Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Pe scurt

Prezentarea traseului Turului Italiei din 2015 va avea loc în luna octombrie, după Turul Lombardiei, însă deja au apărut informaţii cu privire la localităţile care vor figura pe hartă. Deşi momentan nu este oficial, se pare că startul se va da din San Remo, acolo unde va avea loc un contratimp pe echipe, în lungime de 24 de kilometri. Va fi pentru prima dată din 1987 când caravana va pleca de acolo, şi la precedenta ocazie având loc tot un contratimp individual, dar în coborâre, de pe Poggio. Plutonul va petrece trei zile în regiunea Liguria, alte oraşe aşteptate să găzduiască finişuri de etapă fiind Genoa şi Cinque Terre.

Conform L’Equipe, Oleg Tinkov, patronul lui Tinkoff-Saxo, s-a înţeles cu Cannondale, care va veni anul viitor la echipa sa, urmând să fie unul dintre sponsori, după ce Tinkoff-Saxo s-a decis să renunţe la colaborarea cu Specialized. Nu doar Cannondale va ajunge acolo, ci şi Peter Sagan, unul dintre cei mai căutaţi ciclişti din World Tour. Slovacul în vârstă de 24 de ani îi va aduce la formaţia rusă pe fratele său, Juraj, şi pe polonezul Maciej Bodnar. Un alt rutier de la Cannondale aşteptat să semneze cu Tinkoff-Saxo este italianul Ivan Basso, dublul învingător din Il Giro, al cărui rol va fi să îl ajute pe Alberto Contador în Marile Tururi.

O informaţie interesantă vine şi din Spania, cotidianul AS anunţând că Fernando Alonso, pilotul lui Ferrari, nu mai are timp să construiască o echipă de la zero, aşa cum a anunţat în mai multe rânduri, iar acum se gândeşte să cumpere o licenţă de World Tour, grupările de care ibericul este interesat fiind Belkin şi Giant-Shimano, ambele urmând să rămână fără sponsori la finalul stagiunii. Dacă asta se va întâmpla, Alonso va aduce un sponsor din Emiratele Arabe Unite, care e decis să investească în acest proiect 20 de milioane de euro vreme de cinci ani.

Consiliul Local din Edinburgh doreşte să aplice din nou pentru găzduirea startului Turului Franţei. După ce precedenta tentativă a eşuat în faţa celei înaintate de Yorkshire, oficialităţile scoţiene speră ca aceasta să aibă succes şi să primească plutonul în 2018 sau 2019, când caravana ar urma să ajungă în Anglia, dar şi în Ţara Galilor. Scoţia nu a mai primit vizita unui Mare Tur până acum, dar l-a dat pe unul dintre cei mai buni ciclişti ai anilor ’80. Este vorba despre Robert Millar, care a câştigat etape în toate cele trei curse majore, dar şi clasamentul căţărătorilor din Giro şi Le Tour.

Single Post Navigation

2 thoughts on “Pe scurt

  1. ” …după ce Tinkoff-Saxo s-a decis să renunţe la colaborarea cu Specialized.” Renunta ca sa preia un sponsor de biciclete la pachet cu cativa ciclisti ff buni. afacere si bine ochit din partea lui Oleg, omul asta surprinde din ce in ce mai mult, se misca repede si cred ca financiar sta de la excelent in sus. Un rus demn de admirat, in sfarsit ! 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: