Ce nu am înţeles din scrisoarea lui Galimzyanov
- De ce explicaţia dată de acesta, prin care a recunoscut că s-a dopat cu eritropoetină, a fost scrisă de mână? Toate comunicatele, indiferent că vin din partea rutierilor sau a echipelor, sunt redactate formal de către un ofiţer de presă care încearcă să prezinte întâmplarea într-o notă relativ avantajoasă pentru persoana în cauză. În schimb, parcă Denis Galimzyanov a dorit să îşi toarne imediat cenuşă în cap.
- Încă de la început, înainte să apară o reacţie din partea ciclistului, Hans-Michael Holczer, managerul Katushei, a ţinut să specifice că echipa rusă nu are nicio implicare. Practic, cuvintele lui au fost întărite de cele ale sprinterului în vârstă de 25 de ani, care a folosit majuscule pentru a sublinia acest aspect. Nu e ciudat?
- Va colabora Denis Galimzyanov cu Federaţia de Ciclism din ţara sa? Va dezvălui de unde a cumpărat EPO şi dacă a mai fost ajutat de cineva, în ideea că ar putea obţine astfel o pedeapsă mai mică? De fapt, i se va oferi acest târg?
- Este al patrulea scandal de dopaj din istoria Katushei, după Antonio Colom, Christian Pfannberger şi Alexander Kolobnev (corect, acesta a fost achitat de TAS, însă ideea rămâne). Mai puneţi la socoteală şi vizita făcută de carabinieri la sediul din Lonato, anul trecut, şi tabloul general nu arată deloc bine.
- Mai recurg sportivii la EPO? Epoca de aur a acestei substanţe a fost în urmă cu un deceniu, cine o foloseşte acum îşi joacă practic cariera la ruletă.