Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Curcubeul apare la Valkenburg

Image

Duminică, după 267 de kilometri şi aproximativ şapte ore, vom afla numele noului campion mondial. Cea mai importantă cursă de o zi din 2012 se anunţă foarte deschisă, în ciuda traseului selectiv, care va număra 27 de căţărări. Startul va fi dat din Maastricht, localitate din care se pleacă şi în Amstel Gold Race, iar primii o sută de kilometri, ce includ şapte ascensiuni repertoriate, nu vor fi parcurşi într-un circuit, ci prin provincia Limburg, pe care organizatorii doresc să o promoveze astfel cât mai mult.

După aceşti o sută de kilometri, se va intra pe circuit, care are două căţărări cunoscute din Amstel Gold Race: Bemelerberg (900 de metri, pantă medie 5%), unde vântul va bate cu putere şi ar putea duce la crearea unei “borduri”, şi Cauberg (1200 de metri şi pantă medie 5,8%; după cum bine se ştie, cursa nu se va încheie pe Cauberg, ci după alţi 1700 de metri, care pot permite o regrupare, într-o anumită măsură. Având în vedere dificultatea traseului, este greu de crezut că mişcarea decisivă va veni înainte de penultimul sau ultimul tur, singura şansă să se întâmple altfel fiind ca plutonul să se fărâmiţeze devreme şi echipele puternice să rămână doar cu câţiva ciclişti.

Ca şi cum cursa în sine nu ar fi fost suficient de dificilă, vor exista naţiuni care vor încerca să o facă şi mai grea, fie printr-un ritm ridicat, fie prin atacuri repetate şi trimiterea unor rutieri în evadări. În aceste condiţii, un rol important vor juca cicliştii care reprezintă ţări mici, deoarece aceştia vor fi chemaţi să îşi ajute ţara din care e echipa comercială pentru care concurează (exemplul lui Andrey Amador este binecunoscut). Evident, nici alianţele între echipe nu pot fi excluse, dar acestea s-ar putea să apară doar ca ultimă soluţie, în cazul în care un adversar de top a atacat.

Image

Valkenburg a mai găzduit de patru ori Campionatele Mondiale; la precedentele vizite, învingători au fost Marcel Kint (1938), Briek Schotte (1948), Jan Raas (1979) şi Oscar Camenzind (1998). De unde poate veni câştigătorul de acum?

Australia – se bucură de prezenţa unui om în mare formă, Simon Gerrans, proaspătul câştigător al Marelui Premiu de la Quebec. Bun pe căţărări, bun şi la sprint şi cu o rezistenţă ridicată la efort, ciclistul de la Antipozi va fi duminică unul dintre cei mai supravegheaţi oameni. Problema pentru advresarii săi este că şi ei vor fi la rândul lor urmăriţi în permanenţă şi nu le va fi uşor să interpreteze cursa în funcţie de evoluţia lui Gerrans, deoarece australianul preferă să aştepte mişcările altora şi să răspundă în funcţie de acestea.

Belgia – aici sunt doi căpitani: Philippe Gilbert şi Tom Boonen. Primul se află pe o traiectorie ascendentă şi este avantajat de Cauberg, acolo unde s-a impus de două ori în Amstel Gold Race. Problema e că spre deosebire de clasica olandeză, cursa de la Mondiale se termină după alţi 1700 de metri din vârful ascensiunii, iar asta înseamnă că Gilbert are nevoie de un avans de măcar 10 secunde pentru a spera la primul loc. În cazul în care acest plan nu va avea succes pentru Belgia, Boonen va fi pregătit să intre în scenă; pentru asta însă, el va trebui să treacă de Cauberg, ceea ce s-ar putea dovedi o misiune dificilă dacă luăm în considerare felul în care a clacat fostul campion mondial pe ultima căţărare din Marele Premiu al Valoniei. Rămâne de văzut dacă neconvocarea lui Jelle Vanendert se va dovedi o greşeală a selecţionerului Belgiei.

Franţa – nouă rutieri are la dispoziţie selecţionerul Laurent Jalabert, iar opt dintre aceştia vor munci pentru Thomas Voeckler. Cel mai bun căţărător din Marea Buclă nu va fi marcat în permanenţă, aşa cum se va întâmpla cu Philippe Gilbert sau Alejandro Valverde, iar acest lucru va fi în avantajul său. Cel mai probabil, Voeckler va încerca ceva pe unul dintre dealurile premergătoare lui Cauberg, în ideea că oponenţii vor avea nevoie de timp pentru a se organiza şi a porni urmărirea. Altfel, dacă ajunge pe ultima ascensiune cu mai mulţi rutieri, francezul are şanse doar la top zece.

Italia – multe nume importante care s-ar fi descurcat pe dealurile de la Valkenburg lipsesc din echipa pregătită de Paolo Bettini, urmare a deciziei luate de Federaţia de Ciclism din Italia, de a nu-i permite niciunui ciclist suspectat sau suspendat pentru dopaj să fie selecţionat. Cu toate astea, “La Squadra” nu duce lipsă de variante la victorie, chiar dacă acestea nu sunt de prim-plan. Vincenzo Nibali şi Moreno Moser sunt oamenii pe care se va baza Bettini pentru a aduce acasă o medalie şi sunt şanse mari ca această “pereche” să nu îl dezamăgească. “Rechinul” are de partea sa experienţa, în vreme ce mai tânărul său coechipier are “explozia” şi sprintul atât de necesare în cazul unui finiş într-un grup mai numeros. De asemenea, este de aşteptat ca Italia să încerce să facă cursa cât mai grea prin atacuri repetate.

Norvegia – este cea mai mică naţională care propune un favorit la tricoul curcubeu, pe Edvald Boasson Hagen. Scandinavul îi va avea alături pe Lars Petter Nordhaug şi Gabriel Rasch, care îl vor putea ajuta pe ultima porţiune a traseului, unde se vor da bătăliile importante. În mod normal, tactica lui Boasson Hagen va fi să îi supravegheze pe adversarii săi şi să plece atunci cand aceştia vor ataca. Rămâne de văzut însă dacă momentul ales de el va fi cel potrivit.

Olanda – aşteptările din partea gazdelor sunt mari, mai ales că un batav nu a mai câştigat titlul suprem din 1985, atunci când Joop Zoetemelk i-a învins pe Greg Lemond şi pe Moreno Argentin. Acum, naţionala “portocalie” va miza pe Robert Gesink şi pe Bauke Mollema, dar aceştia nu sunt favoriţi de primă clasă, ci mai degrabă rutieri care pot profita de o anumită conjunctură. De asemenea, interesant de urmărit din echipa Olandei va fi şi Niki Terpstra, învingătorul din Dwars door Vlaanderen, capabil oricând de o surpriză.

Slovacia – are şase ciclişti la start, dar unul singur contează: Peter Sagan. Autor al unui sezon fabulos, rutierul echipei Liquigas ştie bine traseul, deoarece în primăvară a terminat pe trei Amstel Gold Race, dar nu se află în cea mai bună formă, dacă este să îi dăm crezare lui Paolo Slongo, cel care se ocupă de pregătirea lui fizică. În ciuda acestui fapt, Sagan tot poate fi unul dintre actorii principali, însă pentru asta trebuie să aibă grijă să nu mai repete greşelile comise în clasice, când “a gândit cu picioarele”, şi nu cu mintea.

Spania– este de departe cea mai puternică echipă prezentă în Olanda, în condiţiile în care cinci dintre cicliştii săi pot emite pretenţii la tricoul curcubeu. Pe de altă parte, acesta ar putea reprezenta şi “călcâiul lui Ahile” pentru echipa iberică, existând riscul ca liderii ei să îşi pună interesele personale în prim-plan. Alberto Contador, Samuel Sanchez, Joaquim Rodriguez, Alejandro Valverde şi Oscar Freire oferă garanţia că Spania poate lupta pentru aur indiferent de scenariul pe care îl va avea cursa în ultima sa parte. Având în vedere valoarea echipei, orice alt rezultat în afara victoriei va fi considerat o înfrângere pentru Spania. La prima vedere, Valverde şi Freire (nu trebuie uitat locul patru al său din Amstel Gold Race) par variantele cele mai bune pentru Spania.

Alte naţiuni care pot emite pretenţii la medalii: Marea Britanie (Jonathan Tiernan-Locke), Columbia (Sergio Henao, Carlos Betancur, Rigoberto Uran), Germania (John Degenkolb, Fabian Wegmann), Elveţia (Michael Albasini, Oliver Zaugg), Danemarca (Matti Breschel), Rusia (Alexandr Kolobnev), Portugalia (Rui Costa).

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: