Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Turul Franţei 2012 – prologul

Organizatorii au dorit ca prima zi a Marii Bucle să aibă un traseu identic cu cel din urmă cu opt ani, când cursa a plecat pentru prima oară din Liège. Din păcate, din cauza unor probleme de infrastructură, acest lucru nu va fi posibil, astfel încât rutierii vor avea de parcurs 6,4 kilometri, cu 300 de metri în plus faţă de ceea ce a fost la ediţia din 2004, atunci când un foarte tânăr Fabian Cancellara l-a învins pentru doar două secunde pe Lance Armstrong.

Elveţianul va fi şi de această dată unul dintre principalii pretendenţi la victorie, dar aceasta nu mai pare atât de sigură, cum a fost cazul la ediţiile anterioare. Traseul nu este foarte tehnic, dar e potrivit nu doar specialiştilor, ci şi puncheurilor, ceea ce înseamnă că lista posibililor câştigători e destul de lungă. Tony Martin şi Bradley Wiggins sunt adversarii lui Cancellara la cel dintâi tricou galben al Marii Bucle din 2012, forma arătată de cei doi în ultima vreme fiind una clar ascendentă. Pe de altă parte, la fel stau lucrurile şi în cazul rutierului echipei RadioShack-Nissan, care şi-a revenit după accidentarea suferită la claviculă în Turul Flandrei. Practic, faptul că toţi trei se află la un nivel relativ apropiat face ca lupta pentru victorie să fie şi mai atractivă.

Peter Sagan, omul care l-a învins pe Fabian Cancellara în etapa întâi din Turul Elveţiei, va trebui să fie luat în seamă de marii favoriţi, chiar dacă profilul este plat şi nu include o căţărare, aşa cum a fost cazul la Lugano. Alături de el, Gustav Larsson, Edvald Boasson Hagen, David Millar, Sylvain Chavanel şi Patrick Gretsch pot emite la rândul lor pretenţii la locul întâi.

Nu este deloc exclus şi ca unii sprinteri să apară în top, pentru că aceştia îşi pot pune în valoare calităţile pe un astfel de traseu, mai ales că distanţa nu e lungă. Totodată, având în vedere caracteristicile parcursului, este de aşteptat ca viteza medie să fie extrem de ridicată, iar diferenţele să fie mici. Sâmbătă se vor împlini 45 de ani şi o zi de când organizatorii Turului Franţei au introdus prologul în cursă. În 1967, primul a terminat spaniolul Jose-Maria Errandonea. Cine va urma acum? Răspunsul, peste câteva ore.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: