Cafe Roubaix

Turul Franţei – etapa a Xll-a

Alpii îşi vor lua la revedere de la Marea Buclă în acest an cu o etapă care este pe placul puncheurilor, deşi pe traseu se află două căţărări de categoria întâi. Col du Grand Cucheron şi Col du Granier ar fi putut avea un impact semnificativ asupra clasamentului general dacă nu ar fi fost plasate de organizatori în prima treime a etapei a Xll-a. În aceste condiţii, ele vor servi drept pretext pentru formarea unei evadări şi vor oferi decorul unei noi lupte între cicliştii interesaţi de tricoul alb cu buline roşii.

La cum arată clasamentul căţărătorilor acum, nu ar fi exclus ca Pierre Rolland, Fredrik Kessiakoff sau Michele Scarponi să plece din pluton. Miza acestora vor fi doar punctele puse în joc, deoarece îmi vine greu să cred că ar putea fi interesaţi de victoria de etapă, cu atât mai mult cu cât s-au aflat în evadarea de joi. În plus, după Col du Granier va urma o lungă porţiune de plat, care va fi perfectă pentru ca plutonul să îşi refacă forţele şi să pornească în urmărirea evadaţilor.

Cu mai puţin de 20 de kilometri rămaşi până la sosire, pe traseu îşi va face apariţia Côte d’Ardoix, o ascensiune de categoria a treia care ar putea realiza o selecţie, chiar dacă panta medie este de numai 3,4%. Finalul constă într-o porţiune în urcare în lungime de patru kilometri, iar aceasta îi vine “mănuşă” lui Peter Sagan. Slovacul, câştigător la Seraing, Boulogne-sur-Mer şi Metz, va căuta al patrulea succes de etapă, unul ce i-ar asigura în proporţie de 90% tricoul verde. La cum au arătat lucrurile până acum, mi-e greu să cred că se va găsi cineva să îl împiedice, evident, asta dacă nu cumva o evadare va reuşi.

Ce s-a întâmplat pe La Toussuire

Pe zi ce trece, din ce în ce mai mulţi oameni sunt de părere că nu Bradley Wiggins, ci Christopher Froome ar trebui să fie liderul lui Sky. Pentru unii, senzaţia este că britanicul originar din Kenya e mult mai puternic pe munte, singurul lucru care îl opreşte să arate acest lucru fiind faptul că este unul dintre “locotenenţii” lui Wiggins. Ultimul exemplu în acest sens a venit pe La Toussuire, în etapa a Xl-a a Turului Franţei, când Froome a accelerat, dar a primit ordin să se opreacă, deoarece colegul său rămăsese în urmă. Acea întâmplare a devenit mai comentată şi decât victoria superbă a lui Pierre Rolland, un om care a arătat încă o dată cât de mult iubeşte căţărările alpine.

Nu cred că a fost cazul unei revolte din partea lui Chris Froome, cum nici nu cred că mişcarea respectivă a reprezentat un gest care să denote lipsă de loialitate, aşa cum a spus danezul André Steensen. Rutierul născut în Africa a arătat până acum un bun simţ exemplar, susţinându-şi colegul atât pe munte, cât şi prin declaraţii. Din punctul meu de vedere, acţiunea lui Froome a fost discutată atât la obişnuita întâlnire de dimineaţă a lui Sky, cât şi în timpul etapei, pe acei ultimi kilometri, când cei doi britanici au schimbat câteva cuvinte.

În mod normal, ciclistul în vârstă de 27 de ani trebuia să atace pentru a-şi mări avansul faţă de Cadel Evans şi Vincenzo Nibali, în timp ce Wiggins ar fi trebuit să rămână în roata adversarilor şi să îi supravegheze pe aceştia, la fel ca pe La Planche des Belles Filles. Din nefericire pentru Froome, colegul lui a avut un moment de slăbiciune chiar în clipa atacului, iar el a primit ordin să îl aştepte şi să îl ducă cu bine până la final, deoarece Sky nu îşi putea permite nici cea mai mică abatere de la un plan pe care l-a pus la punct încă din toamna lui 2011.

Cu siguranţă, răsplata pentru Chris Froome ar putea veni undeva în ultima săptămână, când nu ar fi deloc exclus ca el să primească liber pe finalul etapei de la Peyragudes şi să meargă pentru victorie. Pe de altă parte, după ce s-a întâmplat pe La Toussuire, a devenit şi mai clar că Froome, unul dintre cei mai valoroşi “locotenenţi” ai ultimului deceniu, trebuie să fie liderul lui Sky în 2013, deoarece are tot ce îi trebuie pentru a câştiga un Mare Tur. Şansa lui de a demonstra de ce este capabil ar putea veni chiar mai devreme, peste o lună, în Turul Spaniei, unde Froome se anunţă a fi principalul adversar al lui Alberto Contador.

Turul Franţei – etapa a Xl-a

Este cu adevărat singura rundă din a doua săptămână în care se mai pot da atacuri sau măcar pune în practică unele scenarii sau strategii pentru a da peste cap “maşinăria” numită Sky. În lungime de doar 148 de kilometri, etapa dintre Albertville şi La Toussuire e una dintre cele mai scurte de la actuala ediţie, dar şi una dintre cele mai dificile, deoarece pe rutieri îi aşteaptă patru ascensiuni care însumează nu mai puţin de 71 de kilometri.

Col de la Madeleine, Col de la Croix de Fer, Col du Mollard şi La Toussuire sunt căţărările de la care fanii doresc o scânteie care să scoată Turul Franţei din letargia în care pare că a intrat de aproximativ o săptămână. Singura problemă este că niciuna dintre aceste ascensiuni nu are o pantă medie mai mare de 6,9%, iar asta înseamnă că BMC, Liquigas sau Lotto-Belisol sunt obligate să caute alte soluţii în afara unui atac clasic pentru a-i pune probleme lui Wiggins.

Om cu zece participări în Le Tour, Stephane Goubert a spus într-un interviu pentru Eurosport că adversarii britanicului trebuie neapărat să îl atace pe acesta încă de pe Madeleine, dar această tactică mi se pare falimentară din start. O acţiune iniţiată de Cadel Evans, Vincenzo Nibali şi Jurgen Van Den Broeck atât de devreme ar declanşa reacţii din partea unor echipe ca RadioShack-Nissan sau Europcar, care au la rândul lor pretenţii pentru ierarhia generală. Apoi, chiar dacă scopul principal ar fi obosirea colegilor lui Bradley Wiggins, asta ar însemna că şi ei vor obosi, în timp ce Wiggins va rămâne în permanenţă protejat şi odihnit.

În al treilea rând, purtătorul tricoului galben va avea patru colegi alături – Edvald Boasson Hagen, Michael Rogers, Richie Porte şi Chris Froome – iar şansele ca el să ajungă fără niciunul dintre ei pe ultima căţărare mi se par foarte mici, luând în considerare ce a arătat Sky până acum. În al patrulea rând, Evans sau Nibali au două griji pe cap, deoarece şi Froome se află acolo şi poate intra perfect în rolul de lider al grupării britanice, dacă situaţia îi va cere acest lucru. Scapi de Wiggins, dar ce faci cu Froome?  Sky vrea tricoul galben şi sunt convins că este gata să pună imediat în aplicare planul B. În aceste condiţii, câtă energie să mai ai pentru a-l lăsa în urmă şi pe rutierul originar din Kenya, unul dintre cei mai valoroşi căţărători prezenţi în cursă?

În fine, ar mai fi ceva: Wiggins nu a avut ocazia să arate ce poate pe munte. Intuiţia îmi spune că în clipa în care va fi obligat să le răspundă rivalilor, va face asta fără nici cea mai mică emoţie şi le va da o lovitură psihologică atât de puternică, încât lupta pentru tricoul galben va fi închisă definitiv din acel moment.

Veteranii, la putere

35 de ani a fost media de vârstă a celor trei rutieri clasaţi pe podium în etapa a zecea din Turul Franţei, cea mai frumoasă de până acum. Jos pălăria pentru Thomas Voeckler, Michele Scarponi şi Jens Voigt, care au animat din plin ziua de miercuri, oferind o superbă luptă pentru victoria de etapă! Îmi place când cicliştii cu un palmares sărac dau lovitura, însă trebuie să recunosc că un eventual succes al lui Dries Devenyns mi-ar fi lăsat un gust puţin amar, deoarece belgianul nu a dorit să contribuie la reuşita evadării, deşi a fost invitat să facă asta.

În schimb, rutierul echipei Omega Pharma-Quick Step a preferat să îşi păstreze forţele pentru un atac dat în ultimii trei kilometri, un atac pe care l-ar fi dus probabil până la capăt, dacă Thomas Voeckler nu arăta aceeaşi determinare incredibilă ce l-a ajutat să îmbrace tricoul galben timp de 20 de zile în carieră. Aflat aproape de abandon în prima săptămână a cursei, urmare a unei afecţiuni la genunchi, ciclistul lui Europcar a revenit fantastic şi a mai bifat un succes memorabil în Le Tour, la fel precum cele înregistrate în 2009 şi 2010.

Venit pe doi, Michele Scarponi şi-a depus odată cu această clasare candidatura pentru tricoul alb cu buline roşii, aflat acum pe umerii lui Voeckler. Cu încă două astfel de evadări, ciclistul echipei Lampre poate deveni al optulea italian din istorie care câştigă această ierarhie, salvându-şi astfel sezonul, unul destul de modest, fără nicio victorie sau clasare pe podium într-o cursă pe etape.

Ce ar mai fi de spus despre Jens Voigt? Aflat la a doua evadare din ultimele cinci zile, germanul în vârstă de 40 de ani a demonstrat că nu are motive de retragere, deoarece poate să mai ducă un sezon la cel mai înalt nivel. Nu mult i-a lipsit veteranului de la RadioShack-Nissan să obţină ceea ce ar fi fost primul succes din 2010 încoace, însă chiar dacă nu a terminat primul, Voigt tocmai cred că a găsit motivaţia necesară să meargă mai departe. De fapt, dacă Alpecin îşi va face debutul în 2013 (cu un buget de 13 milioane de euro, conform ultimelor ştiri), germanul cred că îşi va asigura nu doar un loc în lot, dar şi un contract pentru după ce se va retrage.

Dacă tot am vorbit despre veterani, un gând nu îmi dă pace acum: oare a revenit Cadel Evans la perioada pre-Mendrisio, când îi era frică să facă o mişcare în pluton, preferând să stea prudent, în speranţa că această tactică pasivă va avea rezultate? Altfel nu îmi explic de ce nu a plecat pe coborâre, împreună cu Vincenzo Nibali, în ceea ce avea şanse să fie o acţiune la finalul căreia cei doi i-ar fi putut lua 30-45 de secunde lui Bradley Wiggins. Australianul a spus că a fost indecis în momentul în care italianul a plecat, iar acesta din urmă nu a uitat să îl penalizeze, printr-o aluzie evidentă: “Multă lume vorbeşte despre atacuri, însă la momentul adevărului am fost singurul care a făcut asta. Este păcat, deoarece i-am fi luat timp lui Wiggins dacă am fi fost mai mulţi”.

Turul Franţei – etapa a X-a

Miercuri, în Marea Buclă îşi va face debutul Col du Grand Colombier, o căţărare despre care Jean-François Pescheux, directorul tehnic al cursei, a spus că este cea mai dificilă din Hexagon. În lungime de 17,4 kilometri şi cu pantă medie 7,1%, aceasta e cunoscută de puţin rutieri, chiar dacă a apărut şi în cea mai recentă ediţie a Criteriului Dauphiné. Mai familiară le este unor oameni ca Thibaut Pinot, Rein Taaramäe, David Moncoutié sau Pierre Rolland, care o ştiu bine din Tour de l’Ain, acolo unde a figurat de mai multe ori ca finiş de etapă.

Singura problemă ar fi că organizatorii au plasat-o cu exact 43 de kilometri înainte de sosire, un motiv suficient pentru ca unii dintre cicliştii de clasament general să nu fie interesaţi de un atac, mai dacă Sky va controla plutonul cu aceeaşi mână de fier din zilele precedente. În plus, conform lui Laurent Jalabert, adversarii lui Wiggins stau prost cu moralul după ce s-a întâmplat în etapele din prima parte a cursei şi niciunul nu este dispus să îşi asume riscuri pe o ascensiune care se termină destul de departe de final.

