Vuelta 2014 – etapa a XVlll-a
Penultimul finiş în urcare de la această ediţie va avea loc pe Monte Castrove, o căţărare ce va figura în două rânduri pe traseul etapei de joi. Mai întâi, plutonul o va aborda la kilometrul 126, urmând ca după coborârea de acolo să ajungă la al doilea sprint intermediar. Din acel punct, se va mai merge puţin până la poalele lui Monte Castrove, o căţărare în lungime de 6,5 kilometri, cu pantă medie 7%. Deşi scurtă, ascensiunea nu este uşoară, deoarece are şi zone de 14% (la Vilariño) şi 15% (înainte de A Escusa). Pe de altă parte, trebuie menţionat că din vârf urmează 700 de metri în coborâre, ceea ce înseamnă că un rutier care atacă trebuie să aibă măcar cinci secunde în vârf pentru a spera la victorie.
Logic, Alejandro Valverde este mare favorit pe Monte Castrove, însă rămâne de văzut dacă acesta va ataca pentru a-i lua timp lui Alberto Contador sau doar pentru a obţine al doilea succes de etapă la actuala ediţie a Vueltei. Când vine vorba despre rutierul lui Movistar, nu trebuie uitat că acesta îşi permite şi o sosire la sprint, capitol la care le e net superior celorlalţi oameni de clasament general. Al doilea pretendent la victorie va fi Joaquim Rodriguez; catalanul a venit aici cu obiectivul de a câştiga, ce s-a transformat apoi în acela de a bifa o clasare pe podium. Cum şansele sale sunt mici, un succes rămâne singura ţintă pe care o mai poate atinge, o accelerare fulgerătoare – precum cea de pe Alto del Naranco, în 2012 – pe pantele dure de pe Monte Castrove putându-se dovedi suficientă pentru a-i aduce victoria mult dorită.
Deşi căţărarea nu i se potriveşte, nu este exclus să apară şi un atac al lui Chris Froome, mai ales că britanicul nu a renunţat la primul loc. Dacă Sky va veni devreme la trenă şi va imprima un ritm foarte ridicat, atunci Froome va avea terenul potrivit pentru a-şi încerca şansa. Dintre toţi favoriţii, Alberto Contador e singurul care îşi permite să fie defensiv; nici purtătorul tricoului roşu nu are explozia lui Valverde sau “Purito”, dar va încerca să răspundă la atacurile acestora şi să nu îi lase să ia mai mult de un pumn de secunde. Dacă rutierii menţionaţi mai sus vor neutraliza pe rând atacurile date, de asta ar putea profita ciclişti ca Daniel Moreno, Fabio Aru, Daniel Navarro, Warren Barguil sau Daniel Martin.