Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Joc egal între favoriţi

Adevărul este că înainte de startul etapei a 14-a din Il Giro, numărul celor care au prezis lipsa atacurilor între favoriţi a fost peste al celor care declaraseră că oamenii de clasament general se vor face remarcaţi. Prima rundă de munte înalt a cursei, Cervasco – Cervinia nu a adus prea multe modificări, ceea ce este normal, deoarece rutierii au adoptat din nou o tactică extrem de criticată de fani: aceea de a se supraveghea unul pe celălalt şi de a lăsa totul pentru ultima săptămână.

În aceste condiţii, Andrey Amador a obţinut cea mai importantă victorie a carierei şi a devenit primul costarican din istorie învingător într-o etapă dintr-un Mare Tur, la finalul unei evadări căreia nu mulţi îi mai dădeau şanse cu câţiva kilometri înainte de final. Singurul dintre oamenii de general care a ieşit în evidenţă a fost Ryder Hesjedal. După un atac neutralizat al lui Joaquim Rodriguez, canadianul a accelerat şi s-a desprins de adversarii săi, ajungând la finiş cu un avans ce i-a permis să îmbrace din nou tricoul roz, pe care îl pierduse la Assisi.

Ce ar mai fi demn de menţionat după această etapă este că Jose Rujano rămâne unul dintre cei mai spectaculoşi rutieri din pluton, dar şi unul dintre cei mai lipsiţi de luciditate, deoarece atacurile sale, lansate cu mult înainte de sosire, l-au costat alte câteva secunde importante, iar acum a ajuns să aibă o întârziere de peste trei minute şi jumătate.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: