Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Paris-Roubaix 2013

Image

De mai bine de o sută de ani, Paris-Roubaix stârneşte sentimente mixte în rândul rutierilor: mulţi au numit această cursă o glumă proastă şi un adevărat pericol pentru integritatea fizică a concurenţilor, refuzând să participe, în timp ce alţii au fost de părere că reprezintă testul suprem în ciclism, meritându-şi pe deplin renumele de “Infern al Nordului”.

Unele dintre cele mai memorabile poveşti ale sportului au fost scrise în cursa din Franţa, care a avut o existenţă tumultuoasă, nu mult lipsind ca la un moment dat să dispară, din cauza procesului de modernizare început după fiecare dintre cele două conflagraţii mondiale, când pavatele au fost înlocuite cu asfalt. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar legenda numită Paris-Roubaix a continuat, devenind una dintre cele mai frumoase şi aşteptate clasice ale sezonului.

Atât de mare este prestigiul “Reginei Clasicelor”, încât rutieri ca Henri Pélissier, Fausto Coppi, Louison Bobet, Felice Gimondi, Eddy Merckx sau Bernard Hinault nu au conceput să nu o câştige. Chiar dacă oamenii de Mari Tururi nu s-au mai înghesuit la start în ultimele două decenii, Paris-Roubaix nu şi-a pierdut din strălucire şi din aura de mit pe care a dobândit-o încă de pe 19 aprilie 1986, atunci când câţiva temerari (mai exact, 45) s-au încumetat să plece la drum într-o aventură necunoscută.

Traseul ediţiei cu numărul 111

Aşa cum se întâmplă din 1968 încoace, când traseul a fost schimbat, caravana va pleca din Compiègne şi va rula aproximativ o sută de kilometri înainte de a face cunoştinţă cu primul dintre cele 27 de sectoare de piatră cubică, Troisvilles, care va realiza o primă selecţie, chiar dacă nu importantă. Practic, Troisvilles va da tonul pentru ceea ce va urma, deoarece scenariul de acolo se va repeta şi pe celelalte porţiuni dificile: rutierii vor intra pe tronsoanele de pavate cu 60 de kilometri la oră, o viteză la care se va ajunge din dorinţa de a prinde un loc cât mai bun în faţă, fiind binecunoscut faptul că primele 20 de poziţii sunt cele mai căutate.

Dacă Paris-Roubaix reprezintă “Infernul”, atunci Pădurea Arenberg este Râul Styx, care trebuie trecut cu bine pentru ca aventura să continue. O căzătură sau o simplă problemă mecanică acolo înseamnă cursă încheiată, deoarece maşinile tehnice nu pot ajunge imediat să îi ajute pe ciclişti. Arenberg vine mai devreme decât în 2012, însă acum va fi în combinaţie cu Pont Gibus, care reapare după o pauză de cinci ani. Cele două sectoare îi pot scoate pe mulţi din calculele pentru victorie, în condiţiile în care aproape se înlănţuiesc, fiind despărţite de mai puţin de patru kilometri asfaltaţi.

Al doilea tronson de cinci stele, după Pădurea Arenberg, va fi Mons-en-Pévèle, acolo unde Fabian Cancellara a făcut diferenţa în 2010. Descoperită în 1955, porţiunea Mons-en-Pévèle are trei kilometri lungime şi pietre aflate într-o condiţie precară, o grijă în plus pentru ciclişti. Ca şi cum asta nu ar fi fost suficient, al 18-lea sector de la start are şi câteva viraje dificile, la 90 de grade, acolo unde o clipă de neatenţie poate spulbera munca depusă până atunci.

Carrefour de l’Arbre va fi ultima porţiune dificilă, un tronson legendar, care a ajutat la construirea multor victorii. În 2006, Fabian Cancellara a atacat aici, decolând spre primul loc, lucru care s-ar putea întâmpla şi acum, dacă nu vor fi realizate diferenţe până atunci. Cum Carrefour de l’Arbre este un sector foarte dificil, experienţa cicliştilor va fi foarte importantă, avantajul fiind de partea celor care cunosc la perfecţie drumul.

Trei tronsoane (Gruson, Hem şi Roubaix) vor mai rămâne apoi până la final, acolo unde suporterii prezenţi pe velodromul André Pétrieux îl vor primi cu aplauze şi urale pe stăpânul pavatelor din nordul Franţei, care va ajunge epuizat, după aproape 255 de kilometri crânceni, dar îşi va asigura prin victoria sa un loc în istoria ciclismului şi respectul tuturor.

Favoriţii

Fabian Cancellara – de mult timp un rutier nu a mai pornit în Paris-Roubaix cu un statut de superfavorit, aşa cum se va întâmpla cu elveţianul în vârstă de 32 de ani. Din ce în ce mai bun în ultimele săptămâni, în care a obţinut victorii categorice în E3 Prijs Harelbeke şi Turul Flandrei, Cancellara poate transforma cursa într-un recital solitar. Totuşi, lucrurile nu sunt chiar atât de simple pentru ciclistul echipei RadioShack-Leopard, care a căzut în Scheldeprijs Vlaanderen şi pe pavatele de pe sectorul Warlaing–Brillon, când se afla în recunoaştere. De fiecare dată, Cancellara s-a lovit pe partea stângă, nu serios, dar suficient cât să îl deranjeze duminică. În plus, statutul pe care îl are este cu două tăişuri: pe de o parte, e respectat de adversari; pe de alta, va fi atacat în permanenţă de către ceilalţi ciclişti, care vor încerca să ajungă în evadare, în speranţa că echipa acestuia nu va putea controla ostilităţile, iar cursa va avea un scenariu similar cu cel din 2011. Pentru Fabian Cancellara, cea mai bună apărare va fi atacul, însă rămâne de văzut când va fi dat acesta şi dacă va avea asupra oponenţilor efectul devastator din Turul Flandrei.

Taylor Phinney – nu este degeaba considerat al doilea favorit la victorie, chiar dacă va participa doar pentru a doua oară în “Infernul Nordului”. Dublu câştigător la sub 23 de ani, americanul a arătat o formă foarte bună în prima parte a acestui sezon şi o nerăbdare din ce în ce mai mare înainte de Paris-Roubaix, cursa lui favorită. La prima sa prezenţă aici, în 2012, Phinney a terminat pe 15, în ciuda faptului că a trebuit să îl ajute în permanenţă pe Thor Hushovd. Dacă acum va avea mână liberă, iar problemele la genunchi care l-au obligat să rateze Turul Flandrei nu îl vor mai chinui, atunci ciclistul lui BMC are toate şansele să devină doar al doilea rutier care se impune în Paris-Roubaix atât la tineret, cât şi la seniori.

Lars Boom – de când a trecut la profesionişti, Lars Boom a fost aşteptat să lupte pentru victorie în cursa din Hexagon, însă cel mai bun rezultat al său este un loc şase, pe care s-a clasat anul trecut. Olandezul a mers peste aşteptări în Turul Flandrei şi va fi principalul om al lui Blanco şi aici, unde îi va avea alături pe Sep Vanmarcke şi Maarten Tjallingii. Cum Paris-Roubaix va fi ultima oportunitate de a-şi salva sezonul, Boom va avea o motivaţie suplimentară în a da totul pentru a prinde măcar un podium.

Ian Stannard – englezul este “croit” pentru Paris-Roubaix, lucru pe care l-a arătat încă din 2004, când a terminat pe poziţia secundă versiunea pentru juniori, câştigată de actualul său coleg, Geraint Thomas. Beneficiar al unui “motor” foarte puternic, pe care l-a arătat sezonul acesta în Milano-San Remo şi Dwars door Vlaanderen, ciclistul în vârstă de 25 de ani reprezintă cea mai bună variantă a lui Sky, care ar trebui să îi pună pe Thomas şi Edvald Boasson Hagen să muncească în permanenţă pentru el.

Sebastian Turgot – al doilea la ediţia precendentă, francezul vine în Paris-Roubaix după un excelent loc opt în Turul Flandrei, pe care speră să îl transforme într-un podium pe teren propriu. Spre deosebire de cursa din Belgia, Europcar trebuie să mai lucreze la tactica sa şi să nu se avânte prea devreme la conducere. Tocmai de aceea, nu este exclus ca gruparea franceză să încerce să îşi trimită un rutier în evadare. Apoi, dacă Turgot nu se va ridica la nivelul aşteptărilor, Damien Gaudin va fi pregătit să preia rolul de lider al lui Europcar.

Jurgen Roelandts – a fost unul dintre cei mai activi ciclişti din Turul Flandrei şi promite să repete evoluţia de acolo şi în Paris-Roubaix, ceea ce înseamnă că Lotto-Belisol va încerca din nou să plaseze pe cineva în evadare, pentru a-şi face cursa mai uşoară. Chiar dacă şi-a mai pierdut din viteză după pregătirea din iarnă, belgianul rămâne în continuare periculos la sprint, aspect care mai mult ca sigur îi va influenţa strategia pe care o va alege pentru ultima parte.

Heinrich Haussler – australianul pare că şi-a atins mai greu nivelul de vârf în actuala stagiune, însă când acest lucru s-a întâmplat, a terminat de fiecare dată între primii zece (Gent-Wevelgem şi Turul Flandrei), asta în ciuda faptului că nu a fost vizibil în timpul curselor respective. Încrederea câştigată odată cu aceste clasări ar putea fi transpusă duminică într-un alt rezultat bun, care să confirme revenirea sa în rândul cicliştilor importanţi în cursele de o zi.

Johan Vansummeren – a fost vizibil în Turul Flandrei, ceea ce îi dă speranţe că poate câştiga din nou Paris-Roubaix. Cum viteza nu este punctul său forte, rutierul lui Garmin-Sharp va trebui să se bazeze pe “motorul” lui şi pe o tactică foarte bună, la fel ca în 2011, când s-a impus. Dacă succesul de atunci a venit ca o mare surpriză, o eventuală victorie acum va fi confirmare a calităţilor sale pentru cursele pe pavate.

Stijn Vandenbergh – mulţi spun că Sylvain Chavanel ar trebui să fie principalul om al lui Omega Pharma-Quick Step, însă ultimele sale evoluţii nu vin în sprijinul acestei afirmaţii. O opţiune mult mai bună pentru gruparea condusă de Patrick Lefevere pare masivul rutier belgian, care a arătat în acest sezon că traversează cea mai bună formă a carierei. La fel ca în cazul lui Vansummeren, Vandenbergh nu este avantajat de o sosire la sprint, fiind obligat să ajungă singur pe velodromul din Roubaix.

Juan Antonio Flecha – în mod normal, spaniolul nu ar avea ce căuta pe această listă, deoarece în 2013 nu a obţinut nimic, cu excepţia unui loc cinci în Gent-Wevelgem. Totuşi, Flecha nu poate fi trecut cu vederea, pentru că are o relaţie specială cu Paris-Roubaix, drept dovadă fiind cele şapte clasări în top zece. Dacă toţi ochii vor fi pe Fabian Cancellara, iar ibericul va prinde mişcarea potrivită, este posibil să termine între primii trei.

Alţi oameni de urmărit – John Degenkolb are calitatea necesară pentru a conta în finalul cursei, la fel ca şi Sebastian Langeveld, care va fi liderul lui Orica-GreenEdge. După locul patru din Turul Flandrei, Alexander Kristoff pare cea mai bună opţiune a Katushei, mai ales că va îl va avea alături pe Luca Paolini. Sylvain Chavanel va încerca să îşi spele păcatele din urmă cu o săptămână, Filippo Pozzato va spera să le răspundă criticilor în ceea ce va fi ultima ocazie a sa în această primăvară, în timp ce Thor Hushovd va dori să arate că mai are un viitor în ciclism. Cum Paris-Roubaix este o cursă aparte, diferită de toate celelalte clasice, fiecare “locotenent” va avea propria şansă, care va fi cu atât mai mare în contextul luptei dintre Fabian Cancellara şi pluton.

Single Post Navigation

2 thoughts on “Paris-Roubaix 2013

  1. Myhay pe a spus:

    Cred ca totul depinde de forma lui Cancellara: daca va fi in forma va ataca si va castiga daca nu oricum pentru el „locul 2 nu conteaza”… nu inteleg dece in fiecare clasica Lars Boom este vazut mare favorit deshi pana acum nu a castigat nimic notabil

    • Va depinde si de tactica adversarilor, de echipa sa si de forma lui (daca ii va putea lasa pe toti in urma). Nu as spune ca Lars Boom este vazut mare favorit, dar e in top zece, deoarece este un rutier talentat (lucru pe care l-a aratat inca de cand concura la tineret) si vine din ciclo-cross, asadar, un avantaj pentru clasicele pe pavate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: