Pe scurt
Gazzetta dello Sport a făcut publice numele a 38 de ciclişti care au apelat la doctorul Michele Ferrari, în deja celebrul scandal “Padova”. Astfel, Mauricio Ardila, Leonardo Bertagnolli, Volodymyr Bileka, Simone Boifava, Borut Bozic, Diego Caccia, Enrico Franzoi, Marco Frapporti, Maxim Gourov, Vladimir Gusev, Valentin Iglinskiy, Sergei Ivanov, Vladimir Karpets, Aleksander Kolobnev, Dimitri Kozontchuk, Roman Kreuziger, Omar Lombardi, Fabrizio Macchi, Marco Marcato, Andrea Masciarelli, Francesco Masciarelli, Simone Masciarelli, Denis Menchov, Evgeni Petrov, Daniele Pietropolli, Yaroslav Popovych, Morris Possoni, Filippo Pozzato, Alessandro Proni, Jose Joaquin Rojas, Ivan Rovny, Michele Scarponi, Egor Silin, Francesco Tizza, Giovanni Visconti, Ricardo Pichetta, Andrea Vaccher şi Alexandre Vinokourov au colaborat cu doctor italian, între 2010 şi 2011. În plus, potrivit Gazzettei dello Sport – care susţine că mărturia cea mai importantă despre reţeaua de dopaj a fost oferită de Danilo Di Luca – Vinokourov a discutat cu Ferrari în urmă cu patru ani, astfel încât 10-12 rutieri ai Astanei să fie ajutaţi de acesta.
În ciuda scandalurilor de dopaj (fraţii Iglinskiy, testele pozitive ale cicliştilor de la Astana Continental, conexiunile cu doctorul Michele Ferrari) în care a fost implicată, Astana a primit licenţă World Tour pentru sezonul viitor, ceea ce îi va permite să participe în cele mai importante curse. În schimb, Europcar a fost retrogradată, anunţul nefiind neapărat o surpriză, deoarece echipa manageriată de Jean-René Bernaudeau nu a putut asigura bugetul necesar pentru a face parte din primul eşalon valoric, doar 5% lipsindu-i lui Europcar ca să fie în World Tour şi anul viitor.
Uniunea Ciclistă Internaţională a anunţat traseul cursei pe şosea de la Jocurile Olimpice din 2016. Peste un an şi jumătate, rutierii se vor afla la Rio de Janeiro, iar profilul este foarte dur, perfect pentru puncheuri şi căţărători. Traseul va avea o lungime totală de 256,4 kilometri, va porni şi se va încheia la Flamengo Park, iar în prima jumătate, plutonul va trebui să treacă de câte patru ori peste două căţărări: Grumari (1,2 kilometri, pantă medie 7%) şi Grota Fundo (2,1 kilometri, pantă medie 4,5%). Apoi, în a doua parte, Vista Chinese (8,5 kilometri, pantă medie 5,7%) va figura în trei rânduri şi este aşteptată să facă selecţia decisivă. De asemenea, pe parcurs va apărea şi o porţiune de pavate, în lungime de doi kilometri, care va fi trecută de patru ori.
Retras din activitate la finalul stagiunii, Jens Voigt va rămâne alături de Trek Factory Racing, echipă pentru care a concurat în ultimele sezoane. Germanul în vârstă de 43 de ani va avea rolul de consultant şi de antrenor al grupării americane, iar în paralel va studia pentru a-şi lua certificatul de director sportiv, urmând ca Trek să îi ofere un astfel de rol imediat după ce va primi licenţa. Momentan, Voigt se află în cantonamentul desfăşurat de Trek în Spania, iar în luna ianuarie va merge în Australia, acolo unde îşi va începe oficial activitatea, odată cu a 17-a ediţie a Turului Down Under, prima cursă de World Tour din 2015.
Sezonul viitor, Alex Dowsett va încerca să doboare Recordul Orei, deţinut de austriacul Matthias Brändle (51,852 km/h). Britanicul în vârstă de 26 de ani, component al echipei Movistar, este triplu campion naţional la contratimp şi campion al Jocurilor Commonwealth la această disciplină, titlu obţinut în vara lui 2014, la Glasgow. Tentativa lui Dowsett e programată pe 27 februarie şi se va desfăşura la Londra, pe velodromul Lee Valley.