Cafe Roubaix

Campionatele Mondiale – cursa pe şosea

Este una dintre cele mai aşteptate şi prestigioase curse ale sezonului. Apărută în 1927, a avut 79 de ediţii până acum, câştigate de 64 de rutieri. Anul acesta, pentru a 12-a oară în istorie, se va desfăşura în Italia, ţară care nu a mai câştigat tricoul curcubeu de cinci ani. Mulţi sunt de părere că traseul este cel mai greu din 1995, atunci când Mondialele au avut loc la Duitama. Alţii merg mai în urmă şi spun că de la Sallanches, în 1980, nu a mai fost o ediţie atât de dură. Tocmai de aceea, lista favoriţilor este foarte lungă, iar pe ea se află atât specialişti ai curselor de o zi, cât şi rutieri de clasament general.

Pe lângă traseu, ediţia din 2013 a Campionatelor Mondiale este spectaculoasă şi datorită distribuţiei: primii 31 de ciclişti din ierarhia World Tour vor fi la start, între aceştia aflându-se toţi campionii Marilor Tururi desfăşurate în actualul sezon (Vincenzo Nibali, Chris Froome şi Chris Horner), dar şi patru câştigători ai tricoului curcubeu (Cadel Evans, Thor Hushovd, Mark Cavendish şi Philippe Gilbert). Cei mai mulţi dintre favoriţi au participat înainte de a veni aici în Vuelta, iar statistica este de partea lor, deoarece învingătorii din ultimii zece ani la Mondiale s-au pregătit pentru această cursă în Turul Spaniei.

Traseul

Drumurile toscane reprezintă o importantă parte din istoria ciclismului, deoarece pe fiecare deal, în fiecare sat şi în fiecare oraş există o poveste, o legendă, un rutier care a plecat de acolo pentru a scăpa de sărăcie şi a deveni un “campionissimo” sau un “domestique”. Este regiunea lui Gino Bartali, Alfredo Martini sau Franco Ballerini, nume mari ale ciclismului, tuturor urmând să li se aducă un omagiu cu ocazia acestei curse.

Lucca, de unde se va pleca în cursă, e oraşul de naştere al compozitorilor Giacomo Puccini şi Luigi Boccherini, însă în lumea ciclismului este cunoscut pentru că de aici a plecat în lume Mario Cipollini, unul dintre cei 15 rutieri italieni care şi-au trecut în palmares titlul suprem. După startul de acolo, vreme de 106,6 kilometri, plutonul se va plimba prin Toscana şi va trece peste două căţărări – Montecarlo (3,7 kilometri lungime, pantă medie 3,5%) şi San Baronto (3,9 kilometri lungime, pantă medie 7,1%) – care nu vor avea un impact serios asupra cursei.

Apoi se va intra pe dificilul traseu care va fi parcurs de zece ori, principalele obstacole de acolo numindu-se Fiesole şi Via Salvati. Prima căţărare are aproape 4,4 kilometri lungime şi pantă medie 5,2%, urmând să reprezinte rampa de lansare pentru atacuri. Apoi, mişcarea decisivă ar putea să apară pe Salvati, o linie dreaptă în lungime de doar 600 de metri, dar cu pantă medie 10%. După aceasta, până la finişul de pe Viale Paoli, mai rămâne un ciot, Trento, (200 de metri lungime, pantă medie 10%), plasat cu doar 2,8 kilometri înainte de sosire, care poate avea, la rândul său, un cuvânt important de spus pe finalul acestei curse epuizante. Pe lângă traseu, va conta foarte mult şi vremea, pentru duminică anunţându-se ploaie de dimineaţă până seara.

Favoriţii

Belgia – Philippe Gilbert este deţinătorul titlului, dar asta nu l-a împiedicat să afirme că traseul de la Florenţa ar putea fi mult prea dificil pentru el. Pe lângă asta, Gilbert are şi ceva probleme cu echipa, care e mai redusă decât cea de anul trecut (doar şase colegi), dar nici nu lasă impresia că este foarte omogenă, în condiţiile în care Greg Van Avermaet a declarat că poate lupta pentru o medalie. Şansele de reuşită ale lui Gilbert vor depinde şi de ritmul din pluton, o viteză ridicată pe căţărări putându-se dovedi prea mult pentru acesta. În afară de cei doi, Belgia îl mai propune şi pe Jan Bakelants, un ciclist care poate ataca în penultimul tur, pentru a-şi ajuta echipa să nu mai ducă trenă. Dacă asta se va întâmpla şi va fi lăsat să ia un avantaj, Bakelants este capabil să câştige tricoul curcubeu

Columbia – echipa sud-americană a venit în Italia cu o distribuţie de excepţie, din care nu vor lipsi Sergio Henao, Carlos Betancur, Nairo Quintana şi Rigoberto Uran, cu toţii favoriţi la un loc pe podium, ceea ce înseamnă că sunt şanse mari ca aceştia să se calce pe bătături. Având în vedere traseul, forma de moment şi palmaresul în cursele de o zi (mai ales în cele desfăşurate în Italia), Uran pare cel mai îndreptăţit să conducă naţionala Columbiei, iar o eventuală clasare a acestuia între primii trei nu ar trebui să reprezinte o surpriză.

Elveţia – când a anunţat că este interesat de cursa pe şosea, Fabian Cancellara nu a fost luat de mulţi în serios, însă lucrurile s-au schimbat după ce a arătat acesta pe munţii din Turul Spaniei. Medaliat cu bronz la contratimpul de miercuri, elveţianul nu are o echipă foarte puternică alături, iar cea mai bună strategie pentru prima jumătate a cursei ar fi să lase marile naţiuni să controleze cursa. De asemenea, Cancellara trebuie să prindă şi o zi perfectă, în care forţa picioarelor sale să conteze la fel de mult ca tactica, pentru a evita astfel situaţiile din sezonul 2011, când a fost marcat în permanenţă de adversari. În cazul în care va fi în primul grup pe final, Cancellara cu siguranţă va ataca pe una dintre cele două căţărări, iar dacă oponenţii nu vor avea colegi sau vor ezita să organizeze urmărirea, atunci medalia de aur va fi a lui.

Italia – are 19 titluri în palmares, dar nu a mai câştigat aurul din 2008, când competiţia a avut loc tot pe teren propriu, la Varese. Vincenzo Nibali va fi liderul echipei, toată lumea fiind conştientă că acesta trebuie să ajungă singur la final pentru a câştiga. Clasat pe locul secund în Vuelta, “Rechinul” este aşteptat să fie la 100% duminică, atunci când va trebui să profite de aptitudinile sale de căţărător pe Fiesole şi Via Salvati, fără ca asta să excludă un atac dat pe una dintre coborâri. Pe lângă Nibali, Squadra Azzurra mai are un om interesant, Diego Ulissi, care traversează o perioadă excelentă şi va reprezenta un “joker” important pentru Paolo Bettini, cu şanse mari ca acesta să fie “Alessandro Ballan” al ediţiei din 2013.

Marea Britanie – Chris Froome a fost în Florenţa şi a inspectat traseul imediat după succesul din Turul Franţei, dar cursele de o zi în care a participat ulterior (Quebec şi Montreal) au arătat că rutierul originar din Kenya nu este obişnuit cu acestea şi cu dealurile care duc la schimbări dese de ritm. Britanicul va încerca să devină primul ciclist din ultimii 24 de ani care câştigă tricoul galben şi tricoul curcubeu în acelaşi sezon, însă pentru asta va trebui să dea câteva atacuri de anvergură pe circuitul toscan, astfel încât să îi distanţeze pe oamenii de clasice. Cum Via Salvati este scurtă, Froome îşi va începe ofensiva pe Fiesole, dar rămâne întrebarea dacă va putea rezista apoi singur în frunte până la sosire.

Slovacia – are o echipă mică, însă cu un mare favorit, Peter Sagan, care a hotărât să participe la Campionatele Mondiale doar în urmă cu şase luni. Pentru mulţi, ciclistul în vârstă de 23 de ani este prea tânăr şi necopt pentru o cursă de aproape 300 de kilometri, iar lipsa de experienţă, dar şi posibila izolare cu care se va confrunta în ultimele două tururi l-ar putea costa pe campionul Slovaciei, exact aşa cum s-a întâmplat în Milano-San Remo. În plus, e greu de crezut că Sagan va putea pleca de unul singur dintr-o asemenea companie, aşa cum a făcut-o în Gent-Wevelgem sau Marele Premiu de la Montreal.

Spania – naţionala iberică are mai mulţi lideri, o situaţie des întâlnită în ultimii ani, dar nu şi o coeziune între aceştia. La fel ca Italia, şi Spania va adopta o strategie foarte agresivă, însă rămâne de văzut în ce măsură se vor înţelege Alejandro Valverde, Joaquim Rodriguez şi Alberto Contador. Dintre aceştia, cel mai titrat la Mondiale este Valverde, căruia doar aurul îi lipseşte din palmares, dar problema sa e că are mereu o atitudine defensivă, din cauza căreia ar putea pierde şi acum tricoul curcubeu. Tocmai de aceea, dacă ceva nu se va schimbă în tactica lui Valverde sau a întregii echipe (de ce nu, o altă ierarhie internă), Spania va fi trebui să se mulţumească din nou cu o medalie, însă nu cea mai importantă.

Alte naţiuni care pot emite pretenţii la medalii: Norvegia (Edvald Boasson Hagen), Portugalia (Rui Costa), Irlanda (Daniel Martin), Rusia (Alexandr Kolobnev), Olanda (Robert Gesinik, Bauke Mollema), S.U.A. (Chris Horner) şi Franţa (Thomas Voeckler).

Opinia specialistului

Săptămâna aceasta, l-am contactat pe Gianni Savio pentru a afla părerea lui despre traseu şi favoriţi. Managerul italian, fost selecţioner al Columbiei şi aflat acum la conducerea echipei naţionale a Venezuelei, a fost prezent la toate ediţiile Campionatelor Mondiale din ultimii 30 de ani, cu o singură excepţie – 2012 – când un infarct l-a împiedicat să meargă la Valkenburg. Aşadar, iată ce a avut de spus Gianni Savio în legătură cu cursa de duminică.

Despre traseu: “Este cel mai greu din ultimele trei decenii la Campionatele Mondiale, cu acele două ascensiuni care se vor repeta şi cu peste de 3000 de metri diferenţă pozitivă de nivel, mai mult decât în unele dintre etapele Turului Italiei. Se va face o selecţie importantă, însă cât de devreme sau de târziu se va realiza aceasta, va depinde doar de marile echipe”.

Despre favoriţii la victorie: “Pentru Italia, cel mai bine ar fi să atace, dar nu doar pe final, ci şi în prima parte a cursei. Spania va avea trei lideri – Valverde, Contador şi Rodriguez – însă doi dintre aceştia, la fel ca Nibali, au un dezavantaj faţă de Fabian Cancellara şi Philippe Gilbert: au stat în Vuelta până la final. Columbienii sunt de asemenea foarte buni, dar au prea mulţi lideri. În ceea ce îl priveşte pe Peter Sagan, el a demonstrat că e bun în clasice, însă traseul nu i se potriveşte. Dacă atacurile vor apărea doar pe final, atunci va avea o şansă, dar celelalte echipe sunt conştiente că trebuie să fie agresive, pentru a-i pune probleme. În plus, Sagan nici nu îmi lasă impresia că ar fi la cel mai bun nivel, la fel ca în primăvară”.

Despre Venezuela: “Obiectivele echipei vor fi să onoreze cursa şi să termine cu cei mai experimentaţi doi rutieri, Carlos Ochoa şi Jackson Rodriguez. Ştim că este imposibil să fim la nivelul favoriţilor şi să luptăm pentru podium, însă vrem să dăm tot ce putem. Să nu uităm că în echipă va fi şi Yonder Godoy, care cred că este cel mai tânăr ciclist prezent la start. Dacă Ochoa şi Rodriguez vor încheia cursa, va fi ca o victorie pentru noi”.

* Cum am postat articolul cu câteva zile înainte de cursă, este posibil să apară schimbări în echipele naţionale, însă nu voi avea când să fac eventualele modificări în avancronică, deoarece voi fi plecat la Florenţa pentru ultimele trei zile ale Campionatelor Mondiale. Tot ca urmare a acestui lucru, o analiză a ceea ce s-a întâmplat în cursa pe şosea va apărea pe Cafe Roubaix doar marţi. O să compensez absenţa cu câteva poveşti interesante din Toscana, fotografii şi interviuri.