Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Un ceh în Andaluzia

Image

Talentul lui Leopold König a fost vizibil încă din 2010, atunci când acesta se afla la PSK Whirlpool-Author, o echipă din ţara natală, şi câştiga Oberösterreich Rundfahrt. Acel succes a determinat-o pe actuala NetApp-Endura să îi ofere un contract de profesionist, o ocazie de care cehul a profitat imediat, arătându-şi talentele de căţărător în curse care au avut la start rutieri de World Tour (a încheiat pe podium Turul Austriei şi Tour de l’Ain). Simţind că a pus mâna pe un ciclist de mare viitor, NetApp a dorit să îl trimită în Giro din 2012, însă debutul său într-un Mare Tur a fost amânat, din cauza unei accidentări la spate.

La 15 luni de la acea dezamăgire, König a trăit cel mai mare moment de glorie din carieră (de până acum), după ce a câştigat pe Alto de Peñas Blancas, aducându-i lui NetApp-Endura cel dintâi succes într-un Mare Tur, un rezultat prin care echipa germană a confirmat invitaţia primită de la organizatori. A fost pentru prima oară în ultimii 16 ani când Cehia a obţinut două victorii consecutive într-o cursă de trei săptămâni (vineri, învingător a fost Zdenek Stybar), o situaţie cu care nu s-a mai întâlnit tot din Vuelta, atunci când Jan Svorada s-a impus la Santander şi Burgos.

După succesul din Andaluzia, rămâne de văzut ce îşi va mai propune să realizeze cehul pentru restul cursei. El a luat startul în Vuelta cu obiectivul de a bifa o etapă, iar acum este foarte posibil să se concentreze pe clasamentul general, care parcă devine din ce în ce mai deschis cu fiecare zi petrecută în munţi. La cum merg lucrurile, cu oameni ca Ivan Basso şi Nicholas Roche în formă excelentă, şi favoriţi ca Joaquim Rodriguez şi Vincenzo Nibali aflaţi în urmă cu pregătirea, König poate începe să spere la un top zece.

PS: dacă Jan Svorada e trecutul pentru Cehia, iar Leopold König reprezintă prezentul, atenţie mare la Petr Vakoč, fără îndoială, viitorul pentru această ţară în ciclism. În vârstă de numai 21 de ani, acesta a obţinut cinci victorii în 2013, între care două în clasamentul general al unor curse pe etape – Turul Slovaciei şi Turul Madridului sub 23 de ani – şi a terminat pe locul doi la Campionatele Europene desfăşurate în ţara natală.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: