Un pariu pentru Turul Franţei: Danny van Poppel
În 1987, Jean-Paul van Poppel avea 24 de ani când îşi făcea debutul în Le Tour, impresionând pe toată lumea prin cele două victorii obţinute la sprint şi tricoul verde câştigat la Paris. Ceva mai mult de un sfert de secol mai târziu, fiul său mai mic, Danny van Poppel, a primit şansa de a concura în Turul Franţei la doar 19 ani. Chiar dacă nimeni nu îi va cere nimic, presiune tot va fi pe tânărul rutier al lui Vacansoleil, o presiune normală dacă luăm în considerare că va debuta într-un Mare Tur într-un context cu totul special.
Poate cel mai bun produs al ciclismului olandez în ultimii ani, Danny van Poppel este pariul meu pentru ediţia centenară a cursei din Hexagon, o ediţie care va avea la start alţi doi tineri foarte talentaţi: Moreno Moser şi Alexey Lutsenko. Sezonul acesta, batavul nu a bifat încă o victorie, dar are zece clasări in top 10, o realizare cu atât mai impresionantă, cu cât multe dintre aceste rezultate au venit în etape valonate, nu foarte prietenoase cu sprinterii.
Van Poppel se va afla într-o companie extrem de selectă în următoarele săptămâni, urmând să concureze împotriva unor rutieri cu zeci de succese la activ. În ciuda acestui fapt, mă aştept la o figură frumoasă din partea lui. Evident, asta nu înseamnă neapărat o victorie, dar una sau mai multe clasări în top 3 sau top 5, în faţa unor adversari mult mai titraţi (dar care nu îl cunosc şi îl vor ignora), ar reprezenta deja un Tur al Franţei reuşit.