Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Tricoul verde, ca şi jucat

A fost nevoie să treacă doar şapte etape din Turul Franţei pentru ca soarta unuia dintre clasamente să fie decisă. Victorios la Albi, acolo unde a obţinut al patrulea succes din carieră în Le Tour, Peter Sagan şi-a consolidat locul întâi în ierarhia tricoului verde, cu un avans de 94 de puncte în faţa lui André Greipel şi de 105 în raport cu Mark Cavendish.

După ceea ce s-a întâmplat vineri, mai mult ca sigur că aceştia au renunţat la tricoul verde, urmând să se concentreze acum doar pe câştigarea etapelor. Diferenţa care îi separă de rutierul lui Cannondale nu este irecuperabilă, însă acesta are avantajul că poate puncta la sprinturile intermediare şi sosirile din etapele valonate, aşa cum a fost cazul la Albi. Tocmai de aceea, dacă nu va apărea o accidentare sau un alt moment neplăcut, pe 21 iunie, când se va ajunge la Paris, Peter Sagan îşi va trece în palmares al doilea tricou verde consecutiv.

Cum are doar 23 de ani şi nişte calităţi ce par a nu avea limite, slovacul are toate şansele ca până la finalul carierei să depăşească recordul lui Erik Zabel, care şi-a adjudecat de şase ori ierarhia pe puncte, între 1996 şi 2001.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: