Sardinia, pe harta Turului Italiei
Până în 2013, Sardinia dăduse ciclismului doar cinci rutieri profesionişti: Giovanni Garau, Antonio Laconi, Alberto Loddo, Emiliano Murtas şi Domenico Uccheddu. În acel an, un alt ciclist a apărut din insula aflată în Marea Mediterană. Numele său – Fabio Aru – un tânăr recomandat de locul doi obţinut în Girobio şi de victoria din Giro della Valle d’Aosta. Deşi debutant, Astana l-a trimis atât în Turul Trentino, cât şi în Turul Italiei, iar Aru a fost un “locotenent” de nădejde pentru compatriotul său, Vincenzo Nibali. Cum “Rechinul” nu s-a mai prezentat şi în acest sezon la startul Corsei Rosa, Aru a fost desemnat să fie liderul echipei kazahe, iar managerul Giuseppe Martinelli a demonstrat că nu a greşit când a decis asta.
După ce vreme de două săptămâni nu a ieşit în evidenţă, dar a avut grijă să rămână în top zece, fără să piardă prea mult timp faţă de marii favoriţi, Aru a ieşit la suprafaţă pe Montecampione, o căţărare legată de un mare succes obţinut de un alt italian, Marco Pantani, în 1998. Profitând de faptul că favoriţii la tricoul roz s-au supravegheat şi au reacţionat relativ târziu, sardul a dat un atac de mare rutier şi i-a adus Italiei a cincea victorie de etapă în acest Giro, confirmând talentul uriaş pe care îl are şi făcându-i pe compatrioţii săi să spere la alte rezultate mari în ultima săptămână, unii mergând până într-acolo încât să sugereze că Fabio Aru poate câştiga şi trofeul (evident, o afirmaţie îndrăzneaţă, deoarece italianul e lipsit de experienţă, iar etapele din Alpi vor reprezenta o cu totul altă afacere.
Montecampione a consemnat încă o zi în roz pentru Rigoberto Uran, columbianul care a avut din nou probleme, dar parcă nu la fel de evidente că pe Oropa. Deşi a pierdut timp faţă de Nairo Quintana, liderul cursei nu are motive să fie nemulţumit de configuraţia clasamentului general, acolo unde şi-a mărit avansul faţă de ocupantul locului secund, Cadel Evans, care a dat din nou semne de slăbiciune, după cele din contratimpul individual din etapa a Xll-a. În continuare încrezător, Uran este şi conştient că îl aşteaptă o săptămână de foc, în care atacurile vor veni din toate părţile, deoarece tot mai mulţi ciclişti aflaţi într-o formă bună au simţit că Turul Italiei e foarte deschis.