Cafe Roubaix

Concluzii după Turul Flandrei

Fabian Cancellara a respectat calculele hârtiei şi a câştigat clasica din Belgia, confirmându-i lui Trek că nu a greşit atunci când a decis să construiască echipa în jurul lui. Doar al doilea rutier străin care s-a impus de trei ori în De Ronde (după Fiorenzo Magni, între 1949 şi 1951), elveţianul a ajuns la şapte succese în Monumente, egalându-i pe Gino Bartali şi Tom Boonen, şi a arătat (din nou, după Paris-Roubaix 2013) că poate obţine victorii şi într-un mod calculat, fără a fi nevoit să atace de departe pentru a scăpa de toţi adversarii. Un alt lucru care merită remarcat este că Fabian Cancellara s-a impus la Oudenaarde deşi nu a mai beneficiat de ajutorul unui coleg în ultimii 50 de kilometri, când mulţi dintre oponenţii săi mai aveau cel puţin un coechipier la dispoziţie.

Greg Van Avermaet a impresionat prin evoluţia sa curajoasă, care i-a adus la final cel mai bun rezultat al carierei în Turul Flandrei. Belgianul în vârstă de 28 de ani a atacat cu aproximativ 30 de kilometri înainte de sosire, aplicând tactica adoptată şi de conaţionalul său, Jurgen Roelandts, în 2013, şi a rezistat în faţă şi după ce a fost prins, dar efortul depus l-a costat la sprint. Cel mai agresiv ciclist în cursa de duminică (dar şi unul dintre cei mai puternici), Van Avermaet a avut regrete după ce a încheiat pe podium pentru a patra oară într-o clasică de primăvară, însă a oferit destule indicii că o victorie într-un Monument nu este departe.

Învingător în Milano-San Remo, Alexander Kristoff a terminat pe locul cinci Turul Flandrei, cu o poziţie mai jos decât anul trecut, dar a avut o evoluţie mult mai convingătoare acum, norvegianul fiind primul rutier care a decis să plece după cei patru oameni aflaţi în frunte, la un moment dat chiar oferind senzaţia că îi poate ajunge. Ciclistul Katushei a demonstrat că nu este doar un sprinter, ci şi un ciclist care poate ataca, iar rezultatul de duminică vine ca o nouă confirmare a calităţilor sale pentru cursele de o zi. Cum Kristoff este în continuare tânăr (26 de ani), în următoarele trei-patru sezoane va fi categoric un rutier cu un impact important asupra clasicelor de primăvară.

Pe lângă Cancellara, Van Avermaet, Vanmarcke sau Kristoff, au mai existat câţiva rutieri care au impresionat duminică. Unul dintre aceştia a fost Stijn Devolder, dublul câştigător al cursei, care a luat startul din postura unui outsider capabil să obţină victoria, dar a ajuns să plătească pentru plasamentul defectuos din pluton. Totuşi, Devolder, deşi lovit serios la cotul stâng, a tras puternic de mai multe ori şi a ajuns la Oudenaarde, însă cu siguranţă a rămas cu un gust amar şi cu întrebarea “ce-ar fi fost dacă?”. Un alt belgian care a mers bine şi a avut grijă ca asta să se reflecte în locul ocupat a fost Bjorn Leukemans, de la Wanty-Groupe Gobert, care a venit pe nouă, cel mai valoros rezultat al unei echipe Pro Continentale. În continuare, chiar dacă Leukemans are 36 de ani, pare de neînţeles cum de o grupare de World Tour nu i-a oferit un contract. Nici Nicki Sørensen nu trebuie omis; la 39 de ani fără o lună, danezul a debutat în Turul Flandrei, a atacat şi a terminat pe 13, înaintea lui John Degenkolb, Peter Sagan, Filippo Pozzato sau Sylvain Chavanel. În fine, Taylor Phinney trebuie şi el menţionat, deoarece a arătat bine în acea evadare în care a fost prezent şi a adunat kilometri importanţi pentru Paris-Roubaix.

Omega Pharma-Quick Step este marea pierzătoare a zilei, după ce nu a plasat nici măcar un om pe podium, deşi avea patru ciclişti în grupul de frunte când mai erau 40 de kilometri. Echipa belgiană a mizat prea mult pe Tom Boonen, fiind încrezătoare că fostul campion mondial poate lupta pentru victorie (chiar dacă acesta nu s-a aflat în cea mai bună formă) şi a fost incapabilă să schimbe strategia din mers. Drept dovadă, atunci când Greg Van Avermaet a atacat, Omega Pharma-Quick Step l-a trimis în faţă pe Stijn Vandenbergh, un ciclist masiv, care nu ar fi avut nicio şansă la sprint. Dacă Niki Terpstra ar fi fost cel ales să plece după rutierul lui BMC, sunt toate şansele ca istoria acestui Tur al Flandrei să se fi scris altfel pentru gruparea manageriată de Patrick Lefevere.

Tom Boonen a terminat doar pe locul şapte, dar Belgia poate sta liniştită, pentru că are un viitor frumos în clasicele pe pavate. Momentan, steagul este purtat de Greg Van Avermaet şi Sep Vanmarcke, cu un plus pentru acesta din urmă, deoarece are doar 25 de ani şi devine mai bun de la sezon la sezon. Totodată, cei doi vor asigura şi o necesară perioadă de tranziţie pentru belgieni, înainte ca Tom Van Asbroeck, Kenneth Vanbilsen (doi ciclişti extrem de talentaţi, despre care Sporza a spus că ar fi semnat deja cu Lotto-Belisol) şi Jasper Stuyven vor ajunge la un nivel ce le va permite să fie tot timpul printre protagonişti în Turul Flandrei şi Paris-Roubaix.

Peter Sagan a fost una dintre marile dezamăgiri ale zilei de duminică, colapsul său fiind total, atât la nivel fizic, cât şi mental. Slovacul, considerat de mulţi unul dintre primii trei favoriţi la victorie, şi-a pierdut luciditatea când s-a trezit singur la intrarea în ultimii 30 de kilometri, cu trei colegi de la Cannondale aflaţi într-un grup ce avea o întârziere de 20 de secunde. Până la urmă, aceştia au venit alături de el şi au tras pentru a reduce din avansul rutierilor aflaţi la conducerea cursei, dar asta nu l-a ajutat cu nimic pe Sagan, care a clacat pe Oude Kwaremont, atunci când Fabian Cancellara a atacat. Ciclistul în vârstă de 24 de ani a încheiat aproape în anonimat, pe locul 16, şi va mai fi nevoit să aştepte cel puţin un sezon pentru a încerca să câştige Turul Flandrei, o clasică ce se poate transforma într-o adevărată obsesie odată cu trecerea timpului.

Ediţia cu numărul 98 a Turului Flandrei a fost una dintre cele mai reuşite din ultima vreme, cu suspans din plin, iar cicliştii au confirmat acea veche zicală care spune că ei fac o cursă, nu traseul. Oude Kwaremont şi Paterberg sunt două dealuri dure, oferă spectacol, duc la crearea unor diferenţe şi au un impact important asupra clasicei, dar absenţa lui Muur-Kapelmuur, cu a sa capelă Ouderberg, se simte în continuare.