Totuşi, un scenariu ar fi plauzibil, dar acesta depinde de cum va arăta Sky pe Grand Colombier: dacă Bradley Wiggins va avea acolo nu mai mult de doi colegi, Cadel Evans sau Vincenzo Nibali ar putea ataca pe ultimele sute de metri, unde panta atinge 12%, în ideea de a-i lua 10-15 secunde britanicului şi de a forţa pe coborâre. Cum cei doi sunt cei mai buni coborâtori dintre favoriţi, ar putea forma o alianţă al cărei scop să fie distanţarea purtătorului tricoului galben.

După Col du Grand Colombier, pe ciclişti îi vor aştepta Col de Richemond (categoria a treia) şi o nouă coborâre destul de lungă, etapa urmând să se încheie cu o scurtă porţiune în urcare, perfectă pentru a condimenta sosirea şi a oferi o frumoasă luptă pentru victorie, în cazul în care acolo va ajunge un mic grup. Nu ştiu de ce, dar ceva îmi spune că va fi etapa cu cele mai multe artificii de până acum. Ce formă şi ce culoare vor avea acestea, rămâne de văzut.

PS: pe tot parcursul actualului sezon, Tim Kerrison, omul care s-a ocupat de pregătirea fizică a rutierilor lui Sky, le-a cerut acestora un lucru: să preia cât mai repede poziţia de lider al unei curse pe etape, pentru a-i urmări cum apără tricoul galben, cât de mult efort depun, dar şi pentru a-i ajuta pe  ciclişti să se adapteze fără probleme la o astfel de situaţie. Richie Porte (Turul Algarve), Michael Rogers (Turul Bavariei) şi Bradley Wiggins (Paris-Nisa, Turul Romandiei şi Criteriul Dauphiné) au făcut exact ce li s-a cerut. În următoarele două săptămâni vom afla cât de mult i-au ajutat toate aceste “antrenamente”.

Tricoul galben, rezolvat pe jumătate

Bradley Wiggins şi Chris Froome au avut o evoluţie stelară în etapa a noua a Turului Franţei, la finalul căreia a devenit clar că Sky nu prea are cum să piardă victoria în Marea Buclă. Duo-ul echipei britanice este atât de puternic, încât nu ar trebui să mire pe nimeni dacă Wiggins şi Froome vor ajunge la Paris pe primele două locuri la general, o performanţă care nu a mai fost realizată din 1996, când Bjarne Riis şi Jan Ullrich făceau acelaşi lucru în culorile lui Telekom.

Singura surpriză de luni a fost Cadel Evans, care a mers sub aşteptări, lucru evident dintr-o scurtă analiză a contratimpului din Criteriul Dauphiné şi a celui din Marea Buclă. La Bourg-en-Bresse, pe distanţa de 53,5 kilometri, australianul a sosit la un minut şi 43 de secunde în urma lui Wiggins; 32 de zile mai târziu, pe un traseu cu 12 kilometri mai scurt, ciclistul echipei BMC a venit cu exact aceeaşi întârziere. Ceva nu merge bine pentru Evans în aceste săptămâni: poate fi din cauză că a ratat câteva zile de pregătire, poate fi din cauza vârstei, dar cert este că deţinătorul trofeului se vede pus în situaţia de a pierde şi locul secund.

Sunt convins că Evans nu va renunţa, însă şansele sale de a repeta succesul din 2011 sunt foarte mici. Un luptător, australianul va ataca în următoarele zile, cu speranţa de a recupera câteva zeci de secunde, care să îi relanseze campania. De altfel, el s-a arătat optimist că Sky nu este invincibilă, luând în considerare ce s-a întâmplat duminică, pe Col de la Croix. Din punctul meu de vedere, e doar o iluzie: nu cred că “locotenenţii” lui Bradley Wiggins au capotat, ci doar au primit liber din partea acestuia, care s-a mulţumit să îl păstreze doar pe Chris Froome lângă el, conştient că nu va avea nicio problemă pe final.

Câteva cuvinte şi despre Froome: rutierul originar din Kenya a crescut fantastic în ultimii ani, iar progresul său nu se va opri aici. Excelent la contratimp, dar şi pe munte, britanicul va fi sezonul viitor unul dintre principalii candidaţi la tricoul galben. În aceste condiţii, şansele ca Andy Schleck să câştige cursa pe şosea devin din ce în ce mai mici. În plus, la ce au arătat Chris Froome şi Sky în ultima vreme, aş spune că nici Alberto Contador nu are motive să stea foarte liniştit.

