Primul foc al pistolarului
Etapa a opta din Turul Franţei a arătat două lucruri importante: Alberto Contador a început jocurile psihologice cu adversarul lui, Vincenzo Nibali, şi este pregătit să îl atace pe italian cu fiecare ocazie, oricât de mică ar fi aceasta, pentru a recupera timpul pierdut în etapa cu piatră cubică. Parcă pentru a demonstra că declaraţiile lui Bjarne Riis au acoperire şi el se află într-adevăr în cea mai bună formă a carierei, Contador şi-a pus întreaga echipă la muncă pe finalul etapei de sâmbătă şi a avut grijă să îi arate lui Nibali că îl aşteaptă două săptămâni extrem de dificile.
Purtătorul tricoului galben a părut a avea dificultăţi pe finalul etapei, lăsând loc de speculaţii cu privire la ce va face atunci când Contador îl va ataca în etapele de munte înalt. Deşi mulţi au fost de părere că italianul ar fi avut probleme cu schimbătorul de viteze, Nibali nu a confirmat că ar fi fost aşa, ceea ce înseamnă că a pierdut cele trei secunde deoarece nu a putut rămâne în roata adversarului său. Totuşi, cum finalul nu a fost unul care să i se potrivească, ciclistul Astanei nu poate fi judecat, primul test adevărat pentru el urmând să vină mai târziu.
În toată nebunia creată în jurul duelului dintre Nibali şi Contador, a existat un rutier care a fost trecut cu vederea, pe nedrept, însă asta se poate dovedi a fi un avantaj pentru el. Este vorba despre Richie Porte, noul lider al echipei Sky, după abandonul lui Chris Froome. Australianul în vârstă de 29 de ani se află la un nivel foarte ridicat, iar senzaţia generală este că îşi poate îmbunătăţi forma în următoarele zile, transformându-se astfel într-un pretendent serios la un loc pe podium.
Nibali:
„Alberto Contador took the race in hand. The last climb suited him more than me. It was very difficult and explosive. I quickly understood what he wanted to do since he put his team at work. He attacked me but I was going well. I made a little mistake in choosing my gear. It was a bit too big. We’ve all paid the efforts of the previous days. In my team, Tanel Kangert has waited for Jakob Fuglsang who almost crashed because we prefer to have two men high on GC. Michele Scarponi remained on my side.
We spoke well about what to do when Contador would accelerate. We expected him to do so anytime. He’s ready to gain time wherever he can. He went strongly! I’ve tried to handle the situation the best way I could. I’ve tried to control till the very end. I’ve resisted to all of his attacks. The race is not a duel though. It’s more than that. Richie Porte is up there. He was supposed to be the last man for Froome. He’s not here by coincidence. I’ve also seen Valverde riding at ease even if he lost a bit at the end. There have been great riders in action today. I feel good despite the rain. I try to remain calm in all occasions.”