Leopard-Trek Continental – un proiect de succes
Chiar dacă Leopard-Trek a rezistat doar un an în World Tour, brandul nu a dispărut pentru totdeauna din ciclism, după mult discutata fuziune cu RadioShack. Conştienţi că au nevoie de o “pepinieră”, dar şi dornici să promoveze ciclismul luxemburghez, conducătorii grupării mari au pus bazele unei echipe de tineret, care face parte din al treilea eşalon valoric. Aceasta a luat numele de Leopard-Trek Continental şi a înregimentat 12 rutieri tineri, cu toţii aflaţi sub managementul lui Adriano Baffi, fost cel mai bun sprinter al Turului Italiei, în 1993.
Fără a pune la socoteală campionatele naţionale, opt victorii a obţinut Leopard-Trek Continental în sezonul de debut, cinci dintre acestea fiind aduse de Bob Jungels, unul dintre cei mai talentaţi tineri rutieri. Luxemburghezul a câştigat Le Triptyque des Monts et Châteaux, o etapă şi clasamentul general în Flèche du Sud, Paris-Roubaix la categoria sub 23 de ani, precum şi o etapă în Giro della Valle d’Aosta, una dintre cele mai grele curse din calendar. Performanţele sale nu au trecut neobservate şi Jungels a făcut saltul la profesionişti în toamnă, semnând cu RadioShack-Nissan, acolo unde va rula alături de rutierul pe care îl admiră cel mai mult, Fabian Cancellara.
Bob Jungels nu a fost singurul ciclist care s-a făcut remarcat în culorile lui Leopard-Trek Continental: Giorgio Brambilla a ajuns la Atlas Personal–Jakroo, Julian Kern, câştigătorul etapei-regină din Flèche du Sud, a parafat o înţelegere cu AG2R, în timp ce Alexandr Pliuschin va evolua de anul viitor pentru IAM Cycling Team, echipă elveţiană nou-înfiinţată, care a primit licenţă Pro Continentală.
2013 – un nou început
Deşi mulţi au crezut că proiectul Leopard-Trek Continental se va încheia după plecarea lui Bob Jungels, acest lucru nu s-a întâmplat. Din contră, echipa va merge mai departe anul viitor, cu un lot mai numeros, format din 14 ciclişti, care vor reprezenta zece naţionalităţi. Dintre aceştia, şapte au evoluat acolo şi în primul sezon: Eugenio Alafaci, Jesus Ezquerra,Oliver Hofstetter,Alex Kirsch,Pit Schlechter,Fabio Silvestre şi Joël Zangerle. Cine sunt ceilalţi şapte rutieri care vor concura în 2013 sub comanda lui Adriano Baffi?
– Piero Baffi – e fiul lui Adriano Baffi; în vârstă de 22 de ani, italianul a fost stagiar al grupării luxemburgheze în Giro di Padania, cursă pe care a încheiat-o. Un rutier de atac, indiferent că traseul este plat sau valonat, Baffi a făcut parte şi din echipa Italiei la cea mai recentă ediţie a Campionatelor Europene de Ciclism pe velodrom.
– Sean De Bie – belgianul e unul dintre cei mai promiţători ciclişti atunci când vine vorba despre clasicele pe pavate. Venit din lumea ciclo-cross-ului, acolo unde a cucerit un titlu naţional, De Bie are în palmares un loc secund în Turul Flandrei şi o victorie în Le Tryptique des Monts et Châteaux. Pe lângă calităţile sale pe pavate, el mai beneficiază de un avantaj: sprintul foarte bun. Nu ar fi deloc de mirare dacă în toamna lui 2013, când va împlini 22 de ani, va face trecerea la profesionişti.
– Max Durtschi – fost campion naţional al juniorilor, americanul este primul ciclist non-european din scurta istorie a echipei luxemburgheze. Fost practicant al schiului fond, Durtschi visează să îi calce pe urme lui Bob Jungels şi să câştige Paris-Roubaix, cursa lui favorită.
– Kristian Haugaard – danezul este un alt rutier croit pentru clasicele pe pavate. Primul său succes în ciclism a venit foarte devreme, când avea doar 18 ani, în 2009. Atunci, el a câştigat o etapă în Tour du Pays de Vaud, cursă în care s-au mai lansat Alex Dowsett, Ramunas Navardauskas sau Moreno Moser.
– Jan Hirt – un ciclist de urmărit în viitor. Sezonul acesta, la doar 21 de ani, cehul a venit pe trei în etapa-regină din Turul Slovaciei, câştigată de Davide Rebellin. Acel rezultat a fost dublat de clasarea de la general, acolo unde Hirt a terminat pe cinci. Apoi, în toamnă, s-a făcut din nou remarcat, după ce s-a căţărat alături de cei mai buni în Giro di Padania.
– Daniel Klemme – este fratele lui Dominic Klemme, fostul component al lui Leopard-Trek. Pentru formaţia din eşalonul Continental, germanul va fi principalul sprinter, recomandat de clasările foarte bune realizate în Flèche du Sud şi Thüringen-Rundfahrt.
– Tom Thill – un contratimpist foarte bun, luxemburghezul va încerca să îi ia locul la acest capitol lui Bob Jungels. Adevărul e că rezultatele stau de partea sa: în 2007 şi 2008, Thill a câştigat de fiecare dată titlul naţional la juniori în cursa de contratimp, iar în 2011, la Jocurile Statelor Mici ale Europei, a încheiat pe trei, la un minut şi 15 secunde de acelaşi Jungels.
Încheierea i-o voi lăsa lui Adriano Baffi, managerul echipei Leopard-Trek Continental, care aşteaptă cu optimism startul noului sezon: “Suntem conştienţi că ne va fi dificil să repetăm parcursul din 2012, însă vom da totul. Le vom simţi lipsa lui Bob, Julian, Alexandr şi Giorgio, dar acesta este destinul unei echipe de tineret: e obligată să o ia de la capăt imediat cum cicliştii săi încep să câştige. Sper că rutierii noi vor arăta că sunt motivaţi, în timp ce ceilalţi şapte care au rămas vor reuşi să obţină rezultate pe baza a ceea ce au învăţat anul trecut. Vom avea un program solid, din care vor face parte curse variate. Rezultatele sunt importante, însă principalul nostru obiectiv e să îi pregătim pe aceşti tineri ciclişti. Le vom împărtăşi din experienţa noastră şi le vom oferi ocazia de a-şi demonstra potenţialul”.
