Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Thor Hushovd: “Sunt pregătit pentru un an mare”

Thor Hushovd

Prima ediţie a Turului Dubaiului va avea mulţi rutieri importanţi la start, iar unul dintre aceştia este Thor Hushovd, campionul mondial din 2010. Aflat înaintea celui de-al treilea an alături de BMC, norvegianul este determinat să aibă un start excelent şi să răsplătească încrederea arătată de echipă atunci când a avut dificultăţi vreme de un sezon şi jumătate.

Cu doar câteva zile înainte de debutul Turului Dubaiului, Andrea Agostini, ofiţerul de presă al lui BMC, m-a ajutat să iau legătura cu Thor Hushovd şi astfel să aflu care sunt programul şi obiectivele sale pentru 2014.

– Thor, ai avut o primă jumătate de sezon slabă în 2013, dar lucrurile s-au schimbat după ce ai câştigat titlul naţional. Cât de mult a contat acea victorie?

A fost un succes foarte important, de care aveam nevoie pentru a căpăta încredere. Din acel moment, totul s-a schimbat, iar eu am început să câştig multe curse. De asemenea, a fost foarte special să mă impun în oraşul meu natal. Să fiu sincer, nu m-am aşteptat să bifez atâtea victorii, deoarece niciodată nu este uşor să câştigi o cursă. Cea mai mare surpriză a fost că m-am impus în multe finaluri la sprint masiv, după ani la rând în care nu am reuşit asta pe plat.

– Cum a fost să concurezi în faţa propriilor suporteri, în competiţii noi, precum Cursa Arctică a Norvegiei şi Turul Fiordurilor?

A însemnat mult pentru mine, e incredibil la ce nivel a ajuns ciclismul în Norvegia şi cât de popular este. A fost foarte special să particip la curse în ţara mea natală, să îmi întâlnesc fanii şi să le arăt cum sunt cursele de la faţa locului.

– Ciclismul este din ce în ce mai popular în Norvegia. Care crezi că ar trebui să fie următorul pas? O echipă de World Tour, o cursă de World Tour sau organizarea Campionatelor Mondiale?

Ar fi frumos să le avem pe toate trei, însă dacă ar trebui să aleg una dintre variante, atunci trebuie să spun că ar fi frumos să avem o grupare de World Tour. Acea echipă ar semna cu rutieri norvegieni, iar plutonul are nevoie de din ce în ce mai mulţi norvegieni. Ar reprezenta o motivaţie uriaşă pentru cicliştii tineri, care ar fi mai aproape să îşi vadă visul împlinit.

– Care este programul tău în 2014?

Voi merge în Turul Dubaiului, Turul Mediteranean, Tour du Haut Var, Omloop Het Nieuwsblad, Paris-Nisa, iar apoi, în toate clasicele nordului. Mi-ar plăcea să particip şi în Turul Franţei, mai ales că am lipsit de acolo în ultimii doi ani.

– Cu ce obiective începi al 15-lea sezon ca profesionist?

Sunt pregătit şi motivat, ajutat şi de finalul foarte bun pe care l-am avut anul trecut. Vreau să mă revanşez faţă de BMC, după ce nu am obţinut rezultate timp de un an şi jumătate. Obiectivul meu este să câştig o clasică, iar aceasta sper să fie Paris-Roubaix, care va fi întotdeauna visul meu. Apoi, îmi doresc să mă impun în cât mai multe curse.

 – Ai vorbit mai devreme despre Turul Franţei, care va avea o etapă pe pavate, la patru ani după ce ai câştigat una similară. Te tentează aceasta?

Categoric! Atunci când am văzut traseul, am decis imediat că voi da totul pentru a ajunge în cursă. Victoria în acea etapă va reprezenta unul dintre marile mele obiective în 2014.

– Te-ai gândit până la ce vârstă vei continua în pluton?

E dificil de spus. Sunt foarte fericit cu ceea ce fac acum, iar principalul scop este să am un an important, după care voi vedea dacă voi mai putea semna pentru alte două sezoane. În cazul în care voi reuşi, va fi suficient. Ce îmi va aduce viaţa după finalul carierei va fi o aventură.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: