Pentru prima oară în istorie, Turul Italiei va pleca din Irlanda de Nord, acolo unde plutonul va petrece două zile, înainte să meargă într-o scurtă vizită în capitala Irlandei, Dublin, urmând ca apoi să ajungă în Italia, la Bari, dar numai după o primă zi de pauză. Ce atrage atenţia la traseu, pe lângă cele zece finişuri în căţărare, este că organizatorii au renunţat la oraşele tradiţionale – Milano, Torino, Florenţa, Napoli sau Genova – alegând să aducă în prim-plan localităţi mai puţin cunoscute, dar nu lipsite de farmec.
RCS Sport a promovat traseul ediţiei din 2014 (9 mai – 1 iunie) ca fiind unul mai uman, dar asta nu înseamnă şi că este uşor, nu mai puţin de 40 de căţărări urmând să fie parcurse în cele trei săptămâni de cursă. În plus, opt dintre cele zece etape cu finiş în urcare vor fi la altitudine. Evident, contratimpurile nu vor lipsi de la cea de-a 97-a ediţie a Turului Italiei, însă este de aşteptat ca rolul pe care îl vor juca în configuraţia finală a clasamentului general să nu fie foarte important. În total, Il Giro va avea 3449,9 kilometri, mai puţine transferuri între etape şi promite să ofere din nou un spectacol de nivel înalt, cu condiţia ca vremea nefavorabilă să nu îşi mai facă apariţia.
Traseul Turului Italiei din 2014
Etapa l – Belfast – Belfast (21,7 kilometri)
Ziua inaugurală va consta într-un contratimp pe echipe în Belfast, pe un traseu relativ dificil, cu mai multe porţiuni tehnice. Lungimea probei va fi de 21,7 kilometri, iar profilul poate fi considerat plat, în condiţiile în care altitudinea maximă va fi de numai 60 de metri. De menţionat că Giro va începe într-o vineri, deoarece ediţia din 2014 va avea trei zile de pauză.
Etapa a ll-a – Belfast – Belfast (218 kilometri)
Va fi cea dintâi oportunitate a sprinterilor, dar înainte ca aceştia să îşi facă apariţia, atacanţii de meserie se vor afla în prim-plan, pentru a lua punctele puse în joc pe cele două căţărări repertoriate. Prezenţa Turului Italiei va fi cel mai important eveniment ciclist din Belfast, oraş care a găzduit ultima cursă profesionistă în urmă cu mai mult de patru decenii.
Etapa a lll-a – Armagh – Dublin (187 de kilometri)
Startul va fi dat din Irlanda de Nord, iar apoi, după 75 de kilometri, se va intra în Irlanda, finalul fiind programat la Dublin, oraşul natal al lui Seamus Elliott, fost câştigător de Omloop Het Nieuwsblad şi învingător de etapă în toate cele trei Mari Tururi.
Etapa a lV-a – Giovinazzo – Bari (121 de kilometri)
Prima zi petrecută de caravană în Peninsulă va fi sinonimă cu a treia oportunitate pentru sprinteri, aceştia urmând să lupte pentru victorie la Bari, acolo unde Giro nu a mai ajuns din 1990, atunci când Gianni Bugno a câştigat un contratimp individual în lungime de 13 kilometri.
Etapa a V-a – Tarranto – Viggiano (200 de kilometri)
Traseul este unul de munte mediu, perfect pentru o evadare în care să meargă echipele ce au beneficiat de o invitaţie. Sosirea e într-o urcare care le va face cu ochiul puncheurilor. Va fi pentru prima dată când Corsa Rosa va ajunge la Viggiano, o localitate cu puţin peste 3 000 de locuitori.
Etapa a Vl-a – Sassano – Montecassino (247 de kilometri)
Doar ultimii 8,5 kilometri vor conta în această etapă, care propune un nou finiş în căţărare, într-un oraş cunoscut lumii pentru mănăstirea întemeiată aici de Sfântul Benedict din Nursia. RCS Sport a ales o sosire la Montecassino şi pentru a aduce un omagiu victimelor Bătăliei din 1944.
Etapa a Vll-a – Frosinone – Foligno (214 kilometri)
La precedenta vizită la Foligno, în 1968, Franco Bitossi a obţinut victoria, după ce i-a învins pe Edward Sels şi Gines Garcia Peran. Cu cinci secole înainte de succesul italianului, aici a apărut prima ediţie tipărită a capodoperei lui Dante Aligheri, “Divina Comedie”.
