Cafe Roubaix

Concluzii după Turul Spaniei 2014

Alberto Contador a fost cel mai bun rutier din cursă, arătând asta atât pe munte, cât şi la contratimp, triumful său fiind unul total. Fără o echipă foarte puternică, a cărei misiune a fost să îl protejeze până pe finalul rundelor, ibericul a impresionat de fiecare dată prin forma şi siguranţa afişate, care i-au adus două victorii de etapă şi al treilea succes în Vuelta, din tot atâtea participări. Având în vedere că a revenit la nivelul avut înainte de suspendare, Contador (care va împlini 32 de ani în decembrie) mai are suficient timp la dispoziţie pentru a deveni primul rutier ce se impune de patru ori în Turul Spaniei.

La fel ca Robert Millar, compatriotul său, Chris Froome a ajuns la două podiumuri în Vuelta, o cursă în care britanicul a participat nu atât pentru a obţine tricoul roşu, cât pentru a acumula kilometri importanţi în vederea sezonului următor, când va ţinti din nou Turul Franţei. Chiar dacă a fost învins, ciclistul lui Sky a făcut-o cu capul sus, deoarece a fost singurul care i-a pus ceva probleme lui Alberto Contador, lucru recunoscut şi de purtătorul tricoului roşu. Totuşi, cum nu l-a mai învins pe rivalul său de ceva vreme, rămâne de văzut ce impact va avea asta asupra încrederii lui Froome, mai ales că cei doi nu se vor mai întâlni câteva luni bune în cursele pe etape.

Deşi în ultima săptămână a coborât de pe doi pe trei, Alejandro Valverde poate fi mulţumit cu rezultatul său, având în vedere că s-a prezentat aici după un Tur al Franţei obositor. Rutierul lui Movistar şi-a urmat binecunoscuta strategie, nu s-a expus atacând, a urmat roţi şi a devenit recordmanul podiumurilor în Vuelta. În schimb, compatriotul său, Joaquim Rodriguez, are de ce să fie supărat, deoarece Turul Spaniei a reprezentat o nouă cursă în care şi-a ratat obiectivele fixate (clasare pe podium+victorie de etapă). Pentru “Purito”, singura oportunitate de a-şi salva sezonul este Turul Lombardiei, la începutul lunii octombrie.

Puţini se aşteptau ca tricoul verde să intre în posesia unui sprinter, dar exact asta s-a întâmplat, deoarece John Degenkolb a avut trei săptămâni excelente, de-a lungul cărora a obţinut patru succese şi alte două podiumuri. În plus, ciclistul echipei Giant-Shimano a tras şi pentru lua puncte la sprinturile intermediare, iar toată această muncă a fost răsplătită cu primul loc în clasamentul respectiv, care a mai fost câştigat, în trecut, de alţi cinci rutieri germani. Felul cum s-a descurcat pe căţărările de categoria a doua, peste care a trecut fără prea mari probleme, sprintând apoi pentru victorie, îl transformă pe Degenkolb într-un om de urmărit la Campionatele Mondiale.

Nu doar John Degenkolb şi-a depus candidatura la tricoul curcubeu prin evoluţia avută. În afară de el, Fabian Cancellara şi Michael Matthews au impresionant prin rezultatele avute şi forma arătată, cu un plus pentru elveţianul în vârstă de 33 de ani, care se pare că i-ar fi pus pe gânduri pe mulţi dintre viitorii adversari de la Ponferrada. De asemenea, şi Tony Martin, câştigătorul primului contratimp individual, a confirmat că nu ar trebui să aibă probleme peste ceva mai mult de o săptămână, când va încerca să câştige pentru a patra oară titlul mondial în cursa contracronometru.

Dintre echipele Pro Continentale invitate la start, doar două pot spune că au ieşit cu adevărat pe plus: Cofidis şi Caja Rural. Gruparea franceză, o prezenţă constantă de câţiva ani, trebuie să îi mulţumească lui Daniel Navarro pentru că i-a salvat Vuelta, în condiţiile în care spaniolul i-a adus un succes şi o clasare între primii zece. În ceea ce o priveşte pe Caja Rural, aceasta nu doar că a animat aproape fiecare etapă prin prezenţa cicliştilor săi în evadare, dar a şi câştigat tricoul alb cu buline albastre, al celui mai bun căţărător, datorită unui Luis Leon Sanchez care şi-a relansat cariera la gruparea din ţara natală.

Per total, a 69-a ediţie nu a fost cea mai reuşită din ultima vreme, chiar dacă audienţele televiziunii spaniole sugerează altceva. Lupta pentru tricoul roşu nu a mai fost la fel de intensă ca în urmă cu doi sau trei ani, iar traseul, deşi a avut multe finişuri în căţărare, a dezamăgit în multe rânduri. Pe lângă faptul că au lipsit etapele de munte mediu, atât de spectaculoase în il Giro şi Le Tour, totul s-a jucat pe ultima căţărare a zilei, deoarece traseul, ce a luat de multe ori forma unei lungi procesiuni, i-a inhibat pe cicliştii ofensivi.