Paris-Nisa: şapte anecdote pentru şapte decenii de cursă
1933 – În timpul etapei a doua (Dijon – Lyon), plutonul a trecut prin Burgundia, iar Max Bulla, unul dintre cei mai buni căţărători ai acelor ani, s-a apropiat de maşina directorului cursei şi l-a întrebat dacă are o pălărie. “Nu. Pentru ce îţi trebuie?”, a replicat acesta. “Vreau să îmi scot pălăria în faţa unei regiuni care merită din plin să fie salutată”, a venit răspunsul austriacului.
1936 – Pentru René Vietto, ediţia din acel an nu a fost una reuşită, iar francezul s-a gândit de mai multe ori să plece mai devreme acasă, însă nu a făcut-o până la urmă, din raţiuni financiare. A fost una dintre cele mai bune decizii luate vreodată de Vietto, care la doar o zi după încheierea cursei a întâlnit-o pe cea care avea să îi devină soţie, Louise Vandekerkhove, în timp ce amândoi aşteptau tramvaiul, într-o staţie din Lille.
1951 – Lucien Teisseire era în culmea fericirii la Nisa: tocmai devenise primul francez de după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial care se impusese în prestigioasa competiţie. Era cel mai important succes al carierei pentru Teisseire într-o cursă pe etape, iar acesta a savurat victoria alături de public, făcând un tur de onoare. Seara, oficialii l-au anunţat că au greşit atunci când au calculat rezultatele, ceea ce însemna că nu el era câştigător, ci belgianul Roger Decock, pentru doar 12 secunde.
1957 – La finalul etapei a patra, în Alès, cicliştii lui Rochet-Dunlop au venit la hotelul unde ştiau că se află cazaţi, dar managerul echipei, Marcel Venineaux, le-a interzis să intre: “În afară de Antonio da Silva Barbosa, niciunul dintre voi nu a făcut nimic astăzi. Aşa că nu sunteţi obosiţi”.
1972 – Înaintea ultimei zile, Eddy Merckx era considerat câştigător, belgianul fiind atât de sigur de succesul său, încât a mers să se fotografieze pe barca cu motor care urma să îi fie acordată ca premiu învingătorului. În acest timp, directorul cursei, Jean Leuillot, i-a promis lui Raymond Poulidor 10 000 de franci dacă îl învinge pe “Canibal”. Extrem de motivat, francezul a dat totul în etapa încheiată pe Col d’Èze şi a reuşit ceea ce părea imposibil: a terminat pe primul loc la general. Rezultatul acela a reprezentat o surpriză uriaşă pentru toată lumea, inclusiv pentru unul dintre sponsorii lui Poulidor, Adidas, care a avut nevoie de trei zile pentru a-şi face reclamă în presă.
1984 – Cu 40 de kilometri rămaşi până la finalul etapei care urma să se termine în oraşul La Seyne-sur-Mer, Bernard Hinault se afla într-un grup desprins de pluton şi avea şanse mari să câştige în premieră Paris-Nisa, însă totul s-a năruit după ce drumul a fost blocat de 300 de muncitori de la un port din apropiere, care au considerat că aceea era cea mai bună metodă pentru a atrage atenţia asupra condiţiilor şi salariilor. Imediat, Hinault a văzut roşu în faţa ochilor şi a intrat cu bicicleta în acel grup, după care a început să se bată cu protestarii, poza cu el lovindu-l cu pumnul pe unul dintre muncitori devenind legendară.
2009 – Alberto Contador era aproape de un nou triumf în “Cursa către Soare”, avansul său în faţa următorului clasat, Luis Leon Sanchez, fiind de 73 de secunde înaintea ultimelor două zile. Sanchez nu mai avea cum să îi pună probleme compatriotului său, dar a beneficiat de o oportunitate uriaşă în etapa a şaptea, după ce Contador a căzut fizic, pentru că a uitat să mănânce, suferind ceea ce rutierii francezi numesc “la fringale”. Drept urmare, liderul clasamentului general s-a chinuit în ultimii şase kilometri şi a pierdut două minute şi 53 de secunde în raport cu Luis Leon Sanchez, care a preluat tricoul galben şi l-a dus până la Nisa.
Cafe Roubaix 