem oameni de Mari Tururi, nu neapărat de podium, dar care se pot clasa între primii zece în Giro sau Vuelta: Thomas De Gendt, Tomasz Marczynski, Wout Poels, Rob Ruijgh. Un loc între primii zece într-un Mare Tur şi câteva victorii de etapă ne-ar mulţumi şi am încredere în rutierii pe care i-am menţionat că pot reuşi asta. Ce mă interesează mai mult este să văd ce se va întâmpla la sprinturi, deoarece sunt curios să aflu cum se descurcă Kris Boeckmans. E rapid, dar îi este şi puţin teamă, pentru că nu e obişnuit să se afle printre primii. Romain Feillu a avut nişte probleme de sănătate şi un sezon mai slab în 2012, însă sper că şi-a revenit acum. De asemenea, nu trebuie să îi uităm pe Kenny Van Hummel şi Danny Van Poppel.

– Cum decurge recuperarea lui Wout Poels după căzătura suferită în Turul Franţei? Ce şanse credeţi că are să revină la forma arătată înainte de acel incident?

Are şanse mari să ajungă la nivelul pe care îl avea anul trecut şi sunt convins că va deveni mai bun. Corpul lui a suferit, dar s-a odihnit, s-a recuperat şi a început să se antreneze la fel ca înainte. Rinichii îi merg bine, unul dintre aceştia funcţionează la 75-80% din capacitatea normală, dar asta nu este o problemă mare. Îţi mai spun un lucru, nimeni nu ştie încă acest lucru, însă în urmă cu câteva zile a efectuat un test pe bicicletă, sub supravegherea doctorului nostru, şi rezultatul său a fost similar cu cel avut în urmă cu 13 luni. Aşadar, condiţia lui fizică e bună, totul este în regulă.

– Aş vrea să vorbim puţin şi despre Johnny Hoogerland. De ce are nevoie pentru a câştiga o cursă?

Anul trecut a fost foarte dificil pentru Johnny atunci când se apropia finalul unei curse şi creştea pericolul, deoarece îi era mereu frică după ce a păţit în Turul Franţei din 2011. A început bine sezonul, cu un top zece în Tirreno-Adriatico şi o comportare bună în Milano-San Remo. Johnny are nevoie de noroc pentru a ajunge la sosire împreună cu un ciclist pe care îl poate învinge la sprint. El are calităţile necesare pentru a câştiga, dar nu ştie cum să facă asta: atacă prea devreme, atacă prea târziu sau e implicat într-o căzătură. Sper ca măcar o dată să aibă norocul să câştige o cursă, astfel încât să capete mai multă încredere în el.

– Dacă ar fi să nominalizaţi unul sau mai mulţi rutieri ai lui Vacansoleil care ar putea surprinde anul acesta cu rezultatele lor, cine ar fi?

În primul rând, Kris Boeckmans; îi poate surprinde pe toţi într-o clasică majoră, aşa cum este Milano-San Remo. Ne-a arătat asta în 2012, când a stat alături de pluton, dar a căzut pe coborârea de pe Poggio. Este rapid, puternic şi am mare încredere în el. Apoi, ar fi Danny Van Poppel; este cu adevărat înzestrat şi îmi face mare plăcere să colaborez cu el. Evident, e şi Thomas De Gendt, care ne-a arătat de ce este capabil, fie că vorbim despre Paris-Nisa, Turul Italiei sau Vuelta. Dacă va termina între primii zece în Turul Franţei, nimeni nu ar trebui să fie surprins. Pentru clasice, îmi doresc să mă surprindă Bjorn Leukemans şi Juan Antonio Flecha. Nu îi pot uita nici pe Marco Marcato şi Lieuwe Westra, care au devenit mai buni. Avem mulţi ciclişti buni care pot câştiga o cursă importantă sau termina între primii cinci, chiar dacă nu sunt cei mai mari campioni.

Caleb Ewan

Australia a produs mereu ciclişti mari, iar ţara de la Antipozi nu are de gând să întrerupă această tradiţie. Cel mai recent nume apărut în prim-plan este Caleb Ewan, un rutier cu un potenţial uriaş, capabil să devină noua senzaţie a sportului în sezoanele viitoare. Născut la Sydney, în urmă cu 19 ani, Ewan a avut parte, în 2011, de un stagiu de pregătire în Franţa, care a inclus şi mai multe participări în curse cunoscute din lumea juniorilor. Acolo, el s-a făcut imediat remarcat, cu victorii şi clasări pe podium, rezultate care au reprezentat pentru mulţi o surpriză, mai ales că Ewan venea din lumea velodromului.

Săptămânile petrecute în Europa i-au prins de minune ciclistului australian, care a avut parte apoi de un 2012 excelent, cu şapte victorii (dintre care una la contratimp, punctul său slab, aşa cum singur a declarat), dar şi un loc doi la Campionatele Mondiale de la Valkenburg, acolo unde a fost învins de slovenul Matej Mohoric. Dacă mai era nevoie să atragă atenţia asupra sa, Ewan a făcut asta la începutul acestui sezon, devenind, la numai 18 ani, cel mai tânăr învingător din istoria Bay Cycling Classic, cursă care a mai fost câştigată de rutieri ca Allan Davis, Matthew Goss, Graeme Brown, Mark Renshaw sau Robbie McEwen.

Cu un progres impresionant în ultima vreme, mai ales pe căţărări, Ewan îi seamănă la stil lui Peter Sagan, avantajul său fiind că s-a concentrat pe cursele pe şosea mult mai devreme decât campionul Slovaciei. Dorit de mai numeroase echipe de tineret din Europa, Ewan nu a luat încă o decizie privind gruparea pentru care va rula în 2013, dar sunt şanse mari ca aceasta să fie Australian Jayco-AIS, mai ales că şi fostul său antrenor, Gary Sutton, i-a recomandat acest lucru.

Lăudat de mulţi pentru comportamentul său exemplar şi capacitatea de a asimila informaţiile primite şi de a pune în practică ceea ce învaţă, Caleb Ewan are toate calităţile necesare pentru a fi una dintre marile vedete ale ciclismului în deceniul următor. Avându-l ca mentor pe Bradley McGee, un om mereu la locul lui şi cu o vastă experienţă în Europa, Ewan va avea numai de câştigat în viitor. Un viitor care se anunţă strălucit şi la orizontul căruia se întrevede un contract cu o echipă de World Tour încă din 2014. Dacă ar fi să dăm crezare unor informaţii neoficiale, aceasta ar putea fi Saxo-Tinkoff, unde Ewan ar putea ajunge graţie relaţiei strânse dintre Bjarne Riis şi fostul director sportiv al echipei daneze, Bradley McGee.

Post Navigation