Turul Italiei 1984
Unul dintre cei mai mari rutieri din toate timpurile, Francesco Moser se apropia de finalul carierei, iar în palmaresul său încă nu se afla Il Giro, pe care îl terminase de trei ori pe podium până în 1984. În acel sezon, peninsularul şi-a propus să mai încerce o dată să îşi adjudece tricoul roz, însă nu s-a aşteptat ca la start să vină şi Laurent Fignon, a cărui formă era foarte bună, francezul prezentându-se acolo la mai puţin de un an după ce îşi adjudecase tricoul galben în Marea Buclă.
Nu doar Moser îşi dorea un succes, ci şi organizatorii, care au avut grijă să îi pună la dispoziţie trei contratimpuri individuale. Evident, favoritul gazdelor a profitat de primele două şi i-a luat adversarului său peste un minut şi jumătate, la care s-au adăugat alte 90 de secunde cedate de Fignon în etapa a cincea, din cauza unui atac de hipoglicemie. Apoi, treptat-treptat, ciclistul echipei Renault a început să recupereze timp şi era pregătit să ia tricoul roz de pe umerii lui Moser în etapa a 18-a, pe al cărei traseu se afla şi Passo dello Stelvio. Însă planurile i-au fost date peste cap de decizia lui Vincenzo Torriani, directorul cursei, care a scos Stelvio, anunţând că ninge abundent acolo şi există un risc ridicat de avalanşă. RAI nu a arătat imagini care să confirme ce a spus Torriani, dar doi jurnalişti francezi au urcat pe Stelvio să inspecteze zona şi au scris mai apoi că nu era nicio problemă, afirmaţia lor stârnind nişte semne de întrebare cu privire la măsura luată de Torriani.
Stelvio a fost înlocuit de Tonale şi Pasele, două ascensiuni nu foarte dificile, ce aveau să îi facă viaţa mult mai uşoară lui Francesco Moser. Cu toate acestea, Laurent Fignon a atacat, Roberto Visentini a venit lângă el, în timp ce liderul clasamentului general se afla la un minut distanţă. Până la urmă, grupul în care era italianul a revenit, ajutat de maşina organizatorilor, care a dus trena o bună bucată de vreme. Extrem de nervoşi, Fignon şi Cyrille Guimard au vrut să se retragă din cursă, însă au hotărât să meargă mai departe şi să îşi joace şansa în etapa a 19-a, care a consemnat un nou atac al învingătorului din Le Tour, la Val Gardena, acesta preluând tricoul roz de la oponentul său.
O zi mai târziu, plutonul a trecut peste cinci căţărări – Campolongo, Pordoi, Sella, Gardena, Campolongo – iar “Le Professeur” a accelerat cu 53 de kilometri înainte de sosire, a câştigat şi a pus un minut şi 31 de secunde între el şi Moser. Totuşi, avantajul putea fi mai mare dacă Fignon nu ar fi fost penalizat cu 20 de secunde pentru alimentare ilegală de la maşina tehnică, în timp ce peninsularul, care a fost împins în permanenţă de suporteri în ultimii kilometri, a primit o pedeapsă de doar cinci secunde. În penultima zi, diferenţa a fost redusă cu zece secunde, după ce Moser a terminat pe trei la Treviso şi a intrat în posesia unor bonificaţii.
Ultima etapă a constat într-un contratimp individual în lungime de 42 de kilometri, între Soave şi Verona, iar Moser a primit încă un ajutor din partea organizatorilor, care i-au permis să ruleze pe bicicleta cu roţi lenticulare folosită în urmă cu câteva luni, în Mexic, atunci când doborâse recordul orei stabilit de Eddy Merckx în 1972. Pe hârtie, ciclistul originar din Trentino nu ar fi trebuit să aibă nicio problemă în a-i lua purtătorului tricoului roz două secunde pe kilometru, dar italienii nu au dorit să lase absolut nimic la voia întâmplării, aşa că au avut grijă să trimită elicopterul RAI foarte aproape de liderul cursei, acesta fiind nevoit să înfrunte un teribil vânt de faţă, ce l-a încetinit evident şi chiar a fost aproape să îl doboare.
Astfel, Francesco Moser a câştigat la general cu un avans de 63 de secunde, Vincenzo Torriani s-a asigurat că trofeul va rămâne acasă pentru încă un an, Laurent Fignon a suferit prima înfrângere dureroasă din carieră (despre care a declarat în mai multe rânduri că l-a urmărit toată viaţa), în timp ce lumea ciclismului a asistat la unul dintre cele mai mari furturi consemnate vreodată într-o cursă.
Cafe Roubaix 