Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Il Giro 2013 – etapa a lX-a

Image

Iniţial, plutonul trebuia să parcurgă o parte din circuitul Campionatelor Mondiale din toamnă, dar organizatorii au operat câteva schimbări, astfel încât traseul etapei a noua va arată altfel acum pe ultima porţiune. Startul se va da din Sansepolcro, iar până când vor ajunge la Florenţa, rutierii vor face cunoştinţă cu Passo della Consuma şi Vallombrosa (prima căţărare de categoria întâi de la această ediţie). După o lungă coborâre, se va urca pe Vetta le Croci, care va fi urmată de Fiesole (trei kilometri lungime, pantă maximă 11%), ascensiunea aflată şi pe traseul cursei pe şosea de la Mondiale. Singura diferenţă este că plutonul va aborda căţărarea pe versantul pe care vor coborî cicliştii în cursa din septembrie.

Profilul etapei pare să fie ideal pentru o nouă evadare, deşi nu este exclus ca favoriţii să aibă la rândul lor planuri, mai ales că luni vor beneficia de o pauză. Din prima categorie, candidaţi la victorie ar fi Stefano Pirazzi, Miguel Angel Rubiano Chavez, Emanuele Sella, Matteo Rabottini (pe care îl pot tenta şi punctele puse în joc în ierarhia căţărătorilor), Fabio Taborre şi unul dintre cicliştii echipei Colombia (Jarlinson Pantano sau Robinson Chalapud ar fi variantele sud-americanilor).

În ceea ce îi priveşte pe oamenii de general, mulţi sunt curioşi să vadă cum va răspunde Sky, care este clar că trebuie să iasă în faţă, pentru a reveni după loviturile primite până acum. Tocmai de aceea, nu ar fi deloc exclus ca gruparea britanică să atace pe final cu Rigoberto Uran sau Sergio Henao, pentru a vedea dacă şi cum răspund adversarii, îndeosebi Vincenzo Nibali, noul purtător al tricoului roz. Foarte activ până acum, şi Ryder Hesjedal ar putea apărea din nou la rampă pe ultima acensiune, pentru a încerca să recupereze o parte din secundele pierdute la contratimpul individual de sâmbătă.

În cazul în care evadarea va fi anihilată şi se va ajunge într-un grup numeros la sosire, puncheurii vor fi avantajaţi în lupta pentru victorie, deoarece drumul urcă în ultimii doi kilometri, până la finişul programat în Piazzale Michelangelo (panta medie este 3%). În acest caz, Enrico Battaglin, Fabio Felline, Danilo Di Luca şi Giovanni Visconti vor avea o şansă, dar nici Cadel Evans nu ar trebui neglijat, deoarece australianul va căuta să mai obţină secunde de bonificaţie.

Va fi a 31-a sosire din istorie la Florenţa, oraş care s-a aflat pe hartă şi la prima ediţie a Turului Italiei. La precedenta vizită, în 2009, profilul a fost cu totul altul, drept dovadă stând şi numele învingătorului de atunci, Mark Cavendish.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: