Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Turul Franţei 2014 – etapa l

Le Tour 2014 Harrogate

Plutonul va pleca din Leeds, oraşul natal al lui Beryl Burton, cea mai mare ciclistă britanică din toate timpurile, câştigătoare a două titluri mondiale pe şosea şi alte cinci pe velodrom, fără a pune la socoteală zecile de curse adjudecate la nivel naţional. Deşi ziua le este dedicată sprinterilor, traseul include trei căţărări repertoriate – Côte de Cray, Côte de Buttertubs şi Côte de Griton Moor – ceea ce înseamnă că în evadare vor merge mulţi oameni, interesaţi să poarte primul tricou alb cu buline roşii de la această ediţie. Principalul pericol în acea porţiune nu este reprezentat de ascensiuni, ci de vântul puternic care îşi poate face apariţia, ducând astfel la crearea unor “borduri”.

Finalul de la Harrogate este extrem de interesant, deoarece ultimii 1300 de metri au pante ce se pot dovedi selective: 400 de metri sunt la 7%, apoi se coboară alţi 400 de metri, următorii 200 de metri au pantă medie 9%, înainte ca panta să devină mai uşoară pentru ultimii 300 de metri, la doar 3%. Toată lumea va fi cu ochii pe Mark Cavendish, care va avea o dublă motivaţie pentru etapa inaugurală a Turului Franţei: să se impună în oraşul natal al mamei sale şi să poarte în premieră tricoul galben. Totuşi, chiar dacă britanicul a arătat în trecut că se descurcă atunci când sosirea e în urcare, sunt toate şansele ca acest final să se dovedească mult prea dificil pentru el.

Pentru Marcel Kittel, considerat de mulţi cel mai bun sprinter din lume, Harrogate se anunţă şi mai dur. Tocmai de aceea, Giant-Shimano va miza pe John Degenkolb, care poate intra în clubul select al cicliştilor cu succese de etapă în toate Marile Tururi. Finalul i se potriveşte de minune germanului în vârstă de 25 de ani, care vine aici după ce la Campionatele Naţionale a terminat pe locul al doilea, după André Greipel, un alt pretendent serios la câştigarea etapei inaugurale.

Învingător în clasamentul pe puncte din Turul Elveţiei, dar şi la Campionatele Naţionale, Peter Sagan este şi el avantajat de sosirea în urcare şi poate da lovitura, un succes confirmând statutul său de principal favorit la tricoul verde. Sacha Modolo va fi un alt om de luat în seamă, însă nici Arnaud Démare nu va trebui neglijat, forma arătată de francez în ultima vreme fiind foarte bună. În fine, un alt outsider periculos este Alexander Kristoff, învingătorul din Milano-San Remo, care ar putea deveni primul norvegian din istorie triumfător în prima etapă a Turului Franţei.

Single Post Navigation

One thought on “Turul Franţei 2014 – etapa l

  1. Sorin A. on said:

    Hai, copii ! Niciun comentariu la prima etapa ? Ce ma ingrijoreaza pe mine e ca Majka am impresia ca trage chiulul fiindca a fost „deranjat” din vacanta pentru a participa in Marea Bucla. Stiu, e de-abia prima etapa, dar deja a pierdut 1 m 30″ . Locul 178. Hmmm.. Oare iar bietul Contador va fi singur impotriva celorlalti granzi ? Ar mai fi Rogers, dar carausul Pistolarului ar trebui sa fie in primul rand Majka , avand in vedere absenta de ultima ora a lui Kreuziger.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: