Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Archive for the category “Le Tour 2013”

Turul Franţei 2013 – favoriţii la tricoul verde

Mark Cavendish – campionul mondial din 2011 a avut un sezon foarte bun până acum, care “i-a cimentat” locul în galeria celor mai mari sprinteri din istorie. Nu mai puţin de 13 victorii a obţinut ciclistul originar din Insula Man, cinci dintre acestea venind în Turul Italiei, acolo unde Cavendish a cucerit şi tricoul roşu, acordat învingătorului din ierarhia pe puncte. Deşi echipa sa nu s-a ridicat mereu la nivelul lui, britanicul a dovedit că are în continuare un instinct incredibil, care îl ajută “să sară” din roată în roată în ultimii 500 de metri ai etapei, folosindu-se de adversarii săi. De la finalul Il Giro, Omega Pharma-Quick Step a făcut mai multe antrenamente pentru sprinturi, iar rezultatele ar trebui să se vadă în rundele de plat ale Marii Bucle. Cu Tony Martin sau Sylvain Chavanel ca “motoare” şi un Gert Steegmans care pare că revine la nivelul din perioada când îl lansa pe Tom Boonen, Mark Cavendish nu are cum să nu fie marele favorit la sprinturi, tot ce rămâne de văzut fiind dacă acesta se va concentra pe câştigarea cât mai multor etape sau dacă va încerca şi să-şi adjudece tricoul verde, ceea ce ar necesita o muncă suplimentară.

André Greipel – dintre favoriţii la clasamentul pe puncte, germanul în vârstă de 30 de ani a avut cel mai “aerisit” calendar în 2013, el concurând cu aproximativ două săptămâni mai puţin decât Mark Cavendish. Recent, Greipel l-a devansat pe britanic în etapele din Ster ZLM Toer, dar acesta nu reprezintă un indicator de luat în seamă, cunoscut fiind faptul că adversarul său se află mereu la un nivel scăzut în cursele dinaintea unui Mare Tur. În schimb, un aspect care nu poate fi trecut cu vederea de nimeni este cel al echipei, Lotto-Belisol având un “trenuleţ” net superior celui pe care îl oferă Omega Pharma-Quick Step. Cum Turul Franţei este singura competiţie de trei săptămâni în care André Greipel va participa în actuala stagiune, nici nu se pune problema ca acesta să nu se prezinte într-o formă excelentă la start. Dacă la asta adăugăm şi faptul că îl cunoaşte foarte bine pe fostul său coleg de la Columbia, devine din ce în ce mai clar că Greipel îi va pune lui Cavendish probleme cu care acesta nu s-a întâlnit în Giro.

Peter Sagan – ocupă locul întâi într-un clasament al succeselor din acest sezon, la egalitate cu Mark Cavendish, şi va lua startul în Turul Franţei din postura de deţinător al tricoului verde, pe care anul trecut l-a câştigat la debut. Slovacul nu este un sprinter pur, dar e extrem de imprevizibil şi curajos, aspecte de care sunt conştienţi Cavendish şi Greipel. De asemenea, ciclistul echipei Cannondale va profita din plin de etapele valonate din Corsica, dar şi din Franţa continentală, care îi pot aduce puncte ce se pot dovedi preţioase la final. Evident, şi sprinturile intermediare vor reprezenta o ţintă pentru Sagan, câteva dintre acestea fiind plasate după căţărări peste care oponenţii săi au şanse mici să treacă. Totuşi, rutierul în vârstă de 23 de ani va avea câteva obstacole în drumul său: absenţa unui “lansator” veritabil, dar şi prezenţa multor sprinteri puri în cursă, care se pot plasa între el şi cei doi rivali ai săi la tricoul verde, împiedicându-l astfel să obţină multe puncte.

Lista de start pentru Turul Franţei 2013

AG2R: Christophe Riblon, Blel Kadri, Maxime Bouet, Samuel Dumoulin, Romain Bardet, Hubert Dupont, Sebastien Minard, John Gadret, Jean-Christophe Peraud.

Argos-Shimano: Roy Curvers, John Degenkolb, Tom Dumoulin, Johannes Frohlinger, Simon Geschke, Marcel Kittel, Koen de Kort, Albert Timmer, Tom Veelers.

Astana: Jakob Fuglsang, Assan Bazayev, Janez Brajkovic, Enrico Gasparotto, Francesco Gavazzi, Andrey Kashechkin, Fredrik Kessiakoff, Alexey Lutsenko, Dmitri Muravyev.

Belkin: Lars Boom, Laurens ten Dam, Robert Gesink, Tom Leezer, Bauke Mollema, Lars Petter Nordhaug, Bram Tankink, Sep Vanmarcke, Maarten Wynants.

BMC: Brent Bookwalter, Marcus Burghardt, Cadel Evans, Philippe Gilbert, Amael Moinard, Steve Morabito, Manuel Quinziato, Michael Schar, Tejay van Garderen.

Cannondale: Peter Sagan, Maciej Bodnar, Kristijan Koren, Alessandro De Marchi, Alan Marangoni, Fabio Sabatini, Moreno Moser, Ted King, Brian Vandborg.

Cofidis: Yoann Bagot, Jerome Coppel, Egoitz Garcia, Christophe Le Mevel, Guillaume Levarlet, Luis Angel Mate, Rudy Molard, Daniel Navarro, Rein Taaramae.

Europcar: Thomas Voeckler, Pierre Rolland, Cyril Gautier, David Veilleux, Yukiya Arashiro, Davide Malacarne, Jerome Cousin, Kevin Reza, Yohann Gene.

Euskaltel: Mikel Nieve, Igor Anton, Ion Izagirre, Gorka Izagirre, Ruben Perez, Juan Jose Lobato, Romain Sicard, Juan Jose Oroz,  Mikel Astarloza.

FDJ: Nacer Bouhanni, Murilo Fischer, Jeremy Roy, Pierrick Fedrigo, Thibaut Pinot, Alexander Geniez, Arthur Vichot, William Bonnet, Arnold Jeannesson.

Katusha: Pavel Brutt, Alexander Kristoff, Aliaksandr Kuchynski, Alberto Losada, Daniel Moreno, Joaquim Rodriguez, Gatis Smukulis, Yuriy Trofimov, Eduard Vorganov.

Lampre: Damiano Cunego, Matteo Bono, Davide Cimolai, Elia Favilli, Roberto Ferrari, Adriano Malori, Manuele Mori, Przemyslaw Niemiec, Jose Serpa.

Lotto-Belisol: Lars Ytting Bak, Bart De Clercq, André Greipel, Adam Hansen, Greg Henderson, Jurgen Roelandts, Marcel Sieberg, Jurgen Van Den Broeck, Frederik Willems.

Movistar: Alejandro Valverde, Rui Costa, Nairo Quintana, Andrey Amador, Jonathan Castroviejo, Ruben Plaza, Imanol Erviti, Jose Ivan Gutierrez, Jose Joaquín Rojas.

Omega Pharma-Quick Step: Mark Cavendish, Sylvain Chavanel, Michal Kwiatkowski, Tony Martin, Jerome Pineau, Gert Steegmans, Niki Terpstra, Matteo Trentin, Peter Velits.

Orica-GreenEdge: Michael Albasini, Simon Clarke, Simon Gerrans, Matthew Goss, Daryl Impey, Brett Lancaster, Cameron Meyer, Stuart O’Grady, Svein Tuft.

RadioShack-Leopard: Jan Bakelants, Laurent Didier, Tony Gallopin, Markel Irizar, Andreas Kloden, Maxime Monfort, Andy Schleck, Jens Voigt, Haimar Zubeldia.

Saxo-Tinkoff: Alberto Contador, Michael Rogers, Roman Kreuziger, Nicolas Roche, Matteo Tosatto, Daniele Bennati, Sergio Paulinho, Jesus Hernandez, Benjamin Noval.

Sky: Chris Froome, Richie Porte, Edvald Boasson Hagen, Peter Kennaugh, Vasil Kiryienka, David Lopez, Kanstantsin Siutsou, Ian Stannard, Geraint Thomas.

Sojasun: Anthony Delaplace, Julien El Fares, Brice Feillu, Jonathan Hivert, Cyril Lemoine, Jean-Marc Marino, Julien Simon, Maxime Mederel, Alexis Villermoz.

Vacansoleil: Kris Boeckmans, Juan Antonio Flecha, Thomas De Gendt, Johnny Hoogerland, Sergey Lagutin, Wout Poels, Boy van Poppel, Danny van Poppel, Lieuwe Westra.

* pe măsură ce echipele vor fi anunţate, lista va fi actualizată.

Cine luptă pentru invitaţii în Turul Franţei 2013

Aproape o jumătate din sezon s-a desfăşurat până acum, raportându-ne la cursele de World Tour, şi chiar dacă printre acestea s-au numărat clasicele de primăvară şi câteva curse scurte pe etape, miza pentru toate echipele rămâne Turul Franţei, oarecum logic, în condiţiile în care acolo se află cea mai mare vizibilitate, cei mai mulţi bani şi cei mai buni rutieri din lume. 19 grupări, cele aflate în World Tour, sunt sigure de participarea în Le Tour, însă organizatorii mai pun la bătaie trei locuri, pentru care luptă, cel puţin la prima vedere, patru formaţii. Care sunt acestea şi ce au făcut până acum în actualul sezon?

Europcar – echipa manageriată de Jean-René Bernaudeau este 100% sigură de prezenţa sa. Primele luni ale anului au fost excelente pentru Europcar, care a adunat 14 victorii, dar şi clasări bune în cursele din World Tour. Chiar dacă Thomas Voeckler are fractură de claviculă, e de aşteptat ca acesta să revină până la startul din Corsica şi să fie din nou unul dintre protagonişti. În plus, gruparea din Hexagon îl are şi pe Pierre Rolland, un candidat serios la clasamentul general, care s-a făcut de fiecare dată remarcat la precedentele două ediţii.

Cofidis – o echipă de tradiţie în ciclism, Cofidis a avut un 2012 mult sub aşteptări, iar conducătorii formaţiei şi-au dat seama că trebuie să aducă îmbunătăţiri semnificative lotului, astfel încât situaţia să nu se mai repete. Totuşi, în ciuda unor transferuri importante (Christophe Le Mevel, Jérôme Coppel sau Daniel Navarro), rezultatele încă întârzie să apară, sezonul acesta fiind obţinute doar trei victorii, niciuna într-o cursă de World Tour. Deşi lotul este puternic şi propune oameni care pot aduce victorii de etapă în Le Tour, dar şi clasări în top zece, este posibil ca lipsa de rezultate să o coste pe Cofidis atunci când ASO va lua o hotărâre.

Sojasun – înfiinţată relativ recent, în 2009, gruparea manageriată de Stéphane Heulot a participat la ultimele două ediţii ale Marei Bucle, ieşind în evidenţă doar prin câteva evadări nereuşite. Este adevărat, în noul sezon Sojasun a bifat trei succese importante, atât pe plan naţional (clasamentul general din Étoile de Bessèges), cât şi în afara graniţelor (două etape în Turul Andaluziei), însă l-a pierdut pe liderul său, Jérôme Coppel, iar asta ar putea cântări decisiv, cu atât mai mult cu cât senzaţia e că stă în doar doi rutieri, Jonathan Hivert şi Julien Simon.

IAM Cycling – câştigarea ierarhiei generale în Turul Mediteranean, a unei etape în Circuit de la Sarthe şi a tricoului de cel mai bun căţărător în Paris-Nisa sunt momentele cele mai importante ale formaţiei elveţiene în stagiunea de debut. Dacă la toate acestea se adaugă prezenţa unor ciclişti importanţi, cu rezultate bune în anii anteriori (Gustav Larsson, Heinrich Haussler, Thomas Lövkvist sau Johan Tschopp), dar şi a unui manager – Serge Beucherie – care a trecut pe la echipele de tradiţie din Hexagon, IAM are dreptul să spere că va participa în cea mai mare cursă din lume la doar câteva luni de la înfiinţare.

Concluzii

Aşadar, Europcar nu are nicio emoţie privind invitaţia pentru Turul Franţei, lupta pentru celelalte două locuri urmând să se dea în trei. Luând în considerare strict valoarea lotului, Cofidis nu ar trebui să lipsească de la start, însă organizatorii s-ar putea să nu vrea să parieze pe o echipă care de aproape doi ani nu a mai impresionat prin rezultatele sale.

Potrivit unor informaţii neoficiale, sponsorul lui Sojasun se va retrage dacă echipa va rata unul dintre cele trei wild card-uri, dar acest aspect are toate şansele să devină unul pozitiv pentru Sojasun, deoarece Christian Prudhomme şi ASO ar putea fi tentaţi să îi acorde o invitaţie tocmai pentru a evita dispariţia unei alte echipe, fiind greu de crezut că Sojasun îşi mai poate găsi un susţinător apoi, dacă acesta observă că nu primeşte nicio garanţie că va avea parte de publicitate în Turul Franţei.

În ceea ce o priveşte pe IAM, aceasta are trei avantaje: un investitor puternic, un lot solid, dar şi o licenţă elveţiană. Mai exact, organizatorii pot fi tentaţi ca la ediţia centenară să invite în cursă şi o echipă din afara Franţei, nu doar pentru a face cursa mai interesantă, dar şi pentru a demonstra că Le Tour este un eveniment global, care priveşte mereu spre alte pieţe şi spre viitor.

Turul Franţei 2013 – patru finişuri în căţărare

Image

Nu ştiu dacă traseul ediţiei cu numărul 100 a Marii Bucle este unul dintre cele mai bune din ultimii ani, dar cert e că parcursul ales de organizatori este cu mult peste cel din 2012, care a produs puţine “scântei” şi a suferit la capitolul spectacol. Miercuri, la Paris, în Palatul Congreselor, organizatorii cursei au oferit atât o prezentare de excepţie, demnă de ediţia centenară, dar au şi ţinut să transmită un mesaj puternic, prin care şi-au reafirmat dorinţa de a lupta împotriva dopajului, în ceea ce speră ei să fie un nou început.

Mai multe căţărări legendare ale Turului Franţei îşi vor face apariţia pe harta cursei din 2013, în timp ce altele, ca Tourmalet sau Galibier, au fost lăsate pe dinafară, poate şi pentru că au devenit o prezenţă constantă în ultimele decenii, fiind sărbătorite cu alte ocazii. În total, 28 de ascensiuni de categoria a doua, întâi şi specială vor fi parcurse, cu trei mai multe decât sezonul acesta, plutonul urmând să aibă patru sosiri la altitudine. De asemenea, Christian Prudhomme şi ASO au călcat pe urmele organizatorilor Turului Italiei şi au ales să introducă etape mai scurte, lungimea medie fiind de 181 de kilometri. Dar cum arată ediţia cu numărul 100 a Le Tour?

Prima săptămână

Pentru prima oară din 1966 încoace, sprinterii vor avea ocazia să îmbrace tricoul galben în etapa inaugurală, iar asta va fi pe placul lui Mark Cavendish, care va porni cu prima şansă la victorie în Bastia, unul dintre oraşele importante de pe Insula Corsica. Singura regiune care nu a fost vizitată de cursă în istoria de peste un secol, Corsica va găzdui timp de trei zile caravana, o onoare pentru care oficialităţile de acolo ar fi plătit undeva la 5-6 milioane de euro.

Image

Următoarele două zile, cu Col de Vizzavona şi Col de Marsolino, vor fi perfecte pentru puncheuri, ceea ce înseamnă că liderul clasamentului general se va schimba, o situaţie care se poate repeta şi în etapa a patra, un contratimp pe echipe ce se va desfăşura la Nisa, pe distanţa de 25 de kilometri. Faţă de alţi ani, Pirineilor li s-a acordat o mai mică atenţie, doar două runde urmând să aibă loc acolo: una dintre acestea se va încheia la Ax 3 Domaines, în timp ce următoarea se va termina la Bagnères-de-Bigorre, după ce vor fi parcurse cinci căţărări: Portet d’Aspet, Menté, Peyresourde, Val Louron-Azet şi Hourquette d’Ancizan.

Săptămâna a doua

Primul contratimp individual va avea loc între Avranches şi superbul Mont-Saint-Michel, care nu a mai fost prezent în Turul Franţei din 1990, atunci când Johan Museeuw i-a învins la sprint pe Guido Bontempi şi Olaf Ludwig. Cum contratimpul va avea 33 de kilometri lungime, diferenţele nu vor fi mari, însă oamenii care nu sunt specialişti la această disciplină vor întâmpina mari probleme, deoarece vor fi câteva lungi porţiuni drepte, unde vântul va avea şi el un cuvânt important de spus.

Lyon, oraş care a figurat şi la prima ediţie, va aştepta plutonul cu un finiş pentru rutierii cu “explozie”. Peste doar o zi, “gigantul din Provence” îşi va face apariţia, la capătul celei mai lungi etape din 2013 – 242 de kilometri. Mont Ventoux va fi singura căţărare de pe traseu şi va oferi cadrul ideal pentru o bătălie pe cinste între favoriţii la ierarhia generală. În lungime de peste 20 de kilometri şi cu pantă medie 7%, Mont Ventoux va avea darul de a oferi câteva răspunsuri cu privire la cine se poate impune în Marea Buclă.

Image

În 2009, o evadare a avut câştig de cauză acolo, dar asta şi pentru că oamenii de general nu au fost interesaţi de victorie. Anul viitor, situaţia va fi cu totul alta, deoarece Mont Ventoux va reprezenta ocazia ideală pentru a se crea diferenţe. În mod normal, atacurile ar trebui să fie la ordinea zilei, mai ales că organizatorii au pus Mont Ventoux pe traseu la doar câteva zile după contratimpul individual de la Mont-Saint-Michel.

Ultima săptămână

Cu excepţia etapei finale, toate rundele din săptămâna a treia a cursei vor fi rezervate cicliştilor de clasament general. Pentru început, Gap îi va pune pe rutieri în gardă, deoarece chiar dacă traseul nu este greu, ziua va fi tensionată, având în vedere că se pot da atacuri pe ultima ascensiune sau pe coborâre, una pe care s-au scris momente importante în istoria Turului Franţei.

Pe 17 iulie, între Embrun şi Chorges, rutierii vor avea parte de o nouă provocare, un contratimp montan cu două ascensiuni dificile, în lungime de câte şase kilometri. Ambele au o pantă medie de peste 6% şi îi vor solicita din plin de ciclişti. De altfel, Jean-François Pescheux, directorul tehnic al Amaury Sport Organisation, a spus că acesta este cel mai dificil contratimp individual pe care “l-a desenat” pentru Turul Franţei de când se află în funcţie.

Image

Evident, Alpe d’Huez nu putea lipsi de la această sărbătoare, căţărarea “botezată” de Fausto Coppi, în 1952, urmând să îşi consolideze statutul de ascensiune legendară a ciclismului. Şi aceasta, deoarece plutonul o va urca de două ori în aceeaşi zi. După ce vor trece de Col de Manse şi Col d’Ornon, rutierii vor trece peste Alpe d’Huez, vor continua apoi cu Col de Sarenne, pentru ca finalul etapei să îi găsească tot pe Alpe d’Huez, unde învingătorul va avea onoarea de a-şi vedea numele inscripţionat pe unul dintre cele 21 de viraje.

Vineri, Col du Glandon, Col de la Madeleine, Col de Tamié, Col de l’Epine şi Col de la Croix-Fry se vor afla în meniu, înainte de o sosire la Le Grand-Bornand, localitate care în 2009 a consemnat victoria lui Frank Schleck. Alpii vor fi gazda şi celui de-al patrulea finiş în urcare, Le Semnoz, o ascensiune rămasă celebră după ce plutonul a fost foarte aproape de a se opri acolo în 1998, când scandalul “Festina” se afla la apogeu. În lungime de 10,7 kilometri şi cu pantă medie 8,5%, Le Semnoz are toate şansele ca acum să intre în istorie drept căţărarea care îl va desemna pe câştigătorul ediţiei centenare a Turului Franţei.

Image

O cursă precum cea de anul viitor nu putea să aibă decât un final de gală. La asta s-au gândit şi organizatorii atunci când au ales ca rutierii să ia startul în ultima etapă din grădinile regale ale Palatului Versailles. De acolo, caravana va urma un traseu diferit de cel obişnuit: va trece pe lângă Turneul Eiffel, Podul Alexandru al lll-lea, Cheiul Senei, Muzeul Luvru şi abia apoi va ajunge pe Champs-Élysées. Spre deosebire de anii anteriori, cicliştii vor merge pe lângă Arcul de Triumf de zece ori, urmând ca după aceea să dea sprintul final. Totul se va întâmpla seara, în jurul orei 23, astfel încât întreaga lume să vadă de ce Parisul are supranumele “Oraşul Luminilor”.

Concluzii

Aproximativ 3360 de kilometri, patru finaluri în căţărare, şapte etape de plat, cinci pentru puncheuri şi 90 de kilometri de contratimp, acestea sunt datele Turului Franţei din 2013, o cursă cu un traseu frumos, dar care se va ridica la nivelul aşteptărilor doar în funcţie de cum vor “juca” rutierii şi de planurile acestora, ce pot fi influenţate de mai mulţi factori.

Miercuri, după încheierea ceremoniei de prezentare, Bradley Wiggins a anunţat că doreşte să ţintească victoria în Turul Italiei din 2013, ceea ce înseamnă că nu el, ci Chris Froome va fi liderul lui Sky în Marea Buclă, o decizie logică, în condiţiile în care traseul i se potriveşte mai tânărului său coechipier. Chiar dacă va concura în Il Giro, Wiggins va fi prezent şi la startul Turului Franţei, el anunţând deja că va merge ca să îl răsplătească pe compatriotul său pentru ajutorul acordat anul acesta.

Dacă Froome va prinde forma arătată în iulie 2012, atunci va fi cu siguranţă unul dintre marii favoriţi la tricoul galben, la fel ca Alberto Contador, care a şi spus că îl consideră pe britanic principalul său adversar. În afară de cei doi, Andy Schleck (în cazul în care acesta îşi va reveni după accidentarea suferită la pelvis), Tejay van Garderen, Cadel Evans, Samuel Sanchez, Ryder Hesjedal, Joaquim Rodriguez, Robert Gesink şi Jurgen Van Den Broeck vor fi alţi actori de seamă, asta dacă vor decide să ia startul.

Este 24 octombrie 2012 şi numărătoarea inversă a început!

Navigare în articole