Joxean Matxin: “Sacha Modolo poate câştiga Milano-San Remo”
Într-un clasament al victoriilor bifate până acum în această stagiune, Lampre-Merida ocupă locul al patrulea, cu şapte succese în tot atâtea curse diferite (Turul Down Under, Turul San Luis, Trofeo Palma, Trofeo Ses Salines, Turul Algarve, Trofeo Laigueglia şi Gran Premio di Camaiore), aduse de Diego Ulissi, Sacha Modolo şi Jose Serpa.
Spre deosebire de sezonul precedent, echipa italiană se bucură de un start perfect, iar toţi rutierii par să se afle la un nivel ridicat foarte devreme. Dacă ianuarie şi februarie au reprezentat încălzirea pentru Lampre-Merida, luna martie va aduce primele teste serioase, iar Joxean Matxin, directorul sportiv al grupării blue-fucsia, are mare încredere în cicliştii săi.
– Domnule Matxin, Lampre-Merida a avut un start impresionant de sezon. V-a surprins numărul mare de succese al echipei?
Să fiu sincer, ştiam că vom începe în forţă, dar nu ne-am aşteptat să avem atât de multe victorii, nici măcar nu ne-am gândit la asta.
– Liderul echipei într-un clasament al succeselor este Sacha Modolo. E acum unul dintre cei mai buni sprinteri din lume?
Da, ajunge acolo, şi cred cu tărie că Sacha va fi în curând la acelaşi nivel cu Mark Cavendish, Marcel Kittel şi André Greipel. Tocmai de aceea, îl văd capabil să câştige Milano-San Remo anul acesta.
– Cu ce obiective aţi pornit la drum în Paris-Nisa?
Ne bazăm pe Rui Costa şi asta înseamnă că ne gândim doar la victorie. Nu mă aştept ca tricoul curcubeu să aducă o presiune suplimentară, ci să aibă un impact pozitiv asupra evoluţiei sale. Deşi e unul dintre candidaţi la victorie, suntem conştienţi că mai sunt şi alţi ciclişti importanţi, care trebuie respectaţi. Oricum, marele favorit este Vincenzo Nibali.
– Şi în ceea ce priveşte Tirreno-Adriatico?
Avem aceleaşi aşteptări ca şi în Paris-Nisa, echipa concurează mereu pentru a câştiga, iar dacă nu o face, este doar pentru că altcineva a fost mai bun, nu pentru că nu am dat totul. Îl vom avea acolo pe Chris Horner, iar forma lui în acest moment e satisfăcătoare. Cu siguranţă, nu este cea mai bună versiune a lui, însă şi-o va îmbunătăţi pas cu pas şi va ajunge la nivelul celor mai buni.
– Ce aşteptări să avem în continuare de la alţi doi lideri ai echipei, Filippo Pozzato şi Diego Ulissi?
Pozzato a participat în Roma Maxima şi a făcut o cursă bună. A muncit mult în iarnă, e un rutier foarte talentat şi sunt convins că va avea un sezon bun. În ceea ce îl priveşte pe Ulissi, va creşte mult în 2014 şi se va transforma într-unul dintre cei mai puternici ciclişti din lume. Am încredere deplină în el: nu e doar un rutier valoros şi extrem de inteligent, dar şi o persoană bună.
– Echipa are şi mulţi tineri talentaţi. Pe cine să urmărim în acest sezon?
Jan Polanc, Mattia Cattaneo şi Luca Wackermann. Să fiţi atenţi la aceştia.