Turul Franţei – etapa a lX-a

Un contratimp individual îi va aştepta pe rutieri înainte de prima zi de pauză, una care vine la fix, după o primă jumătate foarte tensionată şi obositoare. Rutierii vor parcurge 41,5 kilometri între Arc-et-Senans şi Besançon, oraş care ultima oară a găzduit un contratimp în 2004. Atunci, Lance Armstrong l-a învins pe Jan Ullrich pentru 61 de secunde, dar rezultatul nu a avut niciun impact asupra clasamentului general, deoarece totul se întâmpla în penultima zi a cursei. Acum însă, situaţia va fi cu totul alta, pentru că etapa a noua are toate şansele să remodeleze ierarhia condusă de Bradley Wiggins.

Favorit la victorie este Fabian Cancellara, dar elveţianul nu reprezintă un adversar pentru purtătorul tricoului galben, a cărui luptă principală va fi cu Cadel Evans. În Criteriul Dauphiné, ciclistul echipei Sky aproape l-a prins din urmă pe australian, însă este greu de crezut că această situaţie se va mai repeta, deoarece rutierul de la Antipozi ar trebui să se afle la un nivel mai ridicat. Cu toate acestea, mă aştept ca Wiggins să meargă din nou incredibil şi să pună un minut între el şi Evans, chiar dacă traseul de acum este mai scurt şi mai tehnic decât cel din urmă cu o lună.

Sunt tare curios ce va face Denis Menchov; rusul nu a ieşit prea mult în evidenţă, dar contratimpul îl găseşte pe locul patru, cu şanse mari să ajungă pe ultima treaptă a podiumului, deoarece stă mult mai bine decât Vincenzo Nibali la această disciplină. Şi Chris Froome are şansa să urce o poziţie, în timp ce alţi ciclişti, precum Janez Brajkovic, Andreas Klöden sau Levi Leipheimer vor încerca să se folosească de etapa a noua pentru a recupera o parte din timpul pierdut în precedentele două zile şi a reintra în lupta pentru un loc între primii zece. De asemenea, aştept o evoluţie bună şi din partea lui Maxime Monfort, al treilea clasat în contratimpul individual din Turul Elveţiei, care va beneficia de o oportunitate importantă de a-şi consolida locul al şaselea.

“Doar victoria contează”

Aceste cuvinte sunt tatuate pe braţul drept al lui Thibaut Pinot, primul francez care a câştigat o etapă la această ediţie a Marii Bucle. Speram ca rutierul lui FDJ (doar 22 de ani) să aibă o evoluţie foarte bună la debutul său în cursă, dar nu credeam că va obţine o victorie, ci mă bazam mai mult pe clasări importante ale sale în etapele montane. Însă Pinot a întrecut aşteptările încă din prima jumătate a Turului Franţei şi a bifat un succes memorabil, devenind numai al cincilea ciclist sub 23 de ani care a câştigat o etapă din Le Tour în ultimul sfert de secol, după Lance Armstrong, Jan Ullrich, Filippo Pozzato şi Peter Sagan.

Profesionist din 2010, Thibaut Pinot a impresionat în ultimele sezoane prin câteva victorii cu adevărat remarcabile, precum cea obţinută pe Ballon d’Alsace, în Turul Alsaciei, sau pe Col du Grand Colombier, în Tour de l’Ain. Aceste rezultate, la care se adaugă şi clasări bune în curse ca Turul Romandiei sau Criteriul Dauphiné, l-au determinat pe antrenorul lui, Frédéric Grappe, să declare că Pinot este la ora actuală unul dintre cei mai buni cinci căţărători din lume.

Rezistenţa ridicată, calităţile de puncheur şi apetenţa pentru pante dure (caracteristică oarecum atipică pentru un francez) sunt câteva dintre atuurile pe care Pinot a arătat că le posedă. Dacă la acestea se adaugă şi faptul că merge rezonabil la contratimp (capitol la care mai poate face îmbunătăţiri), ciclistul echipei FDJ are tot ce îi trebuie pentru ca peste doi sau trei ani să pornească Turul Franţei nu ca o speranţă, ci ca un candidat la tricoul galben.

Mai jos, momentele incredibile oferite de Marc Madiot în ultimii kilometri ai etapei a opta, când Pinot i-a adus lui FDJ o victorie care i-a salvat acesteia sezonul: