Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Ralph Denk: “Echipa este construită în jurul lui König”

NetApp-Endura este una dintre cele patru echipe Pro Continentale invitate în Turul Franţei, iar gruparea manageriată de Ralph Denk vrea să le arate organizatorilor că nu s-au înşelat atunci când i-au acordat acea invitaţie. Toţi cei nouă rutieri prezenţi la start se află la debutul în Turul Franţei, dar cu toţii sunt determinaţi să dea totul şi să îl ajute pe Leopold König, liderul lui NetApp-Endura, să obţină o victorie şi o clasare bună la general. Mai multe despre asta puteţi afla de la Ralph Denk, cu care am realizat următorul interviu, pentru care trebuie să îi mulţumesc doamnei Sandra Schmitz, ofiţerul de presă al echipei.

– Domnule Denk, a fost dificil să construiţi echipa pentru Turul Franţei?

Da, evident că a fost greu, deoarece a trebuit să luăm câteva decizii deloc populare, în speranţa că rutierii care vor rămâne acasă nu vor considera asta ca fiind ceva personal şi vor înţelege că am hotărat ce e mai bine pentru echipă şi doar din punct de vedere sportiv.

– Mulţi au fost surprinşi că Sam Bennett nu face parte din echipă, mai ales că a obţinut trei victorii în acest sezon.

Am luat două aspecte în considerare atunci când am decis să nu includem Turul Franţei în programul lui Sam. Primul: liderul nostru pentru claamentul general, Leopold König, a arătat o formă foarte bună recent. Asta ne-a dat încrederea necesară pentru a construi echipa din Turul Franţei în jurul lui şi pentru a ne concentra pe clasamentul general. În al doilea rând, am considerat că participarea la ediţia din acest an ar veni prea devreme pentru Sam. În ciuda faptului că e destul de matur pentru vârsta sa, este în continuare tânăr. Concurează de doar şase luni la profesionişti. Evident, sunt mai mult decât mulţumit cu faptul că face parte din structura noastră, însă în cadrul managementul echipei avem o responsabilitate faţă de rutierii noştri, care nu ne permite să luăm decizii oportuniste pe termen scurt. Abordarea noastră faţă de Sam este mai mult orientată pe termen lung. Vrem să îl pregătim cu atenţie şi pas cu pas. În comparaţie cu sezonul anterior, Sam deja a avut un program foarte aglomerat şi s-a achitat de treabă. Am hotărât ca după Campionatele Naţionale să îi oferim o pauză, astfel încât să se pregătească pentru a avea un nivel bun în a doua jumătate a sezonului. Începând cu Ride London Classic în luna august, credem cu tărie că Sam va adăuga mai multe victorii la palmaresul său şi al echipei.

– Ce părere aveţi despre traseul Turul Franţei?

Cred că este un traseu foarte echilibrat, pe placul fiecărui tip de rutier. Cu siguranţă, din punct de vedere topografic, nu e cel mai dur Tur din istorie, însă asta nu înseamnă că va fi uşor, deoarece rutierii sunt cei care fac cursa. Una dintre cele mai importante etape va fi a cincea, pe pavate, acolo unde nu poţi câştiga Turul, dar îl poţi pierde. Oricine a mers în Paris-Roubaix ştie că nororcul contează mult, iar noi sperăm să avem parte de noroc pe piatra cubică.

– Cum este forma lui Leopold König după problemele de sănătate pe care le-a avut în acest sezon?

Până acum, cred că s-a recuperat complet. A mers bine în Turul Bavariei (n.r. – locul patru) şi în Criteriul Dauphiné (n.r. – locul 11), toţi ne aşteptăm să fie în formă bună, de aceea am construit echipa în jurul lui. Nu putem compara Turul Franţei cu Vuelta, dar dacă va avea o formă similară cu cea de acolo în a doua şi a treia săptămână, atunci va putea repeta rezultatul din Turul Spaniei.

– Ce aşteptări aveţi de la ceilalţi rutieri?

Cred că suntem capabili să găsim un anumit echilibru în echipă, astfel încât să îi oferim fiecărui ciclist şansa de a face ceva special şi de a-şi arăta potenţialul. Oricum, principalul nostru obiectiv va fi să câştigăm o etapă.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: