Cafe Roubaix

Alpe d’Huez

Platoul aflat în apropierea oraşului Bourg d’Oisans a fost locuit încă din Antichitate. După ce romanii au cucerit Galia, au fost atraşi de potenţialul regiunii, care le-a oferit argint, cupru, zinc şi cărbune. Activitatea minieră a continuat două milenii mai târziu, cărbunele fiind cea mai importantă bogăţie a pământului de aici. Din păcate, tocmai aceste exploatări miniere, dublate de temperaturile scăzute, au dus la dispariţia pădurilor. Imediat, localnicii au luat atitudine şi s-au implicat în protejarea puţinilor copaci rămaşi, care aveau rolul de a-i apăra în caz de avalanşă.

Totuşi, exploatarea minieră a avut o parte bună, şi anume, instalarea unei reţele de cabluri care să ajute la transportarea cărbunilor. Odată cu acestea a apărut electricitatea în zonă, iar o consecinţă a fost venirea turiştilor la începutul anilor ’20. Cu toate astea, puţini oameni s-au încumetat să îşi petreacă vacanţele aici, chiar dacă o cabană destinată turiştilor s-a deschis în 1928.

Până la urmă, a fost nevoie de o idee simplă pentru ca Alpe d’Huez să se nască, iar aceasta i-a aparţinut lui Joseph Paganon. În 1936, el a făcut rost de fonduri ce i-au permis să achiziţioneze un plug pe care să îl folosească în fiecare iarnă pentru deszăpezire. Au urmat apoi îmbunătăţiri: lăţimea şoselei a fost dublată la şapte metri, iar drumul a fost dezvoltat pe altitudine, astfel ajungându-se la cele 21 de viraje.

1944 – aproape de dispariţie

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Alpe d’Huez a fost un centru de rezistenţă şi a adăpostit sute de oameni: francezi, evrei şi piloţi americani, cu toţii s-au refugiat aici de frica germanilor. În vara lui 1944, mai exact pe 14 august, naziştii aflaţi în retragere au ajuns în Alpe d’Huez.

La ordinul comandantului Schegel, toţi bărbaţii au fost aliniaţi în faţa hotelului principal şi luaţi la întrebări în legătură cu cei care se ascundeau acolo. Apoi, comandantul Schegel le-a arătat o foaie de hârtie şi le-a spus: “Am ordin să vă împuşc pe toţi şi să ard Alpe d’Huez până la ultimul fir de iarbă, dar nu vreau să îi fac vreun rău acestei staţiuni, aşa că voi pleca peste o oră”. Exact asta s-a întâmplat, deşi puţini au crezut acest lucru în acea după-amiază. Germanii au plecat, iar Alpe d’Huez a renăscut. Opt ani mai târziu, a venit şi “botezul”.

Celebritate datorată unui italian

“Insula Soarelui”, aşa i s-a spus platoului din Alpi, deoarece acesta este scăldat tot timpul de razele aurii, indiferent de anotimp. Sesizând o bună oportunitate, câţiva oameni de afaceri şi-au deschis hoteluri aici, fără să cunoască profitul din primii ani, deoarece staţiunea primea rar oaspeţi, iar cei mai mulţi dintre aceştia veneau în perioada sărbătorilor de iarnă, nu şi vara, când doreau proprietarii.

În 1952, Georges Rajon, unul dintre cei trei hotelieri din vârful ascensiunii, s-a întâlnit cu Jacques Goddet, directorul Turului Franţei, şi i-a oferit 2100 de lire sterline pentru a aduce cursa acolo. Goddet nu a acceptat de la început propunerea; circumspect, el a hotărât să îl trimită acolo pe unul dintre asistenţii săi, Elie Wermelinger, pentru a inspecta cu atenţie zona.

Cum părerea lui Wermelinger a fost favorabilă, acesta declarându-se fascinat de cele 21 de viraje şi de panta foarte dificilă, Goddet a inclus Alpe d’Huez pe harta Turului Franţei din 1952, iar căţărarea din departamentul Isère a fost desemnată să găzduiască primul finiş la altitudine din istoria Marii Bucle. Şi pentru ca o ascensiune să devină faimoasă, are nevoie de un rutier celebru. În vara lui 1952, acesta a fost Fausto Coppi.

Aflat la a treia participare în Turul Franţei, italianul a dominat atât de autoritar cursa, încât organizatorii au fost nevoiţi să dubleze premiile acordate următorilor clasaţi, pentru ca aceştia să nu îşi piardă motivaţia. Pe patru iulie 1952, un singur om l-a atacat pe Coppi: Jean Robic. Fără nicio problemă, Coppi a venit imediat lângă francez şi a accelerat când mai erau şase kilometri. Rămas singur în faţă, italianul a devenit primul învingător din istorie pe Alpe D’Huez şi a îmbrăcat tricoul galben, pe care l-a purtat până la final. Extrem de important atunci a fost că foarte mulţi oameni au putut vedea succesul memorabil al lui Coppi, deoarece în acel an au apărut motocicletele cu camere de filmat în Le Tour.

Unul dintre cei mai iubiţi ciclişti ai tuturor timpurilor, Fausto Coppi a contribuit decisiv la clădirea mitului Alpe D’Huez. O adevărată vedetă a acestui sport, rutierul originar din Castellania a fost cel care “a botezat” căţărarea, iar numele său a adus zeci de mii de oameni la finalul etapei, care a intrat în istoria Turului Franţei. Odată cu victoria lui, Alpe d’Huez s-a transformat în unul dintre cele mai dorite trofee din ciclism, o ascensiune pe care fiecare rutier visează să se impună.