Etapa a Vlll-a – Foligno – Montecopiolo (174 de kilometri)
Favoriţii din clasamentul general vor ieşi în sfârşit la atac în etapa de sâmbătă, care va avea trei căţărări repertoriate, grupate în ultimii 55 de kilometri. Ascensiunea finală are 18,8 kilometri lungime, pantă medie 6,3%, dar şi o coborâre plasată exact la jumătate, ceea ce înseamnă că diferenţele create nu vor fi mari.
Etapa a lX-a – Lugo – Sestola (174 de kilometri)
Săptămâna întâi se va încheia cu o nouă sosire la altitudine – Sestola – care revine pe traseu după 43 de ani de la prima prezenţă, când spaniolul Jose Manuel Fuente l-a învins pe reprezentantul gazdelor, Lino Farisato. La fel ca finişul din ziua anterioară, nici acesta nu e foarte dificil, 10,7 kilometri lungime şi pantă medie 5,7%.
Etapa a X-a – Modena – Salsomaggiore Terme (184 de kilometri)
A doua treime a Turului Italiei va începe cu o zi de plat, perfectă pentru ca sprinterii să uite de chinul îndurat pe finalul primei săptămâni. Un oraş recunoscut la nivel european încă de la începutul secolului al XIX-lea pentru băile ale termale, Salsomaggiore Terme, a primit ultima oară plutonul în 1988.
Etapa a Xl-a – Collecchio – Savona (249 de kilometri)
Cea mai lungă etapă de la această ediţie le va da idei atacanţilor, care vor încerca să profite de ultima căţărare de pe traseu, Naso di Gatto, ce îşi va face apariţia cu 38 de kilometri rămaşi până la final. În ceea ce îi priveşte pe cicliştii interesaţi de tricoul roz, rămâne de văzut dacă vreunul dintre aceştia va risca pe coborâre pentru a-şi surprinde adversarii.
Etapa a Xll-a – Barbaresco – Barolo (46,4 kilometri)
Pentru căţărători, primul contratimp individual va reprezenta o problemă, deoarece va avea 46,4 kilometri lungime şi doar două scurte porţiuni valonate, plasate undeva în ultima parte, restul traseului fiind plat. Din punct de vedere al peisajului, va fi una dintre cele mai spectaculoase etape, ţinând cont că se va trece prin ţinutul unde este produs celebrul vin Barolo.
Etapa a Xlll-a – Fossano – Rivarolo Canavese (158 de kilometri)
Aflat la doar 30 de kilometri de Torino, oraşul de sosire este cunoscut pentru târgul anual pe care îl organizează. Începând cu 2014, va fi cunoscut şi pentru etapa din Giro, care în mod normal se va încheia la sprint masiv.
Etapa a XlV-a – Agliè – Oropa (162 de kilometri)
În 1999, Marco Pantani a făcut spectacol la Oropa şi i-a învins fără drept de apel pe Laurent Jalabert şi Gilberto Simoni. Italienii vor spera ca un favorit de-al lor să repete rezultatul “Piratului” şi să câştige pe ascensiunea din Piemont, dar asta numai după ce va trece cu bine de celelalte trei căţărări repertoriate ale zilei.
Etapa a XV-a – Valdengo – Montecampione (217 kilometri)
Ascensiunea din Lombardia, singura de pe traseul etapei care va deschide ultima săptămână, şi-a primit botezul în 1982, când Bernard Hinault a preluat tricoul roz de la Silvano Contini, urmare a victoriei obţinute acolo. Şi acum, Montecampione (18,6 kilometri, pantă medie 7,8%) va avea un rol major în lupta pentru primele poziţii ale ierarhiei generale, fiind cu uşurinţă o căţărare pe care se poate pierde timp important în cazul unei zile mai slabe.
Etapa a XVl-a – Ponte di Legno – Val Martello (139 de kilometri)
În 2013, Val Martello (22,3 kilometri, 6,4% pantă medie) ar fi trebuit să fie scena unor bătălii între căţărători la finalul rundei a XIX-a, însă vremea nefavorabilă a dus la anularea etapei. Dacă nu vor mai fi probleme în primăvara anului viitor, căţărarea din Tirolul de Sud îşi va face debutul în Giro. Pentru a ajunge acolo, cicliştii vor suferi serios, deoarece în meniul zilei se vor mai afla Passo Gavia şi Passo dello Stelvio.
Etapa a XVll-a – Sarnonico – Vittorio Veneto (204 kilometri)
În teorie, la Vittorio Veneto ar trebui să se impună un sprinter, însă oboseala acumulată de aceştia în etapele precedente, dar şi traseul valonat de pe final, s-ar putea dovedi în avantajul evadaţilor.
Etapa a XVlll-a – Belluno – Rifugio Panarotta (171 de kilometri)
Runda va începe direct în urcare, pe Passo San Pellegrino, pentru ca mai târziu, plutonul să urce pe Passo del Redebus, o căţărare cunoscută celor care au participat în Turul Trentino. Ascensiunea de final, de asemenea aflată la debutul în Turul Italiei, are aproape 16 kilometri lungime şi pantă medie 7,9%.
Etapa a XlX-a – Bassano del Grappa – Monte Grappa (26,8 kilometri)
Contratimpul individual de vineri va fi de-a dreptul chinuitor, rutierii urmând să aibă de acoperit o diferenţă de nivel de 1538 de metri în doar 19,3 kilometri. Monte Grappa (pantă medie 8%, pantă maximă 14%) a mai figurat pe hartă o singură dată, în 1968, atunci când Emilio Casalini l-a învins pe un tânăr belgian care avea să câştige tricoul roz la final; numele său: Eddy Merckx.
Etapa a XX-a – Maniago – Monte Zoncolan (167 de kilometri)
Passo del Pura şi Sella Razzo, primele ascensiuni ale zilei, vor reprezenta încălzirea pentru ultimul obstacol al celei de-a 97-a ediţii din Turul Italiei. Monte Zoncolan, căci despre acesta este vorba, va fi urcat doar pentru a cincea oară şi va da verdictul în ceea ce-l priveşte pe câştigătorul tricoului roz. Va fi o zi în care şi cea mai mică slăbiciune a unui favorit va putea fi speculată pe pantele dure, care oscilează între 11,9% şi 22%.
Etapa a XXl-a – Gemona del Friuli – Trieste (169 de kilometri)
Oraşul de la Adriatică are o istorie foarte zbuciumată, la care au contribuit în special evenimentele din prima jumătate a secolului al XX-lea, multe dintre acestea punându-şi amprenta şi asupra Turului Italiei atunci când caravana a ajuns acolo. Ales de către organizatori ca punct final al ediţiei din 2014, Trieste s-a mai aflat în această postură o singură dată, în 1966. Traseul va fi plat, iar înainte de a se intra în oraş, unde vor fi parcurse opt tururi de circuit, plutonul va trece în apropiere de splendidul castel Miramare, o mărturie a stăpânirii habsburgice din trecut.
Cine va merge în cursă
În condiţiile în care Vincenzo Nibali a anunţat că se va concentra pe Turul Franţei în 2014, şansele ca gazdele să se bucure de un succes al unui rutier propriu sunt foarte mici, deoarece italienii care ar putea participa sunt fie prea în vârstă (Ivan Basso, Michele Scarponi), fie prea tineri (Fabio Aru, Diego Rosa, Francesco Manuel Bongiorno). Practic, asta înseamnă că ediţia de anul viitor are toate şansele să reprezinte o afacere doar între ciclişti străini.
Clasat pe locul al doilea în 2012, Joaquim Rodriguez a anunţat că va reveni în Il Giro de anul viitor, care ar putea fi sinonim cu ultima sa ocazie de a câştiga un Mare Tur. Primul contratimp individual îl va trage în jos pe “Purito”, însă spaniolul va avea suficiente oportunităţi pentru a recupera ce va pierde acolo. Compatriotul său, Alejandro Valverde, ar putea să participe în premieră în Giro, însă totul va depinde de traseele celorlalte două Mari Tururi, Movistar urmând să decidă apoi dacă va miza pe Valverde sau pe Nairo Quintana în Corsa Rosa.
Aflat cel mai probabil în ultimul sezon al carierei, Cadel Evans se va întoarce într-o cursă pe care a fost aproape să o câştige în urmă cu mai mult de un deceniu şi va fi determinat să termine din nou pe podium, la fel ca la ediţia din 2013. În fine, alţi rutieri importanţi confirmaţi pentru Turul Italiei sunt irlandezii Daniel Martin şi Nicholas Roche, dar şi australianul Richie Porte, acesta din urmă fiind deja considerat de mulţi principalul favorit la victorie.
Cafe Roubaix 