Cafe Roubaix

O scrisoare pierdută

Lance Armstrong este acuzat de dopaj, în mod oficial, de către Agenţia Anti-Doping din Statele Unite, care i-a interzis să participe în competiţiile de triatlon din perioada următoare. Cazul pare să fie unul stufos, dar nu spune nimic  nou, deşi trebuie să recunosc că unele lucruri din scrisoarea trimisă de USADA celor implicaţi sunt cel puţin ciudate şi merită dezbătute. Pe lângă american, în discuţie mai sunt aduşi Johan Bruyneel, antrenorul Pepe Marti şi doctorii Pedro Celaya, Luis Garcia del Moral şi Michele Ferrari. Cu excepţia lui Armstrong, toţi au cinci capete de acuzare: posesie de substanţe interzise, trafic de substanţe interzise, administrare de substanţe interzise, complicitate şi circumstanţe agravante. La Armstrong se adaugă utilizare de substanţe interzise (eritropoetină, testosteron, hormoni umani de creştere, sânge îmbunătăţit şi cortizon).

Practic, USADA susţine că din 1998 până în 2011, indiferent de echipă – US Postal, Discovery Channel, Astana sau RadioShack – s-a practicat un dopaj organizat, la care au luat parte cei menţionaţi mai sus, dar şi restul rutierilor. Întreaga afacere este numită Conspiraţia USPS, o conspiraţie ai cărei membri au continuat să aibă un rol şi după destrămarea lui Discovery Channel. Dacă se citeşte printre rânduri, asta înseamnă că nu doar în perioada în care Armstrong a concurat s-au folosit substanţe dopante, iar aici apare prima mea întrebare: vor fi acuzaţi şi alţi rutieri?

Potrivit USADA, mai mulţi ciclişti americani de la acele echipe au depus mărturie. Se ştiu clar doi dintre aceştia, Floyd Landis şi Tyler Hamilton, un posibil al treilea ar putea fi George Hincapie, însă lista se pare că este mai lungă. Armstrong a spus că totul este o minciună, iar cei care au dat declaraţii sunt anonimi, deoarece au ajuns la o înţelegere. Aici, USADA dă cu stângul în dreptul: susţine că vrea să cureţe sportul, dar îi apară pe cei care au greşit în mod repetat. Chiar dacă au oferit informaţii valoroase, nu văd de ce acest lucru i-ar absolvi de greşelile din trecut.

De asemenea,  sunt curios dacă şi ceilalţi rutieri, care nu au fost colegi cu Armstrong, însă au concurat pentru echipele respective, vor fi acuzaţi. Pentru că dacă nu se va întâmpla asta, atunci USADA greşeşte şi poate chiar ieşi prost din întreaga afacere, deoarece percepţia generală va fi că încearcă să doboare un singur om şi nu să cureţe sistemul. OK, Agenţia Anti-Doping din Statele Unite nu are jurisdicţie în Europa, dar dacă are dovezile despre care tot vorbeşte, atunci le poate pune la dispoziţia Agenţiei Mondiale Anti-Doping sau Federaţiilor Naţionale de Ciclism, care pot începe propria anchetă (un exemplu: Pepe Marti a colaborat, printre alţii, cu Alberto Contador).

În scrisoarea publicată de Washington Post, mai apare un lucru interesant: Lance Armstrong s-a dopat în perioada 2009-2010, cu EPO şi transfuzii sangvine. Asta mi se pare cel puţin ciudat: să înţeleg că la vremea respectivă nu erau puse la punct teste care să descopere substanţele interzise? Mai plauzibilă e o altă variantă: teste s-au efectuat, acestea au fost pozitive, dar au fost ascunse, deoarece toată lumea avea de câştigat. Rutierul, echipa, sponsorii şi organizatorii de curse.

În perioada revenirii, Armstorng a generat profituri de zeci de milioane de dolari. De ce nu a fost prins atunci, când aducea o grămadă de bani, şi nu acum, când este retras din activitate? E adevărat, asta nu s-ar fi întâmplat niciodată, dar USADA dă dovadă de o inocenţă vecină cu ipocrizia, pentru că lasă impresia că în afara celor şase care au fost acuzaţi, nimeni nu a mai fost implicat, vina pentru tot fiind exclusiv a acestora. Din contră, dacă există acele probe din 2009 şi 2010, atunci un întreg sistem ar trebui să fie pus la pământ.

Curios este că USADA încearcă să îl doboare pe american şi să îi retragă cele şapte triumfuri din Turul Franţei pe baza mărturiilor şi a presupuselor teste pozitive de acum câţiva ani, şi nu a celor din perioada 1999-2005. Asta va fi foarte greu, chiar dacă USADA susţine că probele sunt suficiente pentru a-l înfunda pe Armstrong. În plus, am senzaţia că tot acest caz nu se bazează atât pe utilizarea produselor de către fostul rutier, ci pe dopajul organizat de la echipele pe la care a trecut, continuând astfel pe drumul început de Jeff Novitzky, un drum închis la nivel legal, deoarece procuratura a renunţat la cazul respectiv, deoarece a admis că nu avea dovezi.

În fine, ar mai fi un subiect de dezbătut: ce se va întâmpla cu victoriile lui Armstrong în Turul Franţei? Îi vor fi luate? Şi dacă da, unde vor ajunge, la alţi ciclişti care au folosit substanţe dopante în acea perioadă? Uniunea Ciclistă Internaţională a declarat că nu ştia nimic despre ancheta desfăşurată de USADA, care nu a comunicat dovezile aflate în posesia sa. Chiar şi aşa, dacă se demonstrează că Lance Armstrong s-a dopat, ar fi o întreagă bătaie de cap refacerea unor clasamente care oricum nu ar avea nicio valoare pentru nimeni – ciclişti, fani, jurnalişti. În plus, îmi amintesc că Bjarne Riis, care a admis că s-a dopat, şi-a păstrat tricoul galben din 1996.

Dacă dovezile aduse de USADA sunt într-adevăr puternice, iar martorii au credibilitate, atunci mulţi pot fi traşi în jos: Lance Armstrong, Johan Bruyneel, UCI, plus alţi rutieri. Dacă nu, acţiunea Agenţiei Anti-Doping din Statele Unite riscă să lase impresia unei răzbunări personale, aşa cum a numit-o Armstrong, şi să fie doar o altă încercare ratată de a-l înfunda pe american. Să nu fiu înţeles greşit: nu îi iau apărarea, însă ceea ce a făcut USADA şi ce a menţionat în respectiva scrisoare dă senzaţia nu doar de subiectivism, dar şi de un caz oarecum neomogen, fără mari descoperiri, un caz asemănător cu un castel de cărţi, care ar putea pica la cea mai mică adiere de vânt.

Rui Costa, primul în Elveţia

Turul Elveţiei are un nou lider, odată cu încheierea etapei secunde, care a dus plutonul la Verbier. La startul zilei, Peter Sagan purta tricoul galben, însă slovacul era conştient că va preda tunica distinctivă. Drept urmare, s-a luptat pentru cele două sprinturi intermediare de pe traseu, unde s-a impus fără probleme, după care a lăsat-o mai moale chiar înainte de începutul ultimei ascensiuni. Verbier nu este genul de căţărare pe care să se creeze diferenţe mari, însă un atac solid, dat în porţiunea potrivită, poate duce şi la câştigarea a jumătate de minut.

E posibil ca la asta să se fi gândit şi Frank Schleck când a plecat cu şase kilometri înainte de final; sau poate luxemburghezul s-a gândit doar să îi răspundă lui Johan Bruyneel, care îl criticase pentru ceea ce a făcut în Giro. Cine ştie? În orice caz, cert este că Schleck a pus repede 30 de secunde între el şi un grup oarecum atipic de urmăritori, deoarece de acolo lipseau numele mari. Robert Gesink, Damiano Cunego sau Levi Leipheimer au fost surprinzător distanţaţi, nu mult, dar suficient să iasă din lupta pentru victorie.

O victorie pe care cel mai mare dintre fraţii Schleck probabil că ar fi obţinut-o, dacă Rui Costa nu ar fi atacat cu numai doi kilometri înainte de sosire. Portughezul, autor al unor rezultate bune în cursele pe etape din 2012 (locul cinci în Turul Algarve şi locul trei în Turul Romandiei), a simţit perfect care este momentul oportun pentru a accelera, l-a prins pe rutierul lui RadioShack-Nissan şi chiar l-a lăsat în urmă pe acesta, obţinând un succes care l-a urcat pe locul întâi şi l-a transformat în unul dintre cicliştii de luat în seamă pentru clasamentul general din Elveţia (nu pot să nu remarc că în 2011, tot cineva de la Movistar a câştigat prima etapă montană – Juan Mauricio Soler).

Acum, favoriţii la tricoul galben vor lua o pauză, deoarece luni intră în scenă sprinterii. Teoretic, la forma arătată în ultimele luni, Peter Sagan porneşte cu prima şansă, dar mă aştept ca Alessandro Petacchi să îi dea acestuia o replică pe măsură. Italianul a crescut mult odată cu a doua parte a sezonului, a obţinut trei victorii în Turul Bavariei şi a venit în Elveţia cu scopul de a se pregăti pentru Le Tour, acolo unde vrea din nou tricoul verde. Alţi oameni care vor mai putea fi văzuţi la finalul din Aarberg sunt Oscar Freire, Tom Boonen şi Tyler Farrar, în continuare aflat în căutarea primului succes din 2012.

Wiggins şi Sky, noii patroni ai plutonului

Nicio surpriză în Criteriul Dauphiné: Bradley Wiggins a câştigat din nou cursa pregătitoare pentru Turul Franţei, după o evoluţie mai impresionantă decât cea din 2011, când s-a impus pentru prima oară în Hexagon. Succesul obţinut duminică a venit în completarea celor din Paris-Nisa şi Turul Romandiei, astfel că britanicul a devenit primul ciclist din istorie care a triumfat în cele trei curse în acelaşi sezon, o performanţă greu de egalat în viitor.

Pe lângă forma sa excelentă, Wiggins a mai avut un atu: echipa, formată din oameni solizi, ca Richie Porte, Edvald Boasson Hagen, Michael Rogers sau Christopher Froome. Sky a amintit de alte două formaţii deja legendare, Banesto şi US Postal, care au dominat cea dintâi jumătate a anilor ’90, respectiv prima parte a anilor 2000, când Miguel Indurain şi Lance Armstrong nu au avut rivali.  Rutierul lui Sky i-a luat pe cei doi ca modele, aşa cum Armstrong s-a inspirat de la Indurain, iar spaniolul l-a avut ca model, într-o oarecare măsură, pe Bernard Hinault.

În plus, Bradley Wiggins a început să colaboreze cu Tim Kerrison, un antrenor de nataţie care i-a schimbat programul avut în precedentele sezoane petrecute pe şosea, iar acest lucru a început să dea roade încă din luna februarie. Practic, de la startul stagiunii, englezul a fost la un nivel foarte ridicat, fără să atingă în vreun moment vârful de formă. Privit cu scepticism de adversari, care au declarat mereu că s-ar putea să intre în regres în a doua jumătate a sezonului, Wiggins le-a răspuns tuturor atât prin rezultate, cât şi prin declaraţii, susţinând că se află undeva la 96-97%, urmând să ajungă la potenţial maxim abia în luna iulie.

O afirmaţie care a fost susţinută şi de cea a lui Sean Yates, directorul sportiv al lui Sky, care a afirmat după etapa a şasea din Dauphiné, încheiată la Morzine, că rutierul său pregăteşte câteva surprize şi pentru Turul Franţei. Deja un ciclist incredibil la contratimp, acolo unde poate câştiga minute bune în raport cu oponenţii lui, britanicul a devenit redutabil şi pe munte, ba chiar şi pe finişurile scurte, dar explozive, pe care nu mai poate fi lăsat în urmă.

Ultimul învingător din Criteriul Dauphiné care s-a impus şi în Turul Franţei a fost Lance Armstrong, în 2003. Între american şi Wiggins, între strategia primului şi tactica celui de-al doilea, precum şi între echipele lor, există foarte puţine diferenţe acum. Sky a devenit o formaţie înspăimântătoare, capabilă să controleze perfect ostilităţile şi să imprime un ritm infernal, asemănător cu cel dus într-un contratimp pe echipe, un ritm care să îi împiedice pe adversari să atace. Dacă la toate acestea se adaugă şi încrederea lui Bradley Wiggins, capitol la care englezul a făcut progrese uimitoare în ultimul an, este foarte posibil ca pe Champs-Élysées, pe 22 iulie, să se audă în premieră “God Save the Queen”.

Cancellara, din nou responsabil cu show-ul

Spuneam în acest articol că Turul Elveţiei promite să ofere “artificii” în fiecare zi, lucru confirmat încă din etapa inaugurală, tradiţionalul contratimp individual desfăşurat în Lugano, pe distanţa de 7,3 kilometri. Multă vreme, Moreno Moser a deţinut cel mai bun rezultat atât la singurul punct intermediar, cât şi la final. Italianul, autor al unui sezon de debut excelent până acum, a rămas acolo până cu 20 de minute înainte de încheierea rundei, când la sosire a ajuns Fabian Cancellara.

Favoritul gazdelor nu a câştigat, însă a oferit spectacol din plin. După ce a pierdut în prima parte a traseului nouă secunde, elveţianul a mers incredibil în ultimii kilometri, a riscat (şi chiar a greşit într-un viraj), dar eforturile sale au fost răsplătite, într-o oarecare măsură, deoarece a coborât cu trei secunde sub timpul italianului. Din păcate pentru el, Cancellara (care a arătat că este aproape 100% recuperat după fractura de claviculă din Turul Flandrei) nu a rămas acolo decât câteva minute, deoarece Peter Sagan l-a învins pentru patru secunde, ajutat atât de eroarea rutierului de la RadioShack-Nissan, cât şi de căţărarea de pe traseu.

