Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Vuelta 2014 – etapa a XlX-a

Vuelta 2014 Cangas de Morrazo

Plasată înaintea ultimei zile cu finiş în căţărare, runda dintre Salvaterra di Miño şi Cangas de Morrazo este perfectă pentru o evadare, mai ales că puţine echipe se vor arăta dispuse să îşi consume energia şi să plece în urmărirea celor aflaţi în faţă. La 59 de kilometri de la start e plasat un sprint intermediar, ceea ce înseamnă că în grupul de frunte ce se va forma până atunci ar trebui să se afle şi John Degenkolb, care va încerca să mai pună mâna pe câteva puncte, astfel încât să îşi consolideze locul întâi în clasamentul pe puncte. Pe de altă parte, este posibil să nu existe o evadare până atunci, deoarece Giant-Shimano se poate arăta interesată să controleze lucrurile în acea primă treime a zilei.

Apoi, se va urca pe Alto do Monde da Groba (căţărare de categoria a doua, 12 kilometri, pantă medie 4,2%), care se termină cu aproximativ 38 de kilometri înainte de ultimul sprint intermediar al rundei. De acolo, vreme de 35 de kilometri, se va merge pe o porţiune de plat, ce se va încheia odată cu Alto Monte Faro (4,7 kilometri, pantă medie 4,7%), o altă ascensiune de categoria a doua. Pe Monte Faro, indiferent dacă în faţă se va afla sau nu o evadare, sunt şanse mari ca în pluton să se ducă un ritm foarte ridicat, pentru a se realiza o selecţie.

Orica-GreenEdge poate veni în frunte, astfel încât să anihileze evadarea şi să nu permită alte atacuri, pentru a-l duce la final pe australianul Michael Matthews, care va încerca să obţină al doilea succes la această ediţie. Cum Monte Faro va tria plutonul, la sprint poate ajunge să se implice şi Alejandro Valverde, aflat în căutarea unor secunde de bonificaţie. Un alt candidat la locul întâi va fi irlandezul Daniel Martin, care a arătat în precedentele sosiri de acest fel că sprintează bine.

Dacă o evadare va reuşi, acolo s-ar putea afla Adam Hansen, Alexey Lutsenko, Alexandre Kolobnev, Alessandro De Marchi, Damiano Cunego, Ryder Hesjedal, Philippe Gilbert sau Wouter Poels, cu toţii capabili să câştige la prima sosire a Turului Spaniei în Cargas de Morrazo.

Single Post Navigation

5 thoughts on “Vuelta 2014 – etapa a XlX-a

  1. Daniel on said:

    Un off-topic. Alex, ai urmarit vreun episod al emisiunii Totul despre Ciclism? Si daca da, cum ti se pare? (sincer, as avea nevoie de un sfat din partea unui om care se pricepe la acest sport 🙂 )

    • Da, am urmarit. Ok, voi face asta, dar sper sa le primesti ca pe niste sfaturi, nu ca pe niste critici:

      – trebuie sa prindeti mai mult curaj cand vorbiti, se simte ca sunteti timorati; e ceva ce se va regla cu timpul, insa trebuie sa contribuiti si voi. Trebuie sa va eliberati de acea frica de a gresi, nu este nicio problema daca faceti asta.

      – incercati sa scapati de clisee, de cuvintele care tin de „limbajul de lemn” si se repeta in comentariul vostru.

      – mi-ar placea sa aud mai multe despre curse, despre ce s-a intamplat, sa faceti o analiza mai ampla; de exemplu, sa nu spuneti doar ce s-a petrecut pe finalul unei etape din Vuelta, dar si cum s-a intamplat (ce a fost pe parcurs inainte de a se juca victoria, cine a venit la trena pe final, cat de puternic s-a rulat, pe ce portiune s-a atacat, cine a raspuns).

      – trebuie sa mai lucrati putin la pronuntia numelor; http://www.forvo.com este de ajutor.

      – pe finalul episodului, poate ar fi o idee buna sa amintiti ierarhia World Tour, la nivelul podiumului (rutieri, echipe, natiuni), dar si sa faceti o trecere in revista a celor mai importante stiri ale saptamanii (cine s-a accidentat, cine a fost prins dopat, daca a aparut vreo declaratie interesanta, iar apoi sa comentati scurt aceste stiri). Asta imi aminteste de inca un lucru: de ce nu vorbiti mai mult intre voi? Exact asa cum se intampla in timpul comentariilor de la TV. Mai mult dialog cred ca ar prinde, podcastul ar avea mai multa viata.

      – altfel, se simte ca aveti cunostinte, imi place ca puneti filmulete cu finalul de etapa, dar si profilul curselor, si ca acoperiti toate competitiile.

      • Daniel on said:

        multumim ptr aprecieri si de sfaturi, incercam sa le respectam. daca ai observat este o problma la mine (adica moderatorul) cu microfonul si ar trebui sa imi iau altul.

        nu putem sa spunem mai mult de curse, adica un episod de peste 30 de minute ne-ar aduce putine vizualizari si cred ca i-am plictisi pe oameni.

        incercam sa devenim mai buni pe episod ce trece, deocamdata e un prim sezon de acomodare si incercam sa aducem si „vedete” din lumea ciclismului pentru vizualizari mai multe

        parerea mea este ca e un proiect interesant si cred ca suntem singurii in mediul online cu o astfel de emisiune , in care mi-am propus sa vorbim de mai toate cursele, indiferent de calitatea acestora

        la pronuntia rutierilor trebuie sa mai lucram, intr-adevar 🙂

        • Sunt de acord, este de apreciat, mai ales ca in Romania sunt foarte putine persoane care se ocupa de ciclism la acest nivel. Eventual, ar trebui sa aveti o promovare mai violenta, pe forumuri, site-uri de specialitate, etc (daca nu cumva faceti asta deja).

          Am remarcat problema cu microfonul, si tocmai de aceea nu am spus nimic, deoarece nu era ceva ce tinea de comentariul propriu-zis.

          • Daniel on said:

            Il promovam doar pe facebook, deocamdata. si pe pagina Eurosport din cand in cand si am observat ca ne lasati comentariul si am sa apreciez asta.

            probabil alte televiziuni ne blocau ptr acel comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: