Visând la Turul Franţei
Nostalgie? Regret? Linişte? Resemnare? Sfidare? Ce transmite poza postată de Lance Armstrong pe contul său de Twitter?
Cafe Roubaix
Despre ciclismul de azi şi cel de altădată
Taiwan King of the Mountain Challenge
Săptămâna trecută, în Taiwan, a debutat Festivalul Ciclist, un eveniment al cărui scop este să promoveze insula din estul Asiei ca destinaţie turistică. Prima competiţie din program a fost Taiwan King of the Mountain Challenge, o cursă în care cicliştii aflaţi la start au fost nevoiţi să parcurgă 100 de kilometri, de la nivelul mării până la 3 275 de metri altitudine. Panta medie – 3,5% – nu a fost impresionantă în sine, dar cursa a reprezentat o provocare pe cinste pentru toată lumea, mai ales că foarte puţini erau obişnuiţi cu astfel de condiţii.
Matteo Rabottini, cel mai bun căţărător din Giro 2012, Jeremy Roy, Francisco Mancebo şi Anthony Charteau, cel mai bun căţărător din Turul Franţei 2010 au participat la Taiwan King of the Mountain Challenge, însă învingător a fost un ciclist mai puţin cunoscut, John Ebsen. Danezului în vârstă de 23 de ani (24 peste câteva zile), legitimat la CCN Cycling Team, o echipă din Brunei, i-au fost necesare ceva mai mult de trei ore şi jumătate pentru a obţine o victorie epică. La finalul căţărării în lungime de 100 de kilometri (care a avut porţiuni şi de 20%), Ebsen l-a devansat cu numai jumătate de minut pe francezul Peter Pouly, podiumul fiind completat de David McCann, fostul campion al Irlandei.
Premiul pentru primul loc a fost de 80 000 de dolari taiwanezi (aproximativ 2 758 de dolari americani), însă nu recompensa financiară a contat pentru cei înscrişi la start, ci experienţa cu adevărat de neuitat. Momentan, nu există niciun video cu ce s-a întâmplat anul acesta, dar filmuleţul video din 2011 este perfect pentru a vedea cum stau lucrurile în Taiwan King of the Mountain Challenge.
Claudio Corti: “Vrem într-un Mare Tur anul viitor”
Interviul următor, cu managerul echipei Colombia-Coldeportes, este primul dintr-o serie care sper să fie cât mai lungă în luna noiembrie. Aflat la conducerea grupării sud-americane de la startul acestui proiect, care a luat fiinţă în toamna lui 2011, Claudio Corti a acceptat să vorbească pentru Cafe Roubaix despre primul sezon al Colombiei-Coldeportes în Europa şi aşteptările pe care le are pentru 2013.
– Domnule Corti, sunteţi mulţumit de cum au decurs lucrurile în această stagiune?
Da, sunt fericit, deoarece am demonstrat o bună organizare, profesionalism şi am primit invitaţii în cursele importante. De asemenea, am obţinut şase victorii (n.r. – etape în Turul Trentino, Turul Columbiei şi Turul Burgosului, Gran Premio Citta di Camaiore şi Coppa Sabatini), toate cu rutieri tineri, un alt aspect important. Nu am cum să nu fiu mulţumit.
– Care a fost cel mai frumos succes al echipei?
Primul, pe Passo Pordoi, în Turul Trentino. Ştiam că avem potenţialul de a obţine victorii, mai ales pe căţărări. Toate victoriile noastre mi-au plăcut, dar cea din Trentino a fost esenţială, deoarece a venit în prima parte a anului şi a avut darul de a-i face mai încrezători pe toţi cei din echipă.
– Recent, aţi semnat cu câţi ciclişti. Care sunt aşteptările dumneavoastră de la ei?
Julio Alexis Camacho este tânăr şi un bun căţărător, însă are nevoie de ceva timp pentru a înţelege ciclismul. Am încredere mare şi în Edwin Avila, deoarece a fost campion mondial în Olanda. Este un sprinter bun şi sunt convins că şi pe şosea va avea rezultate. L-am urmărit sezonul acesta în Turul Columbiei şi sunt convins că se poate adapta cu uşurinţă la rigorile sportului în Europa. Are calitatea necesară pentru a obţine rezultate bune.
– Este adevărat zvonul potrivit căruia Colombia-Coldeportes are de gând să semneze cu câţiva ciclişti europeni?
E posibil, dar încă nu ştiu când s-ar putea produce asta. Voi analiza cu staff-ul tehnic al echipei care sunt capitolele pe care trebuie să le îmbunătăţim din punct de vedere calitativ, iar apoi sunt şanse să transferăm unul sau doi rutieri europeni.
– Care vor fi obiectivele pentru sezonul următor?
Să ne aflăm la startul unui Mare Tur! Acesta este mare nostru ţel. Ştiu care e valoarea cicliştilor mei şi asta mă face încrezător că putem concura la nivel înalt, indiferent că este vorba despre Giro, Le Tour sau Vuelta. De asemenea, dorim să contribuim la imaginea ciclismului columbian şi tocmai pentru asta trebuie să mergem într-un Mare Tur.
– Domnule Corti, aţi spus mai devreme că sunt şanse ca echipa dumneavoastră să aducă rutieri europeni. Poate fi acest lucru interpretat şi ca un pas pentru obţinerea unei licenţe World Tour?
Anul viitor sigur nu se va întâmpla asta, este o posibilitate pentru 2014 sau 2015. De fapt, acesta e al doilea meu obiectiv pe termen lung. Dacă vom participa într-un Mare Tur sezonul următor, cu siguranţă vom avea şi un buget mai mare apoi. Astfel, vom aduce mai mulţi ciclişti la echipă şi calitatea acestora ne va ajuta să ajungem în World Tour.
Jocul lui Vaughters
În dosarul pe care USADA şi-a construit acţiunea disciplinară împotriva lui Lance Armstrong, Jonathan Vaughters a fost unul dintre oamenii a căror mărturie a dat şi mai multă greutate probelor ce au dus la sancţionarea fostului câştigător al Turului Franţei. Mulţi s-au întrebat ce a avut de câştigat managerul lui Garmin-Sharp, în condiţiile în care cariera sa de ciclist a fost mânjită, iar trei dintre rutierii lui au fost suspendaţi. Alţii au văzut în declaraţiile sale o răzbunare faţă de Armstrong, dar această teorie nu prea stă în picioare, deoarece cei doi nu au avut nimic de împărţit. Şi atunci, care este răspunsul?
Vaughters e un tip meticulos, care pune bine la punct toate lucrurile şi îşi calculează cu atenţie acţiunile, astfel încât acestea să fie cu bătaie lungă şi să aibă un impact serios într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat. De mai bine de un an, a apărut pe tapet ideea înfiinţării unei ligi private autonome, care să iasă de sub egida Uniunii Cicliste Internaţionale şi să fie guvernată de sponsori, de companiile care organizează cursele importante şi de câţiva manageri, între care Jonathan Vaughters (un alt nume vehiculat era cel al lui Johan Bruyneel, o asociere curioasă pentru Vaughters, care s-a transformat de-a lungul anilor într-un războinic aflat într-o permanentă luptă împotriva dopajului).
La această ligă privată ar fi trebuit să adere echipele de World Tour, care ar fi concurat în zece curse noi (pe lângă cele obişnuite), dar cel mai important aspect era cel financiar. Ce presupunea acesta? Transformarea echipelor în francize, la fel ca în NBA sau NFL, şi atragerea unor fonduri mai mari, atât din emiterea unor abonamente de “socios”, dar şi din banii obţinuţi din vânzarea biletelor pentru porţiunile-cheie ale anumitor curse: Poggio, Pădurea Arenberg, Cauberg, Monte Zoncolan, Alpe d’Huez, etc. Cum pârghiile Uniunii Cicliste Internaţionale au fost mai puternice, proiectul nu a fost pus în aplicare, dar nici nu a fost abandonat, ci depozitat într-un dulap, de unde trebuia să fie scos la momentul oportun. Acum se pune întrebarea: care ar fi fost acesta?
Cine a urmărit cazul “Lance Armstrong”, a putut vedea că nu americanul a reprezentat personajul principal al poveştii; din contră, el a intrat într-un con de umbră şi chiar a ajuns să fie compătimit de foşti sau actuali rutieri pentru ceea ce i s-a întâmplat. Nici măcar Bjarne Riis, aflat în ape foarte tulburi după dezvăluirile lui Tyler Hamilton, nu este o ţintă de top în acest moment, toate tunurile fiind puse pe UCI.
De la Paul Kimmage la David Millar, de la Greg LeMond la Jonathan Vaughters, toată lumea cere o reformă în cadrul forului din Elveţia, pe care îl consideră principalul vinovat pentru situaţia apărută în ciclism şi pentru dopajul organizat din ultimele două decenii. Pat McQuaid şi Hein Verbruggen sunt aproape crucificaţi şi sunt aştepţi să demisioneze, în funcţie de turnura pe care o vor lua evenimentele şi de dezvăluirile ulterioare. Climatul existent acum este unul extrem de tensionat, iar partea aflată în ofensivă se bucură de un arsenal foarte variat. Practic, este mediul perfect pentru revenirea la discuţia privind apariţia ligii private.
Un prim pas important a fost făcut la începutul acestei săptămâni, când Jonathan Vaughters a cerut înfiinţarea unei organizaţii separate care să lupte împotriva dopajului, o organizaţie independentă de UCI, ce ar urma să fie susţinută financiar de echipe şi de companiile ce patronează marile curse, asupra căreia doar Agenţia Mondială Anti-Doping să aibă autoritate. Nu comentez aici cât de bună ar fi sau nu o astfel de iniţiativă. În schimb, nu pot să nu observ cum mutările făcute de Vaughters la un anumit interval de timp sunt foarte inteligente, precum cele dintr-o partidă de şah. La cum merg lucrurile, liga privată va reprezenta un subiect de actualitate până în toamna anului viitor, iar UCI va fi foarte aproape să primească mat.
Supa “Cancellara”
Săptămâna aceasta, Uniunea Ciclistă Internaţională a anunţat primele opt echipe care au primit licenţă World Tour pentru 2013, Agenţia Mondială Anti-Doping a refuzat să facă recurs în cazul “USADA vs Lance Armstrong”, iar Sean Yates a demisionat din funcţia de director sportiv al lui Sky. Între atâtea ştiri serioase, şi-a făcut loc şi una mai neobişnuită, venită din oraşul belgian Oudenaarde.
Centrum Ronde Van Vlaanderen, celebrul muzeu dedicat Turului Flandrei, a fost gazda unui eveniment în cadrul căruia s-a lansat supa instant “Cancellara”, promovată chiar de câştigătorul Turului Flandrei din 2010. După ce în urmă cu un an a dat numele unui pod din Berna, Fabian Cancellara a ales acum să fie imaginea unui aliment destinat iubitorilor ciclismului, care are rolul de a-i ajuta pe aceştia să se recupereze după un efort considerabil.
Pentru cei care doresc mai multe detalii, acesta este site-ul ce comercializează supa “Cancellara”. 280 de grame costă 19,90 franci elveţieni, iar la fiecare produs vândut, un franc va fi donat Federaţiei din Ţara Cantoanelor, pentru un program de dezvoltare a juniorilor.
Cine ar fi câştigat Cupa Mondială în 2012
Timp de un deceniu şi jumătate, Cupa Mondială a fost una dintre competiţiile de top din lumea ciclismului, fiind scena unor bătălii fabuloase şi victorii memorabile. Prestigiul ei a fost dat şi de faptul că a reprezentat întotdeauna o prioritate pentru rutierii de top, care nu au neglijat-o şi au luat-o mereu în serios: Sean Kelly, Johan Museeuw, Michele Bartoli şi Paolo Bettini sunt doar câţiva dintre marii ciclişti care şi-au trecut numele pe lista câştigătorilor Cupei Mondiale, o competiţie care s-a oprit la finalul lui 2004, odată cu decizia UCI de a introduce sistemul Pro Tour.
Pentru că mi-a plăcut mult Cupa Mondială, am decis să fac un exerciţiu de imaginaţie şi să aflu cine ar fi câştigat trofeul în 2012, în cazul în care s-ar mai fi concurat după regulamentul din trecut. Pentru început, o listă a curselor care ar fi contat în stabilirea ierarhiei generale (anul luat în considerare este 2004): Milano–San Remo, Turul Flandrei, Paris-Roubaix, Amstel Gold Race, Liège–Bastogne–Liège, Clasica San Sebastian, Clasica de la Hamburg, Paris-Tours şi Turul Lombardiei. Toate cursele erau egale din punctul de vedere al punctelor acordate: 100 pentru învingător, 70 pentru locul secund, 50 în contul celui de-al treilea clasat şi tot aşa până la ciclistul aflat pe poziţia a 25-a.
Învingător în două dintre aceste clasice – Turul Flandrei şi Paris-Roubaix – Tom Boonen ar fi fost învingător în Cupa Mondială din 2012, cu un total de 244 de puncte, caz în care i-ar fi adus Belgiei al patrulea trofeu, după cele obţinute de Johan Museeuw şi Andrei Tchmil. Rutierul echipei Omega Pharma-Quick Step l-ar fi devansat cu 61 de puncte pe Simon Gerrans, surprinzătorul câştigător din Milano-San Remo, în timp ce podiumul ar fi fost completat de Enrico Gasparotto, italianul care a triumfat în Amstel Gold Race. Câştigător al clasamentului World Tour, Joaquim Rodriguez s-ar fi aflat doar pe poziţia a cincea, deoarece Cupa Mondială nu lua în considerare Marile Tururi şi nici Flèche Wallonne, unde a acumulat puncte serioase sezonul acesta.
Ierarhia Cupei Mondiale din 2012:
1 – Tom Boonen – 244 de puncte
2 – Simon Gerrans – 183 de puncte
3 – Enrico Gasparotto – 150 de puncte
4 – Peter Sagan – 138 de puncte
5 – Joaquim Rodriguez – 137 de puncte
6 – Samuel Sanchez – 126 de puncte
7 – Alessandro Ballan – 124 de puncte
8 – Vincenzo Nibali – 120 de puncte
9 – Maxim Iglinskiy – 118 puncte
10 – Niki Terpstra – 118 puncte
Pe scurt
Uniunea Ciclistă Internaţională a anunţat cele 15 echipe care vor primi licenţă World Tour în 2013, pe baza criteriului sportiv, care se traduce prin punctele acumulate de rutieri în ultimele două sezoane. AG2R, Astana, BMC, Cannondale, Euskaltel, Garmin-Sharp, Lampre-Merida, Katusha, Movistar, Omega Pharma-Quick Step, Orica-GreenEdge, Rabobank, RadioShack-Nissan, Sky şi Vacansoleil sunt sigure de licenţă, în timp ce Argos-Shimano, Lotto-Belisol, FDJ, Europcar şi Saxo Bank-Tinkoff Bank luptă pentru ultimele trei locuri disponibile în primul eşalon valoric.
Bradley Wiggins a primit prestigiosul premiu Velo d’Or, care îl recompensează pe cel mai bun ciclist din 2012. Britanicul, învingător în Paris-Nisa, Turul Romandiei, Criteriul Dauphiné, Turul Franţei şi în cursa de contratimp de la Jocurile Olimpice, i-a devansat pe Tom Boonen şi Joaquim Rodriguez, care au terminat pe următoarele două locuri. De la instituirea anchetei Velo d’Or, în 1992, câştigătorul Turului Franţei a terminat primul în această anchetă în 12 ocazii. În vârstă de 32 de ani, Wiggins este cel dintâi britanic care a fost recompensat cu trofeul Velo d’Or.
Rămasă fără Sean Yates, retras din ciclism din cauza unor probleme de sănătate, Sky se află în căutarea unui director sportiv care să îl înlocuiască pe britanic. Potrivit VeloNews, Bradley McGee, Valerio Piva şi Steve Bauer ar putea fi candidaţii asupra cărora îşi va îndrepta atenţia managerul echipei, David Brailsford, însă nu este exclus ca acesta să aleagă un director sportiv din Marea Britanie. În cazul în care se va ajunge la asta, cele mai probabile nume sunt Roger Hammond şi Daniel Lloyd, deşi un minus al acestora îl constituie lipsa experienţei.
Conform cotidianului Belfast Telegraph, Irlanda este interesată să organizeze startul Turului Italiei din 2014, fiind dispusă să îi ofere lui RCS Sport 3,8 milioane de lire sterline pentru a avea plutonul în primele trei zile ale cursei. Dublin şi Belfast sunt oraşele alese de către organizatori pentru a primi evenimentul, unul de pe urma căruia sunt aşteptate câştiguri de zece milioane de lire sterline. Momentan, candidatura irlandezilor nu este oficială, dar are şanse mari de reuşită, în condiţiile în care Shade Tree Sports, compania ce se ocupă de dosarul acesteia, este manageriată de Darach McQuaid, fratele lui Pat McQuaid, preşedintele UCI.
Chris Froome şi-a stabilit calendarul pentru prima jumătate a sezonului viitor: rutierul lui Sky va începe anul în Turul Algarve, după care va merge în Criteriul Internaţional, Turul Romandiei şi Criteriul Dauphiné, înainte de a participa în Turul Franţei, unde va fi liderul echipei. Potrivit ziarului francez L’Equipe, sunt şanse ca britanicul în vârstă de 27 de ani să mai concureze în Paris-Nisa şi Turul Ţării Bascilor.
Curăţenie de toamnă la Sky
David Brailsford este decis să îi îndepărteze din echipa sa pe toţi cei care au avut în trecut legătură cu dopajul sau cu Lance Armstrong, indiferent de cât de subţire a fost aceasta şi fără a mai ţine cont de ce înseamnă oamenii respctivi pentru ciclism sau care a fost aportul lor la succesele obţinute de Sky în ultimii ani.
Întrebarea logică este: după Bobby Julich, Sean Yates şi Steven de Jongh, urmează Michael Rogers?
A existat vreodată Lance Armstrong?
Conform Uniunii Cicliste Internaţionale, da, dar numai până la finalul lui 1997. Vineri, forul din Elveţia a şters toate rezultatele obţinute de american între 1998 şi 2011, ceea ce înseamnă că acesta rămâne cu un palmares sărac, în care se regăsesc două etape în Turul Franţei, două clasice de mai mică importanţă – Flèche Wallonne şi Clasica San Sebastian – şi un titlu de campion mondial pe şosea, obţinut cu numai câteva zile înainte de a împlini 22 de ani. În ceea ce priveşte ierarhia generală din Marea Buclă, Lance Armstrong este un ciclist mediocru acum, cel mai bun rezultat din cariera sa fiind un loc 36, pe care s-a clasat în 1995, la ultimul triumf al lui Miguel Indurain.
Decizia de vineri pune punct cazului “Lance Armstrong” în ceea ce îl priveşte strict pe acesta şi lasă în istoria Turului Franţei un gol similar cu cele din perioada războaielor mondiale. Din unul dintre cei mai titraţi şi apreciaţi ciclişti ai tuturor timpurilor, Armstrong a devenit cel mai detestat fost rutier şi a fost transformat în ţapul ispăşitor pentru toate probleme prin care trece ciclismul astăzi. Dar asta e o discuţie pentru altă dată, după ce se vor cristaliza opiniile şi informaţiile care treptat-treptat ies la suprafaţă.
Până atunci, câteva cuvinte despre hotărârea luată de UCI (care a mai decis ca nimeni să nu primească acele victorii) şi acceptată şi de ASO. Lumea ciclismului esta una în care ipocrizia este foarte des întâlnită, iar asta s-a văzut şi în măsura luată de organizatorii Turului Franţei, care au şters de pe site-ul oficial tot ce s-a întâmplat între 1999 şi 2005. ASO, după ce ani la rândul a închis ochii la multe, a decis că acum este bine să uite ce s-a întâmplat în acea perioadă, ca şi cum nu a avut un rol în ceea ce s-a petrecut. Dacă tot vrea să lase în urmă acei ani şi pe toţi “actorii” de atunci (deşi mulţi nu merită uitaţi), poate nu ar fi rău ca Amaury Sport Organisation să dea înapoi, la fel ca rutierii dopaţi, şi profiturile înregistrate cu ocazia acelor ediţii, când a făcut sume impresionante pe spatele acestora. Dacă uiţi trecutul, nu ai nicio şansă să construieşti viitorul, aşa cum afirmi că vrei să faci cu fiecare ocazie avută la dispoziţie!
Topul victoriilor în 2012
Clasamentul individual:
1 – André Greipel – 19
2 – Peter Sagan – 16
3 – Mark Cavendish – 15
4 – Reinardt Janse Van Rensburg – 14
5 – Tom Boonen – 13
6 – Marcel Kittel – 13
7 – Maximiliano Richeze – 13
8 – Bradley Wiggins– 12
9 – John Degenkolb – 12
10 – Joaquim Rodriguez – 10
Clasamentul pe echipe:
1 – Sky – 47
2 – Omega Pharma-Quick Step – 42
3 – Liquigas – 35
4 – Argos-Shimano – 29
5 – Lotto-Belisol – 28
6 – Katusha – 27
7 – Movistar – 27
8 – Orica-GreenEdge – 25
9 – FDJ-BigMat – 22
10 – Rabobank – 22
Cafe Roubaix 