Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Il Giro – etapa a XVll-a

Prima dintre cele trei runde aşteptate să schimbe ierarhia generală din Corsa Rosa este programată miercuri şi le va aduce rutierilor un adevărat maraton al căţărărilor. Passo Valparola, Passo Duran, Forcella Staulanza şi Passo Giau sunt ascensiunile ce vor fi parcurse în ceea ce se anunţă a fi o zi de cinci stele. Clasamentul e în continuare condus de Joaquim Rodriguez şi mulţi sunt curioşi să afle dacă spaniolul poate rezista pe munţii înalţi (cum s-a întâmplat pe Tourmalet, în 2010) dau dacă va claca (la fel ca în Vuelta 2011).

“Purito” a făcut o cursă inteligentă marţi, când nu şi-a pus echipa la treabă şi i-a permis unei evadări să reuşească, renunţând astfel la bonificaţii. Asta arată o maturitate a ciclistului Katushei, care a conştientizat că Il Giro nu va fi decis de câteva secunde, ci de durele căţărări din următoarele zile. Totodată, e posibil ca astfel să le fi transmis un mesaj adversarilor, şi anume, că aşteaptă cu încredere ascensiunile lungi, pe care va încerca să îşi mărească diferenţa.

În etapa a XVll-a, Liquigas va veni cu siguranţă în fruntea plutonului, pentru a impune un ritm puternic şi a-i lăsa pe ceilalţi favoriţi fără “locotenenţi”. Problema lui Ivan Basso este că runda se termină în coborâre, iar el nu are pe cine să se bazeze acolo, aşa cum s-a întâmplat în 2010, când îl avea alături pe Vincenzo Nibali. În ceea ce îl priveşte pe Joaquim Rodriguez, cred că acesta ar fi mulţumit să încheie în acelaşi grup cu Basso şi Michele Scarponi, dar cei doi italieni nu reprezintă singurul pericol. Ryder Hesjedal coboară bine, iar dacă va ajunge în vârful lui Passo Giau cu ei, le poate lua şi un minut pe coborârea în lungime de 18 kilometri.

Sper ca miercuri să reapară în prim-plan Jose Rujano. Venezueleanul este dator cu o evoluţie bună şi chiar cu o victorie de etapă. Până acum, cu excepţia unor atacuri inutile, a fost invizibil, iar dacă va pleca din Giro fără niciun succes, atunci e foarte probabil ca zilele lui la Androni Giocattoli să fie numărate, caz în care ar putea dispărea din ciclismul european.

Cortina d’Ampezzo va figura pentru prima oară după 57 de ani ca finiş de etapă în Il Giro. În 1955, gazdele au avut motive de bucurie, deoarece Angelo Conterno a câştigat, după ce l-a învins pe spaniolul Antonio Gilabert. A fost a treia victorie în Corsa Rosa pentru Conterno, care peste doar un an avea să se impună în Turul Spaniei.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: