Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Ferrari, ca un Ferrari

Nu ştiu dacă Roberto Ferrari “şi-a curăţat” reputaţia după succesul de la Montecatini Terme, dar ştiu că după acest Giro nu va mai fi ţinut minte doar drept rutierul care l-a doborât pe Mark Cavendish, ci şi drept cel care “a zburat” pe lângă campionul mondial, în cel mai frumos finiş la sprint văzut la actuala ediţie a Corsei Rosa. Sezonul acesta, italianul de la Androni Giocattoli-Venezuela obţinuse câteva succese în curse de o zi din Franţa şi în Turul Taiwanului, însă cel de acum este peste tot ceea ce a realizat înainte, mai ales că felul în care s-a impus a fost cu adevărat impresionant.

Ferrari a “ţâşnit” după ultima curbă, într-un sprint similar cu cel de la Horsens, acolo unde a provocat căzătura care i-a trimis la pământ pe Mark Cavendish şi Taylor Phinney. Cu o acceleraţie incredibilă pe ultimii 300 de metri, peninsularul în vârstă de 28 de ani a avut timp suficient pentru a savura cea mai frumoasă, şi totodată, cea mai importantă victorie a carierei. Pe de altă parte, trebuie menţionat că şi Sky “a contribuit” la ziua de neuitat a lui Ferrari, deoarece a luat prea larg acel viraj şi l-a scos de pe traiectorie pe Cavendish, care apoi a fost nevoit să se descurce singur.

Succesul de la Montecatini Terme i-a crescut imediat cota lui Roberto Ferrari, iar viitorul său la Androni Giocattoli nu mai este atât de sigur. În primul rând, deoarece o victorie în Turul Italiei înseamnă enorm, cu atât mai mult cu cât a fost realizată în faţa campionului mondial. În al doilea rând, pentru că înţelegerea sa expiră la finalul sezonului, pretenţiile financiare cu siguranţă vor creşte, iar Androni, care are un buget de 2,5-3 milioane de euro, s-ar putea afla în imposibilitatea de a-i onora cererile. Nu este exclus ca sprinterul lombard să fie dorit de grupări din World Tour, caz în care e greu de crezut că va mai sta la o formaţie Pro Continentală. Până atunci însă, mai e mult timp, iar Ferrari merită să se bucure de succesul carierei.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: