Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Pe scurt

Danilo Di Luca a semnat un contract valabil până la finalul sezonului cu Vini Fantini, echipă pentru care va debuta în Tirreno-Adriatico, în prima jumătate a lunii martie. În vârstă de 37 de ani, italianul era fără contract din toamna lui 2012, după desfiinţarea lui Acqua & Sapone, şi s-a aflat în tratative cu mai multe grupări, printre care şi fosta Farnese Vini. După “Cursa celor Două Mări”, câştigătorul din 2007 al Turului Italiei va concura în Milano-San Remo, iar apoi va începe pregătirea pentru Il Giro.

Max Sciandri este foarte aproape să devină noul selecţioner al Italiei, urmând să îi ia locul lui Paolo Bettini, care a ales să ocupe funcţia de director tehnic al Federaţiei de la Roma, în anul în care Campionatele Mondiale se vor desfăşura la Florenţa. Fost rutier al unor echipe ca GB, Motorola, Carrera Jeans sau Lampre, Sciandri e din 2011 director sportiv al lui BMC, iar înainte de a lucra pentru gruparea din Statele Unite, fostul medaliat cu bronz de la Jocurile Olimpice din 1996 a mai colaborat cu Federaţia Britanică, având rolul de antrenor al echipei sub 23 de ani.

Vara trecută, Mark Cavendish şi Bradley Wiggins şi-au manifestat intenţia de a face parte din echipa de pursuit a Marii Britanii pentru Jocurile Olimpice din 2016, însă drumul lor până acolo se anunţă foarte dificil. Şi aceasta, deoarece antrenorul Chris Newton le-a transmis celor doi că vor fi nevoiţi să ia o pauză de doi ani de la cursele de şosea pentru a intra în vederile sale. Newton a spus că vrea ca toţi membrii echipei să se concentreze strict pe velodrom şi nu va accepta compromisuri, mai ales că Marea Britanie şi-a propus ca în Brazilia să doboare recordul mondial la pursuit.

A trecut o lună de la startul sezonului şi 14 dintre cele 19 echipe prezente pentru moment în World Tour au obţinut cel puţin o victorie. Prima clasată în această ierarhie este Lotto-Belisol (10), urmată de Omega Pharma-Quick Step (8) şi Blanco (6). Singurele grupări fără niciun succes sunt Astana, Euskaltel, Garmin-Sharp, RadioShack-Leopard şi Vacansoleil.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: