Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Un Giro puţin spectaculos

Mulţi îl critică pe Michele Acquarone pentru traseul Turului Italiei din acest an, însă puţini îşi amintesc că acesta a preluat moştenirea lui Angelo Zomegnan, care creionase parcursul din 2012 până să fie demis. Pe de altă parte, nu trebuie uitată nicio expresie care are acoperire aproape de fiecare dată: “Cicliştii sunt cei care fac o cursă”. Într-adevăr, Il Giro din acest an este mult sub aşteptări, dar nu cred că vina le aparţine strict organizatorilor. Cervinia, Lago Laceno şi Cortina d’Ampezzo au fost toate etape fie încheiate în căţărare, fie cu multe ascensiuni, şi nimic nu i-a împiedicat pe favoriţi să atace. În schimb, aceştia au preferat să se supravegheze în permanenţă şi să vină în acelaşi timp, parcă speriaţi să accelereze şi mai degrabă dornici să lase totul pentru ultimele zile.

Sincer să fiu, nu ştiu la ce să mă aştept de la Alpe di Pampeago şi Passo dello Stelvio. Ivan Basso nu mai este deloc cel din perioada 2004-2006, ceea ce înseamnă că se va baza doar pe “motorul” lui. Michele Scarponi pare să fie sub nivelul de anul trecut, când doar Alberto Contador a fost mai bun decât el. Joaquim Rodriguez ar putea ataca, dar numai pe finalul acelor etape, pentru a-şi mări cât de cât avansul înaintea contratimpului, în timp ce Ryder Hesjedal dă impresia că singurul lui scop este să nu fie distanţat, astfel încât să ajungă la Milano cu o întârziere minimă.

E adevărat că situaţia din pluton nu mai seamănă cu cea de acum un deceniu, însă nimeni nu le cere rutierilor să atace cu 50 sau 30 de kilometri înainte de final, ci doar să atace. Cu câteva excepţii (“Purito” şi Pozzovivo), acest lucru nu s-a întâmplat în Giro 2012, care are toate şansele să fie ţinut minte peste ani drept unul dintre cele mai puţin atractive din ultima vreme. Ca să nu se întâmple asta, ar fi nevoie de două etape cu adevărat nebune pe Alpe di Pampeago şi Passo dello Stelvio. Singura întrebare este: poate fi posibil aşa ceva, la cum au mers lucrurile până acum?

Single Post Navigation

One thought on “Un Giro puţin spectaculos

  1. salutare
    eu zic ca Basso inca mai poate. Ieri a demonstrat ca fortei lui nu i-au rezistat prea multi. Sus, pe ultima catarare doar cinci insi au ajuns o data cu el. Basso n-a fost niciodata un atacator, ci un alergator constant de cursa lunga.
    Cat despre atacuri, l-as pune in lista ta langa Purito si Pozzovivo si pe Hesjedal, care a atacat acum 5-6 etape cand a si luat tricoul roz.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: