La prima vedere, mulţi ar fi tentaţi să spună că a 96-a ediţie a Turului Italiei îi convine lui Bradley Wiggins, în condiţiile în care vor fi ceva mai mult de 92 de kilometri de contratimp (individual şi pe echipe). Însă lucrurile nu par a fi chiar atât de simple pentru britanic (dacă va veni la start), deoarece anul viitor vor fi şase sosiri dificile la altitudine, plus alte câteva finişuri înşelătoare, caracteristice Italiei, asemănătoare celor întâlnite în Tirreno-Adriatico.
Deşi poate părea uşoară, prima jumătate a cursei nu este aşa, în ciuda faptului că marile căţărări au fost păstrate pentru ultima săptămână şi jumătate. Diferenţe, chiar dacă nu mari, se pot realiza până la apariţia munţilor înalţi, iar acesta va fi un aspect benefic pentru spectacol, deoarece mulţi rutieri vor fi obligaţi să atace pentru a recupera timpul pierdut. Aşa cum era de aşteptat, totul se va juca în a treia săptămână, când caravana va avea parte de trei sosiri în căţărare.
Il Giro va avea 3405,2 kilometri lungime, organizatorii limitându-se, cu câteva excepţii, la distanţe de 140-150 de kilometri, parcă pentru a compensa unele transferuri, care vor fi destul de obositoare. Ce lipseşte faţă de ediţiile anterioare este o zi cu celebrele strade bianche, însă un plus îl reprezintă etapa de la Florenţa, care va oferi o avancronică a Campionatelor Mondiale din toamnă.
Traseul Turului Italiei din 2013
Etapa l – Napoli – Napoli (156 de kilometri)
Pentru prima oară în ultimii 17 ani, oraşul sicilian va găzdui un finiş. În 1996, Mario Cipollini a fost cel care s-a impus, în faţa lui Fabrizio Guidi şi Giovanni Lombardi. De această dată, victoria i-ar putea reveni lui Mark Cavendish, deşi nu este clar dacă britanicul va fi la start, mai ales că la prezentarea traseului a părut oarecum nemulţumit de puţinele şanse pe care le vor avea sprinterii. Ziua inaugurală va reprezenta o plimbare prin Napoli, pe un circuit urban, la finalul căreia vor fi acordate toate tricourile distinctive.
Etapa a ll-a – Ischia – Forio (17,4 kilometri)
Contratimpul pe echipe nu va lipsi nici în 2013 din Turul Italiei, urmând să se desfăşoare acum pe superba insulă Ischia, după ceva mai mult de jumătate de secol. Profilul e valonat şi poate duce la crearea unor diferenţe între favoriţi, chiar dacă cicliştii nu vor avea de parcurs o distanţă lungă.
Etapa a lll-a – Sorento – Marina di Ascea (212 kilometri)
Diversitate, acesta pare să fie cuvântul de ordine pentru organizatorii cursei peninsulare anul viitor. O diversitate ce apare din profilul etapelor şi din numărul rutierilor care poartă tricoul de lider, ceva ce a lipsit în Turul Franţei din 2012, spre exemplu. Pentru a evita o astfel de situaţie, Michele Acquarone a gândit o etapă dificilă imediat după cea de contratimp, cu două ascensiuni care vor ridica ceva probleme şi vor duce la apariţia unor stări de nervozitate în pluton.
Etapa a lV-a – Policastro Bussentino – Serra San Bruno (244 de kilometri)
Este considerată prima sosire în căţărare, deşi lucrurile nu stau chiar aşa, deoarece după Croce Ferrata vor mai urma aproximativ şase kilometri în coborâre. Tocmai de aceea, runda li se va potrivi mai degrabă unor puncheuri, şi nu oamenilor de general, al căror obiectiv va fi să nu piardă timp în raport cu adversarii.
Etapa a V-a – Cosenza – Matera (199 de kilometri)
Dacă va merge în Giro, atunci Peter Sagan nu are cum să nu se gândească la victorie în localitatea din regiunea Basilicata. Finalul va fi foarte rapid, avantajul fiind de partea cicliştilor cu “explozie”. De altfel, aceştia s-ar putea dovedi principalii candidaţi la tricoul roşu, care îl recompensează pe câştigătorul ierarhiei pe puncte.
Etapa a Vl-a – Mola di Bari – Margherita di Savoia (154 de kilometri)
În sfârşit, sprinterii vor mai avea o ocazie, într-o localitate care poartă numele fostei regine a Italiei, soţia lui Umberto l. Margherita di Savoia se va afla pentru prima oară pe harta Corsei Rosa.
Etapa a Vll-a – San Salvo – Pescara (154 de kilometri)
O rundă care seamănă foarte mult cu etapa dintre Urbino şi Porto Sant’Elpidio, de anul acesta, când a câştigat Miguel Angel Rubiano Chavez. Practic, o “clasică” în miniatură şi o excelentă şansă pentru o evadare. La prima vedere, pare o zi fără implicaţii asupra ierarhiei generale, însă nu e aşa, deoarece acest “montagne rousse” va avea darul de a le da idei unor rutieri.
Etapa a Vlll-a – Gabicce Mara – Saltara (55,5 kilometri)
Va fi o rundă crucială şi principalul avantaj al lui Bradley Wiggins, asta dacă învingătorul din Turul Franţei va veni în cursă cu gândul la tricoul roz. De la Riomaggiore, în 2009, Turul Italiei nu a mai avut un contratimp individual de peste 50 de kilometri, la finalul căruia s-ar putea produce un “cutremur” în clasament, deoarece ecarturile dintre favoriţi pot sări şi de două minute. Un Wiggins aflat în forma din această vară şi-ar putea construi un avans important, pe care apoi să îl gestioneze în munţi.
Etapa a lX-a – San Sepolcro – Florenţa (181 de kilometri)
Va fi una dintre cele mai aşteptate runde de la ediţia din 2013, nu doar pentru că îi va duce pe ciclişti în oraşul lui Gino Bartali, la aproape un secol de la naşterea acestuia, ci şi pentru că le va oferi câteva indicii despre cum va arăta cursa pe şosea de la Campionatele Mondiale din Toscana. Fiesole, ultima căţărare de pe traseu, are 4,5 kilometri lungime şi va fi parcursă de zece ori la Mondialele din toamna viitoare, fiind plasată în prima jumătate a circuitului.
Etapa a X-a – Cordenons – Altopiano del Montasio (167 de kilometri)
Cea dintâi sosire la altitudine vine în regiunea Friuli Venezia Giulia, pe o ascensiune grea, în lungime de 10,4 kilometri şi cu pantă medie 8,1%. Va fi căţărarea pe care favoriţii la victorie îşi vor scoate pentru prima oară la vedere “armele”, iar un om ca Joaquim Rodriguez va aştepta ultimii doi kilometri ca să atace, deoarece panta maximă este acolo de 20% şi o accelerare năprasnică a acestuia poate duce la destabilizarea adversarilor, situaţie pe care am văzut-o de mai multe ori pe parcursul sezonului 2012.
Etapa a Xl-a – Tarvisio – Vajont (184 de kilometri)
Caravana se va afla în provincia Pordenone pentru o etapă de munte mediu care va avea o singură mare dificultate – Sella Ciampigotto – plasată cu 65 de kilometri înainte de final. Sosirea va fi pe o căţărare repertoriată, perfectă din nou pentru puncheri. Ultimii kilometri vor fi parcurşi la o viteză foarte ridicată, dar singurele diferenţe care se vor face ar trebui să fie doar cele de pe urma secundelor de bonificaţie.
Etapa a Xll-a – Longarone – Treviso (127 de kilometri)
Treviso revine în Il Giro după opt ani, cu o rundă perfectă pentru sprinterii care sunt din nou neglijaţi la această ediţie. În 2004, Alessandro Petacchi a terminat primul aici şi probabil că va încerca să repete acel succes, deşi şansele sale vor fi mici, nu doar din cauza vârstei şi a adversarilor, dar şi pentru că s-ar putea trezi în situaţia de a nu mai fi principalul sprinter al lui Lampre, aşa cum s-a întâmplat în ultimii trei ani.
Etapa a Xlll-a – Busseto – Cherasco (242 de kilometri)
În teorie, ar trebui să fie încă o zi rezervată sprinterilor, însă la fel de mari şanse sunt ca un atac dat pe porţiunea valonată plasată dinainte de Cherasco să aibă şanse de reuşită. Un motiv în plus pentru ca Peter Sagan să fie favorit la tricoul roşu, în cazul în care va decide să participe în singurul Mare Tur în care nu a concurat până acum.
Etapa a XlV-a – Cervere – Bardonecchia (156 de kilometri)
O singură dată a mai ajuns plutonul pe ascensiunea din Piemont, cunoscută mai mult pentru că aici au avut loc probele de snowboard la Jocurile Olimpice din 2006. Tot la Bardonecchia, dar în Il Giro din 1984, norvegianul Dag Erik Pedersen l-a învins pentru trei secunde pe Alfredo Chinetti, o victorie care l-a ajutat pe scandinav să termine între primii zece la acea ediţie. Bardonecchia este o căţărare interesantă, nu atât prin prima pantei medii de 9%, cât a faptului că e asfaltată doar până la instalaţia de telescaun. Rămâne de văzut dacă organizatorii vor plasa acolo linia de sosire sau vor asfalta acea porţiune.
Etapa a XV-a – Cesana Torinese – Col du Galibier (150 de kilometri)
O obişnuită a Turului Franţei, ascensiunea din Alpi va fi pentru prima oară final de etapă în Corsa Rosa. Caravana va intra în Hexagon în timp ce se va afla pe Col du Mont Cenis, pentru ca apoi să coboare mult, înainte de ultimele două căţărări – Col du Télégraphe şi Col du Galibier. Aici ar putea apărea o problemă: de obicei, în luna mai, vârful plasat la 2642 de metri altitudine este acoperit de zăpadă, iar dacă asta se va întâmpla şi acum, etapa ar putea fi scurtată, astfel încât să se termine la Valloire.
Etapa a XVl-a – Valloire – Ivrea (237 de kilometri)
Rutierii vor avea o zi de pauză după Galibier, urmând ca apoi să revină în Italia, tot pe Col du Mont Cenis, însă într-o etapă mult mai uşoară. Decisiv în stabilirea învingătorului va fi Andrate, un deal nu lung, dar destul de greu, care e plasat cu nici şase kilometri rămaşi până la finiş.
Etapa a XVll-a – Caravaggio – Vicenza (203 kilometri)
Dacă nu ar fi existat Crosara pe traseu, etapa ar fi fost raiul sprinterilor, dar cum ascensiunea îşi va face apariţia cu 22 de kilometri înainte de sosire, aceştia vor lua încă o dată pauză. În schimb, în prim-plan ar putea să se afle oameni ca Gilbert, Sagan sau Di Luca. Vicenza a fost aleasă de Michele Acquarone pentru a-l omagia pe Tullio Campagnolo, care a încetat din viaţă în 1983.
Etapa a XVlll-a – Mori – Polsa (19,4 kilometri)
În ultimii ani, cu excepţia lui 2012, contratimpul montan a fost la cinste în Turul Italiei şi aşa se va întâmpla şi la cea de-a 96-a ediţie, când rutierii vor fi nevoiţi să urce pe o căţărare în lungime de 19,4 kilometri. Cum panta medie nu e înspăimântătoare, doar 5%, asta înseamnă că nu căţărătorii puri vor fi avantajaţi, ci oamenii de clasament general puternici la contratimp, capabili să dezvolte o putere ridicată în astfel de condiţii.
Etapa a XlX-a – Ponte di Legno – Val Martello (134 de kilometri)
Spectacolul ar trebui să fie garantat, deoarece runda este scurtă şi include trei căţărări grandioase: Passo di Gavia, Passo dello Stelvio (care va fi Cima Coppi, la 2758 de metri altitudine) şi Val Martello, încă o premieră pentru Il Giro. Nu este exclus ca atacurile să apară încă de pe primul obstacol al zilei, nu pentru a-i distanţa pe unii dintre favoriţi, ci pentru a-i lăsa fără colegi. Aproximativ 3800 de metri va fi diferenţa totală de nivel în această etapă, care îi va măcina serios pe ciclişti, înainte de ultima zi dificilă a ediţiei din 2013.
Etapa a XX-a – Silandro – Tre Cime di Lavaredo (202 kilometri)
Deşi etapa precedentă este incredibilă din punct de vedere al traseului, nu poate primi titulatura de etapă-regină a Turului Italiei din 2013, din cauza etapei a XX-a. După un început liniştit, cinci ascensiuni se vor prefigura la orizont: Passo Costalunga, Passo di San Pellegrino, Passo Giau, Passo Tre Croci şi Tre Cime di Lavaredo, căţărare devenită celebră la finalul anilor ’60. Mai întâi, în 1967, Felice Gimondi l-a învins pe un foarte tânăr Eddy Mercky, însă rezultatele au fost anulate, deoarece foarte mulţi ciclişti au beneficiat de ajutorul spectatorilor, care i-au împins aproape tot timpul. Un an mai târziu, Merckx şi-a surclasat adversarii acolo, a reintrat în posesia tricoului roz şi l-a dus până la Napoli, acolo unde a fost consemnat primul triumf al belgianului în Il Giro. Tre Cime di Lavaredo are pantă medie 8,6%, care va urca până la 18% la un moment dat, un ultim supliciu pentru un pluton aflat la capătul a trei săptămâni grele.
Etapa a XXl-a – Riese Pio X – Brescia (199 de kilometri)
Va fi pentru prima dată după şase ani când Turul Italiei se va încheia cu o etapă de plat, singura întrebare fiind câţi sprinteri se vor mai afla în Brescia. Acolo vor fi parcurse cinci tururi prin oraş, înainte de un ultim sprint masiv.
Cine va merge în cursă?
Momentan, sunt cunoscute doar câteva nume: Ryder Hesjedal, câştigătorul de anul acesta, Joaquim Rodriguez, Franco Pellizotti (dacă Androni Giocattoli-Venezuela va fi invitată), Ivan Basso şi Vincenzo Nibali, de la care italienii aşteaptă o victorie. Alberto Contador a spus că îi place traseul, dar şansele ca el să se numere printre cei prezenţi la start sunt mici, deoarece gândul îi este mai mult la Turul Franţei. Toată lumea aşteaptă un semn din partea lui Bradley Wiggins, însă probabil că acesta va veni doar după ce va fi cunoscut traseul Turului Franţei.
La fel stau lucrurile şi în cazul lui Cadel Evans, a cărui vreme a cam trecut în Le Tour, în timp ce Alejandro Valverde, deşi nu a spus nimic concret, e tentat să meargă în Giro, deoarece şi-a fixat ca principal obiectiv pentru 2013 Campionatele Mondiale de la Florenţa. Alt spaniol care ar putea fi văzut în cursă este Samuel Sanchez, campionul olimpic de la Beijing, mai ales că acesta şi-a exprimat clar dorinţa de a câştiga o etapă şi de a încerca să se claseze pe podium în Corsa Rosa, singurul Mare Tur în care nu a terminat între primii trei.
În ceea ce îi priveşte pe sprinteri, aici lucrurile sunt mai dificile, deoarece este foarte posibil ca mulţi să considere că nu are rost să se obosească pentru doar câteva şanse, mai ales că la o lună de la încheierea Turului Italiei va începe ediţia cu numărul 100 a Marii Bucle. Astfel, e foarte posibil ca etapele de plat să reprezinte o afacere între reprezentanţi ai gazdelor, ca Roberto Ferrari, Sacha Modolo şi Andrea Guardini. Totul va fi clar pe 4 mai 2013, când plutonul va pleca la drum din Napoli.
Cafe Roubaix 