Sagan a bifat a noua victorie din 2012 şi a devenit primul lider al cursei, însă va purta tricoul galben doar o zi, deoarece plutonul va ajunge duminică la Verbier, unde vor intra în scenă favoriţii la general. Verbier (6,9 kilometri lungime, pantă medie 7,6%) nu a mai figurat pe harta Turului Elveţiei din 2008, când Kim Kirchen i-a învins pe Andreas Klöden şi Roman Kreuziger. Acum, mizez pe Damiano Cunego sau pe unul dintre băieţii din tripleta Gesink – Mollema – Kruijswijk.

Cum arată un clasament al favoriţilor după această etapă? 1. Roman Kreuziger; 2. Jakob Fuglsang la 0:03; 3. Peter Velits la 0:05; 4. Andreas Klöden la 0:06; 5. Alejandro Valverde la 0:12; 6. Robert Gesink la 0:12; 7. Bauke Mollema la 0:17; 8. Damiano Cunego la 0:17; 9. Frank Schleck la 0:17; 11. Steven Kruijswijk la 0:21; 12. Levi Leipheimer la 0:22.

Să vină Verbier!

Un nume pentru Turul Elveţiei: Andreas Klöden

Andreas Klöden a fost foarte tăcut anul acesta, poate prea tăcut. A concurat în ceva mai mult de trei săptămâni şi nu a obţinut nici măcar o clasare pe podium, cel mai bun rezultat fiind un loc şapte, pe care a terminat în etapa a patra a Turului Romandiei, încheiată la Sion. La un moment dat, figura pe lista lui RadioShack-Nissan pentru Turul Italiei, dar nu a mai luat startul acolo, fără a se oferi vreo explicaţie. Acea întâmplare, dar şi faptul că nu a făcut nimic notabil în 2012, mă determină să cred că germanul în vârstă de aproape 37 de ani se pregăteşte să atingă forma maximă în Turul Franţei.

În prima parte a sezonului precedent, Klöden a renăscut, câştigând Turul Ţării Bascilor, plus câteva contratimpuri, în curse precum Criteriul Internaţional sau Turul Trentino. Apoi, în vară, o accidentare l-a scos din Marea Buclă şi practic a pus capăt stagiunii sale. Acum, ceva îmi spune că Andreas Klöden şi-a calculat paşii (poate împreună cu Johan Bruyneel), astfel încât să ajungă odihnit la startul Le Tour.

Repetiţia finală pentru ciclistul echipei RadioShack-Nissan va fi Turul Elveţiei, unde în mod normal ar trebui să fie “locotenentul” lui Frank Schleck. Spun în mod normal, deoarece nimic nu este bătut în cuie, iar lucrurile se pot schimba încă din etapa a doua. Traseul cursei este unul spectaculos, mult peste ce oferă Criteriul Dauphiné, acolo unde se află majoritatea favoriţilor din Turul Franţei.

Cu 42 de kilometri de contratimp individual, trei finişuri în căţărare (Verbier, Arosa şi Sörenberg) şi etape pentru sprinteri şi puncheuri, Turul Elveţiei promite să ofere “artificii” în fiecare zi. În urmă cu cinci-şase ani, Klöden ar fi fost cu siguranţă unul dintre favoriţi. Acum, face parte din categoria “şi alţii”, dar poate tocmai această lipsă a presiunii îl va ajuta să obţină un rezultat bun, care să îl transforme în varianta de rezervă a lui RadioShack-Nissan pentru Turul Franţei.

Contador s-a întors la Saxo Bank

Acum câteva zile, când a apărut zvonul privind schimbul dintre RadioShack-Nissan şi Saxo Bank, nu am scris nimic despre asta, deoarece am privit ştirea cu reticenţă. Pe lângă faptul că era oferită de un singur site, multe păreau nelalocul lor: s-ar fi întors Alberto Contador alături de Johan Bruyneel, după ce s-a întâmplat în Turul Franţei din 2009? I-ar mai fi primit Bjarne Riis pe fraţii Schleck, având în vedere felul în care au plecat aceştia de la echipa daneză? Şi dacă da, cine ar mai fi venit alături de ei din vechea gardă Saxo Bank?

Până la urmă, s-a confirmat că zvonul lansat la începutul săptămânii a fost un foc de paie, deoarece Contador a semnat cu Saxo Bank un contract pe trei ani. Practic, spaniolul şi-a ţinut promisiunea şi a revenit la gruparea care i-a fost alături în cea mai dificilă perioadă a vieţii sale şi care a continuat să îi promoveze imaginea în mai multe campanii publicitare, în ciuda scandalului de dopaj cu clenbuterol.

Dacă în privinţa acelui schimb cu fraţii Schleck nu am avut încredere, sunt convins că Omega Pharma-Quick Step l-a ofertat pe iberic, dar acesta a refuzat propunerea echipei belgiene şi s-a întors la Saxo Bank. După ce aceasta problemă s-a lămurit, una singură mai rămâne de discutat: ce rutieri îi va aduce Bjarne Riis pentru sezonul următor?