Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Vuelta 2012 – etapa a XlX-a

Image

Într-o scurtă analiză făcută pentru Cyclingnews, Markel Irizar a spus că etapa dintre Peñafiel şi La Lastrilla poate fi una perfectă pentru o evadare, deoarece plutonul va fi mai mult cu gândul la ziua următoare, care se va încheia pe Bola del Mundo, ultimul finiş în ascensiune al actualei ediţii. Scenariul gândit de basc are şanse mari să devină realitate, dar nu numai datorită motivului nominalizat de aceasta. Până acum, doar zece dintre cele 22 de grupări prezente la start au bifat un succes, iar etapa de vineri va fi o şansă imensă pentru restul de 12 de a nu încheia Turul Spaniei fără o victorie.

În cazul în care ciclişti de la şapte sau opt dintre aceste echipe vor pleca în evadare, este posibil ca plutonul să le acorde “bilet de voie” şi să ruleze într-un ritm mai scăzut, pentru a ajunge cât mai odihnit în penultima zi a cursei, când se vor da bătăliile finale. Pe de altă parte, în funcţie de cum vor decurge lucrurile în prima jumătate a etapei şi de diferenţa înregistrată până cu 80 de kilometri înainte de sosire, există şanse şi ca rutierii din caravană să se organizeze şi să îi prindă pe evadaţi.

Ultimii doi kilometri ai etapei se anunţă extrem de spectaculoşi, deoarece drumul urcă serios, iar de acest lucru ar putea profita formaţiile care au ciclişti cu “explozie”, ca BMC (Philippe Gilbert) sau Lotto-Belisol (Gianni Meersman). În mod normal, acolo ar trebui să se afle şi John Degenkolb, dar nu este exclus să îi vedem şi pe Joaquim Rodriguez sau Alejandro Valverde. Catalanul nu a renunţat încă la locul al doilea în ierarhia generală, iar un eventual succes în La Lastrilla, completat de o clasare a lui Valverde în afara primilor trei, l-ar aduce la doar 24 de secunde de ciclistul echipei Movistar.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: